ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1661/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1367 din 26 septembrie 2007

pronunțată în dosar nr. 1848/97/2006 al Tribunalului Hunedoara, secția comercială

și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva pârâtelor C.M. (căsătorită N.) în

calitate de succesoare a defunctei C.G. și SC P. SRL Orăștie, cu obligarea

reclamantei la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către pârâta C.M.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că prin contractul de tranzacție și

vânzare - cumpărare autentificat din 18 decembrie 2003 pârâta C.G. a declarat

că terenurile situate administrativ în Deva, înscrise în CF Deva, în suprafață

de 15.000 mp au aparținut antecesorilor săi T.M. și T.A., că este singura

moștenitoare și că a primit de la reclamanta SC S.F. SRL reprezentată prin G.L.

suma de 3.176.394.000 lei (rol) reprezentând echivalentul sumei de 78.000 euro,

motiv pentru care renunță la orice pretenții prezente sau viitoare asupra

imobilelor ce fac obiectul dosarului nr. 3468/2002 aflat pe rolul Tribunalului

Hunedoara, pentru a preveni orice posibilitate de atragere în acest litigiu sau

alte litigii a terenurilor aparținând SC P. SRL.

Solicitarea reclamantei de a

se constata fie nulitatea, fie anularea, fie rezoluțiunea acestei părți din

contractul de tranzacție – care cuprindea și un contract de vânzare - cumpărare

– a fost respinsă ca nefondată, pentru motivul de nulitate absolută întemeiat

pe faptul că reprezentantul reclamantei nu cunoștea limba română, cu considerarea

faptului că probele administrate au relevat împrejurarea că acesta cunoștea în

suficientă măsură limba română, astfel încât a înțeles termenii convenției pe

care a semnat-o.

În privința motivului de

nulitate constând în lipsa obiectului contractului, Tribunalul a arătat că și

această susținere este neîntemeiată pentru că tranzacția se referă la

drepturile pârâtei referitoare la imobilele ce fac obiectul dosarului nr. 3468/2002

al Tribunalului Hunedoara.

În acest context, reține

tribunalul, faptul că pârâta C.G. a continuat procesul din dosarul anterior

menționat, prin exercitarea căilor de atac, nu are semnificația încălcării

obligației asumate prin tranzacția a cărei nulitate s-a solicitat a se constata

ci reprezintă un demers firesc pentru obținerea unui act legal privind dreptul

său de proprietate asupra terenului ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare.

Apelul declarat de

reclamantă a fost admis prin decizia comercială nr. 78 din 13 iunie 2008 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, cu consecința modificării

sentinței în sensul admiterii acțiunii reclamantei și dispunerii rezoluțiunii

contractului de tranzacție, pârâta N.M. fiind obligată și la restituirea sumei

de 317.639,4 lei achitată în temeiul acestuia, precum și la plata sumei de

76.378 lei cheltuieli de judecată în fond și apel, respingând cererea pârâtei

pentru obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a proceda în acest

mod, instanța de apel a apreciat că nu sunt întemeiate criticile referitoare la

motivele de nulitate ale tranzacției, însă, verificând în subsidiar acțiunea

reclamantei în ceea ce privește rezoluțiunea acesteia a constatat că sub acest

aspect, prima instanță a soluționat greșit cauza.

Astfel, pârâta C.G., prin

exercitarea căilor de atac în dosarul nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara,

având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de reclamanta C.G. în temeiul

Legii nr. 10/2001 și-a încălcat obligația de a renunța la judecată în acest

dosar, deși aceasta reprezenta principala obligație asumată prin contractul de

tranzacție.

