ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iunie 2004, reclamanta S.I.F. M. SA a chemat în judecată pârâta SC M. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din data de 26 martie 2004. În susținerea cererii, reclamanta a arătat că la data de 26 martie 2004 s-a întrunit la sediul pârâtei A.G.E.A., care a avut pe ordinea de zi modificarea art. 11 capitolul 4 din actul constitutiv al societății pârâtei, care a aprobat modificarea acestui articol reprezentantul reclamantei votând împotrivă, fiind încălcate dispozițiile art. 94, art. 145 din Legea nr. 1/1990, și totodată s-a încălcat dreptul la informare a acționarilor reglementat de prevederile aceleiași legi.
Întrucât sediul societății pârâte este în Craiova și neavând nici un reprezentant în consiliul de administrație care să informeze în timp util despre existența posibilității de a cumpăra acțiuni, i-a fost îngrădit dreptul la informare, forma în care a fost modificat acest articol fiind incompletă. De asemenea, reclamanta a mai arătat că acționarul majoritar J.D., care are funcția de administrator, avea obligația potrivit art. 45 din Legea nr. 31/1990 să se abțină de la vot, întrucât interesul în cumpărarea acțiunilor era evident. Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 538 din 1 noiembrie 2004, dată în Camera de Consiliu a respins acțiunea ca nefondată.
În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin hotărârea A.G.E.A. din 26 martie 2004 s-a modificat actul constitutiv al societăți pârâte în ceea ce privește modalitatea de vânzare a acțiunilor, votând împotrivă reprezentantul reclamantei în calitate de acționar care deține 7,644 % din capitalul social al pârâtei. S-a mai reținut că pârâta SC M. SA are ca administrator unic pe J.D., care este totodată și acționar majoritar, deținând 64,342 % din capitalul social, iar în atare situație, potrivit art. 101 din Legea nr. 31/1990 și-a exprimat dreptul de vot, nefiind încălcate dispozițiile art. 145 alin. (1) și alin. (2) sancțiunea nefiind nulitatea hotărârii adoptate ci obligarea la plata daunelor cu condiția dovedirii prejudiciului.
De asemenea s-a apreciat că nu a fost încălcat dreptul de informare al acționarilor, societatea pârâtă fiind o societate de tip închis ale cărei acțiuni nu se tranzacționează pe piața bursieră, iar hotărârea adunării generale a acționarilor este un act de voință internă, instanța neputând interveni în hotărârea luată de acționarii societății privind modalitatea de vânzare a acțiunilor. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta care a invocat nelegalitatea și netemeinicia acesteia susținând că instanța de fond nu a analizat în mod corect acțiunea sa, fiind în imposibilitate de a-și exprima dreptul de preferință în cazul punerii în vânzare de acțiuni ale societății pârâte. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 131 din 6 aprilie 2005 a admis apelul a schimbat în tot sentința criticată și pe fond a admis acțiunea dispunând anularea hotărârii A.G.E.A.
din 26 martie 2004. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că, în adevăr a fost încălcat principiul egalității drepturilor conferite de fiecare acțiune, reglementat de art. 94 și 101 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, texte ce constituie principiul egalității dintre acțiuni, fiecare acțiune conferind drepturi egale deținătorilor inclusiv dreptul de preferință la cumpărarea acțiunilor societății.
Ori, hotărârea referitoare la modificarea adusă actului constitutiv al societății pârâte cu privire la informarea acționarilor despre intenția de vânzare a acțiunilor prin afișare la sediul societății cu posibilitatea acționarilor de a-și exprima dreptul de preferință în 15 zile de la această dată este lovită de nulitate relativă, deoarece nu prevedea un drept de preferință la cumpărarea acțiunilor societăți real și egal pentru toți acționarii, ci dimpotrivă împiedică exercitarea acestui drept al acționarilor aflați în altă localitate decât sediul social al intimatei pârâte. Cu petiția înregistrată la data de 26 mai 2005 pârâta SC M. SA a declarat recurs, în termen și legal timbrat, împotriva soluției instanței de apel criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate și netemeinicie fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Se susține că modificarea adusă textului art. 11 din cap. IV al actului constitutiv cu privire la informarea acționarilor despre intenția de vânzare a acțiunilor prin afișare la sediul societății cu posibilitatea acționarilor de a-și exprima dreptul de preferință în 15 zile de la această dată, nu poate fi lovită de nulitate relativă, întrucât acționarii interesați de vânzarea sau cumpărarea de acțiuni sunt oricum anunțați în funcție de opțiunea exprimată. Recursul este nefondat. Potrivit art. 94 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 „acțiunile trebuie să fie de o egală valoare, ele acordă persoanelor drepturi egale”. Art. 101 alin. (1) stabilește imperativ că „orice acțiune plătită” dă dreptul la un vot în adunarea generală.
Din economia textelor precizate rezultă, fără putință de tăgadă, că se instituie imperativ principiul egalității dintre acțiuni, fiecare acțiune conferind drepturi egale deținătorilor, inclusiv dreptul de preferință la cumpărarea acțiunilor societății. Ori, așa cum a reținut și instanța de apel, modificarea actului constitutiv cu privire la informarea acționarilor despre pretenția de vânzare a acțiunilor prin afișare la sediul societății a ofertei de vânzare prin grija biroului personal (subordonat direct conducerii executive) se creează pentru acționarii salariați, precum și pentru cei cu domiciliul în Turnu Severin un drept special față de acționarul S.I.F. O. SA Craiova, care prin această modalitate de publicitate a vânzării acțiunilor este în imposibilitate de a lua la cunoștință în timp util de ofertă și este practic împiedicată să-și exprime dreptul de preferință pentru cumpărarea acțiunilor puse în vânzare.
În aceste condiții se reține că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, reclamanta uzând de dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 respectiv de a ataca în justiție hotărârea adunării generale contrară legii. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei nr. 131 din 6 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.