ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2248/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2248/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I. Prin sentința nr. 1979 din data de 13
decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ,
a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL împotriva pârâtei SC C.I.M.O.
SRL pe care a obligat-o la plata sumei de 194.245,51 lei reprezentând prețul
datorat pentru lucrările executate urmare raporturilor contractuale stabilite
de părți și la 10.733,98 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,
tribunalul a avut în vedere obligațiile asumate de părți prin contractul de
execuție de lucrări încheiat la 18 octombrie 2006, între reclamantă în calitate
de executant și pârâta-beneficiar, precum șu concluziile expertizei tehnice
dispusă în cauză, având ca obiective identificării lucrărilor realizate în baza
documentației convenite, inclusiv verificarea prețurilor materialelor folosite
și a eventualelor deficiențe.
Apărarea pârâtei, întemeiată pe
invocarea excepției de neexecutare a contractului de către reclamantă la
termenele și în condițiile agreate prin contract, a fost înlăturată de
tribunal, față de concluziile expertizei care procedând la recalcularea valorii
devizului a stabilit că suma de 248.692,22 lei inclusiv TVA, sumă în care a
inclusă și valoarea de 8.904 lei a tabloului general suplimentar, este datorată
de pârâta-beneficiar și reprezintă valoarea lucrărilor și materialelor efectiv
realizate.
II. Împotriva acestei sentințe,
pârâta a formulat apel pentru motive vizând încălcarea dreptului la apărare,
nesoluționarea compensării invocate în temeiul clauzei penale convenite pentru
întârzierea lucrărilor, stabilirea unei valori a lucrărilor executate care
depășește valoarea contractului, și soluționarea greșită a excepției
prematurității introducerii acțiunii și a excepției de neexecutare a
contractului.
III. Prin decizia nr. 143 din 25
iunie 2008 instanța de apel investită, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de
pârâtă, confirmând soluția primei instanțe atât sub aspectul situației de fapt
cât și în ce privește respectarea dispozițiilor legale incidente.
Răspunzând motivelor de apel,
instanța constată că înscrisurile administrate în probațiune respectiv procesul
verbal de recepție lucrări și procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul
de Stat în Construcții coroborate cu expertiza tehnică dispusă la fond și
completată în apel, confirmă executarea lucrării contractate, pârâta datorând
prețul la care a fost obligată.
Referitor la compensarea prețului cu
penalitățile de întârziere datorate de reclamantă în baza art. 25 din contract,
instanța de apel reține sub un prim aspect că existența clauzei penale este
incertă deoarece inserarea clauzei figurează numai în exemplarul de contract
exhibat de pârâtă, iar din punct de vedere procedural, pârâta nu a formulat o
cerere legal timbrată având ca obiect obligarea la plata penalităților.
Cu privire la depășirea valorii
contractului, instanța constată că și această critică a pârâtei este nefondată,
față de înscrisurile analizate de expert respectiv devizul de realizare a
lucrării comandate, semnat și însușit de reprezentanții ambelor părți.
IV. Pârâta SC C.I.M.M.O. SRL a
declarat recurs la data de 30 iulie 2008 împotriva deciziei date în apel,
solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său
împotriva sentinței fondului și respingerii acțiunii introductive a
reclamantei.
Motivele de recurs formulate de
recurentă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat
următoarele aspecte:
- obligarea la plata cu titlu de
preț a unei sume mai mari decât cea convenită în contract este rezultatul
interpretării greșite a clauzelor contractului și încălcării art. 1423 C. civ.;
- instanța de apel nu a lămurit
natura solicitării privind compensarea debitelor reciproce și nu a pus în
discuție acest aspect;
- ambele instanțe au ignorat
excepția de neexecutare invocată;
- încălcarea cu ocazia
judecării fondului a dreptului său la apărare, menținută de instanța de apel
prin soluția adoptată de respingerea apelului;
- în mod greșit a fost
respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, deși nu au
fost respectate dispozițiile art.720
1
C. proc. civ..
V. Asupra recursului
Înalta Curte verificând în
cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de criticile
formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce
urmează.
