ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6257/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău a fost investit cu plângerea formulată de C.C., care printre altele a

sesizat faptul că, notarul public B.O. nu și-a respectat îndatoririle de

serviciu și a ajutat-o pe numita D.M.L. să inducă în eroare pe părinții săi

C.V. și A., cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 826 din

15 martie 2001.

S-a menționat că părinții săi au

întocmit un contract de împrumut, însă notarul a făcut un act de

vânzare-cumpărare nereal împotriva voinței acestora transmițând un bun de o

valoare ridicată pentru suma de 200 de dolari S.U.A., pe care aceștia au

împrumutat-o pentru ea, contract pe care aceștia nu l-au citit, achiesând la

buna credință a notarului.

Parchetul, a efectuat acte

premergătoare și prin rezoluția din 12 octombrie 2001, pronunțată în dosarul

nr. 132/P/2001, a dispus neînceperea urmării penale față de notarul B.O.,

pentru comiterea infracțiunii de favorizare, prevăzută de art. 264 C. pen. și

complicitate la infracțiunea de înșelăciune în convenție, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a arătat că în cauză nu a existat

nici o acțiune din partea notarului B.O. de inducere în eroare a soților C., în

sensul de a încheia contractul de vânzare cumpărare a apartamentului în cauză,

iar notarul și-a respectat îndatoririle de serviciu.

Împotriva acestei soluții C.V., la

28 ianuarie 2002, s-a adresat cu plângere conducerii Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău, în care arată că este nemulțumit de soluția de neîncepere

a urmăririi penale ce s-a dat în dosarul 132/P/2001, pe considerent că aceasta

se bazează pe o greșită interpretare a probelor.

A fost dezvoltată această plângere,

arătându-se că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să stabilească

faptul că, contractul încheiat între C.V. și C.A. pe de o parte și numita

D.M.L. pe de altă parte, viza un împrumut pentru fiica lor C.C., pentru suma de

200 dolari S.U.A., însă notarul B.O., a întocmit un contract de

vânzare-cumpărare a apartamentului în care locuiesc.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția din 31 ianuarie 2002, dată în

dosarul nr. 131/II/2/2002, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului

C.V. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr.

132/P/2001.

Se arată că, în cauză, a existat un

contract de vânzare-cumpărare a apartamentului întocmit între soții C.V. și

C.A., în prezența notarului B.O. și că nu sunt indici, din conținutul cărora ar

rezulta altă situație, decât faptul că acest contract cu nr. 826 din 15 martie

2001 s-a făcut cu respectarea cerințelor legii de către toate părțile.

Împotriva soluției dată de către

procuror, s-a făcut plângere potrivit art. 278

1

C. proc. pen., la

Curtea de Apel Bacău, de către petiționarul C.V., pe motiv că organul de urmărire

penală nu a fost preocupat să lămurească împrejurări legate de tragerea la

răspundere penală a persoanelor vinovate, care în loc să întocmească un act de

împrumut, au întocmit un act de vânzare-cumpărare, transmițându-se proprietatea

unui apartament către numita D.M.L., pentru suma de 200 de dolari S.U.A. cu

complicitatea notarului.

Curtea de Apel Bacău, a examinat

plângerea formulată de către petiționar în raport de motivele arătate, de

actele premergătoare care au stat la baza celor două rezoluții și prin sentința

penală nr. 17 din 29 aprilie 2004, a admis plângerea petiționarului împotriva

celor două rezoluții pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău și procurorul general pe care le-a desființat și a trimis cauza

procurorului în vederea urmăririi penale.

S-a reținut că la 04 mai 1996, C.V.

și A., au cumpărat apartamentul în care locuiau cu chirie potrivit contractului

nr. 7215/1992 de la R.A.G.L. Neamț, pentru care au plătit avans, urmând ca

ratele lunare, să se încheie în luna mai 2002, iar în acest contract se

stipulează în art. 5, interdicția înstrăinării imobilului înainte de plata

integrală a prețului.

În contractul încheiat de către

notar privind transmiterea apartamentului din data de 15 martie 2001 și

înregistrat la nr. 826 se stipulează că acest apartament a fost dobândit prin

cumpărare cu plata integrală din fondul locativ de stat.

Ca urmare a acestor neconcordanțe,

s-a menționat că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să lămurească

împrejurările în care s-a întocmit acest act și dacă, între părțile în cauză a

avut loc potrivit voinței lor un contract de vânzare-cumpărare sau a un

contract de împrumut.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău a formulat recurs împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel ca

fiind vădit nelegală și esențial netemeinică, referitoare la soluția pronunțată

în cauză, vizând desființarea celor două rezoluții, în condițiile în care, în

cauză, în cadrul actelor premergătoare, s-a stabilit în mod ireversibil, că

acel contract de vânzare-cumpărare a apartamentului, s-a făcut cu respectarea

întocmai a voinței părților, iar notarul nu a făcut nimic altceva decât să

respecte voința acestora, fără a încălca vreo dispoziție legală.

Examinând recursul declarat, în

raport de motivele invocate, de actele și dovezile existente la dosar, de

sentința pronunțată în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 385

9

C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat.

Față de lucrările de la dosar, se

constată că organul de urmărire penală nu a fost preocupat să adâncească

urmărirea penală și să verifice susținerile petiționarului, cu privire la

faptul dacă în cauză a fost întocmit un contract de împrumut sau un contract de

vânzare-cumpărare, dacă intimata D.M.L. s-a prezentat sub alt nume la unele

instituții ale statului sau persoane juridice, și a obținut dovezi în legătură

cu actele necesare întocmirii contractului, dacă există, de asemenea,

neconcordanțe cu privire la unele acte emise de unele autorități privind modul

de achiziționare a apartamentului de către soții C. și actul original.

Așa fiind, recursul declarat de

parchet este neîntemeiat, întrucât soluțiile pronunțate de acesta nu confirmă

în totalitate situația reală existentă între soții C. și numita D.M.L., iar

instanța în mod just a apreciat că în cauză se impun a fi aprofundate

cercetările pentru a se stabilii cu exactitate ce act juridic a fost întocmit

la data de 15 martie 2001 de către notarul B.O., în condițiile în care în

conținutul acestui contract sunt înserate o serie de mențiuni completate cu

caractere diferite la rândurile 6, 7, 12, precum și la data redactării acestuia

vizând ultimul aliniat, față de restul contractului.

Prin urmare, numai după efectuarea

cercetărilor cuvenite în vederea lămuririi aspectelor arătate se va stabilii

dacă în cauză notarul, împreună cu numita D.M.L., folosindu-se de acte false,

au întocmit un act de vânzare-cumpărare neconform cu realitatea profitând de

vârsta soților C. și bazându-se pe încrederea și calitatea notarului sau în

realitate a avut loc transmiterea în mod legal a apartamentului potrivit

contractului autentificat sub nr. 826 din 15 martie 2001.

Astfel fiind, recursul declarat se

constată că este nefondat și se va respinge în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva sentinței

penale nr. 17 din 23 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, privind

pe petiționarul C.V. și intimații B.O. și D.M.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 24 noiembrie 2004.