ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 58/2005

Decizia nr. 58

Dosar nr. 10187/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Hunedoara sub nr. 2125 din 25 martie 2003, G.D. fostă salariată la

Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara a chemat în judecată această

instituție precum și Ministerul Administrației și Internelor și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

cerând ca pârâții să fie obligați să îi restituie sumele de bani reținute

nejustificat din veniturile sale salariale în perioada ianuarie 2000- 31

octombrie 2001, cu titlu de contribuție lunară la fondul asigurărilor de

sănătate.

Reclamanta a susținut în esență ca pe

durata angajării sale în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara

a beneficiat de asistență medicală și medicamente gratuite conform

dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, fără plata contribuției

de asigurări de sănătate neprevăzută de dispozițiile legii.

Prin întâmpinările formulate în

condițiile procedurale aplicabile, invocând dispozițiile Legii nr. 145/1997,

pârâtele au solicitat respingerea acțiunii .

Inspectoratul de Poliție al Județului

Hunedoara a invocat totodată lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că

banii reținuți în contul asigurărilor sociale de sănătate au fost virați C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

iar aceasta din urmă pârâta învederând la rândul său remiterea sumelor a chemat

în garanție C.N.A.S.

Soluționând cauza în primă instanță prin

sentința nr. 521 din 26 iunie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și

de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâți

să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de contribuție la asigurările

sociale de sănătate în procent de 7% din veniturile salariale lunare în

perioada 1 martie 2000-31 octombrie 2001, actualizate prin aplicarea

coeficientului de inflație până la executarea efectivă a hotărârii.

Totodată a fost respinsă ca rămasă fără

obiect cererea de chemare în garanție.

Hotărârea primei instanțe a rămas

irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor declarate de Ministerul Administrației

și Internelor și de Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, prin

decizia nr. 2168 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Instanțele au reținut în esență că

potrivit actelor normative cu caracter special care deroga de la dispozițiile

normative cu caracter general din Legea nr. 145/1997, anume art. 9 alin. (1)

lit. b) din Statutul Cadrelor Militare aprobat prin Legea nr. 80/1995, ale art.

28 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 360/2002 și ale art. 3 din H.G. nr. 270/1999

acordarea asistenței medicale gratuite pentru cadrele militare nu este condiționată

de plata unor contribuții la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Invocând interpretarea greșită și

încălcarea esențială a legii aplicabile cu consecința soluționării greșite a

fondului litigiului dintre părți, Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta curte de Casație și Justiție a declarat la 14 septembrie 2004 recursul

în anulare de față, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauza și în

fond respingerea acțiunii.

Prin recursul în anulare s-a arătat ca

instanțele au nesocotit dispozițiile Legii nr. 145/1997 privind asigurările

sociale de sănătate care prevăd obligativitatea generală a plății, precum și

normele restrictive explicite referitoare la persoanele scutite de plata

contribuției, precum și la cele asigurate prin efectul legii printre care nu se

regăsește reclamanta în calitate de angajat în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor.

S-au invocat totodată dispozițiile H.G.

nr. 270 din 8 aprilie 1999 prin care s-au stabilit condițiile asigurării

asistenței medicale pentru cadrele limitare în activitate.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 145/1997 în vigoare la data ivirii litigiului

asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat

pe baza principiului solidarității și al subsolidarității în colectarea și

utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Lege, toate

persoanele care sunt supuse asigurării, respective cetățenii români cu

domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii cu reședința în România,

sunt obligate să plătească lunar o contribuție pentru asigurările sociale de

sănătate în cuantumul stabilit prin art. 52 la 7% din venitul brut.

De la normele legale cu aplicabilitate

generală mai sunt menționate, au fost explicit și limitativ exceptate, prin

art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 persoanele care beneficiază de asigurări

sociale de sănătate fără plata contribuției și cele scutite temporar de plata

contribuției la constituirea fondului de asigurări.

Cadrele militare salariate nu se regăsesc

printre cei exceptați total sau scutiți temporar de la plata contribuției.

Dimpotrivă, obligația la plata

contribuției lunare la fondul asigurărilor sociale de sănătate a fost

consacrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 80/1995 privind Statutul

cadrelor militare, prin H.G. nr. 270/1999, în care se stabilește expre, că

militarii în activitate au dreptul la asistență medicală și medicamente în

condițiile Legii nr. 145/1997.

Așa fiind scutirea reclamantei de plata

contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate în virtutea calității

de cadru militar nu are temei legal, acțiunea pentru restituirea sumelor

reținute cu acest titlu fiind nefondată.

Ca urmare, recursul în anulare se va

admite, cu consecința casării deciziei instanței de recurs, parțial și a

sentinței primei instanțe și respingerii acțiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.2 168 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Casează decizia și în parte sentința nr. 521

din 26 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios

administrativ, și respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului D.G.

Menține sentința cu privire la soluția

dată, cererii de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2005.