ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3729/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 412 din 30 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția a VIII-a comercială, a respins acțiunea reclamantei SC S.F. SRL București prin care, în contradictoriu cu I.N.M.L. M.M., a solicitat anularea actelor de licitație publică care aveau ca obiect închirierea spațiului situat în incinta Institutului în suprafață de 20 mp. Prin aceeași sentință, în temeiul art. 165 C. proc. civ., a fost disjunsă cererea reconvențională precizată formulată de I.N.M.L. M.M. București, prin care s-a solicitat eliberarea spațiului de 20 mp din incinta I.N.M.L., anularea contractului de închiriere din 1 februarie 2001 pentru motivul că SC S.F.

SRL a funcționat nelegal, fără aprobarea pentru construcții a I.N.M.L. Cererea reconvențională a fost soluționată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, care prin sentința nr. 2350 din 18 februarie 2004, a respins cererea precizată cu motivarea că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că obligațiile contractuale nu au fost respectate de către SC S.F. SRL și nici că prin contractul de închiriere i s-a interzis să facă vânzări în incinta I.N.M.L. Împotriva sentinței nr. 2350 din 18 februarie 2004, a declarat apel I.N.M.L. M.M. București, pe care a criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În esență apelanta a susținut că intimata a schimbat destinația spațiului și că astfel a încălcat clauzele contractului de închiriere.

După analiza actelor dosarului în raport de motivele invocate de apelantă, Curtea de Apel București, prin decizia nr. 593 din 1 noiembrie 2004 a admis apelul I.N.M.L. M.M. a schimbat în tot sentința nr. 2350 din 18 februarie 2004 și admițând cererea reconvențională a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat la 1 februarie 2000 și evacuarea pârâtei din spațiul de 20 m 2 situat în incinta I.N.M.L. M.M. Curtea a reținut în considerentele deciziei că pârâta nu s-a limitat în desfășurarea activității la obiectul contractului de închiriere ci a desfășurat activități care excedeau prevederile contractului încălcând dispozițiile art. 1430, art. 1020 - 1021 C. civ., întrucât locatorul a întrebuințat „lucrul închiriat”, în alt mod decât s-a prevăzut în contract.

S-a mai reținut că în mod culpabil pârâta nu a eliberat spațiul împiedicându-l astfel pe locator să încheie un nou contract în urma organizării licitației. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs, și cerere de repunere în termen, pârâta SC S.F. SRL București. În motivarea cererii de repunere în termen întemeiată pe dispozițiile art. 103 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea de către Curtea de Apel a dispozițiilor legale imperative cuprinse în art. 86 alin. (1) și (3), art. 97 pct. 2 și art. 90 pct. 1 C. proc. civ. Recurenta a considerat că datorită încălcării dispozițiilor mai sus amintite a fost împiedicată să-și exercite drepturile procesuale în termenul legal prevăzut de art. 301 și art. 303 alin. (2) C. proc.

civ. În concret a susținut că decizia Curții de Apel a fost comunicată la o altă adresă decât cea la care se află sediul social înscris în R.C. În ce privește motivele de recurs, SC S.F. SRL a invocat motivele de netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 pe care nu le-a dezvoltat și argumentat separat cu respectarea prevederilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. În esență, recurenta a adus critici soluției pronunțată în apel întrucât în opinia sa contractul de închiriere a fost respectat întocmai, că la încheierea contractului nu a existat nici un viciu, iar chiria a fost plătită constant conform obligațiilor asumate. Pentru aceste motive recurenta a solicitat casarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel București și menținerea sentinței de fond.

Intimata prin întâmpinare a solicitat în principal respingerea cererii de repunere în termen pentru motivul că procedura de comunicare a sentinței a fost făcută cu respectarea dispozițiilor procedurale învederând și faptul că recurenta „funcționează” la mai multe secții, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat. Curtea, analizând cererea de repunere în termen reține: Art. 103 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Rezultă deci, că pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea ce a împiedicat partea să acționeze să se fi produs înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural și, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea de exercitare a căii de atac.

Aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ întrucât așa cum rezultă din cererea formulată de recurentă termenul de 15 zile socotit de la data încetării împiedicării nici nu a fost evocat pentru a se aprecia că în adevăr sunt îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. civ. În legătură cu motivul împiedicării exercițiului dreptului procedural, se constată că prin cererea de chemare în judecată sediul declarat a fost în Bd. Unirii, că în fața instanței de fond, procedura a fost restituită cu motivul „destinatar mutat de la adresă”, pentru ca apoi după indicarea adresei, în Str. Matei Basarab, procedura să fie realizată, partea fiind ulterior reprezentată în instanță prin apărător care nici în fața instanței de fond și nici în apel nu a adus la cunoștință instanței prin petiție la dosar și prin scrisoare recomandată părții potrivnice că sediul său a fost schimbat sau că actele de procedură trebuie îndeplinite la o altă adresă.

Prin urmare, depunerea certificatului de la apel nu poate avea semnificația invocată de recurentă câtă vreme potrivit art. 87 alin. (2) C. proc. civ., persoanele juridice de drept privat pot fi citate nu numai la sediul principal ci și la cel al sucursalei sau reprezentanței. A invoca nelegalitatea comunicării actelor în condițiile în care recurenta însăși și-a indicat altă adresă drept sediu încă din acțiunea principală fără nici o precizare ulterioară în condițiile asistenței de specialitate fără înștiințarea instanței nu demonstrează bună – credință în exercițiul drepturilor procesuale. Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru repunerea în termenul prevăzut de art. 301 și art. 303 alin. (2) C. proc.

civ., astfel că cererea va fi respinsă. În consecință, recursul va fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de repunere în termen. Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de pârâta SC S.F. SRL București, împotriva deciziei nr. 593 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 iunie 2005.