ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2911/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 1567 din 21 octombrie 2002 a

Curții de Apel Bacău și a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond,

precum și că, hotărârea, este vădit netemeinică.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că instanța de recurs a făcut o greșită apreciere a probelor

administrate în cauză reținând că în speță nu s-a făcut dovada nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21 iulie 1998.

S-a arătat că în speță se impunea

aplicarea dispozițiilor art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ., care constituie

temeiul juridic al nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare

întemeiată pe o cauză ilicită atunci când se face dovada certă că ambele părți,

cumpărătorul și vânzătorul au înțeles să contracteze, cu rea credință, asupra

unui bun al altora, știindu-se că bunul care constituie obiectul convenției nu

se află în proprietatea vânzătorului.

S-a menționat că în speță, pârâții

cumpărători au fost înștiințați, anterior perfectării vânzării, asupra

calității de proprietari a reclamanților ceea ce constituie o dovadă a relei

lor credințe la încheierea actului, aceștia cumpărând bunul altuia, pe riscul

lor.

Recursul în anulare urmează să fie

admis ca fondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea ulterior modificată,

cât și prin cererea conexă reclamanții B.C. și B.G. au chemat în judecată pe

pârâții M.C., M.P., S.E., A.M. și C.E., solicitând instanței să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

3961 din 21 iulie 1998 încheiat între pârâți, precum și dreptul lor de

proprietate asupra întregii suprafețe de 2117 mp pe care au dobândit-o parțial,

prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, parțial prin

înscris sub semnătură privată iar pârâții M.C. și M.P. să fie obligați să

sisteze orice lucrări asupra terenului în litigiu.

În motivare au arătat că, prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3207 din 15 mai 1990 au

dobândit de la pârâta S.E. o casă de locuit și terenul aferent, în suprafață de

1500 mp. situat în comuna Albești, sat Buimăceni, jud. Botoșani, vânzătoarea

justificându-și dreptul său de proprietate asupra acestui imobil prin

certificatul de moștenitor nr. 397 din 11 mai 1990.

În aceeași zi, au încheiat un

înscris sub semnătură privată intitulat „Z.” prin care pârâta S.E. le vindea și

suprafața de 617 mp, aflată în continuarea terenului vândut prin act autentic,

prețul fiind achitat separat.

Ulterior, pârâta S.E. a tergiversat

încheierea actului în formă autentică, iar, în anul 1998, alături de surorile

sale, pârâtele A.M. și C.E., a vândut prin act autentic, pârâților M.C. și M.P.

și suprafața de 500 mp din terenul pe care, anterior îl dobândiseră

reclamanții, în modalitățile mai sus arătate.

S-a considerat că, acest din urmă

act, este nul absolut, fiind încheiat prin fraudarea drepturilor pe care

reclamanții le-au dobândit, încă din anul 1990.

Prin întâmpinare, pârâta A.M. a

solicitat respingerea acțiunii arătând că, pentru suprafața de 617 mp;

contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat în formă autentică datorită

culpei reclamanților, care posedă întregul teren, fără a achita contravaloarea

folosinței acestuia precum și impozitul, încă din anul 1990.

De asemenea, pârâta S.E. nu putea

înstrăina prin act sub semnătură privată intitulat „Z.” suprafața de 617 mp,

avându-se în vedere că nu este unica proprietară a acestui teren. S-a învederat

că, înstrăinarea terenului către reclamanți nu a fost făcută în baza unei

schițe exacte a terenului, iar cea de-a doua vânzare a avut ca obiect numai

suprafața de teren rămasă nevândută, prin act autentic.

După un prim ciclu procesual

Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 4050 din 30 aprilie 2001, a

respins acțiunea, reținând că, înscrisul sub semnătură privată invocat de

reclamanți, constituie un antecontract de vânzare-cumpărare care nu are efect

translativ de proprietate, ci creează în sarcina promitentului-vânzător,

obligația de a încheia, în viitor, contractul în formă autentică, or

reclamanții, din data de 15 mai 1990, până în anul 1998, când s-a înstrăinat terenul

și litigiu către soții M.P. și M.C., au avut suficient timp pentru a perfecta

vânzarea în formă autentică.

