ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5192/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Dâmbovița la nr. 5332/2003, reclamanta Ș.D. a solicitat ca prin

sentința ce se va pronunța, pârâții SC B. SRL și B.C. să fie obligați, în

solidar, să restituie suma de 44.000 euro, să-i predea documentele

justificative privind executarea unor lucrări de 36.000 euro, echivalentul a

1.361.664.000 lei să-i plătească cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a încheiat cu societatea pârâtă la data de 30 mai 2002, un contract

de antrepriză pentru edificarea unei construcții pe terenul proprietatea

reclamantei, situat în Târgoviște, termenul de execuție fiind stabilit la 15

noiembrie 2002, iar prețul lucrărilor convenit la 80.000 euro (sumă ce includea

și amenajarea curții), a fost achitat administratorului societății, care a

semnat în acest sens, chitanțe denumite „declarații”.

A mai învederat reclamanta că

lucrările executate de antreprenor au fost necorespunzătoare, fiind nevoită să

procedeze de două ori la refacerea acoperișului, însă pârâții nu au terminat

construcția, au părăsit șantierul la 15 februarie 2003, fără a mai preda unele

repere și materiale care fuseseră în întregime procurate de reclamantă, aceasta

din urmă fiind nevoită să continue construcția cu alți meseriași, cărora le-a

achitat din nou contravaloarea manoperei.

Reclamanta a susținut că lucrările

executate de pârâți, evaluate prin expertiză extrajudiciară sunt de 36.000

euro, așa încât aceștia urmează a-i restitui diferența încasată necuvenit,

ținând cont că nu și-au respectat obligațiile contractuale.

După administrarea probelor cu

înscrisuri, interogatoriu, depoziții martori și expertize, prin sentința nr. 1497

din 7 septembrie 2004, Tribunalul Dâmbovița a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâții să plătească reclamantei 30.131 euro și cheltuielile de

judecată menționate în dispozitiv și a respins capătul de cerere, privind

obligarea pârâtei la remiterea documentelor justificative privind

contravaloarea lucrărilor executate și însușite de reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a constatat că reclamanta Ș.D. a încheiat cu SC B. SRL, prin

director general B.C., contractul de antrepriză din 30 mai 2002, în baza căruia

constructorul s-a obligat să execute în beneficiul reclamantei o locuință pe terenul

proprietatea acesteia din Târgoviște, valoarea estimativă a lucrărilor potrivit

unui deviz-ofertă care nu s-a mai întocmit, fiind de 500.000.000 lei, iar

durata de execuție de 6 luni.

S-a mai reținut că, din probele

administrate a rezultat că pârâtul B.C. a primit de la reclamantă, ca

reprezentant al SC B. SRL suma de 80.000 euro, semnând în acest sens chitanțe

pe care a aplicat ștampila societății, însă nu a evidențiat în contabilitate

decât parte din bani, 300.000.000 lei, deși nu a contestat primirea lor.

Prima instanță a stabilit că pârâții

nu și-au executat corespunzător obligațiile contractuale, nu au finalizat

construcția, iar reclamanta a fost nevoită să termine locuința și să refacă

unele lucrări executate necorespunzător (acoperiș, tencuieli, hidroizolație,

refacerea fundației la peretele din dreapta) achitând contravaloarea acestora

altor constructori, așa cum a reieșit din înscrisurile depuse la dosar și din

depozițiile martorilor audiați în cauză.

Tribunalul Dâmbovița a stabilit că

pârâții nu au prezentat documentele justificative decât pentru o mică parte din

lucrările executate, nefiind întocmit un deviz centralizator, cum s-a prevăzut

în contractul de antrepriză și nici proces – verbal de recepție a construcției,

încălcându-se art. 1482 C. civ.

Față de aceste considerente,

instanța a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 30.131 euro,

reprezentând diferența dintre 80.000 euro, suma plătită de reclamantă și

66.685,6 euro, contravaloarea lucrării, conform anexei din raportul de expertiză,

la care s-au adăugat lucrările executate cu alți constructori, 9.761,7 euro,

pentru structură și 7.055,4 euro, pentru finisaje.

S-a respins ca neîntemeiat capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la predarea documentelor justificative, ce

au stat la baza executării lucrărilor, deoarece aceasta a recunoscut că nu

deține decât puțin asemenea documente, pe care le-a și depus la dosar.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanta cât și pârâții.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 845 din 20 decembrie 2004 a admis apelul reclamantei și a schimbat

în parte sentința, obligându-i pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei

suma de 44.000 euro, în loc de 30.131 euro, menținând restul dispozițiilor

sentinței. Apelul pârâților a fost respins ca nefondat.

