ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5801/2004

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă introdusă la 18

iunie 2001 reclamantele S.M. și D.D. au chemat în judecată pe pârâții H.I.T., Ț.R.

și Ț.V. solicitând constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 910 din 2 august 2000 la Biroul

notarului public Ș.O.I. din Deva, prin care primul pârât a vândut secunzilor

terenul în suprafață de 4.399 mp situat în intravilanul comunei Dobra, județul

Hunedoara, înscris în C.F. 7/N Dobra, cu nr. top. 1342/2, arătat de vânzător ca

fiind dobândit prin moștenire de la defunctul H.G.

Motivând acțiunea, reclamantele au

arătat că terenul obiect al contractului intervenit între pârâți face parte din

trupul de teren în suprafață de 19.500 mp situat în punctul „Hisman” înscris în

C.F. 122 top 2227, 2228 și 2229 pe numele reclamantelor în calitate de

moștenitoare ale autorilor lor U.A. și G.A., cărora le-a fost emis și titlul de

proprietate nr. 1467/35 din 10 iulie 1995 de către Comisia județeană Hunedoara

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Prin întâmpinarea din 14 august 2001

pârâtul H.I.T. a cerut respingerea acțiunii arătând că a dobândit dreptul de

proprietate prin titlul de proprietate nr. 13934/20 din 17 septembrie 1998 emis

de Comisia județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 în calitate

de moștenitor al defunctului H.G. și a vândut terenul pârâților Ț., care sunt

dobânditori de bună-credință.

Pârâții Ț. nu au formulat apărări.

Prin sentința civilă nr. 1331 din 24

aprilie 2002 Judecătoria Deva a respins acțiunea cu motivarea că, potrivit

raportului de expertiză tehnică necontestat de părți, terenul în litigiu este

înscris atât în titlul de proprietate emis reclamantelor în temeiul Legii nr.

18/1991, cât și în cel emis pârâtului H.I.T., convingerea instanței fiind că,

prin titlul de proprietate emis reclamantelor, nu le-a fost atribuit terenul,

acesta fiind atribuit pârâtului H.I.T. prin titlul de proprietate care i-a fost

eliberat.

Apelul declarat de reclamante a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1895 din 28 noiembrie 2002 a

Tribunalului Hunedoara, secția civilă.

Prin decizia civilă nr. 1733 din 10

septembrie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de

reclamanta D.D. (în nume propriu și în calitate de moștenitoare a reclamantei S.M.,

decedată între timp) și de M.A.(în calitate de moștenitoare a reclamantei

inițiale S.M.), a casat decizia nr. 1895 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului

Hunedoara și a reținut cauza spre rejudecare ca instanță de apel.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel

Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 526/A din 17 decembrie 2003, l-a admis și a

schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a admis acțiunea, a

constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâți

și a obligat pe aceștia la plata de cheltuieli de judecată către reclamante în

sumă de 3.500.000 lei.

Instanța de apel a reținut că

terenul în litigiu este proprietatea reclamantelor, așa cum rezultă din

raportul de expertiză tehnică și din titlul de proprietate nr. 1467/36 din 10

iulie 1995, care trebuia să cuprindă și parcela 1342/2 pentru că proprietare

tabulare asupra imobilului înscris în C.F. 122 Dobra sunt reclamantele, în timp

ce titlul de proprietate nr. 13934/20 din 17 septembrie 1998 cuprinde parcelele

nr. 365/11, nr. 365/8, iar cu rea-credință, fără a depune la C.F. documentele

ce emană de la comisia județeană, pârâtul H.I.T. și-a intabulat într-o foaie de

proprietate nedefinitivă dreptul de proprietate asupra terenului proprietatea

reclamantelor și apoi pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs pârâții H.I.T., Ț.R. și Ț.V., solicitând casarea acesteia și

menținerea sentinței primei instanțe.

Motivându-și recursul, pârâtul H.I.T.

a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

în dezvoltarea cărora arată că instanța de apel a admis o acțiune inadmisibilă,

neobservând că reclamantele aveau altă cale dacă se pretind lezate în

drepturile lor, că pârâții au încheiat contractul cu bună-credință, că nu

există nici un caz de nulitate absolută a contractului și că, în realitate

terenul a fost proprietatea pârâtului și nu a reclamantelor.

Aceleași motive de recurs sunt invocate

și dezvoltate de pârâții Ț.R. și Ț.V., în plus făcând trimitere la mai multe

decizii de speță ale instanței supreme.

Recursurile sunt întemeiate pentru

cele ce succed.

Obiect al procesului de față este

constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită a contractului prin care

pârâtul H.I.T. a vândut pârâților Ț.R. și Ț.V. lucrul altuia, anume terenul

pretins de reclamante a fi proprietatea lor.

Potrivit art. 968 C. civ., cauza

este ilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri

și ordinii publice.

În legislația civilă nu numai că nu

este interzisă vânzarea bunului altuia, dar, așa cum rezultă din dispozițiile

art. 1895 și urm. C. civ., titlul translativ de proprietate care emană de la un

neproprietar este una din condițiile cerute pentru a se putea dobândi

proprietatea prin uzucapiune de 10 – 20 ani.

Nu trebuie înțeles, însă, că

adevăratul proprietar se află la discreția celor ce doresc să dispună de

bunurile sale.

Prin vânzarea bunului său de către o

altă persoană, adevăratul proprietar nu își pierde dreptul, ci, dacă bunul se

află în posesia altei persoane, poate recurge la acțiunea în revendicare, cât

timp nu a intervenit uzucapiunea, iar dacă stăpânește bunul va putea opune

dreptul său de proprietar celui ce invocă drept titlu actul încheiat cu un

neproprietar.

În consecință, întrucât contractul

de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți nu este prohibit de lege și nici

contrar bunelor moravuri sau ordinii de drept, și deci nu era lovit de nulitate

absolută, reclamantele nu puteau solicita cu temei constatarea nulității.

Statuând contrariul prin decizia

recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre esențial nelegală, ceea ce

constituie caz de recurs potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru cele arătate și în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., recursurile de față vor

fi admise, iar decizia atacată va fi modificată în sensul că apelul declarat de

reclamante împotriva sentinței primei instanțe va fi respins ca nefondat.

Casând astfel în recurs, potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) și art. 277 C. proc. civ., reclamantele D.D. și

M.A. vor fi obligate în solidar la plata către pârâți a cheltuielilor de

judecată făcute de fiecare în recurs, așa cum sunt dovedite prin înscrisurile

depuse, anume suma de 2.028.500 lei către pârâtul H.I.T. și suma de 8.028.500

lei către pârâții Ț.R. și Ț.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții H.I.T., Ț.R. și Ț.V. împotriva deciziei civile nr. 526 A din 17

decembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o modifică

în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele D.D. și M.A. împotriva

sentinței civile nr. 1331/2002 a Judecătoriei Deva.

Obligă în solidar pe reclamantele D.D.

și M.A. să plătească pârâtului H.I.T. suma de 2.028.500 lei și pârâților Ț.R. și

Ț.V., suma de 8.028.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2004.