ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6319/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

B.T. a chemat în judecată

Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara, Ministerul Administrației și

Internelor și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței obligarea pârâților la

restituirea sumelor de bani, încasate lunar prin reținerea cotei de 7% din

salariul brut, cu titlul de contribuție la fondul asigurărilor sociale de

sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000-30 decembrie 2001, data trecerii sale

în rezervă, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație la data executării

hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, în calitate de fost salariat în cadrul IPJ Hunedoara, a beneficiat

în continuare potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 80/1995 și art. 28

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, de asistență medicală și medicamente

gratuite și că aceste reglementări au un caracter special față de Legea nr. 145/1997

care reprezintă cadrul general de reglementare.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a chemat în

garanție C.N.A.S., solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii, chemata în

garanție să fie obligată la restituirea cuantumului de 25% din suma pretinsă, virată

în contul acesteia potrivit dispozițiunilor art. 21 alin. (2) din statutul

propriu.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă,

prin sentința 599 din 8 iulie 2003, rămasă irevocabilă prin decizia 2067 din 15

octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă a admis acțiunea și a

obligat pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de

Poliție Hunedoara să restituie către reclamant sumele reținute cu titlu de

contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate în procent de 7% din

salariul brut lunar, în perioada 1 martie-31 octombrie 2001, actualizate prin

aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună, până la data

executării hotărârii și a respins acțiunea față de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Cererea de chemare în garanție a

fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, Procurorul General de pe lângă Parchetul Înaltei Curți de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, arătând în esență că soluția pronunțată

pe fond este greșită, deoarece legiuitorul nu putea prevedea expres în Legea

nr. 80/1995 obligația de plată a contribuției la fondul de asigurări sociale de

sănătate pentru polițiști de vreme ce legea asigurărilor sociale de sănătate a

fost adoptată în 1997 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. În acest din

urmă act normativ, la art. 4 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți

cetățenii români, străini sau apatrizi cu reședința în România, iar în art. 6

și art. 55 sunt nominalizate limitativ categoriile de persoane exceptate de la

plata contribuției care au totuși calitatea de asigurați. Printre cei exceptați

nu figurează și polițiștii.

Prin tăcerea legiuitorului, care nu

a prevăzut printre categoriile exceptate prin legi speciale pe militari și

polițiști, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata

contribuției pentru fondul asigurărilor de sănătate, ceea ce înseamnă că

trebuie să achite lunar această contribuție începând cu data dobândirii

calității de asigurat, respectiv momentul încheierii contractului individual de

muncă.

În raport de aceste motive, în baza

dispozițiunilor art. 314 C. proc. civ., Procurorul General a solicitat

admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate și

pe fond respingerea acțiunii reclamantului.

Recursul în anulare este

inadmisibil.

Prin O.U.G. nr. 58 din 25 iunie

2003, intrată în vigoare la 28 august 2003 au fost abrogate art. 330–330

4

C. proc. civ. care reglementa recursul în anulare.

În temeiul art. II din O.U.G. nr. 58/2003

dispozițiilor ordonanței se aplică proceselor în curs de judecată începute sub

legea anterioară, iar hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței

nr. 58/2003 rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de Legea sub

care au fost pronunțate.

În speță, recursul în anulare

împotriva sentinței 599 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Hunedoara și a deciziei

nr. 2067 din 15 octombrie 2003 al Curții de Apel Alba Iulia a fost declarat la data

de 14 septembrie 2004, deci după abrogarea art. 330–330

4

C. proc.

civ., care reglementa recursul în anulare.

În acest context, dispozițiunile

alineatului ultim al art. II din O.U.G. nr. 58/2003 nu-și pot găsi incidență,

pentru că la data pronunțării deciziei 2067 din 15 octombrie 2003 împotriva

căreia se îndrepta recursul în anulare și care conferă sentinței 599 din 8

iulie 2003 un caracter irevocabil, această cale de atac extraordinară a

recursului în anulare fusese înlăturată prin abrogarea art. 330–330

4

C. proc. civ., care o reglementa.

Așadar, la data de 14 septembrie

2004, când Procurorul General a declarat recursul în anulare împotriva deciziei

599 din 8 iulie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, această cale de atac

extraordinară nu mai exista. Ca urmare recursul în anulare urmează a fi respins

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 2067 din 15 octombrie 2003

a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 septembrie 2005.