ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, S.I.F. Banat Crișana,

prin acțiunea precizată, a chemat în judecată SC M.A. SA Deva, SC V.C.I. SRL

Deva și BC W.B. SA Arad, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare autentic nr. 1867 din 16 aprilie 1998, și a contractului

de vânzare-cumpărare autentic nr. 731 din 24 aprilie 1998, și obligarea pârâtei

3 să predea imobilul care a format obiectul contractelor, situat în Deva.

După un prim ciclu procesual, în

urma casării cu trimitere de către Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara,

reînvestit în fond după casare, prin sentința 317 din 20 februarie 2001, a

respins, ca nefondată, acțiunea contra primelor două pârâte, și a luat act de

renunțarea la judecată a reclamantei față de BC W.B. SA Arad.

S-a reținut că, prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1867/1998, prima pârâtă, prin B.V., a înstrăinat celei de

a doua pârâte, reprezentată prin P.T., cota de 7/10 parte din imobilul înscris

în C.F. nr. 6089/10 Deva, cu prețul de 94.500.000 lei, ulterior același imobil,

prin actul de vânzare-cumpărare nr. 731/1998, fiind vândut de pârâta II lui BC

W.B. SA, cu prețul de 732.000.000 lei.

Pentru nulitatea acestor contracte

s-au invocat de către reclamantă 2 motive, și anume neexistența unei hotărâri

A.G.A., conform art. 143 din Legea nr. 31/1990, și prețul neserios, art. 946 C.

civ., care, analizate de instanță, au fost considerate neîntemeiate, cu

motivarea pentru primul contract că au fost respectate dispozițiile art. 143

din Legea nr. 31/1990, întrucât, cu majoritate de voturi, prin hotărârea A.G.A.,

a SC M.A. SA, din 10 aprilie 1998, s-a aprobat vânzarea imobilului la prețul

din contract, fiind împuternicită B.V. cu încheierea actului juridic, hotărârea

nefiind contestată de reclamantă, care era acționară principală.

Fiind îndeplinite cerințele art. 143

din Legea nr. 31/1990, instanța a considerat că nu se mai impune verificarea

bilanțului pentru a se stabili dacă activul din litigiu are sau nu o valoare

mai mare de 50 % din capitalul social.

Cu privire la cel de al doilea motiv

de nulitate invocat, s-a arătat că, deși este o diferență mare între prețul din

primul și cel de al doilea contract, aceasta nu constituie o cauză de nulitate,

avându-se în vedere că este rezultatul negocierilor între părți, iar pe de altă

parte că pârâta a cumpărat cu aceeași sumă cota de 70 % din totalul capitalului

social al SC M.A.

Deși s-a luat act de renunțarea la

judecată față de pârâta 3, instanța a reținut că această poziție procesuală a

reclamantei evidențiază lipsa de interes în cererea de constatare a nulității

primului contract.

Apelul declarat de reclamantă a fost

admis de Curtea de Apel Alba Iulia, care prin decizia nr. 734 din 5 octombrie

2001, a schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea astfel cum a fost

restrânsă și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1867/1998, încheiat între pârâte, având ca obiect cota de

7/10 parte din activul numit „restaurantul M.Ț.”, înscris în C.F. nr. 6089/10

Deva, în suprafață de 317,38 metrii pătrați.

Pentru a pronunța această hotărâre,

s-a reținut că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998 este lovit de

nulitate absolută, deoarece s-a vândut și cumpărat prin administratorii celor

două pârâte, fără consimțământul A.G.A., a societății M.A., iar avizul de înstrăinare

dat prin hotărârea A.G.A. nr. 1 din 10 aprilie 1998, a fost „deliberat” de cei

doi administratori sociali, B.V. și P.T., ultimul fiind obligat să se abțină de

la vot, întrucât se afla în conflict de interese cu societatea vânzătoare,

cumpărătoarea al cărui mandatar era fiind acționară la societatea vânzătoare.

Concluzia la care s-a ajuns, din

situația de fapt arătată, fiind că vânzarea s-a făcut în detrimentul pârâtei, SC

M.A. SA, fiind încălcate dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. d) și e) din Legea

31/1990, iar actul încheiat lovit de nulitate absolută.

În raport cu prețul primei vânzări

(94.000.000 lei), s-a reținut că este consecventă convenției dintre cei doi

administratori, în defavoarea patrimoniului vânzătoarei și favorizarea

cumpărătoarei.

