Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
2 martie 2004

Decizia nr. 7676/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă

de la 6 octombrie 2005 Asupra conflictului negativ de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 și respectiv art. 22 C. proc. civ., în situația în care Tribunalul Hunedoara, prin decizia civilă 229/A din 7 iulie 2005 a declinat competența soluționării apelului declarat de apelanta–pârâtă N.C., în contradictoriu cu intimatul–reclamant L.P.N., în cauza privind ieșirea din indiviziune succesorală, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, după ce aceasta, prin decizia civilă nr. 492/A din 8 aprilie 2005 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Hunedoara, privind cauza de față.

Deliberând, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a reține că, în speță, sentința civilă nr. 586 pronunțată la fond, la 2 martie 2004 de Judecătoria Deva, rămâne supusă căii de atac și termenului prevăzut sub legea sub care a fost pronunțată, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 725 alin. (3) C. proc. civ. De altfel, Curtea de apel s-a conformat dispozițiilor art. II din Legea nr. 493/2004. Ca atare, apelul urmează a fi soluționat de tribunal, și anume de Tribunalul Hunedoara, conform competenței prevăzute de art. 2 pct. 2 C. proc. civ., articol existent anterior modificării prin Legea nr. 219/2005.

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Hunedoara competența soluționării apelului declarat de pârâta N.C. împotriva sentinței civile nr. 586 din 2 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Deva. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.