ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 845/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, S.I.F. Banat Crișana, prin acțiunea precizată, a chemat în judecată SC M.A. SA Deva, SC V.C.I. SRL Deva și BC W.B. SA Arad, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 1867 din 16 aprilie 1998, și a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. 731 din 24 aprilie 1998, și obligarea pârâtei 3 să predea imobilul care a format obiectul contractelor, situat în Deva. După un prim ciclu procesual, în urma casării cu trimitere de către Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, reînvestit în fond după casare, prin sentința 317 din 20 februarie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea contra primelor două pârâte, și a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de BC W.B.

SA Arad. S-a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998, prima pârâtă, prin B.V., a înstrăinat celei de a doua pârâte, reprezentată prin P.T., cota de 7/10 parte din imobilul înscris în C.F. nr. 6089/10 Deva, cu prețul de 94.500.000 lei, ulterior același imobil, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 731/1998, fiind vândut de pârâta II lui BC W.B. SA, cu prețul de 732.000.000 lei. Pentru nulitatea acestor contracte s-au invocat de către reclamantă 2 motive, și anume neexistența unei hotărâri A.G.A., conform art. 143 din Legea nr. 31/1990, și prețul neserios, art. 946 C. civ., care, analizate de instanță, au fost considerate neîntemeiate, cu motivarea pentru primul contract că au fost respectate dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990, întrucât, cu majoritate de voturi, prin hotărârea A.G.A., a SC M.A.

SA, din 10 aprilie 1998, s-a aprobat vânzarea imobilului la prețul din contract, fiind împuternicită B.V. cu încheierea actului juridic, hotărârea nefiind contestată de reclamantă, care era acționară principală. Fiind îndeplinite cerințele art. 143 din Legea nr. 31/1990, instanța a considerat că nu se mai impune verificarea bilanțului pentru a se stabili dacă activul din litigiu are sau nu o valoare mai mare de 50 % din capitalul social. Cu privire la cel de al doilea motiv de nulitate invocat, s-a arătat că, deși este o diferență mare între prețul din primul și cel de al doilea contract, aceasta nu constituie o cauză de nulitate, avându-se în vedere că este rezultatul negocierilor între părți, iar pe de altă parte că pârâta a cumpărat cu aceeași sumă cota de 70 % din totalul capitalului social al SC M.A.

Deși s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâta 3, instanța a reținut că această poziție procesuală a reclamantei evidențiază lipsa de interes în cererea de constatare a nulității primului contract. Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Alba Iulia, care prin decizia nr. 734 din 5 octombrie 2001, a schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea astfel cum a fost restrânsă și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998, încheiat între pârâte, având ca obiect cota de 7/10 parte din activul numit „restaurantul M.Ț.”, înscris în C.F. nr. 6089/10 Deva, în suprafață de 317,38 metrii pătrați.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998 este lovit de nulitate absolută, deoarece s-a vândut și cumpărat prin administratorii celor două pârâte, fără consimțământul A.G.A., a societății M.A., iar avizul de înstrăinare dat prin hotărârea A.G.A. nr. 1 din 10 aprilie 1998, a fost „deliberat” de cei doi administratori sociali, B.V. și P.T., ultimul fiind obligat să se abțină de la vot, întrucât se afla în conflict de interese cu societatea vânzătoare, cumpărătoarea al cărui mandatar era fiind acționară la societatea vânzătoare. Concluzia la care s-a ajuns, din situația de fapt arătată, fiind că vânzarea s-a făcut în detrimentul pârâtei, SC M.A.

SA, fiind încălcate dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. d) și e) din Legea 31/1990, iar actul încheiat lovit de nulitate absolută. În raport cu prețul primei vânzări (94.000.000 lei), s-a reținut că este consecventă convenției dintre cei doi administratori, în defavoarea patrimoniului vânzătoarei și favorizarea cumpărătoarei. Sub aspectul admisibilității acțiunii și calității reclamantei, s-a arătat că asociații acesteia, care sunt acționari la SC M.A. SA, sunt creditori chirografari față de societatea comercială și față de actele frauduloase încheiate de debitoarea lor dobândesc calitatea de avanzi-cauză, ceea ce le legitimează atât calitatea procesuală activă, cât și dreptul de a promova acțiunea în anularea actului juridic fraudulos (art. 152 din Legea 31/1990).

