ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1102/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 640 din 5 august 2003, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a

admis în parte acțiunea formulată de N.M., ș.a., în contradictoriu cu

Ministerul de Interne și Inspectoratul de poliție al județului Hunedoara,

obligându-i pe pârâți să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de

contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7%, pe perioada 30

martie 2002–20 noiembrie 2002 (pentru reclamantul O.V.) și respectiv 1 martie

2000 – 20 noiembrie 2002 (pentru ceilalți reclamanți) cu aplicarea

coeficientului de inflație pentru fiecare lună, până la data executării

hotărârii.

A respins,

acțiunea reclamanților față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S.

A respins ca

rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță a reținut că din interpretarea dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 „privind Statutul cadrelor

militare”, ale art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 și art. 3 din H.G.

nr. 270/1999, nu rezultă că acordarea asistenței medicale gratuite pentru

cadrele militare ar fi condiționată de plata unor contribuții la fondul

asigurărilor sociale de sănătate.

Or, aceste acte

normative cu caracter special sunt derogatorii față de normele generale

cuprinse în Legea nr. 145/1995, care constituie dreptul comun în materia

asigurărilor sociale de sănătate.

Cu aceeași

motivare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 2413 din

24 noiembrie 2003, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâții

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al

Județului Hunedoara.

Ambele hotărâri

au fost atacate cu recurs în anulare de către procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile

art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

susținându-se în esență că în art. 4 al Legii nr. 145/1995, se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români precum și pentru

străinii și apatrizii care au reședința în România, categoriile exceptate de la

plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate fiind nominalizate

expres în art. 6 și art. 55 din lege, astfel încât dacă intenția legiuitorului

ar fi fost ca și polițiștii să aibă calitatea de asigurat fără plata

contribuției, i-ar fi inclus printre persoanele exceptate.

Recursul în

anulare este inadmisibil urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce

succed:

În reglementarea

anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 „privind modificarea și

completarea codului de procedură civilă”, recursul în anulare era o cale

extraordinară de atac prin intermediul căreia se putea dispune desființarea

unei hotărâri judecătorești irevocabile, în cazurile expres determinate de

lege.

Obiect al

recursului în anulare, îl puteau forma numai hotărârile judecătorești

irevocabile.

Este ceea ce rezultă în mod expres

din dispozițiile art. 330 alin. (1) c. proc. civ., în vechea redactare, care

instituia astfel un caracter mai restrictiv acestei căi extraordinare de atac

în comparație cu recursul în interesul legii, care poate fi declarat și

împotriva unor hotărâri definitive.

În același context, art. 330

1

C. proc. civ. reglementa termenul în care se putea exercita recursul în

anulare, pentru situațiile comune, ce vizau încălcarea esențială a legii ori

pronunțarea unei hotărâri vădit netemeinice, acesta fiind de 1 an de la data

când hotărârea judecătorească atacată a rămas irevocabilă.

Prin O.U.G. nr. 58 din 28 iunie

2003, dispozițiile art. 330 – 330

4

C. proc. civ., ce reglementau

instituția recursului în anulare, au fost abrogate.

Conform art. III din acest act

normativ, dispozițiile ordonanței au intrat în vigoare la 60 de zile de la data

publicării în Monitorul Oficial, respectiv la 27 august 2003.

Ca atare, hotărârile rămase

irevocabile după această dată, nu mai pot fi atacate pe calea recursului în

anulare.

Or, în cauză, decizia criticată a

fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, la 24 noiembrie 2003, după

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, care a desființat această cale

extraordinară de atac.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 640 din 5 august 2003

pronunțată de Tribunalul Hunedoara și deciziei civile nr. 2413 din 24 noiembrie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15

februarie 2005.