ÎCCJ, decizie (scj.ro #83516)

Recurs. Cerere de repunere în termen. Condiții

Potrivit dispozițiilor art.103

C.proc.civ

.

neexercitarea

oricărei căi de atac și

neîndeplinirea

oricărui  alt act de procedură  în  termenul  legal

atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen

de 15 zile de la încetarea împiedicării.

(Secția  comercială, decizia nr.3729 din 17 iunie 2005)

Prin sentința  civilă nr.412 din 30 ianuarie 2003, Tribunalul

București, Secția a VIII-a comercială a respins acțiunea reclamantei

S.C

. S. F.

SRL

București prin

care, în contradictoriu cu

INML

M., a solicitat

anularea actelor de licitație publică care aveau ca obiect închirierea

spațiului situat în incinta institutului în suprafață de 20

mp

.

Prin aceeași sentință, în temeiul art.165 C.

proc

.

civ

., a fost disjunsă cererea reconvențională precizată de

INML

, prin care s-a solicitat eliberarea spațiului de 20

mp

din incinta

INML

și anularea

contractului de închiriere din 1 februarie 2001.

Cererea reconvențională a fost soluționată de Tribunalul București, Secția a

VI-a comercială, care prin sentința nr.2350 din 18 februarie 2004, a respins

cererea precizată cu motivarea că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că

obligațiile contractuale nu au fost respectate de către

S.C

.

S. F.

SRL

și nici că prin contractul de închiriere i

s-a  interzis  să  facă  vânzări  în incinta

INML

.

Împotriva sentinței nr.2350 din 18 februarie 2004,

I.N.M.L

București a declarat apel, susținând că  pârâta a schimbat destinația

spațiului  și a încălcat clauzele contractului de închiriere.

Din examinarea actelor dosarului în raport cu motivele invocate de apelantă,

Curtea de Apel București, prin decizia nr.593 din 1 noiembrie 2004, a admis

apelul

INML

M. M., a schimbat în tot sentința nr.2350

din 18 februarie 2004 și admițând cererea reconvențională a dispus rezilierea

contractului de închiriere încheiat la 1 februarie 2000 și evacuarea pârâtei

din spațiul de 20 m

2

situat în incinta

INML

M. M. Curtea a reținut, în considerentele deciziei, că pârâta nu s-a limitat în

desfășurarea activității la obiectul contractului de închiriere ci a desfășurat

activități care

excedeau

prevederile contractului,

încălcând dispozițiile art.1430, 1020, și art.1021 C.

civ

.,

întrucât locatorul a întrebuințat lucrul închiriat în alt mod decât s-a

prevăzut în contract.

S-a mai reținut că în mod culpabil pârâta nu a eliberat spațiul,

împiedicându-l astfel pe locator să încheie un nou contract în urma organizării

licitației.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București, pârâta  a

declarat recurs  și  cerere de repunere în termen.

În motivarea cererii de repunere în termen întemeiată  pe dispozițiile

art.103 C.

proc

.

civ

.

recurenta a invocat încălcarea de către Curtea de Apel a dispozițiilor legale

imperative cuprinse în art.86 alin.(1) și (3), art.90 pct.1 și art.97 pct.2 C.

proc

.

civ

. Recurenta a considerat

că datorită încălcării dispozițiilor mai sus amintite a fost împiedicată să-și

exercite drepturile procesuale în termenul legal prevăzut de art.301 și 303 (2)

C.

proc

.

civ

. În concret,

pârâta  a susținut că decizia curții de apel i-a fost comunicată la o altă

adresă decât cea la care se află sediul social  înscris în  Registrul

Comerțului.

În ceea ce privește motivele de recurs, pârâta a invocat motivele de

netemeinicie prevăzute de art.304 pct.9 și 10 pe care nu le-a dezvoltat și

argumentat separat cu respectarea prevederilor art.302

1

(c) C.

proc

.

civ

. Recurenta a adus

critici soluției pronunțată în apel, întrucât în opinia sa, contractul de

închiriere a fost respectat întocmai, la încheierea contractului nu a existat

nici un viciu iar chiria a fost plătită constant, conform obligațiilor asumate.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat casarea deciziei pronunțată de

Curtea

de Apel

București și menținerea sentinței de fond.

Reclamanta intimată, prin întâmpinare, a solicitat în principal respingerea

cererii

de repunere în termen pentru motivul că procedura de comunicare a sentinței a

fost făcută cu respectarea dispozițiilor procedurale,

invederând

că societatea pârâtă funcționează  la mai multe secții, iar în subsidiar

respingerea recursului ca

nefondat

.

Curtea, analizând cererea de repunere în termen a reținut:

Art.103 (1) C.

proc

.

civ

.

stabilește că

neexercitarea

oricărei căi de atac și

neîndeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul

legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen

de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să

efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15

zile de la încetarea împiedicării.

Rezultă că pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite

cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în

termenul legal

peremtoriu

dintr-un motiv care exclude

culpa sa, împrejurarea, ce a împiedicat partea să acționeze să se fi produs

înăuntrul termenului legal în care trebuia exercitat dreptul procedural și, în

fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată

să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea de exercitare a

căii de atac.

Aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ, întrucât așa cum rezultă din

cererea formulată de recurentă, termenul de 15 zile socotit de la data

încetării împiedicării nici nu a fost evocat pentru a se aprecia că în adevăr

sunt îndeplinite cerințele art.103 C.

proc

.

civ

. În legătură cu motivul împiedicării exercițiului

dreptului procedural, se constată că prin cererea de chemare în judecată,

sediul declarat a fost în

Bd

. U.,

Bl

.

3, Sc.2, apt.38, că în fața instanței de fond, procedura a fost restituită cu

motivul „destinatar mutat de la adresă”, pentru ca apoi după indicarea adresei,

în

str

.

M.B

., procedura să fie

realizată, partea fiind

ulteior

reprezentată în

instanță, prin apărător, care nici în fața instanței de fond și nici în apel,

nu a adus la cunoștință instanței prin petiție la dosar și prin scrisoare

recomandată părții potrivnice, că sediul său a fost schimbat sau că actele de

procedură trebuie îndeplinite la o altă adresă.

Prin urmare, depunerea certificatului în apel nu poate avea

semnificația invocată de recurentă, câtă vreme

potirvit

art.87 (2) C.

proc

.

civ

.

persoanele juridice de drept privat pot fi citate nu numai la sediul principal

ci și la cel al sucursalei sau reprezentanței.

A invoca

nelegalitatea

comunicării

actelor în condițiile în care recurenta însăși și-a indicat altă adresă drept

sediu încă din acțiunea principală fără nici o precizare ulterioară în

condițiile asistenței de specialitate fără înștiințarea instanței nu

demonstrează buna–credință în exercițiul drepturilor procesuale.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru repunerea

în termenul prevăzut de art.301 și 303 (2) C.

proc

.

civ

., astfel că cererea a fost respinsă iar recursul

declarat de pârâtă a fost respins ca tardiv .