ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2330/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

3 mai 2000, reclamanta SC M.I. București a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtele SC D.C. SA și SC U.P.C. SRL, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între pârâte, la data de 30 noiembrie 1999, cu nr. 5974, intabulat în Cartea

Funciară cu nr. 4770 și 4771, la 8 decembrie 1999, la Judecătoria sector 2

București, prin care s-a transmis dreptul la proprietate asupra imobilului

situat în București.

Tribunalul București, secția comercială,

prin sentința nr. 6477, pronunțată la 18 noiembrie 2000, a admis acțiunea

formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele și a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare încheiat între pârâte, la 30 noiembrie 1999,

cu nr. 5974 și intabulat în cartea funciară sub nr. 4770 – 4771 din 8 decembrie

1999 la Judecătoria sector 2 București, prin care s-a transmis dreptul de

proprietate asupra activului situat în București.

Prin aceeași sentință s-a dispus

repunerea pârâtelor în situația anterioară încheierii contractului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că pârâta, SC D.C. SA, nu a respectat sentința nr. 3859 din 21 iulie

1999 a Tribunalului București, secția comercială, prin care s-a dispus sistarea

oricărei forme de înstrăinare a spațiului comercial, măsură executorie și că,

de asemenea, nu s-a ținut cont nici de sentința nr. 5429 din 11 octombrie 1997,

pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, prin care s-a constatat

simulația contractului de asociere încheiat între pârâte, cu toate că aceasta a

fost obligată, prin sentință, să respecte dreptul reclamantei de preemțiune la

cumpărare și a vândut acest spațiu pârâtei SC U.P.C. SRL.

Împotriva sentinței, pârâtele SC D.C.

SA București și SC U.P.C. SRL București au declarat apel, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, formulate de

către pârâta SC D.C. SRL București, se invocă următoarele:

- nu s-a încălcat sentința civilă nr.

3859 din 21 iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, ci,

dimpotrivă, a procedat la aplicarea ei întocmai, soluționând oferta de

cumpărare a SC M.I. SRL București, prin adresa nr. 4275 din 6 august 1999, dată

după care ordonanța președințială și-a pierdut valabilitatea;

- la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, interdicția de vânzare își pierduse aplicabilitatea, SC D.C.

SA respingând oferta de cumpărare a SC M.I. București SRL;

- la data încheierii contractului de

leasing imobiliar nr. 3859, din 20 iulie 1999, nu a avut cunoștință de

existența vreunei acțiuni în justiție a SC M.I. București SRL și nici de

existența vreunei sentințe de interdicție a înstrăinării spațiului nefiind

citată;

- la dosarul cauzei au fost depuse

acte ce dovedesc faptul că nu a respectat întocmai reglementările legale

privind privatizarea acestui spațiu comercial;

- nu poate fi considerată de rea

credință pentru că nu a respectat hotărâri nedefinitive, acestea fiind supuse

schimbării, neavând autoritate de lucru judecat;

- la data încheierii contractului de

leasing imobiliar SC M.I.C., filiala Ștefan cel Mare, ulterior, SC U.P.C. SRL,

era utilizatorul cu titlu al spațiului comercial și cel care făcuse investiții

de miliarde în el, condiții esențiale pe care le cer legile privatizării

(O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 44/1998, Legea nr. 99/1999 și H.G. nr. 450/1999).

- la data de 20 iulie 1999, data

încheierii contractului de leasing imobiliar, nu există nici o sentință

judecătorească care să-i interzică înstrăinarea spațiului comercial, de aceasta

luând cunoștință în 27 iulie 1999.

Prin motivele de apel formulate de

pârâta, SC U.P.C. SRL, se invocă aceleași motive de nelegalitate și

netemeinicie ca și cele formulate de pârâta SC D.C. SA, în plus, mai arată că:

- instanța nu a pus în discuția

părților și nu s-a pronunțat asupra excepției ridicată privind lipsa calității

procesuale active a SC M.I. București SRL.

