ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2770/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta SC H.N.I. SRL București a solicitat obligarea pârâtei SC M.E. SRL București la îndeplinirea obligației de închiriere a et. 2, 3 și 4 din C.C.P.L., astfel cum s-a obligat prin contractul mixt de împrumut și închiriere sub condiție nr. 7 din 23 aprilie 2004, cu modificările aduse prin actele adiționale încheiate ulterior. Prin sentința nr. 8155 din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul București. secția a VI-a comercială, cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că pârâta SC M.E. SRL București a preluat prin asociere cu A.P.

Sector 2 București, spațiul comercial P.L., obligându-se să construiască și să exploateze un spațiu comercial modern. Pentru realizarea construcției, pârâtul G.C., în calitate de administrator al SC M.E. SRL București, a contractat un împrumut de 400.000 dolari SUA de la numitul N.J.M., ulterior, acesta cesionând reclamantei atât dreptul de recuperare a creanței cât și dreptul de a încheia contractul de locațiune cu pârâta. Prin actul adițional nr. 1 din 1 decembrie 2004, s-a confirmat restituirea sumei de 150.000 dolari SUA și tot la aceeași dată, între părți s-a încheiat un nou contract mixt de împrumut și închiriere sub condiție, pentru suma de 180.000 Euro. Instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada dreptului de administrare asupra spațiului comercial, astfel cum a susținut reclamanta, împrejurare față de care, nu s-a putut stabili dacă pârâții au dispus cu privire la drepturi ce se aflau în patrimoniul acestora.

A mai reținut instanța că în ceea ce privește contractul nr. 14/2004, încheiat sub condiție suspensivă, referitor la închirierea etajului 2, nu s-a făcut dovada împlinirii condiției suspensive, în sensul refuzului restituirii împrumutului. Sentința instanței de fond a fost apelată de către reclamantă, iar prin decizia nr. 150 din 30 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei de interes a cererii de aderare la apel formulată de intimatul G.C., a respins apelul formulat de acesta, ca fiind lipsit de interes și a respins ca nefondat apelul reclamantei. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut referitor la cererea de aderare la apel formulată de pârâtul G.C., că este lipsită de interes, având în vedere că acțiunea reclamantei împotriva acestuia, a fost respinsă, situație în care pârâtul nu are interes să declare un apel incident.

Cu privire la apelul reclamantei, instanța a reținut că prin art. 6 alin. (1) din contractul de asociere încheiat între A.P. sector 2 și SC M.E. SRL București, s-a interzis asociatului, cesiunea drepturilor și obligațiilor către terțe persoane, fără acordul A.P., iar potrivit art. 6 alin. (2) din contract, asociatul nu are nevoie de acordul Administrației, pentru încheierea contractelor ce țin de construcția noului imobil și cele privind administrarea curentă a asocierii. Pe cale de consecință, dreptul de administrare al spațiului comercial aparținea exclusiv SC M.E. SRL București, aceasta neavând dreptul să dispună asupra bunului adus în asociere, decât cu acordul expres al A.P. A mai reținut instanța că una din condițiile esențiale ale valabilității convenției, presupune ca cel ce se obligă, să fie titularul dreptului asupra căruia dispune, condiție neîndeplinită în cazul clauzelor referitoare la închirierea imobilului, în lipsa acordului expres al A.P.

Constatând că cererea poartă asupra obligației de încheiere a contractelor de închiriere, în temeiul unei clauze nule, instanța a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva deciziei curții de apel, a declarat recurs reclamanta SC H.N.I. SRL București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre, pe baza unei interpretări greșite a dispozițiilor contractului de asociere dintre A.P. și SC M.E. SRL București și cu nesocotirea dispozițiilor art. 970, art. 977 și art. 983 C. civ.

A mai susținut recurenta că, în considerarea înscrisurilor depuse în această fază procesuală, respectiv adresa nr. 4673 din 21 aprilie 2004 emisă de A.P. sector 2 și actul adițional nr. 3 la contractul de asociere nr. 3201 din 21 mai 2003, decizia recurată este lipsită de temei legal. Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greșită a acestuia. Critica formulată în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, se constată a fi fondată, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) din contractul de asociere, coroborat cu art. 6 alin. (2) din același contract.

Potrivit art. 6 alin. (1) cesionarea totală sau parțială de către SC M.E. SRL București, a drepturilor și obligațiilor din contract, către terțe persoane, se va face numai cu acordul A.P., însă la alin. (2) al aceluiași articol, se stipulează că nu va fi necesar acest acord, pentru încheierea contractelor care țin de construcția noului imobil și de administrarea curentă a asocierii. Totodată, prin adresa nr. 4673 din 21 aprilie 2004, A.P. își exprimă acordul ca SC M.E. SRL București să desfășoare sau să contracteze activități comerciale și acte de administrare/conservare a imobilului, precum și executarea și prestarea oricărui tip de servicii. De asemenea, prin actul adițional nr. 3 la contractul de asociere nr. 3201 din 21 mai 2003, părțile au stipulat că este permisă desfășurarea oricăror activități comerciale și prestarea oricărui tip de servicii de către SC M.E.

SRL București, aceasta fiind abilitată să încheie orice tip de contract, prin care să pună în aplicare dispozițiile actului adițional. Față de aceste precizări prealabile, se constată că în speță, curtea de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 6 din contract, reținând că A.P. a înțeles să își rezerve dreptul de a cenzura încheierea actelor de administrare a imobilului. Pe de altă parte, se impune precizarea potrivit căreia, clauzele contractuale trebuie interpretate ca un tot unitar, în contextul actului în întregul său, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor născute în temeiul său. În speță, din interpretarea clauzelor contractuale, precum și a actelor adiționale întocmite, se constată că părțile au convenit ca SC M.E.

SRL București să exploateze și să administreze spațiul comercial, în scopul obținerii de profit, având obligația plății către A.P., a unei cote de 15% din profitul net, dar nu mai puțin de 2.000 Euro/lună. Aspectul sus menționat este confirmat și de art. 2 din actul adițional nr. 3 din 17 decembrie 2004, potrivit căruia SC M.E. SRL București are dreptul să încheie orice fel de contracte, să desfășoare orice activități comerciale și executarea și prestarea oricărui tip de servicii, fără a i se impune vreo interdicție sau restrângere a dreptului de administrare a spațiului comercial. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru stabilirea corectă a situației de fapt, ocazie cu care se vor analiza și celelalte susțineri ale reclamantei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC H.N.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 150 din 30 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.