În aceste condiții, arată

instanța de apel, este evident că reclamanta nu mai poate obține îndeplinirea

de către pârâta N.M. a executării tranzacției prin renunțare la judecată, câtă

vreme aceasta a declarat și recurs în dosarul menționat, situație în care fiind

îndeplinite condițiile art. 1021 C. civ. s-a dispus desființarea contractului

și restituirea sumei achitate.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs pârâta N.M. în calitate de succesoare a defunctei C.G. criticând-o

ca fiind nelegală și pronunțată de instanța de apel cu ignorarea faptului că

reclamanta nu are niciun interes să solicite desființarea tranzacției pentru că

obligația asumată de antecesoarea sa de a renunța la exercitarea căilor de atac

în dosar nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara, e o clauză nesemnificativă,

față de aceea referitoare la renunțarea oricărui drept cu privire la imobilul

în litigiu.

În acest context,

menționează recurenta, scopul demersului judiciar în dosarul anterior arătat a

fost tocmai acela de a obține un titlu de proprietate asupra acestui teren –

care a făcut obiectul unor vânzări succesive – ceea ce ar permite reglementarea

situației juridice cu atât mai mult cu cât reclamanta a cumpărat acest teren de

la un terț, dar nu a fost stânjenită în exercitarea posesiei de către pârâtă.

Analizând recursul formulat,

cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma motivului

de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

Curtea constată că excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale

este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului dintre

părți constă în solicitarea reclamantei de a se constata – în principal –

nulitatea absolută a contractului de tranzacție și vânzare - cumpărare

autentificat din 2003 în partea referitoare la tranzacția dintre C.G. și

reclamantă și restituirea sumei achitate sau, în subsidiar, de a se dispune

anularea în parte a aceluiași contract, ori dacă instanța va aprecia că nu sunt

motive de nulitate absolută să se dispună rezoluțiunea convenției în limitele

anterior menționate.

Motivul pentru care s-a

cerut desființarea tranzacției constă, potrivit susținerilor reclamantei în

nerespectarea obligației pârâtei C.G. de a renunța la exercitarea căilor de

atac în dosar nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara având ca obiect acțiunea

formulată de C.G. în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru recunoașterea dreptului

său de proprietate, printre altele și asupra terenurilor care prin contractul

anterior menționat a format obiectul unei tranzacții între SC P. SRL și SC S.F.

SRL, aspect care nu face însă obiectul prezentului litigiu.

Din această perspectivă,

rezultă că singura problemă litigioasă – conform petitelor acțiunii reclamantei

- constă în verificarea modului în care pârâta și-a respectat sau nu obligația

de a renunța la exercitarea căilor de atac într-un dosar aflat pe rolul

instanțelor civile investite cu soluționarea unui litigiu întemeiat pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, chiar

dacă în litigiu reclamanta și una dintre pârâte au calitatea de comerciant, în

speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4 și

art.

56 C. com. care să determine

competența instanțelor comerciale întrucât față de obiectul litigiului, este

evident că acțiunea nu derivă din alte fapte de comerț ori contracte și

obligații ale unui comerciant așa cum prevăd dispozițiile legale anterior

invocate.

Pe de altă parte, calitatea

de comerciant nu conferă prin ea însăși și în mod automat caracter comercial

litigiului, astfel încât acesta nu se înscrie în sfera actelor și faptelor de

comerț, motiv pentru care în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 pct. 1 C.

proc. civ., iar competența soluționării cauzei în primă instanță revine

Judecătoriei Deva.

Față de această soluție,

examinarea motivelor de recurs este inutilă și lipsită de interes juridic, însă

vor fi avute în vedere în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C.

proc. civ., de instanța de trimitere, care va solicita reclamantei să indice

clar și precis obiectul cererii sale de chemare în judecată deoarece aceasta a

fost de mai multe ori precizată în sensul că s-a solicitat inițial constatarea

nulității absolute apoi anularea și prin ultima precizare rezoluțiunea

tranzacției.

În concluzie, fiind

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în urma casării deciziei și

sentinței, cauza va fi trimisă spre rejudecare, în primă instanță Judecătoriei

Deva, ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta N. (fostă C.) M.

Casează decizia nr. 78 A din

13 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia și sentința civilă nr. 1367 CA din

2007 a Tribunalului Hunedoara și trimite cauza, spre rejudecare, în primă

instanță, la Judecătoria Deva.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2009.