ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4441/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin două acțiuni separate, reclamanta S.B. București a cerut, în prima acțiune, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3 din 20 octombrie 1993, încheiat în urma unei licitații publice pentru spațiul comercial situat București, deoarece, fiind titulara unei lucrări de investiții cu acest obiectiv încheiat în anul 1989 între U.C.M.B. și C.I.P.N, spațiul îi aparține și, cu toate acestea, C.L.M.B. l-a adjudecat în favoarea SC A.E., pârâtele din prima acțiune. Prin cea de a doua acțiune, aceeași reclamantă, de data aceasta în contradictoriu cu C.L.M.B. și SC R.T.G.M. SRL (fostă SC A.E.

SRL) s-a cerut să se constate nulitatea absolută a raportului Comisiei de licitație din 20 septembrie 1993, precum și a procesului-verbal din 7 octombrie 1993 al Comisiei de vânzare din cadrul C.L.M.B., prin care s-a validat raportul Comisiei de licitație cu privire la spațiul în litigiu. Cele două litigii au fost conexate în faza judecării fondului și au format obiectul dosarului nr. 7586/1989 al Tribunalului București, secția comercială, în care s-a pronunțat sentința nr. 403 din 21 ianuarie 2001. În motivarea acțiunilor, reclamanta a arătat că vânzarea la licitație a spațiului din București este nelegală, deoarece reclamanta a devenit proprietara spațiului în baza unei convenții de cooperare din 27 august 1989, pe de o parte, pe de altă parte, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului București nr. 25/1993, care a stat la baza organizării licitației, este nulă.

Ulterior, prima acțiune a fost modificată, în sensul că s-a cerut să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3683 din 24 iulie 1997, încheiat între SC A.E. SRL (în prezent, SC R.T.G.M. SRL) în calitate de vânzător și SC A.I. SRL (în prezent, SC A.E. SRL ) în calitate de cumpărător. Prin sentința nr. 403 din 23 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins, ca nefondate, acțiunile conexe, formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta C.L.M.B., SC R.T.G.M. SRL, Primăria Municipiului București (introdusă în cauză în condițiile art. 132 C. proc. civ.) și SC A.E. SRL București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente cauzei, a reținut că obiectivul ce formează obiect al litigiului dintre părți era o investiție în curs de realizare, astfel că reclamanta nu a dovedit un titlu de proprietate asupra acestuia, pe de o parte.

Pe de altă parte, convenția încheiată în anul 1989, pentru realizarea investiției, nu poate fi invocată drept temei pentru a susține contrariul, deoarece un astfel de act juridic nu poate produce decât efectele juridice permise de legea sub imperiul căreia s-au încheiat și care priveau alte tipuri de raporturi juridice, specifice fostei economii socialiste. Totodată, probele au demonstrat că, la data la care s-a organizat licitația cu privire la care s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a actelor ce au consfințit-o și contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, reclamanta nu avea un drept legal dobândit cu privire la bunul ce a făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare. Mai mult, aceasta reprezintă o investiție neterminată, care a fost vândută la licitație la stadiul fizic din 30 septembrie 1993, în condițiile unor reglementări speciale în vigoare la acea dată.

Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 963 din 5 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1200/2001. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Se susține că hotărârile (atât decizia, cât și sentința) au fost pronunțate cu încălcarea legii – H.G. nr. 246 din 7 iunie 1993 - prin care spațiul comercial în litigiu fusese trecut în proprietatea UCECOM, Hotărâre de Guvern care a abrogat dispozițiile art. 2 dintr-o altă H.G. nr. 1061/1990, care trecuse inițial spațiul în proprietatea D.G.D.A.L., ca regie de specialitate a Primăriei București.

Că, prin acte de corespondență cu C.L.M.B., depuse la dosarul cauzei, a dovedit că și-a manifestat dorința de a continua investiția. Că în mod greșit au apreciat cele două instanțe că sentința nr. 61/1994, pronunțată în Contencios administrativ de Curtea de Apel București, prin care au fost invocate pentru nelegalitate dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 1061/1990, nu este opozabilă intimatelor din prezenta cauză. Criticile sunt neîntemeiate, iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează.

Este de netăgăduit concluzia reținută atât la fond, cât și în apel că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi titulara unui drept de proprietate asupra spațiului în litigiu, ci doar titulara unei investiții începută în anul 1989, în condițiile reglementărilor specifice respectivei perioade, investiție neterminată la data vânzării ei prin licitație (28 octombrie 1993). Nu este întemeiată nici susținerea că la baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3/1993 ar fi stat o hotărâre nulă a C.L.M.B. (nr. 25 din 18 martie 1993, completată, fără a se afecta situația juridică a spațiului în litigiu, la 25 noiembrie 1993, deoarece licitația s-a desfășurat și a fost organizată în baza Legii nr. 85 din 22 iulie 1992 (art. 3) respectiv, H.G.

nr. 658/1992, care permiteau vânzarea la licitație publică a spațiilor cu altă destinație, aflate la parterul blocurilor de locuit, în curs de executare. De asemenea, corect au reținut instanțele că sentința de anulare a Hotărârii nr. 25/1992 a C.L.M.B., respectiv, decizia nr. 61 din 7 februarie 1994, nu pot fi invocate în susținerea dreptului său asupra spațiilor și, corelativ, în susținerea temeiniciei acțiunii sale în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, deoarece acestea nu privesc pe cumpărătorii care au dobândit posesia în condițiile unei licitații publice, organizate de C.L.M.B., proprietara spațiilor, iar decizia nr. 61/1994 este ulterioară licitației. Toate aceste considerente sunt, însă, subsecvente celui mai puternic argument în susținerea legalității și temeiniciei soluțiilor, de vreme ce reclamanta nu a dovedit că ar fi titulara unui drept de proprietate.

Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.B. București, împotriva deciziei nr. 963 din 5 iunie 2991 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.