Pentru a se pronunța în acest fel

instanța de apel a reținut că reclamanta era îndreptățită să solicite atât

contravaloarea sumelor încasate necuvenit de pârâți, 13.315 euro (diferența

dintre 80.000 euro primiți de pârâți și 66.685 euro lucrări executate) cât și

contravaloarea lucrărilor de refacere și finalizare a construcției pe care

pârâții erau obligați să le facă, dar au fost realizate de reclamantă cu alte

societăți și persoane, valoarea acestora fiind de 35.994,45 euro, dar că

instanța a fost investită prin petitul acțiunii doar cu suma de 44.000 euro

despăgubiri.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții SC B. SRL și B.C., solicitând admiterea lor,

modificarea în tot a deciziei atacate și schimbarea sentinței instanței de fond

în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea recursului său,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., pârâta SC B. SRL

susține, în esență, că instanța de apel face o interpretare trunchiată a

dispozițiilor contractuale întrucât prin contract s-a stabilit valoarea

lucrărilor la 500.000.000 lei stabilită prin devizul estimativ de lucrări

însușit de beneficiar, iar pârâta și-a îndeplinit obligația contractuală față

de reclamantă, obligație care viza doar realizarea structurii de rezistență și

a acoperișului. Declarațiile depuse de reclamantă referitoare la sume de bani

primite de pârâtul B.C., nu angajează în nici un fel societatea pârâtă (pct. 8,

art. 304 C. proc. civ.).

Instanța nu a ținut cont de

procesul-verbal de predare-primire din 12 noiembrie 2002, conform căruia

structura de rezistență a construcției era realizată corespunzător 100 %,

cheltuielile de refacere a acoperișului fiind o opțiune a fiicei reclamantei (pct.

10 al art. 304 C. proc. civ.).

Pârâtul B.C. invocând prevederile art.

304 pct. 10 C. proc. civ., critică decizia atacată susținând că instanța de

apel a ignorat probele care demonstrează că el a acționat în baza unui mandat

tacit, în condițiile art. 1593 C. civ., primit de la Ș.S.: corespondența dintre

el și Ș.S., declarațiile martorilor N.V. și D.D. și interogatoriul luat

reclamantei.

Pârâtul B.C., invocând prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia atacată și pentru încălcarea art. 1092

C. civ., susținând că nu datorează reclamantei nici o sumă de bani întrucât a

justificat cheltuirea sumei primite cu adeverințe, facturi și chitanțe aflate

la dosar precum și pentru încălcarea art. 1039 C. civ., prin aceea că, în

speță, obligațiile lui și ale societății comerciale pârâte au temei juridic

diferit (contract de mandat pentru el și contract de antrepriză pentru

societate) și natură diferită și, ca atare, obligarea pârâților în solidar este

nefondată.

Examinând recursurile prin prisma

motivelor invocate Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru

motivele care urmează:

Instanța de apel, ca și instanța de

fond, nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv

contractul de antrepriză ci, în mod corect, a reținut că acesta viza realizarea

întregii lucrări așa cum rezultă din art. 5 care prevede obligațiile

antreprenorului de a executa și preda beneficiarului „lucrările care fac

obiectul prezentului contract complet terminate, în vederea punerii în

funcțiune”. Aceasta și pentru că nici o clauză din contract nu face referire la

obligații distincte ale societății și respectiv ale pârâtului B.C.

Astfel apare ca nefondat și al

doilea motiv de recurs al pârâtei SC B. SRL, întrucât instanțele au avut în

vedere probele referitoare la executarea lucrării asumate prin contractul de

antrepriză, inclusiv procesul-verbal de predare primire din 12 noiembrie 2002

(chiar dacă nu a făcut trimitere directă la el) și astfel au reținut obligația

contractuală a antreprenorului în legătură cu executarea întregii lucrări și nu

doar a structurii de rezistență a locuinței.

De asemenea instanțele nu au ignorat

că au avut în vedere toate probele invocate de pârâtul-recurent B.C. în motivul

de recurs întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., pe care le-au

examinat însă în legătură cu celelalte probe de la dosar, și în principal cu

contractul de antrepriză, și astfel au înlăturat întemeiat teza mandatului

tacit în baza căruia acest pârât ar fi acționat.

În sfârșit, critica pârâtului B.C.

privind încălcarea prevederilor art. 1092 C. civ., vizează doar aprecieri

asupra stării de fapt și interpretarea probelor administrate, ceea ce nu poate

face obiectul examinării în recurs, iar critica privind încălcarea art. 1039 C.

civ., este nefondată întrucât, așa cum s-a arătat și mai sus, în cauză nu s-a

dovedit asumarea unor obligații distincte de către cei doi pârâți, SC B. SRL și

respectiv B.C., care să excludă solidaritatea acestora ci, dimpotrivă,

obligația celor doi pârâți debitori are același obiect.

Pentru aceste motive Înalta Curte

urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursurile ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC B. SRL Târgoviște, împotriva deciziei nr. 845 din 20 decembrie 2004 a Curții

de Apel Ploiești, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

pârâtul B.C., împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 noiembrie 2005.