ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1598/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1829/CA din 31 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 95/97/2004, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea introdusă de reclamanta SC F. SA împotriva pârâților SC M.C.C. SRL, F.C. și L.E. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin acțiunea sa (înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 2108/2004, instanță care și-a declinat competența de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 1921 din 6 iulie 2004) reclamanta a solicitat anularea actului autentic de vânzare - cumpărare încheiat de pârâții L.E.

și F.M., antecesoarea pârâtului F.C. cu pârâta SC M.C.C. SRL pe motiv că terenul în suprafață de 951 mp înscris în C.F., Cristur nu ar aparține vânzătorilor, terenul fiind inclus la data încheierii contractului în certificatul de atestare a dreptului de proprietate 30 octombrie 1992. S-a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost contestat în instanță de către pârâții persoane fizice, cererea acestora fiind respinsă definitiv și revocabil. Judecătorul fondului a apreciat că chiar dacă la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare terenul obiect al vânzării figura înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea reclamantei, anularea actului de înstrăinare nu poate fi cerută decât de persoanele care au participat la încheierea actului sau succesorii acestora, în condițiile în care convenția nu este lovită de nulitate absolută.

In consecință, a apreciat că adevăratul proprietar poate recurge pentru apărarea drepturilor sale la acțiunea în revendicare. Judecătorul a mai apreciat că vânzarea bunului altuia este motiv de nulitate relativă, iar reclamanta nu a dovedit nici un motiv de nulitate absolută, astfel încât nu se poate dispune anularea unui contract de vânzare cumpărare la cererea unei persoane străină de contract. Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SC F. SA, criticile sale vizând greșita soluționare a cauzei în condițiile în care a fost invocată fraudarea legii, părțile urmărind eludarea unor dispoziții legale și lezarea intereselor legitime ale unor terți. Reclamanta a mai invocat întabularea dreptului său de proprietate, în timp ce pârâții persoane fizice nu beneficiază de întabulare.

Prin Decizia comercială nr. 86/A din 3 septembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a respins apelul reclamantei ca nefondat cu următoarele considerente: a fost înlăturată susținerea reclamantei potrivit căreia pârâta F.M. nu era proprietara terenului vândut, în condițiile în care acest teren este menționat în C.F. Cristur, nefiind dovedită vânzarea terenului reclamantei de către antecesoarea pârâților L.E. și F.C.; s-a reținut că și dacă s-ar fi dovedit vânzarea terenului reclamantei, acesta este un motiv de nulitate relativă, nefiind admis a fi invocată de un terț; s-a mai apreciat că nu se poate face compararea titlurilor de proprietate, acest aspect excedând obiectului cauzei, el putând fi făcut în cadrul acțiunii în revendicare.

Au fost înlăturate apărările reclamantei bazate pe concluziile expertului topograf referitoare la faptul că terenul nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, expertul neavând abilitate să se pronunțe asupra problemelor de drept; a fost înlăturată și apărarea reclamantei vizând imposibilitatea dovedirii dreptului său de proprietate; de asemenea, s-a reținut că reclamanta a invocat prevederile legii și manoperele dolozive ale pârâților, tară a dovedi aceste aspecte. Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC F. SA, care a solicitat admiterea apelului și modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a fost formulată. Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticând decizia de apel din perspectiva greșitei interpretări a motivelor de nulitate invocate.

A arătat sub acest aspect că a invocat lipsa obiectului licit și valabil al contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, precum și frauda la lege; în dezvoltarea acestor motive, reclamanta a arătat că în ce privește obiectul contractului încheiat la data de 24 august 2000, terenul se afla într-o zonă cooperați vizată și era supus Legii nr. 18/1990, vânzătoarea neprimind niciodată titlu de proprietate în baza acestei legi, folosindu-se pentru încheierea contractului de înscrierile vechi din C.F.; în consecință, terenul nu se afla în circuitul civil, neputându-se face tranzacții bazate pe vechile cărți funciare, ci doar pe titlurile de proprietate; cu privire la cauza contractului, a arătat că pârâții, cu bună știință și cu rea credință au procurat acte pentru a putea încheia contractul de vânzare cumpărare, fiind dovedit, astfel motivul de nulitate absolută a cauzei ilicite a contractului, în condițiile în care societatea pârâtă cunoștea proprietarul terenului, prin încheierea anterioară actului de vânzare cumpărare a unui contract de închiriere chiar cu reclamanta.

