ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1598/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1598/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1829/CA din 31 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr.

95/97/2004, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Hunedoara, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

acțiunea introdusă de reclamanta SC F. SA împotriva pârâților SC M.C.C. SRL,

F.C. și L.E.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că prin acțiunea sa (înregistrată inițial pe

rolul Judecătoriei Deva sub nr. 2108/2004, instanță care și-a declinat

competența de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 1921 din 6 iulie

2004) reclamanta a solicitat anularea actului autentic de vânzare - cumpărare

încheiat de pârâții L.E. și F.M., antecesoarea pârâtului F.C. cu pârâta SC

M.C.C. SRL pe motiv că terenul în suprafață de 951 mp înscris în C.F., Cristur

nu ar aparține vânzătorilor, terenul fiind inclus la data încheierii

contractului în certificatul de atestare a dreptului de proprietate 30

octombrie 1992.

S-a reținut că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate a fost contestat în instanță de către

pârâții persoane fizice, cererea acestora fiind respinsă definitiv și

revocabil.

Judecătorul fondului a apreciat că

chiar dacă la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare terenul

obiect al vânzării figura înscris în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis în favoarea reclamantei, anularea actului de înstrăinare nu

poate fi cerută decât de persoanele care au participat la încheierea actului

sau succesorii acestora, în condițiile în care convenția nu este lovită de

nulitate absolută. In consecință, a apreciat că adevăratul proprietar poate

recurge pentru apărarea drepturilor sale la acțiunea în revendicare.

Judecătorul a mai apreciat că vânzarea bunului altuia este motiv de nulitate

relativă, iar reclamanta nu a dovedit nici un motiv de nulitate absolută,

astfel încât nu se poate dispune anularea unui contract de vânzare cumpărare la

cererea unei persoane străină de contract.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamanta SC F. SA, criticile sale vizând greșita soluționare a cauzei în

condițiile în care a fost invocată fraudarea legii, părțile urmărind eludarea

unor dispoziții legale și lezarea intereselor legitime ale unor terți.

Reclamanta a mai invocat întabularea dreptului său de proprietate, în timp ce

pârâții persoane fizice nu beneficiază de întabulare.

Prin Decizia comercială nr. 86/A din 3

septembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a

respins apelul reclamantei ca nefondat cu următoarele considerente: a fost înlăturată

susținerea reclamantei potrivit căreia pârâta F.M. nu era proprietara terenului

vândut, în condițiile în care acest teren este menționat în C.F. Cristur,

nefiind dovedită vânzarea terenului reclamantei de către antecesoarea pârâților

L.E. și F.C.; s-a reținut că și dacă s-ar fi dovedit vânzarea terenului

reclamantei, acesta este un motiv de nulitate relativă, nefiind admis a fi

invocată de un terț; s-a mai apreciat că nu se poate face compararea titlurilor

de proprietate, acest aspect excedând obiectului cauzei, el putând fi făcut în

cadrul acțiunii în revendicare.

Au fost înlăturate apărările

reclamantei bazate pe concluziile expertului topograf referitoare la faptul că

terenul nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, expertul neavând abilitate să se

pronunțe asupra problemelor de drept; a fost înlăturată și apărarea reclamantei

vizând imposibilitatea dovedirii dreptului său de proprietate; de asemenea, s-a

reținut că reclamanta a invocat prevederile legii și manoperele dolozive ale

pârâților, tară a dovedi aceste aspecte.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamanta SC F. SA, care a solicitat admiterea apelului și modificarea

hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a

fost formulată.

Reclamanta a invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel din perspectiva greșitei

interpretări a motivelor de nulitate invocate. A arătat sub acest aspect că a

invocat lipsa obiectului licit și valabil al contractului de vânzare cumpărare

a cărui anulare a solicitat-o, precum și frauda la lege; în dezvoltarea acestor

motive, reclamanta a arătat că în ce privește obiectul contractului încheiat la

data de 24 august 2000, terenul se afla într-o zonă cooperați vizată și era

supus Legii nr. 18/1990, vânzătoarea neprimind niciodată titlu de proprietate

în baza acestei legi, folosindu-se pentru încheierea contractului de

înscrierile vechi din C.F.; în consecință, terenul nu se afla în circuitul

civil, neputându-se face tranzacții bazate pe vechile cărți funciare, ci doar

pe titlurile de proprietate; cu privire la cauza contractului, a arătat că

pârâții, cu bună știință și cu rea credință au procurat acte pentru a putea

încheia contractul de vânzare cumpărare, fiind dovedit, astfel motivul de

nulitate absolută a cauzei ilicite a contractului, în condițiile în care

societatea pârâtă cunoștea proprietarul terenului, prin încheierea anterioară

actului de vânzare cumpărare a unui contract de închiriere chiar cu reclamanta.

în acest context, a apreciat ca fiind dovedită frauda la lege, ca motiv de

nulitate absolută.

