ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2770/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță,

reclamanta SC H.N.I. SRL București a solicitat obligarea pârâtei SC M.E. SRL

București la îndeplinirea obligației de închiriere a et. 2, 3 și 4 din C.C.P.L.,

astfel cum s-a obligat prin contractul mixt de împrumut și închiriere sub

condiție nr. 7 din 23 aprilie 2004, cu modificările aduse prin actele

adiționale încheiate ulterior.

Prin sentința nr. 8155 din 2 iulie 2008,

pronunțată de Tribunalul București. secția a VI-a comercială, cererea

reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța fondului a reținut că pârâta SC M.E. SRL București a preluat prin

asociere cu A.P. Sector 2 București, spațiul comercial P.L., obligându-se să

construiască și să exploateze un spațiu comercial modern. Pentru realizarea

construcției, pârâtul G.C., în calitate de administrator al SC M.E. SRL

București, a contractat un împrumut de 400.000 dolari SUA de la numitul N.J.M.,

ulterior, acesta cesionând reclamantei atât dreptul de recuperare a creanței

cât și dreptul de a încheia contractul de locațiune cu pârâta.

Prin actul adițional nr. 1 din 1

decembrie 2004, s-a confirmat restituirea sumei de 150.000 dolari SUA și tot la

aceeași dată, între părți s-a încheiat un nou contract mixt de împrumut și

închiriere sub condiție, pentru suma de 180.000 Euro.

Instanța a mai reținut că nu s-a făcut

dovada dreptului de administrare asupra spațiului comercial, astfel cum a

susținut reclamanta, împrejurare față de care, nu s-a putut stabili dacă

pârâții au dispus cu privire la drepturi ce se aflau în patrimoniul acestora.

A mai reținut instanța că în ceea ce

privește contractul nr. 14/2004, încheiat sub condiție suspensivă, referitor la

închirierea etajului 2, nu s-a făcut dovada împlinirii condiției suspensive, în

sensul refuzului restituirii împrumutului.

Sentința instanței de fond a fost apelată

de către reclamantă, iar prin decizia nr. 150 din 30 martie 2009, Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei de interes a

cererii de aderare la apel formulată de intimatul G.C., a respins apelul

formulat de acesta, ca fiind lipsit de interes și a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

În argumentarea soluției pronunțate,

instanța de control judiciar a reținut referitor la cererea de aderare la apel

formulată de pârâtul G.C., că este lipsită de interes, având în vedere că

acțiunea reclamantei împotriva acestuia, a fost respinsă, situație în care

pârâtul nu are interes să declare un apel incident.

Cu privire la apelul reclamantei,

instanța a reținut că prin art. 6 alin. (1) din contractul de asociere încheiat

între A.P. sector 2 și SC M.E. SRL București, s-a interzis asociatului,

cesiunea drepturilor și obligațiilor către terțe persoane, fără acordul A.P.,

iar potrivit art. 6 alin. (2) din contract, asociatul nu are nevoie de acordul

Administrației, pentru încheierea contractelor ce țin de construcția noului

imobil și cele privind administrarea curentă a asocierii. Pe cale de

consecință, dreptul de administrare al spațiului comercial aparținea exclusiv SC

M.E. SRL București, aceasta neavând dreptul să dispună asupra bunului adus în

asociere, decât cu acordul expres al A.P.

A mai reținut instanța că una din

condițiile esențiale ale valabilității convenției, presupune ca cel ce se

obligă, să fie titularul dreptului asupra căruia dispune, condiție

neîndeplinită în cazul clauzelor referitoare la închirierea imobilului, în

lipsa acordului expres al A.P. Constatând că cererea poartă asupra obligației

de încheiere a contractelor de închiriere, în temeiul unei clauze nule,

instanța a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva deciziei curții de apel, a

declarat recurs reclamanta SC H.N.I. SRL București, invocând dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivelor de nelegalitate

invocate, recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre, pe

baza unei interpretări greșite a dispozițiilor contractului de asociere dintre A.P.

și SC M.E. SRL București și cu nesocotirea dispozițiilor art. 970, art. 977 și art.

983 C. civ.

A mai susținut recurenta că, în

considerarea înscrisurilor depuse în această fază procesuală, respectiv adresa

nr. 4673 din 21 aprilie 2004 emisă de A.P. sector 2 și actul adițional nr. 3 la

contractul de asociere nr. 3201 din 21 mai 2003, decizia recurată este lipsită

de temei legal.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. vizează schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al

actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greșită a acestuia.

Critica formulată în temeiul

dispozițiilor legale sus menționate, se constată a fi fondată, având în vedere

dispozițiile art. 6 alin. (1) din contractul de asociere, coroborat cu art. 6 alin.

(2) din același contract.

Potrivit art. 6 alin. (1) cesionarea

totală sau parțială de către SC M.E. SRL București, a drepturilor și

obligațiilor din contract, către terțe persoane, se va face numai cu acordul A.P.,

însă la alin. (2) al aceluiași articol, se stipulează că nu va fi necesar acest

acord, pentru încheierea contractelor care țin de construcția noului imobil și

de administrarea curentă a asocierii.

Totodată, prin adresa nr. 4673 din 21

aprilie 2004, A.P. își exprimă acordul ca SC M.E. SRL București să desfășoare

sau să contracteze activități comerciale și acte de administrare/conservare a

imobilului, precum și executarea și prestarea oricărui tip de servicii. De

asemenea, prin actul adițional nr. 3 la contractul de asociere nr. 3201 din 21

mai 2003, părțile au stipulat că este permisă desfășurarea oricăror activități

comerciale și prestarea oricărui tip de servicii de către SC M.E. SRL

București, aceasta fiind abilitată să încheie orice tip de contract, prin care

să pună în aplicare dispozițiile actului adițional.

Față de aceste precizări prealabile, se

constată că în speță, curtea de apel a făcut o greșită interpretare a

dispozițiilor art. 6 din contract, reținând că A.P. a înțeles să își rezerve

dreptul de a cenzura încheierea actelor de administrare a imobilului.

Pe de altă parte, se impune precizarea

potrivit căreia, clauzele contractuale trebuie interpretate ca un tot unitar,

în contextul actului în întregul său, în scopul stabilirii drepturilor și

obligațiilor născute în temeiul său.

În speță, din interpretarea clauzelor

contractuale, precum și a actelor adiționale întocmite, se constată că părțile

au convenit ca SC M.E. SRL București să exploateze și să administreze spațiul

comercial, în scopul obținerii de profit, având obligația plății către A.P., a

unei cote de 15% din profitul net, dar nu mai puțin de 2.000 Euro/lună.

Aspectul sus menționat este confirmat și de art. 2 din actul adițional nr. 3

din 17 decembrie 2004, potrivit căruia SC M.E. SRL București are dreptul să

încheie orice fel de contracte, să desfășoare orice activități comerciale și

executarea și prestarea oricărui tip de servicii, fără a i se impune vreo

interdicție sau restrângere a dreptului de administrare a spațiului comercial.

Pe cale de consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar cauza

va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru stabilirea corectă a

situației de fapt, ocazie cu care se vor analiza și celelalte susțineri ale

reclamantei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC

H.N.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 150 din 30 martie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 noiembrie 2009.