Sub aspectul admisibilității

acțiunii și calității reclamantei, s-a arătat că asociații acesteia, care sunt

acționari la SC M.A. SA, sunt creditori chirografari față de societatea

comercială și față de actele frauduloase încheiate de debitoarea lor dobândesc

calitatea de avanzi-cauză, ceea ce le legitimează atât calitatea procesuală

activă, cât și dreptul de a promova acțiunea în anularea actului juridic

fraudulos (art. 152 din Legea 31/1990).

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtele, SC M.A. SA Deva și SC V.C.I. SRL Deva.

În ambele recursuri se susțin aceleași

motive de nelegalitate, fără însă să se facă o încadrare a acestora în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, se consideră că instanța de

apel a făcut greșit trimitere la bilanțul contabil pe 1997, pentru a motiva că

imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998

depășește cuantumul de 50 % din valoarea contabilă a acțiunilor, deși

contractul a fost încheiat în 1998, și era firesc să nu se respecte proporția

anului anterior, omițându-se totodată și faptul că acțiunile SC M.A. SA se

raportează la întreg patrimoniul, și nu la o parte din imobil care constituie

parte din întreg.

Dar, se apreciază că nici nu era

necesară o asemenea analiză și motivare, pentru că, în cauză, au fost

respectate dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 R, și nu așa cum s-a

interpretat de instanță, vânzarea bunului având loc potrivit avizului favorabil

dat prin hotărârea nr. 1 din 10 aprilie 1998, de către A.G.A. de la pârâta

vânzătoare, SC M.A. SA.

Cu privire la neconcordanța dintre

prețul stabilit prin contract și valoarea imobilului, se consideră de recurentă

că nu poate constitui motiv de nulitate, pentru că este rezultatul negocierii

dintre părți.

Se apreciază, în final, de recurente,

că hotărârea pronunțată de instanța de apel de a constata nul primul contract

dintre pârâte, dar de a menține contractul subsecvent nr. 731/1998, ca valabil

și legal încheiat, creează o situație juridică imposibilă pentru bunul vândut.

Recursurile sunt fondate.

Deși recurentele nu au invocat

temeiul de drept al motivelor de recurs, din expunerea criticilor acestea

privesc dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu această precizare, și în raport

de obiectul acțiunii, condițiile esențiale pentru validitatea unui contract

sunt acelea prevăzute de art. 948 C. civ., care, în caz de nerespectare, duc la

nulitatea absolută a acestuia.

În cauza de față, inițial, prin

acțiune s-a solicitat anularea ambelor contracte de vânzare-cumpărare

intervenite între cele 3 pârâte, pentru ca pe parcursul procesului să se

renunțe la judecată față de ultima pârâtă, cât și la anularea contractului de

vânzare-cumpărare al acesteia.

Precizarea a fost necesară pentru

analiza hotărârii criticate și poziția procesuală a reclamantei, care, în urma

precizării acțiunii, a solicitat, ca o consecință a anulării celor două

contracte, și restabilirea situației anterioare, adică obligarea BC W.B. SA să

le predea imobilul în discuție.

Pentru desființarea inițial a

ambelor contracte subsecvente, ulterior doar a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 1867/1998, s-au invocat, ca motive de nulitate absolută, nerespectarea unei

dispoziții legale imperative (art. 143 din Legea 31/1990 R, fiind vorba de un

litigiu comercial) și prețul stabilit ca fiind necorespunzător valorii reale a

bunului vândut.

În analizarea primului motiv de

nulitate se constată că instanța de apel s-a aflat într-o eroare, considerând

că, în cauză, nu a existat aprobarea A.G.A. pentru vinderea imobilului.

La fila 25 din dosarul nr. 873/2000,

se află această hotărâre (nr. 1 din 10 aprilie 1998), care a încuviințat

înstrăinarea cotei de 7/10 din imobil, desemnându-l pe administratorul

societății să încheie contractul de vânzare-cumpărare.

Pentru că s-a prezentat acest act de

către pârâta, SC M.A., instanța de apel, fără să fie sesizată prin apelul

reclamantei (a se vedea motivele de apel), ajunge la concluzia că, din

conținutul hotărârii, rezultă că înstrăinarea cotei părți a bunului a fost

deliberată de cei doi administratori în interesul pârâtei II, mandatarul

acesteia având și calitatea de acționar al societății vânzătoare, ceea ce făcea

să se abțină de la vot, încălcându-se dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. d) și

e) din Legea nr. 31/1990 R, astfel că hotărârea este nulă, consecința fiind că

nu a existat consimțământul la vânzare, și deci este nul și contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1867/1998.