în acest context, a apreciat ca fiind dovedită frauda la lege, ca motiv de nulitate absolută. Prin întâmpinare, pârâta L.E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în cauză nu este vorba de o nulitate absolută, ci de una relativă, respectiv vânzarea bunului altuia; a mai arătat că figurează în C.F. ca titular la dreptului de proprietate asupra terenului, alături de F.M., înstrăinarea fiind legală, de asemenea a reiterat apărări invocate la fond referitoare la nelegalitatea cuprinderii în certificatul de atestare a dreptului de proprietate a terenului vândut, în condițiile în care reclamanta avea doar un drept de folosință, terenul aparținând fostului C.A.P. Cristur, iar prin adoptarea Legii nr. 18/1991 terenul a revenit de drept în proprietatea sa.

La termenul din data de 24 februarie 2011, pârâta a invocat și excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, având în vedere că obiectul contractului este un teren. Pârâta SC M.C.C. SA a solicitat, de asemenea, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că reclamanta nu are calitate procesuală activă, în condițiile în care motivul de nulitate invocat este unul relativ, iar nu absolut, vânzarea bunului altuia nefiind lovită de nulitate absolută, calitatea de proprietar nefiind de esența vânzării; de asemenea a susținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului, simpla emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nedovedind acest lucru.

Pârâta a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii de conciliere prealabilă, raportat la Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Părțile au administrat proba cu înscrisuri noi. Examinându-se cu prioritate excepțiile invocate de pârâți, conform art. 137 C. proc. civ., se rețin următoarele: Excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea cauzei este nefondată pentru următoarele considerente: se reține, în primul rând că inițial acțiunea a fost depusă la judecătorie, reclamanta apreciind caracterul civil al litigiului, judecătoria apreciind, însă, că speța are un caracter comercial raportat la faptul că obiectul contractului de vânzare cumpărare este un teren ce intră în fondul de comerț al societății reclamante, astfel încât devin incidente prevederile art. 56 C. com.

Sentința de declinare a competenței de soluționare a cauzei pronunțată de judecătorul din cadrul judecătoriei nu a fost recurată de nici una dintre părți, nefiind invocată ca motiv de apel nici în cursul soluționării acestei căi de atac. în consecință, se retine caracterul irevocabil al sentinței de declinare a competenței, prin nerecurare, această declinare de competență dobândind autoritate de lucru judecat. În al doilea rând, se apreciază corecta interpretare de către judecătorii instanțelor inferioare a caracterului comercial al litigiului, din perspectiva apartenenței la fondul de comerț al reclamantei al terenului ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită, fiind incidente prevederile art. 56 C. com.

în consecință, va fi respinsă excepția de necompetență materială, invocată de pârâta L.E. Nu este fondată nici excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC M.C.C. SRL. Se reține că litigiul de față a fot promovat în anul 2003, pârâta întemeindu-și excepția pe Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii referitor la caracterul patrimonial al acțiunilor în constatarea nulității unor contracte privind drepturi patrimoniale. Această decizie, însă, are efecte doar pentru viitor, nu și pentru trecut. Or, în speță, litigiul a fost promovat cu mult înainte de interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție caracterului patrimonial sau nepatrimonial al acțiunilor în constatarea nulității unor contracte.

în consecință, nu se poate reține o obligație a reclamantei de îndeplinire a procedurii prealabile la momentul introducerii acțiunii, prin raportare la o interpretare dată unor texte legale ce au primit o dezlegare diferită, interpretare efectuată la o distanță de patru ani de la momentul introducerii acțiunii. Pentru considerentele reținute, va fi respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere, invocată de pârâta SC M.C.C. SRL. Analizându-se legalitatea deciziei de apel din perspectiva criticilor formulate și a apărărilor invocate, se reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru următoarele considerente: se apreciază că atât judecătorul fondului, cât și judecătorii apelului au interpretat eronat dispozițiile legale incidente în cauză, stabilind greșit motivul de nulitate invocat de reclamantă.

Astfel, s-a reținut că reclamanta a invocat ca motiv de nulitate vânzarea bunului altuia, motiv de nulitate relativă, ce poate fi invocat doar de părțile contractante. Din acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă, rezultă, însă, că aceasta a invocat expres și explicit motivele de nulitate privind frauda la lege, lipsa de obiect a contractului și cauza ilicită. Greșita interpretare a motivului de nulitate invocat de reclamată a condus, inerent, și la o greșită aplicare a legii, reținându-se, în consecință, incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se reține existența fraudei la lege, în condițiile în care reclamanta a dovedit dreptul său de proprietate, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 15/1990 și prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, înscris în cartea funciară.

Pârâții, persoane fizice, s-au folosit la încheierea contractului de vânzare cumpărare de înscrierile aflate în vechea carte funciară, ce a funcționat până la adoptarea Legii nr. 7/1996, în condițiile neelucidate efectuându-se o sistare a cărții funciare deschise pe numele reclamantei și o nouă înscriere pe numele pârâților - persoane fizice. Potrivit prevederilor Legii nr. 7/1996 activitatea de cadastru și publicitate imobiliară urma să se realizeze prin deschiderea de noi cărți funciare.