Motivul de interpretare
greșită a clauzelor contractului de antrepriză dedus judecății, este
insuficient argumentat deoarece recurenta nu se referă expres la clauzele al
căror înțeles vădit neîndoielnic a fost schimbat prin interpretarea instanței,
iar referirea la dispozițiile art. 1423 C. civ. este irelevantă pentru contextul
în care a fost invocată deoarece textul de lege se referă la ipoteza de
desființare a contractului de locațiune sau de scădere a prețului convenit.
Distinct de acestea în
contractul de antrepriză încheiat de părți, există o serie de prevederi referitoare
la plata lucrărilor executate pe baza situațiilor de plată definitive acceptate
de achizitorul lucrărilor (art. 13), la posibilitatea unor lucrări suplimentare
(art. 11), dispoziții avute în vedere de instanța de apel, în stabilirea
valorii lucrărilor executate și în legătură cu care recurenta nu formulează
nici o critic
Instanța de apel a
dezlegat corect apărarea recurentei pârâte privind compensarea penalităților de
întârziere la care această parte ar fi îndreptățită potrivit contractului cu o eventuală
diferență de preț rămasă de achitat, în condițiile în care pârâta nu și-a
valorificat acest drept de creanță printr-o cerere de sine stătătoare așa cum
prevăd dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc. civ.
Pârâta a beneficiat atât la
fond cât și în apel de apărare calificată așa încât nu poate susține, cu temei,
că revenea instanței, în baza art. 129 C. proc. civ. obligația de a-i pune în
discuție modul în care a înțeles să-și valorifice eventualele drepturi.
Curtea observă sub acest
aspect că la termenul din 28 iunie 2007, pârâta asistată de avocat a depus
întâmpinare la acțiunea introductivă formulată de reclamantă, prin care invocă
„pe cale de excepție compensarea prevăzută de art. 1143 C. civ. precizare care
nu lasă nici un dubiu asupra modului în care pârâta a înțeles să-și facă
apărările, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul
civil. Altfel spus compensarea reglementată de art. 1143 C. civ. operat de
drept în ipoteza unei datorii reciproce certe, lichide și exigibile, ori
recurenta nu a înțeles să formuleze o cerere reconvențională privind obligarea
reclamantei la plata penalităților de întârziere pretinse, pentru a putea, pe
cale de consecință, să invoce compensarea datoriilor reciproce în temeiul art. 1143
C. civ.
Și critica recurentei
potrivit căreia instanțele au ignorat excepția de neexecutare a contractului
invocată, se vădește nefondată.
În apel s-a dispus de către
instanță, în temeiul art. 295 C. proc. civ. completarea probatoriilor cu
înscrisuri, interogatoriul reclamantei și lămuriri din partea expertului tehnic
pe aspecte legate în principal de apărările pârâtei, concluziile instanței
rezultate din examinarea acestor probe suplimentare fiind explicitate pe larg
în considerentele deciziei.
Celelalte aspecte invocate de
recurentă cu privire la încălcarea dreptului la apărare de către prima
instanță, la necomunicarea unor înscrisuri în faza judecății de fond, sunt
lipsite de relevanță de vreme ce au fost remediate de instanța de apel, prin
completarea probatoriilor și comunicarea tuturor înscrisurilor administrate în
cauză.
Argumentele recurentei cu
privire la soluționarea greșită a excepției prematurității cererii de către
prima instanță, nu dovedesc o vătămare care să conducă la soluția contrară.
Potrivit propriilor susțineri, recurenta a primit convocarea la conciliere și
nu i-a dat curs cu motivarea că termenul fixat era mai mic de 15 zile de la
primire, dar nici nu a comunicat reclamantei un alt termen de întrunire pentru
ca susținerea sa privind posibilitatea unei rezolvări a litigiului pe această
cale să fie credibilă.
Pentru rațiunile mai sus
înfățișate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va
respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
pârâta
SC C.I.M.M.O.
SRL CREVEDIA
împotriva
deciziei comerciale nr. 143 din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 2 octombrie 2009.