S-a reținut că reclamanții nu sunt

proprietarii terenului vândut în anul 1998 către pârâți.

De asemenea, vânzătoarea S.E., nu

mai poate fi obligată la încheierea actului de vânzare-cumpărare, întrucât

dreptul de proprietate asupra terenului promis nu mai exista în patrimoniul

său, prin urmare se afla în imposibilitate de a încheia actul în formă

autentică.

Asupra capătului de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între pârâți, instanța a reținut că, terenul dobândit de pârâții M.C. și M.P.,

în anul 1998, nu se suprapune peste terenul cumpărat, fără o schiță anexă, de

B.C. și B.G., în anul 1990, iar din probele administrate nu a rezultat reaua

credință a părților la încheierea actului, pentru a se reține existența

fraudei, care să atragă nulitatea absolută a actului. S-a considerat că pârâta

S.E. nu putea înstrăina, valabil, în anul 1990, suprafața de 1500 mp, în raport

de dispozițiile Legii nr. 9/1990, iar cel de-al doilea contract a fost încheiat

în condiții legale, având la bază reconstituirea dreptului de proprietate, în

temeiul Legii nr. 18/1991, în favoarea vânzătoarelor.

Tribunalul Iași, prin decizia nr. 83

din 18 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de reclamanți și, rejudecând

cauza, a admis acțiunea, constatând nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3961 din 21 iulie 1998 încheiat între

părți și s-a constata că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață

de 2117 mp.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamanții sunt posesorii întregii suprafețe de 2117 mp, teren

asupra căruia le-a fost emisă de către Comisia locală pentru aplicarea Legii

nr. 18/1991 adeverința provizorie nr. 24/1991, or acest act constituie dovada

dreptului de proprietate, până la emiterea titlului de proprietate.

Prin decizia nr. 1567 din 21

octombrie 2002, Curtea de Apel Bacău a admis recursurile declarate de pârâți,

modificând în tot decizia tribunalului, în sensul respingerii, ca nefondat a

apelului declarat de reclamanți. Recursul declarat de reclamanți a fost

respins.

În considerentele hotărârii

pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că tribunalul s-a pronunțat

în mod greșit asupra capătului de cerere privind constatarea calității de

proprietari a reclamanților pe întreaga suprafață de 2117 mp teren deși aceștia

modificaseră anterior, acest capăt de cerere din acțiune în constatarea în

acțiune în realizare.

S-a considerat că, la data

încheierii înscrisului sub semnătură privată, promitenta nu era proprietară,

obiect al convenției, ulterior în favoarea acesteia emițându-se titlu de

proprietate, alături de celelalte moștenitoare, astfel încât, antecontractul de

vânzare-cumpărare intervenit între reclamanți și S.E. nu le este opozabil

acestora, neputându-se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic.

Capătul de cerere privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între părți cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada cauzei de nulitate.

Instanța de recurs a reținut greșit

situația de fapt, făcând o eronată apreciere a probelor administrate în cauză.

Astfel, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3207 și transcris sub nr. 538 din 15 mai

1990, reclamanții B.C. și B.G. au cumpărat de la pârâta S.E., un imobil compus

din casă de locuit și suprafața de 1500 mp, teren reprezentând curte și grădină

aferentă. În cuprinsul actului imobilului a fost determinat prin indicarea

precisă a moștenitorilor.

Vânzătoarea și-a probat dreptul de

proprietate asupra acestui imobil prin certificatul de moștenitor nr. 397 din

11 mai 1990, emis în urma decesului mamei sale, R.M., în a cărei masă

succesorală este inclus imobilul mai sus menționat, S.E. fiind singura

moștenitoare, celelalte fiice ale defunctei, pârâtele A.M. și C.E., fiind

renunțătoare la succesiunea mamei lor.

