ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 196/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

iunie 2004, reclamanta SC P. SA Brașov a solicitat obligarea pârâtei SC M.G.

SRL la plata sumei de 1.067.386.916 lei, reprezentând 970.351.783 lei

despăgubiri de 1 % pe zi de întârziere și 97.035.133 lei penalități de 0,1 % pe

zi de întârziere calculate, conform convenției încheiate la data de 9 iulie

2002, la suma de 439.072.880 lei stabilită prin Ordonanța din 27 ianuarie 2003

a Tribunalului Brașov, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2087 din 24 noiembrie

2004 a respins cererea reclamantei cu motivarea că prin ordonanța Tribunalului

Brașov din 27 ianuarie 2003 s-a admis în parte cererea acesteia și pârâta a

fost obligată ca în termen de 30 de zile să-i plătească suma de 439.072.886 lei

preț, 254.033.124 lei penalități de întârziere și 16.303.000 lei cheltuieli de

judecată și reclamanta putea să ceară executarea acestei hotărâri conform

dispozițiilor art. 371

2

C. proc. civ.

S-a reținut că potrivit art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002, cuantumul penalităților de întârziere nu putea

depăși suma asupra căreia sunt calculate, decât în situația în care părțile ar

fi prevăzut-o în mod expres.

Prin decizia nr. 72 din 28 aprilie 2005

a Curții de Apel Brașov, secția comercială, s-a admis în parte apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost schimbată în tot în

sensul că, s-a admis în parte acțiunea și pârâta a fost obligată la plata sumei

de 189.039.762 lei despăgubiri și penalități de întârziere; s-au respins

celelalte pretenții și intimata pârâtă a fost obligată la 18.111.682 lei

cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 371

2

C. proc. civ.,

întrucât cuantumul penalităților și despăgubirilor s-a stabilit prin ordonanța

din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Brașov, iar potrivit convenției părților

din 9 iulie 2002, acestea sunt datorate până la plata debitului.

S-a stabilit că în raport de

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, conform cărora totalul

penalităților de întârziere în decontare, nu pot depăși cuantumul sumei asupra

căreia sunt calculate, reclamantei i se cuvin penalități și despăgubiri pentru

întârziere pe perioada 1 noiembrie 2002 – 9 iunie 2003 în sumă de 185.039.762

lei.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta SC P. SA Brașov a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. și a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii în întregime

a acțiunii formulată împotriva pârâtei.

A susținut recurenta că în mod

greșit instanța a admis acțiunea numai pentru suma de 189.039.762 lei cu titlu

de despăgubiri și penalități și a confundat debitul cu penalitățile acordate

prin ordonanța din 15 mai 2003. Că suma solicitată reprezintă penalități și

despăgubiri calculate pentru perioada 1 decembrie 2002 data formulării cererii

pentru somația de plată și până la 9 iunie 2003 data achitării integrale a

debitului.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă a

solicitat respingerea recursului, întrucât între părți nu s-a încheiat contract

care să prevadă expres că valoarea penalităților poate depăși cuantumul

debitului potrivit dispozițiilor art. 2 și 4 din Legea nr. 469/2002.

Recursul nu este fondat.

Părțile au încheiat la 9 iulie 2002

o convenție prin care au stabilit ca plata sumelor de 167.018.812 lei,

reprezentând contravaloare facturi și respectiv 8.417 euro în echivalent la

data plății reprezentând utilaje livrate să se facă în 3 tranșe prevăzute în

mod expres, iar în caz de întârziere în plată, pârâta a fost de acord ca pe

lângă penalitățile de întârziere de 0,1 % să plătească și despăgubiri de 1 % pe

zi de întârziere.

Tribunalul Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ, prin ordonanța din 27 ianuarie 2003 a admis în

parte cererea creditoarei și a somat-o pe debitoare ca în termen de 30 de zile

să plătească suma de 439.072.886 lei cu titlu de preț, 254.033.124 lei

penalități de întârziere și 16.303.000 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta a încasat aceste sume la

data de 9 iunie 2003, și prin litigiul dedus judecății a pretins obligarea

pârâtei la 1.067.386.916 lei, reprezentând despăgubiri și penalități de

întârziere calculate de la 1 noiembrie 2002 până la 9 iunie 2003 data achitării

debitului.

Potrivit prevederilor art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002, privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei

contractuale, totalul penalităților pentru întârziere în decontare, nu poate

depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate cu excepția cazului în care

prin contract s-a stipulat contrariul.

În raport de aceste dispoziții

legale, în mod corect instanța de apel a reținut că recurenta pârâtă datorează

numai suma de 185.039.762 lei ce a rezultat din deducerea din suma de

439.072.886 lei (reprezentând debitul) a sumei de 254.033.124 lei la care a

fost obligată prin ordonanța Tribunalului Brașov din 27 ianuarie 2003, și a

fost achitată de pârâtă.

Susținerea recurentei că instanța

printr-un raționament greșit a confundat debitul cu penalitățile, nu are suport

probator întrucât față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002,

s-a avut în vedere că valoarea penalităților acordate, să nu depășească

cuantumul debitului, deoarece părțile nu au stipulat o convenție în acest sens.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea

corectă a legii și urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P. SA Brașov, împotriva deciziei nr. 72/ Ap din 28 aprilie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2006.