ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2868/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 mai 2004 la Judecătoria sectorului 5 București de către executorul bancar P.L.

din cadrul Corpului executorilor bancari ai B.C.R. SA, creditorul urmăritor

B.C.R. SA A.N., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva

debitorului urmărit SC A.Z.E.R. SRL în temeiul titlurilor executorii constând

în contractul de credit din 28 noiembrie 2002 și contractul de cesiune,

investite cu formulă executorie, prin poprire în mâinile terțului poprit B.P.

SA până la concurența sumei de 6.748.333.332 lei plus dobânzile datorate până

la data plății, suma urmând să fie actualizată până la data plății efective

conform art. 371

2

C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 868 dată în C.C.

la 17 iunie 2004, Judecătoria sectorului 5 București, a respins cererea ca

neîntemeiată.

În motivarea soluției, instanța de

fond a reținut că prin contractul de credit din 28 noiembrie 2002, creditoarea

a acordat debitoarei SC G.N. SRL un credit în valoare de 5 miliarde lei pe

termen de 30 de zile, a cărui restituire a fost pronunțată conform

dispozițiilor art. 20. Tot pentru garantarea rambursării creditului, debitoarea

a cesionat băncii creanțele sale în sumă de 20 miliarde lei, pe care le avea

față de debitoarea SC A.Z.E.R. SRL, conform contractului de cesiune

înregistrate la A.E.G. reale mobiliare cu avizul din 18 decembrie 2002.

Această cesiune de creanță nu-i este

opozabilă debitorului cedat, nefiind îndeplinite formalitățile cerute de lege,

în sensul notificării sau acceptării în formă autentică din partea acestuia

conform art. 1393 C. civ., fiind încălcate și dispozițiile art. 85 din Titlul

VI al Legii nr. 99/1999, conform cărora cesionarul trebuie să notifice în scris

cesiunea debitorului cedat, fie prin act sub semnătură privată, fie prin

intermediul instanței sau prin act autentificat la notarul public.

Împotriva acestei încheieri,

creditoarea reclamantă a promovat apel motivând că instanța de fond nu a

observat că debitorul cedat a fost notificat prin executor judecătoresc la data

de 28 noiembrie 2002, în legătură cu care sunt aplicabile dispozițiile art. 2

din Legea nr. 188/2000.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 698 din 25 noiembrie 2004, a admis apelul a

schimbat în tot încheierea criticată și pe fond a admis cererea creditoarei și

a încuviințat executarea silită în temeiul titlurilor executorii prezentate.

În motivarea soluției instanța de

control judiciar a reținut că în speță au fost respectate dispozițiile art. 1393

C. civ., debitorul cedat fiind notificat de executorul judecătoresc V.F., și că

potrivit art. 2 din Legea nr. 188/2000 executorii judecătorești sunt investiți

legal pentru îndeplinirea procedurii de notificare, iar actul îndeplinit de

aceștia, purtând semnătura și ștampila acestora este act de autoritate publică

și are forța probantă prevăzută de lege.

Cu petiția înregistrată la data de

18 februarie 2005, debitoarea – pârâtă a declarat recurs, în termen și legal

timbrat criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Se susține că notificarea

îndeplinită de executorul judecătoresc V.F. a fost făcută cu încălcarea

normelor de competență teritorială, beneficiarul creditorului având sediul în

Râmnicu Vâlcea, iar pe de altă parte notificarea nu îndeplinește cerințele

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/2000.

De asemenea se precizează că un a

primit o astfel de notificare și că nici nu s-a făcut dovada creanței.

Recursul este nefondat.

Cerințele prevăzute de art. 373

1

C. proc. civ., pentru încuviințarea executării silite, așa cum a reținut și

instanța de apel, au fost îndeplinite fiind anexate cererii formulate titlurile

executorii, constând în contractul de cesiune din 28 noiembrie 2002 și

contractul de cesiune din 2002, ambele investite cu formulă executorie.

Critica potrivit căreia executorul

judecătoresc V.F. nu era competent teritorial să transmită notificarea nu poate

fi reținută, încălcarea dispozițiilor art. 7 lit. b) și art. 8 din Legea nr. 188/2000,

nefiind sancționată cu nulitatea, urmărindu-se în realitate finalitatea acestei

proceduri cu respectarea art. 1393 C. civ.

Lipsa numărului de înregistrare, și

contestarea procedurii îndeplinite, criticile susținute de recurentă nu pot

luate în considerare existând posibilitatea legală a contestării acestui

înscris prin înscrierea în fals.

Deși prin cererea de recurs,

recurenta a susținut că acea notificare nu a fost primită și că va produce

dovezi în acest sens, nu a probat aceste susțineri.

Inexistența creanței SC G.N. SRL pe

lângă faptul că nu a fost probată nici nu are relevanță în speță față de

contractul de cesiune depus, la primirea notificării având posibilitatea

contestării.

Față de cele arătate Înalta Curte

constată că recurenta nu justifică criticile formulate, în cauză instanța de

apel pronunțând o hotărâre cu respectarea legii respectiv art. 373

1

C.

civ., aspectele semnalate putând fi folosite în cadrul unei contestații la

executare.

Văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

debitoarea SC A.Z.E.R. SRL București, împotriva deciziei nr. 698 din 25

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 13 mai 2005.