ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5244/2018

Ședința publică din data de 7 decembrie 2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1182 din 9 decembrie 2011, Tribunalul Bihor a respins cererea completată și precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., cu intervenienta S.C. C. S.R.L. și pârâții D. și E., având ca obiect acțiune în anulare.

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L.

A obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei B..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că susținerea reclamantului în sensul că pârâta B. ar fi încheiat actele de vânzare-cumpărare în litigiu pe baza unor acte false nu a fost dovedită în cauză, că nu este fondată susținerea reclamantului în sensul că în cauză s-a practicat un preț neserios, deoarece valoarea de inventar a imobilului este de 500.000 RON, cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, iar reclamantul a încasat cu titlu de preț suma de 800.000 RON, conform Declarației autentificate sub nr. x din 4 octombrie 2004 de către Biroul Notarului Public F., aspect confirmat și de martorul G., audiat în cauză la termenul de judecată din 4 martie 2010.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a reclamantului, instanța a obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei B., cu titlu de onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelantul-reclamant A., solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale formulat și a cererii de intervenție.

Apelanta-intervenientă S.C. C. S.R.L., prin apelul formulat, a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii principale și a cererii de intervenție.

Prin întâmpinarea formulată, intimații D. și E. au solicitat respingerea apelurilor, cu consecința menținerii hotărârii atacate.

Intimata B., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea în întregime a sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 78/C din 5 aprilie 2918, a admis apelul declarat de A. și S.C. C. S.R.L., a schimbat, în parte, sentința apelată.

A admis, în parte, acțiunea completată și precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., D. și E..

A admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B., D. și E..

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H., încheiat între S.C. C. S.R.L. și B., având ca obiect imobilul situat în Oradea, str. x, actualmente str. x, județul Bihor, înscris în C.F. cu caracter nedefinitiv 306 Oradea, nr. cadastral x, reprezentând în natură casă de locuit și teren în suprafață de 435 mp.

A dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H..

A menținut hotărârea primei instanțe cu privire la respingerea acțiunii completate și precizate formulată de reclamantul A., precum și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.C. C. S.R.L. ambele exercitate în contradictoriu cu pârâții D. și E., vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H. având ca obiect imobilul situat în Oradea, str. x, actualmente str. x, județul Bihor, înscris în C.F. cu caracter nedefinitiv 306 Oradea, nr. cadastral x, reprezentând în natură casă de locuit și teren în suprafață de 435 mp.

A respins cererea reclamantului A., de repunere a părților în situația anterioară încheierii de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H..

A înlăturat dispoziția primei instanțe privind obligarea reclamantului A. la plata sumei de 3.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fața tribunalului, în favoarea pârâtei B..

A obligat pârâta-intimată B. să achite în favoarea apelanților A. și S.C. C. S.R.L. cheltuieli de judecată parțiale în apel și primă instanță în cuantum de 7240 RON reprezentând parțial taxe judiciare de timbru și onorarii expertize.

A respins cheltuielile de judecată solicitate de apelanți cu titlu de onorarii avocațiale în ambele instanțe, ca nedovedite.

A respins cheltuielile de judecată solicitate de D. și E..

În pronunțarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că, atâta vreme cât prin sentința comercială nr. 681 din 9 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială s-a constat nulitatea actului de cesiune încheiat la 19 decembrie 2003 prin care A. a cesionat cele 49 părți sociale deținute la S.C. C. S.R.L. pârâtei B., actuală B., pentru lipsa consimțământului și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii actului, cum hotărârea a rămas irevocabilă și ca urmare a exercitării căii extraordinare de atac, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H. este nul, în baza principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.

A apreciat instanța că, în ceea ce privește contractul nr. x, acesta nu poate fi salvgardat de buna credință a intimatei B., întrucât, aceasta, la momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare avea reprezentarea faptului că a dobândit imobilul în discuție prin utilizarea unor manopere frauduloase, aspect confirmat ulterior și prin sentința comercială nr. 681 din 9 februarie 2005, dezlegările de drept și de fapt date prin hotărârea menționată cu privire la aspectele arătate impunându-se cu putere de lucru judecat.

