ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1209/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3164/19.04.2017, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost admisă excepția inadmisibilității capetelor unu, doi, trei și patru ale cererii formulate de reclamantul A. împotriva pârâtei B.. A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune privitoare îa obligarea pârâtei la plata cotei contributive ia investițiile pretinse de către reclamant a fi fost efectuate la imobilul înscris în C.F. nr. x jud. Bihor, imobil aflat în proprietatea acesteia și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 2400 RON, cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei.

Tribunalul Bihor, secția l civilă, prin decizia nr. 1250/A din 11 decembrie 2017, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, pe care a anulat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare judecătoriei.

Împotriva acestei din armă decizii a declarat recurs pârâta B., înregistrat la Tribunalul Bihor, la data de 12 februarie 2018.

Prin adresa din data de 20 februarie 2018, Tribunalul Bihor a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Curții de Apel Oradea, care, la rândul său, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa din data de 26 februarie 2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 februarie 2018.

Prin rezoluția din 5 martie 2018, s-a fixat termen la 17 aprilie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetentă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect partaj judiciar, a cărui competență de soluționare aparține în primă instanță, potrivit art. 94 pct. l lit. j) din C. proc. civ., judecătoriei.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a aitor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C. proc. civ.: "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., normă ce reglementează natura și scopul căii extraordinare de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, nu poate conduce la o altă interpretare, a unei competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței supreme.

Astfel, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Rezultă că norma art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apei Oradea, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 1250/A din data de 11 decembrie 2017, pronunțate de Tribunaiul Bihor, secția I Civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2018.