ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5672/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5672/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2145

din 13 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost respinsă acțiunea formulată de A.P.A.P.S. cu sediul social

în București, în contradictoriu cu pârât SC F. SA cu sediul social în

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în baza convențiilor, pârâtei i-au fost acordate credite fără

dobândă, din fondul de redresare financiară, în scopul plății energiei

electrice și a gazelor naturale, în valoare totală de 3.103.000.000 lei, cu

condiția restituiri lor, obligație pe care pârâta nu și-a îndeplinit-o. Prin

sentința civilă nr. 7713 din 23 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială în dosarul nr. 3585/2000, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantă și pârâta a fost obligată să plătească acesteia suma de

1.099.450.000 lei, reprezentând credite pentru plata energiei electrice și a

gazelor naturale și suma de 1.446.468.550 lei, reprezentând penalități de

întârziere în plata creditelor acordate. Deși această hotărâre judecătorească a

devenit definitivă și irevocabilă, reclamanta nu a solicitat executarea ei pe

cale silită, având o atitudine pasivă până la momentul promovării prezentei

acțiuni.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 472 din 24 septembrie 2004 a

respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.), împotriva

sentinței comerciale nr. 2145 din 13 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC F. SA.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că nu poate considera întemeiate pretențiile reclamantei pentru

penalizări, pentru că la baza lor trebuie să existe elementul culpă al pârâtei.

Ori de la data când hotărârea a devenit executorie, reclamanta își putea obține

creditul pe calea executării silite, aspect pe care singură îl recunoaște în

apel că este un drept exclusiv al creditorului însă nu a depus diligențe, iar

instanța nu poate reține culpa pârâtei, când întârzierea în plată s-a datorat

pasivității reclamantei. Pentru plata penalităților trebuie să se constate

culpa exclusivă a uneia din părți, aspect care nu se regăsește în cauză, față

de pasivitatea totală a apelantei. Mai mult, trebuie reținută culpa exclusivă a

reclamantei care nu a înțeles să-și exercite dreptul conferit de un titlu

executor, conform art. 720

9

C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 472 din 24

septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, a promovat recurs A.V.A.S., care a criticat această hotărâre

judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că debitoarea

trebuia în mod voluntar să achite suma prevăzută în titlu executoriu,

creditorul se poate manifesta în orice moment în interiorul termenului de

prescripție fără a putea fi acuzat de pasivitate, temeiul juridic al

penalităților dă dreptul reclamantei de a solicita în continuare penalizări

aferente debitului inițial neachitat, a fost interpretat greșit actul dedus

judecății cererea supusă judecății nefiind o dublă penalizare, fiind invocate

ca bază legală a cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările cauzei, în raport de criticile formulate în cererea de recurs,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București, pentru următoarele considerente.

Instanțele judecătorești anterioare,

printr-o completă și integrală apreciere a probelor, au stabilit adevăratele

raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc în cadrul celor 6 convenții prin care i-au fost acordate pârâtei

credite fără dobândă, precum și cadrul legal aplicabil litigiului de natură

comercială.

Este de necontestat că obiectul

cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei SC F. SA

București la plata sumei totale de 1.928.842.100 lei cu titlu de majorări și

penalități datorate pentru plata cu întârziere a ratelor scadente, în baza unor

convenții în baza cărora s-a beneficiat de credite fără dobândă pentru plata

energiei electrice și a gazelor naturale, cu specificarea că suma de

1.796.908.100 lei are titlul de majorări de întârziere și suma de 131.934.000

lei are titlul de penalități de întârziere.

Relevanța juridică în corecta

stabilire a situației de fapt și de drept revine și sentinței civile nr. 7713

din 23 noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

conform căreia a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta F.P.S. București

în contradictoriu cu pârâta SC F. SA București și obligată pârâta la plata

sumelor de 1.099.450.000 lei, reprezentând credite pentru plata energiei

electrice și a gazelor naturale și 1.446.468.550 lei, reprezentând penalități

de întârziere în plata creditelor acordate. În mod constant, prin întâmpinările

depuse de pârâtă în faza procesuală a fondului și a apelului, aceasta a

recunoscut că a beneficiat de credite în circumstanțele expuse anterior, însă

rambursarea nu s-a putut face la termenele stabilite prin graficele anexă la

convențiile existente, ca urmare a blocajului financiar între societățile cu

capital majoritar de stat.

Apare ca nejustificată critica

formulată de recurentă în sensul că debitoarea trebuia să achite în mod

voluntar suma prevăzută în titlul executor, fără a fi necesară solicitarea

creditului sau punerea în executare a hotărârii judecătorești, deoarece, în

materia executării silite există, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 371

1

alin. (2) C. proc. civ., situația că în cazul în care debitorul nu execută de

bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Era interesul legitim al reclamantei să depună toate diligențele și să-și

valorifice juridic creanța sa, conform prevederilor legale permise și numai

după epuizarea lor se putea trece la promovarea unei acțiuni de natura

prezentei cauze. Se instituie o culpă în sarcina reclamantei, așa cum bine

argumentat și amplu motivat, s-a reținut prin hotărârile judecătorești

prezentate.

Rațiunile juridice expuse determină

ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta A.V.A.S. cu

sediul social în București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge

ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C.

proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 472 din 24 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 noiembrie 2005.