Potrivit art. 56 din lege, „înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, în cărțile funciare și în cărțile de publicitate funciară, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce și după această dată efectele prevăzute, cu excepția cazurilor în care drepturile de proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii". De asemenea, art. 58 menționează că „în regiunile de carte funciară supuse Decretului-Lege pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la C.F.

nr. 115/1938 și Decretului nr. 2.142/1930 pentru funcționarea cărților funduare centrale pentru căile ferate și canaluri, cu excepția zonelor care fac obiectul legilor de restituire a proprietăților funciare, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare, vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi". Din interpretarea acestor textele legale rezultă că nu era posibilă continuarea efectuării înregistrărilor în vechea carte funciară, sau folosirea acestor înscrieri pentru deschiderea noii cărți funciare, atât raportat la faptul că terenul este situat într-o zonă ce face obiectul legilor de restituire a proprietăților funciare, cât și raportat la faptul că vechea înscriere nu mai putea produce efecte ca urmare a afectării dreptului inițial de proprietate al autorilor pârâților, prin colectivizare.

Actele administrate în recurs au demonstrat că terenul a tăcut obiectul colectivizării, ieșind din patrimoniul pârâților - persoane fizice, aceștia fiind în prezent doar în faza formulării unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 pentru retrocedarea terenurilor autorilor lor. De asemenea, pârâții au precizat că nu au obținut un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, în chiar întâmpinarea lor precizând că din punctul lor de vedere prin simpla apariție a legii au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Or, Legea nr. 18/1991 nu constituie dovada dreptului de proprietate pentru terenurile preluate de stat, actul normativ stabilind o procedură de reconstituire a dreptului de proprietate, ce trebuie urmată, doar titlul de proprietate emis cu respectarea prevederilor legale putând constitui o dovadă a proprietății ce ar putea fi înscrisă în cartea funciară.

Se reține, totodată, că în chiar cuprinsul contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită vânzătorii au declarat, deși cunoșteau situația legală a terenului vândut, că acesta nu a trecut în patrimoniul statului. În ceea ce privește societatea comercială pârâtă, se reține că aceasta a folosit terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare în baza unui contract de închiriere încheiat cu reclamanta, astfel încât se prezumă că avea cunoștință despre existența titlului de proprietate al celei din urmă. In acest condiții, a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu pârâții - persoane fizice, ignorând prevederile legale. Or, un act juridic se socotește săvârșit in frauda legii când anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative.

In lumina celor reținute, se apreciază că a existat o fraudă a legii la încheierea contractului a cărui nulitate s-a solicitat. Este reținut că fiind fondat și motivul de nulitate al nevalabilității obiectului contractului, în situația în care una din condițiile ce trebuie respectate în legătură cu obiectul actului juridic este aceea ca acțiunea părților să fie în concordanță cu legea. De asemenea, în actele translațive de drepturi se impune ca cel ce se obligă să fie titularul dreptului, potrivit principiului „nemo plus juris ad alium transfere potest, quam ipse habet". In speță, nu sunt îndeplinite aceste două condiții ale obiectului contractului, acțiunea părților contractante eludând prevederi imperative ale legii, iar pârâții - persoane fizice neputând invoca o prezumție de dobândire viitoare a dreptului de proprietate asupra terenului, în baza doar a simplei cereri de retrocedare a terenului, formulată în temeiul Legii nr. 18/1991.

Pentru considerentele reținute, și constatându-se nelegal itatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi admis, cu consecința modificării deciziei de apel în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbării sentinței de fond și admiterii în parte a acțiunii acesteia. Va fi constatată nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți. Va fi respins capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pe numele pârâtei SC M.C.C. SRL, în considerarea prevederilor art. 51, coroborat cu art. 34 din Legea nr. 7/1991, reclamanta urmând să se adreseze oficiului de cadastru pentru radierea mențiunii efectuate în baza actului constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția necompetenței materiale și excepția inadmisibilitătii. Admite recursul declarat de reclamanta SC F. SA împotriva Deciziei comerciale nr. 86/A din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială. Modifică decizia recurată. Admite apelul reclamantei, declarat împotriva sentinței nr. 1829/CA din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Schimbă în parte sentința în sensul că admite acțiunea. Constată nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat de B.N.P., F.L. din 24 august 2000, cu privire la terenul în suprafață de 951 mp., înscris în C.F., Cristur. Respinge capătul de cerere privind radierea dreptului de proprietate înscris în cartea funciară pentru același imobil.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2011.