ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7813/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7813/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 134/A/2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, s-a declinat competența de judecare a apelului formulat de petenta B.L. împotriva încheierilor civile nr. 12 și 13/2004 pronunțate de Judecătoria Deva în favoarea Curții de Apel Alba Iulia. Tribunalul Hunedoara a apreciat că este competentă să soluționeze apelul Curtea de Apel Alba Iulia față de modificările procedurale intervenite prin O.U.G. nr. 58/2003. Prin decizia civilă nr. 563 A din 21 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Hunedoara constatându-se conflict negativ de competență.
Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin modificarea art. 282 C. proc. civ. , intervenită prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, tribunalelor le revine competența judecării apelurilor în cazurile expres prevăzute de lege. Curtea constată următoarele asupra conflictului negativ de competență: Tribunalul Hunedoara a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, invocându-se prevederile art. 282 C. proc. civ. așa cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 58/2003. Art. 282 C. proc. civ. , modificat prin O.U.G. nr. 58/2003 prevedea că hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii și tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Art. II alin. (2) din O.U.G.
nr. 58/2003 prevedea însă că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe. Prin urmare, Curtea constată că Tribunalului Hunedoara îi revenea competența să soluționeze cauza, competență confirmată și la data soluționării conflictului de competență de Legea nr. 219/1995 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de petenta B.L. împotriva încheierilor civile nr. 12 și nr. 13 ambele pronunțate de Judecătoria Deva, Biroul de Carte Funciară la data de 23 aprilie 2004, în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.