Instanța de apel nu a împărtășit însă punctul de vedere al apelanților potrivit căruia, ca urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, s-ar fi impus constatarea și și a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de către Biroul Notarului Public H..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. ORADEA, pe de-o parte și recurenta-pârâtă B., pe de altă parte.

I. Recurentul-reclamant și recurenta-intervenientă își subsumează criticile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., solicitând instanței de control judiciar ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii principale formulate de reclamantul-recurent A., astfel cum a fost completată și precizată, precum și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta-recurentă S.C. C. S.R.L. ORADEA, în contradictoriu cu pârâții D. și E..

Consideră recurenții că instanța de apel, contrar probelor administrate în cauză, a reținut că prin acestea nu a fost înfrântă prezumția de bună-credință a pârâților-intimați D. și E., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004 de BNP H., soluția recurată fiind rezultatul interpretării eronate și trunchiate a tuturor probelor administrate la cererea recurenților, fiind chiar înlăturate într-o manieră cu totul subiectivă depozițiile martorilor I. și J., reținându-se existența excepției de la principiul subsecvenței actelor civile și anume faptul că pârâții-recurenți D. și E. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu cu titlu oneros și cu bună-credință, invocându-se, printre altele și dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Arată recurenta că cele două contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică prin care pârâta-intimată B. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu de la S.C. C. S.R.L., prin contractul autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de BNP H. și cel prin care pârâții-intimați D. și E., la rândul lor, au dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiași imobil de la pârâta-intimată B., prin contractul autentificat sub nr. x din 31 mai 2004, au fost încheiate la un interval de timp extrem de scurt, de trei zile, intervalul de timp dintre cele două contracte fiind marcat de zile nelucrătoare, condiții în care, chiar dacă pârâta-intimată B. a obținut contractul de vânzare-cumpărare autentificat, nu a avut la dispoziție timp fizic necesar pentru a se adresa OPCI Bihor și a obține un extras al cărții funciare ce să fi confirmat la data de 31 mai 2004 că deține dreptul de proprietate asupra imobilului pe care l-a înstrăinat în data de 31 mai 2004 pârâților-intimați OVERBECK.

Consideră recurenții că acest fapt nu face altceva decât să dovedească împrejurarea că, nici pe departe, terții subdobânditori ai dreptului de proprietate nu au acționat cu bună-credință în încheierea contractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme nu puteau avea reprezentarea faptului că dobândesc dreptul de proprietate asupra imobilului de la persoana care deține în condiții legale dreptul de proprietate asupra bunului vândut.

Recurenții invocă faptul că instanța de apel a selectat din răspunsurile pe care pârâții le-au dat la interogatoriu doar aspecte de natură a susține soluția pronunțată, ignorând faptul că pârâta-intimată B., printre altele, a precizat că a introdus acțiunea de divorț anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv în luna ianuarie 2004, condiții în care este evident că relațiile dintre aceasta și reclamantul-recurent erau grav și iremediabil vătămate.

Consideră recurenții că reaua-credință a pârâților-intimați D. și E. rezultă și prin comparația prețurilor suportate cu ocazia cumpărării imobilului din litigiu și a imobilului învecinat, dar, mai ales a faptului că prețul achitat pentru imobilul din litigiu este un preț neserios, situat mult sub prețul practicat pe piața liberă în anul 2004.

Apreciază recurenții că, față de probele administrate, prezumția de bună-credință a terților subdobânditori instituită prin art. 1899 din vechiul C. civ. a fost răsturnată, ca atare, speța se situează în cazul excepției de la efectele principiului subsecvenței actelor civile și astfel, câtă vreme, cu putere de lucru judecat, s-a statuat asupra nulității absolute a actului inițial (primar), toate actele subsecvente sunt lovite de aceeași nulitate, deci atât contractul autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, cât și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 mai 2004, prin care pârâta-intimată B. a transmis cu titlu oneros dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu în favoarea terților subdobânditori D. și E..

