ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2330/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 mai 2000, reclamanta SC M.I. București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC D.C. SA și SC U.P.C. SRL, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte, la data de 30 noiembrie 1999, cu nr. 5974, intabulat în Cartea Funciară cu nr. 4770 și 4771, la 8 decembrie 1999, la Judecătoria sector 2 București, prin care s-a transmis dreptul la proprietate asupra imobilului situat în București.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 6477, pronunțată la 18 noiembrie 2000, a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare încheiat între pârâte, la 30 noiembrie 1999, cu nr. 5974 și intabulat în cartea funciară sub nr. 4770 – 4771 din 8 decembrie 1999 la Judecătoria sector 2 București, prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra activului situat în București. Prin aceeași sentință s-a dispus repunerea pârâtelor în situația anterioară încheierii contractului. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâta, SC D.C.

SA, nu a respectat sentința nr. 3859 din 21 iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, prin care s-a dispus sistarea oricărei forme de înstrăinare a spațiului comercial, măsură executorie și că, de asemenea, nu s-a ținut cont nici de sentința nr. 5429 din 11 octombrie 1997, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, prin care s-a constatat simulația contractului de asociere încheiat între pârâte, cu toate că aceasta a fost obligată, prin sentință, să respecte dreptul reclamantei de preemțiune la cumpărare și a vândut acest spațiu pârâtei SC U.P.C. SRL. Împotriva sentinței, pârâtele SC D.C. SA București și SC U.P.C. SRL București au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel, formulate de către pârâta SC D.C. SRL București, se invocă următoarele: - nu s-a încălcat sentința civilă nr. 3859 din 21 iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, ci, dimpotrivă, a procedat la aplicarea ei întocmai, soluționând oferta de cumpărare a SC M.I. SRL București, prin adresa nr. 4275 din 6 august 1999, dată după care ordonanța președințială și-a pierdut valabilitatea; - la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, interdicția de vânzare își pierduse aplicabilitatea, SC D.C. SA respingând oferta de cumpărare a SC M.I. București SRL; - la data încheierii contractului de leasing imobiliar nr. 3859, din 20 iulie 1999, nu a avut cunoștință de existența vreunei acțiuni în justiție a SC M.I.

București SRL și nici de existența vreunei sentințe de interdicție a înstrăinării spațiului nefiind citată; - la dosarul cauzei au fost depuse acte ce dovedesc faptul că nu a respectat întocmai reglementările legale privind privatizarea acestui spațiu comercial; - nu poate fi considerată de rea credință pentru că nu a respectat hotărâri nedefinitive, acestea fiind supuse schimbării, neavând autoritate de lucru judecat; - la data încheierii contractului de leasing imobiliar SC M.I.C., filiala Ștefan cel Mare, ulterior, SC U.P.C. SRL, era utilizatorul cu titlu al spațiului comercial și cel care făcuse investiții de miliarde în el, condiții esențiale pe care le cer legile privatizării (O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 44/1998, Legea nr. 99/1999 și H.G.

nr. 450/1999). - la data de 20 iulie 1999, data încheierii contractului de leasing imobiliar, nu există nici o sentință judecătorească care să-i interzică înstrăinarea spațiului comercial, de aceasta luând cunoștință în 27 iulie 1999. Prin motivele de apel formulate de pârâta, SC U.P.C. SRL, se invocă aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie ca și cele formulate de pârâta SC D.C. SA, în plus, mai arată că: - instanța nu a pus în discuția părților și nu s-a pronunțat asupra excepției ridicată privind lipsa calității procesuale active a SC M.I. București SRL. - instanța de fond, fără să analizeze înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către SC D.C.

SA și limitându-se la analiza înscrisurilor și afirmațiilor reclamantei, a reținut că „modificările de nume ale societății, cesiunile de contracte, graba în vânzarea spațiului și nerespectarea tuturor hotărârilor judecătorești definitive demonstrează nu numai disprețul față de lege, ci și reaua credință a pârâtelor. În contextul acestui motiv, pârâta arată că, atât modificarea de nume a societății, cât și cesionarea de contracte au fost făcute în baza legii, prin notariat, cu înregistrări la Registrul Comerțului, iar la acea dată nu cunoștea pretențiile SC M.I. București SRL asupra spațiului comercial, deci nu putea fi de rea credință. Pârâta SC U.P.C. SRL a solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 931, pronunțată la data de 8 iunie 2001, a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot sentința apelată și, pe fond: a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, obligând intimata-reclamantă să plătească fiecărei apelante cheltuieli de judecată în cuantum de 46.600 lei. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut: - contractul de leasing imobiliar, înregistrat sub nr. 3859, s-a încheiat la data de 20 iulie 1999, deci anterior pronunțării sentinței nr. 3859 din 21 iulie 1999, sentință despre care SC D.C. SA nu a avut cunoștință, nefiind citată în cauză, iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 5974, încheiat la data de 30 noiembrie 1999, îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ., fiind încheiat cu respectarea actelor normative în materie de privatizare, astfel încât, în mod greșit, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a acestuia.

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2001, reclamanta SC M.I. București SRL a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9, și 10 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate se critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că: - instanța de apel greșit a reținut că sentința nr. 3859 din 21 iulie 1999 a Tribunalului București, secția comercială, prin care s-a dispus sistarea oricărei forme de înstrăinare a spațiului comercial, măsura fiind executorie fără somație sau trecerea vreunui termen, nu are forță obligatorie, nefiind definitivă și irevocabilă.

- instanța de apel a considerat că aprobarea de principiu, dată în 24 mai 1999, a îndreptățit-o pe intimată să vândă spațiul fără să mai aștepte aprobarea efectivă a Adunării Generale a Acționarilor din 28 iulie 1999. - prin sentința nr. 5429 din 11 octombrie 1999, pronunțată în dosarul nr. 5804/1999 a Tribunalului București, s-a constatat simulația contractului de asociere dintre SC D.C. SA și SC M.C.I. SRL, s-a dispus anularea acestui contract și a obligat pârâta SC D.C. SA să respecte dreptul reclamantei de preemțiune la cumpărare și este menționat că și această hotărâre a fost pronunțată înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Pentru motivele arătate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțată de tribunal ca fiind temeinică și legală.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și urmează să fie respins cu următoarea motivare: Instanța de Apel nu a reținut, cum greșit se arată prin motivele de recurs, că sentința nr. 3859 din 21 iulie 1999 nu are forță obligatorie, ci faptul că a fost prezentată ulterior încheierii contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, respectiv, la 20 iulie 1999, și, deci, dispozițiile ei nu mai puteau influența contractul, iar sentința nr. 5429 din 10 noiembrie 1999 nu era definitivă și executorie. Se reține, de asemenea, corect faptul că A.G.A. și-a exprimat acordul privind contractul de leasing imobiliar la data de 24 mai 1999 (dosar fond). Este de precizat și faptul că SC M.I. București SRL, prin SC R.D.

SRL și SC A.J.C. SRL, are încheiate contracte de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare pentru două spații comerciale aflate la aceeași adresă, precum și faptul că organele de conducere ale SC D.C. SA au hotărât să acorde posibilitatea de cumpărare a unui spațiu și altor societăți. În consecință, recursul declarat de reclamantă va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC M.I. București SRL, împotriva deciziei nr. 931 din 8 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2003.