ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1940/2019

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, s-a constatat nulitatea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant A., de recurenta-intervenientă S.C. B. S.R.L. Oradea și de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei nr. 78/C/2018 din 05 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Prin aceeași decizie, au fost obligați recurenții să plătească intimaților D. și E. suma de 8.925,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă S.C. B. S.R.L. Oradea, instanța a reținut, în esență, că, deși aceștia au invocat nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la buna-credință a intimaților și la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, recurenții nu au arătat, în concret, motivele de nelegalitate, dispozițiile legale interpretate eronat sau greșit aplicate, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat.

S-a constatat că, prin criticile invocate, recurentul-reclamant și recurenta-intervenientă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată prin hotărârea recurată, aducând în susținere argumente ce își propun să repună în discuție clarificarea situației de fapt proprie speței, precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie, și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă C., s-a reținut, în esență, că aceasta și-a întemeiat cererea pe motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., raportându-se în argumentație la hotărârea instanței de control judiciar exclusiv din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat.

Prin cererea înregistrată la 2 mai 2019, sub număr de dosar x/2019, A. și S.C. B. S.R.L. Oradea au solicitat anularea Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005.

În motivare, invocând, în drept, dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatorii au criticat hotărârea atacată, susținând, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de nelegalitate invocat de către aceștia prin cererea de recurs, respectiv nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1899 C. civ. de la 1864.

Dispozițiile art. 1899 C. civ. de la 1864 invocate în cererea de recurs, arată contestatorii, se referă la prezumția de bună-credință a terților subdobânditori, instanța de apel făcând o aplicare greșită a acestei prevederi legale, respectiv a normei de drept material - chestiune asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat - și, în consecință, a reținut în mod greșit nulitatea recursului.

Este adevărat că granița dintre netemeinicie și nelegalitate este extrem de subțire atunci când motivul de recurs îl constituie pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece interpretarea greșita a legii presupune implicita interpretare a textului de lege raportat la situația de fapt a cauzei, iar, situația de fapt nu poate fi demonstrată decât prin probele existente la dosarul cauzei.

Solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și, rejudecând recursul formulat de reclamant, admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei din apel, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.

Intimații D. și F. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității contestației în anulare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimații D. și F. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare poate fi exercitată împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs, prin urmare, irevocabilă, aspect ce rezultă din reglementarea art. 318 C. proc. civ., pe care s-a întemeiat prezenta contestație în anulare.

Având în vedere că, în speță, hotărârea a cărei anulare se solicită este o hotărâre pronunțată în recurs, Înalta Curte, în raport de condițiile de admisibilitate stipulate de prevederile legale menționate, constată ca fiind neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare, motiv pentru care, excepția inadmisibilității contestației în anulare va fi respinsă.

Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportat la art. 319 alin. (2) C. proc. civ. excepția tardivității contestației în anulare invocată de intimații D. și F., Înalta Curte, constată că aceasta este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ. "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

În speță, hotărârea a cărei anulare se cere este o hotărâre irevocabilă, pronunțată în recurs, deci nesusceptibilă de executare, prin urmare termenul de contestație în anulare este cel prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., anterior evocat.

Este de reținut că omisiunea analizării unui motiv de recurs, în înțelesul art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatori, nu ar putea fi constatată decât după motivarea hotărârii, iar termenul de 15 zile trebuie calculat de la data la care contestatorului a luat cunoștință în mod real de hotărâre în integralitatea ei, momentul "la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre" neputând fi substituit datei la care a fost redactată hotărârea.

Or, din actele aflate la dosar nu rezultă cu certitudine data la care contestatorii au luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se solicită, dată de la care ar putea curge termenul de 15 zile instituit de textul legal anterior menționat.

Astfel, în condițiile în care S.C. B. S.R.L. Oradea și A. au formulat contestație în anulare la de 24 aprilie 2019, respectiv "nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă", Înalta Curte constată prezenta contestație în anulare ca fiind declarată în termen, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., va respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea și A. împotriva Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, Înalta Curte urmează a o respinge pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs.

Prin motivarea recursului, trebuie să se înțeleagă nu numai indicarea textelor de lege pe care se încadrează criticile și dezvoltarea lor, ci și încadrarea lor în limitele recursului, cale de atac extraordinară nedevolutivă prin care o hotărâre poate fi modificată sau casată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres în pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Prin decizia a cărei anulare se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu raportare la aceste cerințe legale, astfel că, în aceste condiții, nu se poate pe calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a să se invoce neanalizarea motivelor de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Din analiza textului de lege anterior evocat, rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanța respinge în totalitate sau admite în parte pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia și nu atunci când soluționează recursul pe o excepție, chiar dacă aceasta vizează însăși condiția motivării recursului, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea excepției, ceea ce excedează contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Prin promovarea contestației în anulare, prevalându-se de împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra motivului de nelegalitate invocat de către aceștia prin cererea de recurs, respectiv nu s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 1899 C. civ. de la 1864, contestatorii tind în realitate să se treacă peste nulitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale de promovare și de susținere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere rațiunile anterior expuse.

Instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii împrejurarea că deși s-a invocat nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la buna credință a intimaților și la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, recurenții nu au arătat, în concret, motivele de nelegalitate, argumentația adusă în susținere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat.

Prin urmare, câtă vreme instanța de recurs a constatat că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu a fost susținut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței, promovarea unei contestații în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., nu-și găsește justificare legală.

Astfel, pentru considerentele reținute și nefiind întrunite cerințele art. 318 C. proc. civ. invocat, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea și A. împotriva Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, ca nefondată.

Constatând culpa procesuală a contestatorilor în promovarea contestației în anulare de față și în raport de solicitarea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestora, în sensul obligării contestatorilor S.C. B. S.R.L. Oradea și A. la plata sumei de 7735 RON cheltuieli de judecată către intimata F., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității și tardivității contestației în anulare, invocate de intimați.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea și A. împotriva Deciziei nr. 5244 din 7 decembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2005, ca nefondată.

Obligă pe contestatorii S.C. B. S.R.L. Oradea și A. la plata sumei de 7735 RON cheltuieli de judecată către intimata F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2019.

GGC - NN