- instanța de fond, fără să

analizeze înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către SC D.C. SA și

limitându-se la analiza înscrisurilor și afirmațiilor reclamantei, a reținut că

„modificările de nume ale societății, cesiunile de contracte, graba în vânzarea

spațiului și nerespectarea tuturor hotărârilor judecătorești definitive

demonstrează nu numai disprețul față de lege, ci și reaua credință a pârâtelor.

În contextul acestui motiv, pârâta

arată că, atât modificarea de nume a societății, cât și cesionarea de contracte

au fost făcute în baza legii, prin notariat, cu înregistrări la Registrul

Comerțului, iar la acea dată nu cunoștea pretențiile SC M.I. București SRL

asupra spațiului comercial, deci nu putea fi de rea credință.

Pârâta SC U.P.C. SRL a solicitat

admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul

respingerii acțiunii introductive.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 931, pronunțată la data de 8 iunie 2001, a

admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot sentința apelată și, pe

fond: a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, obligând intimata-reclamantă

să plătească fiecărei apelante cheltuieli de judecată în cuantum de 46.600 lei.

Pentru a hotărî astfel, curtea a

reținut: - contractul de leasing imobiliar, înregistrat sub nr. 3859, s-a

încheiat la data de 20 iulie 1999, deci anterior pronunțării sentinței nr. 3859

din 21 iulie 1999, sentință despre care SC D.C. SA nu a avut cunoștință,

nefiind citată în cauză, iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 5974, încheiat

la data de 30 noiembrie 1999, îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute

de art. 948 C. civ., fiind încheiat cu respectarea actelor normative în materie

de privatizare, astfel încât, în mod greșit, instanța de fond a constatat

nulitatea absolută a acestuia.

Prin cererea înregistrată la data de

27 iulie 2001, reclamanta SC M.I. București SRL a declarat recurs împotriva

deciziei pronunțată în apel, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8,

9, și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate se

critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că:

- instanța de apel greșit a reținut

că sentința nr. 3859 din 21 iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială,

prin care s-a dispus sistarea oricărei forme de înstrăinare a spațiului comercial,

măsura fiind executorie fără somație sau trecerea vreunui termen, nu are forță

obligatorie, nefiind definitivă și irevocabilă.

- instanța de apel a considerat că

aprobarea de principiu, dată în 24 mai 1999, a îndreptățit-o pe intimată să

vândă spațiul fără să mai aștepte aprobarea efectivă a Adunării Generale a

Acționarilor din 28 iulie 1999.

- prin sentința nr. 5429 din 11

octombrie 1999, pronunțată în dosarul nr. 5804/1999 a Tribunalului București,

s-a constatat simulația contractului de asociere dintre SC D.C. SA și SC M.C.I.

SRL, s-a dispus anularea acestui contract și a obligat pârâta SC D.C. SA să

respecte dreptul reclamantei de preemțiune la cumpărare și este menționat că și

această hotărâre a fost pronunțată înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru motivele arătate, recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și

menținerea sentinței pronunțată de tribunal ca fiind temeinică și legală.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat și urmează să fie respins cu următoarea motivare:

Instanța de Apel nu a reținut, cum

greșit se arată prin motivele de recurs, că sentința nr. 3859 din 21 iulie 1999

nu are forță obligatorie, ci faptul că a fost prezentată ulterior încheierii

contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, respectiv, la 20

iulie 1999, și, deci, dispozițiile ei nu mai puteau influența contractul, iar

sentința nr. 5429 din 10 noiembrie 1999 nu era definitivă și executorie.

Se reține, de asemenea, corect

faptul că A.G.A. și-a exprimat acordul privind contractul de leasing imobiliar

la data de 24 mai 1999 (dosar fond).

Este de precizat și faptul că SC M.I.

București SRL, prin SC R.D. SRL și SC A.J.C. SRL, are încheiate contracte de

leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare pentru două spații comerciale

aflate la aceeași adresă, precum și faptul că organele de conducere ale SC D.C.

SA au hotărât să acorde posibilitatea de cumpărare a unui spațiu și altor

societăți.

În consecință, recursul declarat de

reclamantă va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC M.I.

București SRL, împotriva deciziei nr. 931 din 8 iunie 2001 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 16 aprilie 2003.