În aceeași zi, între părți s-a

încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „Z.” prin care pârâta S.E.

vindea, reclamanților B.C. și B.G., primind suma de 40.000 lei, și suprafața de

617 mp, aflat în partea de vest a terenului dobândit anterior de reclamanți.

Prin acest înscris, pârâta și-a asumat obligația de a nu înstrăina în viitor această

suprafață

Ambele suprafețe de teren în total

2117 mp au fost posedate, în mod neîntrerupt, de către reclamanți, începând cu

data de 15 mai 1990, care le-au adus îmbunătățiri prin efectuarea unor

plantații de viță de vie.

Ulterior, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3961 din 21 iulie 1998 și transcris sub

nr. 7501, S.E., alături de celelalte pârâte, A.M. și C.E., au vândut soților

M.C. și M.P. o suprafață de 500 mp, teren situat în intravilanul satului

Buimăceni, comuna Albești, în parcela cadastrală nr. 389/1, în cuprinsul

actului menționându-se că, acest teren, este proprietatea vânzătoarelor, ca

urmare a reconstituirii drepturilor de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991.

Din raportul de expertiză tehnică

efectuat în cauză rezultă că terenul cumpărat de pârâți se include în suprafața

de 2117 mp dobândit de reclamanți, în parte prin act autentic și în parte prin

înscrisuri sub semnătură privată intitulat „Z.”; suprafața de 2117 mp pe care

se află și casa de locuit este precis delimitată prin drum județean și

proprietatea Z.A. și a aparținut defunctei R.M. în întregime.

Pârâtele S.E., A.M. și C.E. au fost

de rea credință atunci când au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 21

iulie 1998, întrucât au cunoscut că terenul și construcția au fost proprietatea

mamei lor R.M., precum și că singura succesoare a acesteia este S.E.

Pârâții M.C. și M.P. au fost de

asemenea de rea credință la încheierea actului din 21 iulie 1998 astfel cum

rezultă din declarațiile martorilor B.R. și A.P. care au arătat că aceștia au

știut că reclamanții au cumpărat anterior imobilul și au procedat la

măsurătoare în absența lor.

În speță se impune aplicarea

dispozițiilor art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ., care constituie

temeiul juridic al nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

întemeiat pe cauză ilicită.

Astfel, potrivit art. 948 pct. 4 C.

civ., pentru a fi valabilă, o convenție, trebuie să aibă o cauză licită.

Vânzarea lucrului altora, atunci când încheierea contractului s-a făcut de

către vânzător în frauda drepturilor adevăratului proprietar, cu complicitatea

și pe riscul cumpărătorului care a cunoscut că lucrul ce constituie obiectul

convenției nu se află în proprietatea vânzătorului, este nulă absolut pentru

cauză ilicită.

Instanța de recurs a reținut, de

asemenea, greșit că, vânzarea terenurilor era interzisă la data încheierii

actelor juridice de către reclamanții B.C. și B.G. și pârâta S.E., 15 mai 1990.

La această dată Legile nr. 58/1979 și nr. 59/1974 erau deja abrogate prin

Decretul Lege nr. 1 din 26 februarie 1989, iar Decretul Lege nr. 9/1990 prin

care se interzicea vânzarea terenurilor prin acte între vii s-a aplicat

perioadei 1 august 1990 - 20 februarie 1991.

Față de considerentele menționate,

Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia curții de apel și va

respinge recursul declarat de pârâți împotriva deciziei tribunalului pe care o

va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 1567 din 21

octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă și respinge recursul

declarat de pârâții M.C., M.P., S.E., A.M. și C.E. împotriva deciziei nr. 83

din 18 ianuarie 2002 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează.

Menține dispoziția privind

respingerea recursului declarat de reclamanții B.C. și B.G. împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2004.