II. Recurenta-pârâtă B. solicită admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 78/C/2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în sensul de a dispune respingerea în întregime a acțiunii completată și precizată formulată de reclamantul A. și respingerea în întregime a cererii de intervenție în interes propriu formulată de S.C. C. S.R.L. și, în consecință, respingerea apelului declarat de A. și S.C. C. S.R.L. și menținerea sentinței nr. 1182 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, cu obligarea intimatului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă își subsumează, global, criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004 de BNP H. deoarece, instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 1898 C. civ. vechi și a interpretat greșit actul juridic inițial (actul adițional) prin faptul că a omis să analizeze și să coroboreze probe esențiale administrate în cauză, care erau necesare pentru a stabili în mod obiectiv și just circumstanțele încheierii contractului de vânzare-cumpărare menționat - art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că hotărârea cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În susținerea criticilor formulate recurenta aduce următoarele argumente.

În analiza condițiilor de validitate ale contractului, din întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța de apel a avut în vedere doar cele reținute prin sentința comercială nr. 681 din 9 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, concluzionând în mod superficial că recurenta nu a fost de bună-credință la momentul încheierii actului.

Pentru a face aplicarea acestor dispoziții legale la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, instanța de apel trebuia să țină seama de toate aspectele de drept rezultate din înscrisurile de la dosarul cauzei pe care trebuia să le coroboreze, iar pe baza tuturor probelor să stabilească circumstanțele reale existente la momentul încheierii contractului, în raport de care să poată aprecia corect existența bunei-credințe a vânzătorului la momentul încheierii contractului.

Ceea ce instanța de apel a omis a avea în vedere, este faptul că, concomitent cu judecarea cauzei civile înregistrată la Tribunalul București, având ca și obiect constatarea nulității absolute a actului adițional, reclamantul-intimat din prezenta cauză a formulat împotriva recurentei-pârâte mai multe plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, evaziune fiscală, plângeri pe care le-a întemeiat pe aceeași stare de fapt: necunoașterea motivelor pentru care a semnat mai multe coli A4 în alb și lipsa consimțământului sau la încheierea Actului adițional din data de 19 decembrie 2003.

Consideră recurenta că, fiind vorba de sesizarea organelor de urmărire penală și a instanței penale cu aceeași stare de fapt și de drept, pentru o apreciere obiectivă și corectă a condițiilor încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004, sunt esențiale în cauză concluziile/rezoluțiile date în faza de urmărire penală și hotărârile instanței penale.

Ulterior pronunțării sentinței comerciale nr. 681 din 9 februarie 2005, prin sentința penală nr. 54/P/2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2009, menținută prin decizia nr. 3798 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca actul de cesiune și procesul-verbal au fost tehnoredactate și imprimate în toate exemplarele la data de 18 decembrie 2003 și au fost semnate în cunoștință de cauză de către petent și, în consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurenta-pârâtă pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, astfel că în mod nelegal a reținut instanța de apel a dobândit imobilul prin utilizarea unor manopere frauduloase.

Arată recurenta-pârâtă că cele mai elocvente dovezi cu privire la faptul că și-a dat consimțământul la vânzarea casei sunt scrisorile pe care recurentul i le-a trimis în perioada în care era arestat, datele 21 decembrie 2003 și 11 ianuarie 2004, scrisori în care despre vânzarea casei vorbește ca fiind vorba despre "zugrăvitul casei".

Consideră recurenta-pârâtă că declarația autentificată sub nr. x din 20 septembrie 2004 de BNP K., dată de numiții G. și L. și declarația autentificată sub nr. x din 4 octombrie 2004 de BNP F., dată de intimatul-reclamant sunt alte probe esențiale în a constata buna-credință a recurentei-pârâte în operațiunile juridice legate de vânzarea imobilului, probe care însă au fost omise de către instanța de apel, care a reținut astfel lipsa consimțământului recurentului-reclamant la semnarea actului adițional și la vânzarea-imobilului.

Consideră recurenta-pârâtă că motivele reținute de către instanța de apel, în susținerea soluției de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a celui de-al doilea contract, sunt contradictorii față de motivele avute în vedere pentru a dispune nulitatea primului contract de vânzare-cumpărare a imobilului.