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele, SC M.A. SA Deva și SC V.C.I. SRL Deva. În ambele recursuri se susțin aceleași motive de nelegalitate, fără însă să se facă o încadrare a acestora în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Astfel, se consideră că instanța de apel a făcut greșit trimitere la bilanțul contabil pe 1997, pentru a motiva că imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998 depășește cuantumul de 50 % din valoarea contabilă a acțiunilor, deși contractul a fost încheiat în 1998, și era firesc să nu se respecte proporția anului anterior, omițându-se totodată și faptul că acțiunile SC M.A. SA se raportează la întreg patrimoniul, și nu la o parte din imobil care constituie parte din întreg.

Dar, se apreciază că nici nu era necesară o asemenea analiză și motivare, pentru că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 R, și nu așa cum s-a interpretat de instanță, vânzarea bunului având loc potrivit avizului favorabil dat prin hotărârea nr. 1 din 10 aprilie 1998, de către A.G.A. de la pârâta vânzătoare, SC M.A. SA. Cu privire la neconcordanța dintre prețul stabilit prin contract și valoarea imobilului, se consideră de recurentă că nu poate constitui motiv de nulitate, pentru că este rezultatul negocierii dintre părți. Se apreciază, în final, de recurente, că hotărârea pronunțată de instanța de apel de a constata nul primul contract dintre pârâte, dar de a menține contractul subsecvent nr. 731/1998, ca valabil și legal încheiat, creează o situație juridică imposibilă pentru bunul vândut.

Recursurile sunt fondate. Deși recurentele nu au invocat temeiul de drept al motivelor de recurs, din expunerea criticilor acestea privesc dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu această precizare, și în raport de obiectul acțiunii, condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt acelea prevăzute de art. 948 C. civ., care, în caz de nerespectare, duc la nulitatea absolută a acestuia. În cauza de față, inițial, prin acțiune s-a solicitat anularea ambelor contracte de vânzare-cumpărare intervenite între cele 3 pârâte, pentru ca pe parcursul procesului să se renunțe la judecată față de ultima pârâtă, cât și la anularea contractului de vânzare-cumpărare al acesteia. Precizarea a fost necesară pentru analiza hotărârii criticate și poziția procesuală a reclamantei, care, în urma precizării acțiunii, a solicitat, ca o consecință a anulării celor două contracte, și restabilirea situației anterioare, adică obligarea BC W.B.

SA să le predea imobilul în discuție. Pentru desființarea inițial a ambelor contracte subsecvente, ulterior doar a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998, s-au invocat, ca motive de nulitate absolută, nerespectarea unei dispoziții legale imperative (art. 143 din Legea 31/1990 R, fiind vorba de un litigiu comercial) și prețul stabilit ca fiind necorespunzător valorii reale a bunului vândut. În analizarea primului motiv de nulitate se constată că instanța de apel s-a aflat într-o eroare, considerând că, în cauză, nu a existat aprobarea A.G.A. pentru vinderea imobilului. La fila 25 din dosarul nr. 873/2000, se află această hotărâre (nr. 1 din 10 aprilie 1998), care a încuviințat înstrăinarea cotei de 7/10 din imobil, desemnându-l pe administratorul societății să încheie contractul de vânzare-cumpărare.

Pentru că s-a prezentat acest act de către pârâta, SC M.A., instanța de apel, fără să fie sesizată prin apelul reclamantei (a se vedea motivele de apel), ajunge la concluzia că, din conținutul hotărârii, rezultă că înstrăinarea cotei părți a bunului a fost deliberată de cei doi administratori în interesul pârâtei II, mandatarul acesteia având și calitatea de acționar al societății vânzătoare, ceea ce făcea să se abțină de la vot, încălcându-se dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 31/1990 R, astfel că hotărârea este nulă, consecința fiind că nu a existat consimțământul la vânzare, și deci este nul și contractul de vânzare-cumpărare nr. 1867/1998. Toată această motivare, în afară de faptul că nu a constituit critică în apel, nu se bazează pe nici un suport probator, lectura hotărârii A.G.A.