Prin întâmpinare, pârâta L.E. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză nu este vorba

de o nulitate absolută, ci de una relativă, respectiv vânzarea bunului altuia;

a mai arătat că figurează în C.F. ca titular la dreptului de proprietate asupra

terenului, alături de F.M., înstrăinarea fiind legală, de asemenea a reiterat

apărări invocate la fond referitoare la nelegalitatea cuprinderii în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate a terenului vândut, în

condițiile în care reclamanta avea doar un drept de folosință, terenul

aparținând fostului C.A.P. Cristur, iar prin adoptarea Legii nr. 18/1991

terenul a revenit de drept în proprietatea sa.

La termenul din data de 24 februarie 2011,

pârâta a invocat și excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale,

având în vedere că obiectul contractului este un teren.

Pârâta SC M.C.C. SA a solicitat, de

asemenea, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că

reclamanta nu are calitate procesuală activă, în condițiile în care motivul de

nulitate invocat este unul relativ, iar nu absolut, vânzarea bunului altuia

nefiind lovită de nulitate absolută, calitatea de proprietar nefiind de esența

vânzării; de asemenea a susținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său

de proprietate asupra terenului, simpla emitere a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate nedovedind acest lucru.

Pârâta a mai invocat și excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii de conciliere prealabilă,

raportat la Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Părțile au administrat proba cu

înscrisuri noi.

Examinându-se cu prioritate excepțiile

invocate de pârâți, conform art. 137 C. proc. civ., se rețin următoarele:

Excepția necompetenței materiale a

tribunalului în soluționarea cauzei este nefondată pentru următoarele

considerente: se reține, în primul rând că inițial acțiunea a fost depusă la

judecătorie, reclamanta apreciind caracterul civil al litigiului, judecătoria

apreciind, însă, că speța are un caracter comercial raportat la faptul că

obiectul contractului de vânzare cumpărare este un teren ce intră în fondul de

comerț al societății reclamante, astfel încât devin incidente prevederile art.

56 C. com. Sentința de declinare a competenței de soluționare a cauzei

pronunțată de judecătorul din cadrul judecătoriei nu a fost recurată de nici

una dintre părți, nefiind invocată ca motiv de apel nici în cursul soluționării

acestei căi de atac. în consecință, se retine caracterul irevocabil al

sentinței de declinare a competenței, prin nerecurare, această declinare de

competență dobândind autoritate de lucru judecat.

În al doilea rând, se apreciază

corecta interpretare de către judecătorii instanțelor inferioare a caracterului

comercial al litigiului, din perspectiva apartenenței la fondul de comerț al

reclamantei al terenului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a

cărui nulitate se solicită, fiind incidente prevederile art. 56 C. com. în

consecință, va fi respinsă excepția de necompetență materială, invocată de

pârâta L.E.

Nu este fondată nici excepția

inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile,

invocată de pârâta SC M.C.C. SRL. Se reține că litigiul de față a fot promovat

în anul 2003, pârâta întemeindu-și excepția pe Decizia nr. 32/2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii referitor

la caracterul patrimonial al acțiunilor în constatarea nulității unor contracte

privind drepturi patrimoniale. Această decizie, însă, are efecte doar pentru

viitor, nu și pentru trecut. Or, în speță, litigiul a fost promovat cu mult

înainte de interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție caracterului

patrimonial sau nepatrimonial al acțiunilor în constatarea nulității unor

contracte. în consecință, nu se poate reține o obligație a reclamantei de

îndeplinire a procedurii prealabile la momentul introducerii acțiunii, prin

raportare la o interpretare dată unor texte legale ce au primit o dezlegare

diferită, interpretare efectuată la o distanță de patru ani de la momentul

introducerii acțiunii. Pentru considerentele reținute, va fi respinsă și

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

de conciliere, invocată de pârâta SC M.C.C. SRL.

Analizându-se legalitatea deciziei de

apel din perspectiva criticilor formulate și a apărărilor invocate, se reține

caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru următoarele

considerente: se apreciază că atât judecătorul fondului, cât și judecătorii

apelului au interpretat eronat dispozițiile legale incidente în cauză,

stabilind greșit motivul de nulitate invocat de reclamantă. Astfel, s-a reținut

că reclamanta a invocat ca motiv de nulitate vânzarea bunului altuia, motiv de

nulitate relativă, ce poate fi invocat doar de părțile contractante. Din

acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă, rezultă, însă,

că aceasta a invocat expres și explicit motivele de nulitate privind frauda la

lege, lipsa de obiect a contractului și cauza ilicită. Greșita interpretare a

motivului de nulitate invocat de reclamată a condus, inerent, și la o greșită

aplicare a legii, reținându-se, în consecință, incidența prevederilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se reține existența fraudei la lege,

în condițiile în care reclamanta a dovedit dreptul său de proprietate, în urma

aplicării prevederilor Legii nr. 15/1990 și prin eliberarea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, înscris în cartea funciară. Pârâții,

persoane fizice, s-au folosit la încheierea contractului de vânzare cumpărare

de înscrierile aflate în vechea carte funciară, ce a funcționat până la

adoptarea Legii nr. 7/1996, în condițiile neelucidate efectuându-se o sistare a

cărții funciare deschise pe numele reclamantei și o nouă înscriere pe numele

pârâților - persoane fizice. Potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996 activitatea

de cadastru și publicitate imobiliară urma să se realizeze prin deschiderea de

noi cărți funciare. Potrivit art. 56 din lege, „înscrierile făcute în

conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni, în cărțile funciare și în cărțile de publicitate funciară,

înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce și după

această dată efectele prevăzute, cu excepția cazurilor în care drepturile de

proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin

efectul legii". De asemenea, art. 58 menționează că „în regiunile de carte

funciară supuse Decretului-Lege pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la

C.F. nr. 115/1938 și Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcționarea cărților

funduare centrale pentru căile ferate și canaluri, cu excepția zonelor care fac

obiectul legilor de restituire a proprietăților funciare, înscrierile

privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare, vor continua să fie făcute

în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei

legi". Din interpretarea acestor textele legale rezultă că nu era posibilă

continuarea efectuării înregistrărilor în vechea carte funciară, sau folosirea

acestor înscrieri pentru deschiderea noii cărți funciare, atât raportat la

faptul că terenul este situat într-o zonă ce face obiectul legilor de restituire

a proprietăților funciare, cât și raportat la faptul că vechea înscriere nu mai

putea produce efecte ca urmare a afectării dreptului inițial de proprietate al

autorilor pârâților, prin colectivizare. Actele administrate în recurs au

demonstrat că terenul a tăcut obiectul colectivizării, ieșind din patrimoniul

pârâților - persoane fizice, aceștia fiind în prezent doar în faza formulării

unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 pentru retrocedarea

terenurilor autorilor lor. De asemenea, pârâții au precizat că nu au obținut un

titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, în chiar întâmpinarea lor

precizând că din punctul lor de vedere prin simpla apariție a legii au

redobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Or, Legea nr. 18/1991 nu

constituie dovada dreptului de proprietate pentru terenurile preluate de stat,

actul normativ stabilind o procedură de reconstituire a dreptului de

proprietate, ce trebuie urmată, doar titlul de proprietate emis cu respectarea

prevederilor legale putând constitui o dovadă a proprietății ce ar putea fi

înscrisă în cartea funciară.

Se reține, totodată, că în chiar

cuprinsul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită

vânzătorii au declarat, deși cunoșteau situația legală a terenului vândut, că

acesta nu a trecut în patrimoniul statului.

În ceea ce privește societatea

comercială pârâtă, se reține că aceasta a folosit terenul ce a făcut obiectul

contractului de vânzare cumpărare în baza unui contract de închiriere încheiat

cu reclamanta, astfel încât se prezumă că avea cunoștință despre existența

titlului de proprietate al celei din urmă. In acest condiții, a încheiat

contractul de vânzare cumpărare cu pârâții - persoane fizice, ignorând

prevederile legale.

Or, un act juridic se socotește

săvârșit in frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu in scopul

in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative. In

lumina celor reținute, se apreciază că a existat o fraudă a legii la încheierea

contractului a cărui nulitate s-a solicitat.

Este reținut că fiind fondat și

motivul de nulitate al nevalabilității obiectului contractului, în situația în

care una din condițiile ce trebuie respectate în legătură cu obiectul actului

juridic este aceea ca acțiunea părților să fie în concordanță cu legea. De

asemenea, în actele translațive de drepturi se impune ca cel ce se obligă să

fie titularul dreptului, potrivit principiului „nemo plus juris ad alium

transfere potest, quam ipse habet". In speță, nu sunt îndeplinite aceste

două condiții ale obiectului contractului, acțiunea părților contractante

eludând prevederi imperative ale legii, iar pârâții - persoane fizice neputând

invoca o prezumție de dobândire viitoare a dreptului de proprietate asupra

terenului, în baza doar a simplei cereri de retrocedare a terenului, formulată

în temeiul Legii nr. 18/1991.

Pentru considerentele reținute, și

constatându-se nelegal itatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul reclamantei va fi admis, cu consecința modificării deciziei de

apel în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbării sentinței de fond și

admiterii în parte a acțiunii acesteia.

Va fi constatată nulitatea

contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți.

Va fi respins capătul de cerere

privind radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pe numele

pârâtei SC M.C.C. SRL, în considerarea prevederilor art. 51, coroborat cu art.

34 din Legea nr. 7/1991, reclamanta urmând să se adreseze oficiului de cadastru

pentru radierea mențiunii efectuate în baza actului constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței

materiale și excepția inadmisibilitătii.

Admite recursul declarat de reclamanta

SC F. SA împotriva Deciziei comerciale nr. 86/A din 3 septembrie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția comercială.

Modifică decizia recurată.

Admite apelul reclamantei, declarat

împotriva sentinței nr. 1829/CA din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Hunedoara,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Schimbă în parte sentința în sensul că

admite acțiunea.

Constată nulitatea contractului de

vânzare cumpărare autentificat de B.N.P., F.L. din 24 august 2000, cu privire

la terenul în suprafață de 951 mp., înscris în C.F., Cristur.

Respinge capătul de cerere privind

radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pentru același

imobil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

13 aprilie 2011.