ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6785/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 16 septembrie 2002, precizată ulterior, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâtul A.D.C. pentru a se constata că pârâtul i-a vândut la data de 21 mai 1997 mai multe construcții în valoare de 192.228.300 lei, solicitând a se dispune ca hotărârea ce se va da să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, precum și încuviințarea intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară. Reclamantul a indicat ca temei juridic al acțiunii prevederile art. 111 C. proc. civ. și art. 1295 și urm. C. civ. Cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Deva, care a pronunțat sentința civilă nr. 1193 din 28 aprilie 2004. Reclamantul a declarat apel la 14 iulie 2004, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Alba Iulia.

Prin Încheierea nr. 215/A din 21 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat incidența prevederilor art. 2 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493/2004, precum și a dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004, iar ca urmare a declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara competența soluționării apelului. La rândul său, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 138/A din 28 aprilie 2005, a declinat în favoarea Curții de Apel Alba Iulia competența soluționării aceluiași apel și, constatând ivirea conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca regulator de competență.

Tribunalul a reținut că nu sunt aplicabile prevederile legale avute în vedere de către curtea de apel în raport cu valoarea litigiului de sub un miliard lei. Examinând conflictul negativ de competență Înalta Curte constată cele ce succed. Prima instanță a fost investită pe cale principală cu o acțiune în constatare întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., prin care reclamantul a solicitat să i se constate dreptul de proprietate asupra unor imobile, scopul urmărit fiind acela de a obține pe cale judecătorească constatarea existenței acestui drept, celelalte cereri având caracter accesoriu. Calificarea corectă a cererilor deduse judecății prezintă importanță, printre altele, și în stabilirea căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor de primă instanță care le rezolvă, întotdeauna acestea fiind prevăzute de lege numai pentru cererea principală, chiar dacă se atacă doar soluția pronunțată cu privire la cererea accesorie sau incidentală.

De asemenea, potrivit art. 725 alin. (3) C. proc. civ., în caz de modificare a dispozițiilor de procedură, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate. Totodată, cererile în constatare reglementate de art. 111 C. proc. civ., a căror caracteristică esențială este că nu au ca efect condamnarea pârâtului, sunt cereri neevaluabile în bani indiferent de valoarea bunului asupra căruia se cere a se constata existența sau inexistența unui drept. Față de considerentele expuse, hotărârea de primă instanță dată în pricina de față era supusă la data pronunțării ei, 28 aprilie 2004, căii de atac a apelului la tribunal potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 2 și art. 282 alin. (1) C. proc.

civ. în forma în vigoare la acea dată. Textele legale enunțate au fost modificate succesiv prin Legea nr. 195/2004 și prin Legea nr. 493/2004, în aplicarea cărora s-a ivit conflictul negativ de față. Ulterior acestui conflict de competență a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005, prin care art. 2 pct. 2 C. proc. civ. a fost modificat în sensul că tribunalele, ca instanțe de apel, judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, iar art. 282 alin. (1) C. proc. civ. a redobândit conținutul avut anterior Legii nr. 195/2004. Potrivit dispoziției tranzitorii din art. II alin. (1) al Legii nr. 219/2005, căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii.

Ca urmare, în concret hotărârea de primă instanță din cauza de față este supusă apelului, a cărui soluționare este de competența Tribunalului Hunedoara, sens în care va fi rezolvat acest conflict negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Hunedoara competența soluționării căii de atac exercitată de reclamantul B.P. împotriva sentinței civile nr. 1193 din 28 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 4262/2002. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.