nr. 1/1998, neconducând la concluzia conivenței dintre administratorii celor două pârâte. Dimpotrivă, pârâta I (vânzătoarea) a semnat hotărârea și a aplicat ștampila pentru acționarii săi, astfel că potrivit art. 131 din Legea nr. 31/1990 R, ele sunt obligatorii pentru acționari. Susținerile reclamantei din apel, după ce s-a depus hotărârea A.G.A. nr. 1/1998, în sensul că adunarea generală nu s-ar fi convocat sau că hotărârea nu este definitivă (singurele care puteau forma obiect de analiză pentru instanță), nu s-au dovedit, iar invocarea dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 R, se referă la opozabilitatea hotărârii față de terți, ceea ce nu este cazul în speță.

De aceea, motivarea instanței de apel care se întemeiază în principal pe cu totul alte temeiuri de fapt și de drept decât cele arătate de reclamantă în acțiune sau în apel, excede obiectul cauzei cu care a fost sesizată și nu poate constitui fundament pentru soluția pronunțată, iar motivele de nulitate absolută nu s-au dovedit de reclamantă. Din lectura deciziei, pronunțată în apel, rezultă clar că s-au avut în vedere nerespectarea dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 31/1990 R, nu în sensul arătat de reclamantă, ci ca urmare a încălcării art. 73 alin. (1) lit. d) și e) sau art. 152 din Legea 31/1990 R, ajungându-se la constatări care nu au format obiect al acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, și nici al apelului, deși la dosar era depusă hotărârea A.G.A.

nr. 1/1998. În ceea ce privește al doilea motiv de nulitate, corespunzător motivului doi de recurs, motivarea instanței de fond este corectă, prețul fiind negociabil, diferența existentă între cele două acte de înstrăinare nu poate duce la desființarea acestora, el poate constitui cel mult un criteriu de apreciere în sprijinul primului motiv de nulitate, care nu s-a dovedit însă.

Dar paradoxul din această cauză constă în aceea că acțiunea de față s-ar fi justificat prin interesul reclamantei, grevat pe dispozițiile art. 152 din Legea nr. 31/1990 R (pe care îl și invocă la un moment dat), să ceară desființarea celor două contracte de înstrăinare intervenite între cele 3 pârâte, numai astfel bunul putând reveni în situația anterioară înstrăinării, adică printre activele pârâtei I. Ori, surprinzător, pe parcursul procesului, reclamanta renunță la judecată față de pârâta III, care în prezent are în posesie imobilul în discuție și care a fost revendicat cu obligarea predării, și se limitează doar la judecarea cu cele 2 pârâte și anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre acestea, deși nici una nu mai are în folosință bunul, care logic nu se poate întoarce în patrimoniul pârâtei, SC M.A.

SA, unde reclamanta este acționar, pentru a se remedia prejudiciul cauzat prin diminuarea nelegală a patrimoniului acesteia, el rămânând legal printre activele altei societăți comerciale, care nu mai este parte. Deci, prin poziția procesuală a reclamantei, nu se mai justifica în nici un fel interesul acesteia în introducerea acțiunii, din moment ce nu se realizează revenirea bunului în patrimoniul pârâtei, SC M.A. SA, unde reclamanta este acționară, pretinzând că a fost prejudiciată prin actul încheiat. Cu aceste precizări, care întăresc convingerea că acțiune, așa cum a fost susținută de reclamantă, nu are practic nici o finalitate și deci nu se justifică interesul, urmează a se admite recursul, cu modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă va plăti recurentelor pârâte cheltuieli de judecată în sumă de câte 2.090.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele, SC V.C.I. SRL Deva și SC M.A. SA Deva. Modifică decizia nr. 734/A din 5 octombrie 2001, a Curții de Apel Alba Iulia, secția ,comercială și de contencios administrativ, în sensul că respinge apelul reclamantei, S.I.F. Banat Crișana Arad, împotriva sentinței nr. 317 din 20 februarie 2001, a Tribunalului Hunedoara. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată de 2.099.000 lei către recurente. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2004.