În acest sens se arată că este contradictoriu, deci nelegal, să se reține în cazul celui de-al doilea contract, cel încheiat de recurentă cu soții Overbeck, că reclamantul-intimat a știut faptul că recurenta-pârâtă dorește să înstrăineze casa din iarna anului 2004 și că acesta nu a întreprins nici un demers legal până la momentul perfectării convenției, iar, în cazul primului contract, cel încheiat între societatea comercială și recurentă, să se rețină că recurenta-pârâtă a dobândit imobilul prin folosirea unor manopere frauduloase, care l-au prejudiciat pe reclamant, ceea ce impune repunerea părților în situația anterioară.

Consideră recurenta că situația de fapt rezultată din înscrisuri și declarații de martori trebuie coroborată cu concluziile celor două rapoarte de expertiză criminalistică și cu cele statuate în hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul penal nr. x/2009 - anume că reclamantul a semnat actul adițional după imprimarea textului, că a fost în cunoștință de cauză când a semnat și nu era străin de efectele juridice pe care acest act le va produce - rezultând indubitabil o singură concluzie, că recurentul-reclamant a acționat cu bună-credință la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 mai 2004.

Arată recurenta-pârâtă că dovada clară a relei credințe a recurentului-reclamant este constatarea din Rezoluția din 11 noiembrie 2009 dată în dosarul nr. x/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, unde se arată că în urma testării la poligraf "pentru răspunsurile numitului A. la întrebările relevante pentru cauză s-au evidențiat modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat".

Prin întâmpinările formulate, recurenta-pârâtă și intimații-pârâți E. și D. au invocat excepția inadmisibilității recursului recurentului reclamant și recurentei interveniente, recalificată de instanță ca fiind excepția nulității recursului.

La acest termen Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului recurentei-pârâte.

Înalta Curte, examinând cererile de recurs formulate de recurenți, reține nemotivarea în drept a acestora, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul cererii de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că vor fi depuse într-un memoriu separat.

I Prin criticile invocate recurentul-reclamant și recurentul-intervenient își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată prin hotărârea recurată, dar aduc în susținere argumente ce își propun să repună în discuție clarificarea situației de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenți constituie simple afirmații și aprecieri personale cu privire la interpretarea probatoriului administrat, respectiv alegații referitoare la reaua credință cu care intimații, în calitate de terți subdobânditori, au acționat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la buna credință a intimaților și la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial recurenții nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispozițiile legale interpretate eronat sau greșit aplicate, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susținut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței.

II Recurenta-pârâtă își întemeiază cererea pe motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., raportându-se în argumentație la hotărârea instanței de control judiciar exclusiv din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat.

Astfel, deși invocă faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală sub aspectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, făcând trimitere la aplicarea greșită de către instanță a art. 1898 C. civ., la interpretarea eronată a actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare, la omisiunea instanței de a analiza și corobora probele esențiale administrate în cauză și la existența unor motive contradictorii, recurenta-pârâtă nu formulează, în mod real, critici care să permită examenul de legalitate a deciziei atacate, neindicând argumente din care să rezulte încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sau în ce constă efectiv caracterul contradictoriu al motivării.

Argumentația recurentei-pârâte vizează rezoluțiile pronunțate în faza de urmărire penală și hotărârile penale pronunțate de instanțele învestite de recurentul-reclamant cu privire la același contract de vânzare-cumpărare și la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată, exprimată în afirmații generale că aceasta ar fi nelegală, nu este suficientă pentru a face posibilă cenzura instanței de control, fiind necesar ca cererea de recurs să cuprindă critici referitoare la considerentele reținute de instanța a cărei hotărâre se atacă în susținerea raționamentului său logico-juridic, concretizat în soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția excepției nulității și va constata nulitatea cererilor de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Totodată, constatând îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții să plătească intimaților D. și E. suma de 8925,00 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. ORADEA împotriva deciziei nr. 78/C/2018 din 05 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 78/C/2018 din 05 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Obligă recurenții să plătească intimaților E. si D. suma de 8.925,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2018.