Toată această motivare, în afară de

faptul că nu a constituit critică în apel, nu se bazează pe nici un suport

probator, lectura hotărârii A.G.A. nr. 1/1998, neconducând la concluzia

conivenței dintre administratorii celor două pârâte.

Dimpotrivă, pârâta I (vânzătoarea) a

semnat hotărârea și a aplicat ștampila pentru acționarii săi, astfel că

potrivit art. 131 din Legea nr. 31/1990 R, ele sunt obligatorii pentru

acționari.

Susținerile reclamantei din apel,

după ce s-a depus hotărârea A.G.A. nr. 1/1998, în sensul că adunarea generală

nu s-ar fi convocat sau că hotărârea nu este definitivă (singurele care puteau

forma obiect de analiză pentru instanță), nu s-au dovedit, iar invocarea

dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 R, se referă la

opozabilitatea hotărârii față de terți, ceea ce nu este cazul în speță.

De aceea, motivarea instanței de

apel care se întemeiază în principal pe cu totul alte temeiuri de fapt și de

drept decât cele arătate de reclamantă în acțiune sau în apel, excede obiectul

cauzei cu care a fost sesizată și nu poate constitui fundament pentru soluția

pronunțată, iar motivele de nulitate absolută nu s-au dovedit de reclamantă.

Din lectura deciziei, pronunțată în

apel, rezultă clar că s-au avut în vedere nerespectarea dispozițiilor art. 143

din Legea nr. 31/1990 R, nu în sensul arătat de reclamantă, ci ca urmare a

încălcării art. 73 alin. (1) lit. d) și e) sau art. 152 din Legea 31/1990 R,

ajungându-se la constatări care nu au format obiect al acțiunii în constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, și nici al apelului,

deși la dosar era depusă hotărârea A.G.A. nr. 1/1998.

În ceea ce privește al doilea motiv

de nulitate, corespunzător motivului doi de recurs, motivarea instanței de fond

este corectă, prețul fiind negociabil, diferența existentă între cele două acte

de înstrăinare nu poate duce la desființarea acestora, el poate constitui cel

mult un criteriu de apreciere în sprijinul primului motiv de nulitate, care nu

s-a dovedit însă.

Dar paradoxul din această cauză

constă în aceea că acțiunea de față s-ar fi justificat prin interesul

reclamantei, grevat pe dispozițiile art. 152 din Legea nr. 31/1990 R (pe care

îl și invocă la un moment dat), să ceară desființarea celor două contracte de

înstrăinare intervenite între cele 3 pârâte, numai astfel bunul putând reveni

în situația anterioară înstrăinării, adică printre activele pârâtei I.

Ori, surprinzător, pe parcursul

procesului, reclamanta renunță la judecată față de pârâta III, care în prezent

are în posesie imobilul în discuție și care a fost revendicat cu obligarea

predării, și se limitează doar la judecarea cu cele 2 pârâte și anularea

contractului de vânzare-cumpărare dintre acestea, deși nici una nu mai are în

folosință bunul, care logic nu se poate întoarce în patrimoniul pârâtei, SC M.A.

SA, unde reclamanta este acționar, pentru a se remedia prejudiciul cauzat prin

diminuarea nelegală a patrimoniului acesteia, el rămânând legal printre

activele altei societăți comerciale, care nu mai este parte.

Deci, prin poziția procesuală a

reclamantei, nu se mai justifica în nici un fel interesul acesteia în

introducerea acțiunii, din moment ce nu se realizează revenirea bunului în

patrimoniul pârâtei, SC M.A. SA, unde reclamanta este acționară, pretinzând că

a fost prejudiciată prin actul încheiat.

Cu aceste precizări, care întăresc

convingerea că acțiune, așa cum a fost susținută de reclamantă, nu are practic

nici o finalitate și deci nu se justifică interesul, urmează a se admite

recursul, cu modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei.

Potrivit art. 274 C. proc. civ.,

intimata-reclamantă va plăti recurentelor pârâte cheltuieli de judecată în sumă

de câte 2.090.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele, SC V.C.I. SRL Deva și SC M.A. SA Deva.

Modifică decizia nr. 734/A din 5

octombrie 2001, a Curții de Apel Alba Iulia, secția ,comercială și de

contencios administrativ, în sensul că respinge apelul reclamantei, S.I.F. Banat

Crișana Arad, împotriva sentinței nr. 317 din 20 februarie 2001, a Tribunalului

Hunedoara.

Obligă intimata la plata

cheltuielilor de judecată de 2.099.000 lei către recurente.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 3 martie 2004.