ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2248/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința nr. 1979 din data de 13 decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL împotriva pârâtei SC C.I.M.O. SRL pe care a obligat-o la plata sumei de 194.245,51 lei reprezentând prețul datorat pentru lucrările executate urmare raporturilor contractuale stabilite de părți și la 10.733,98 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere obligațiile asumate de părți prin contractul de execuție de lucrări încheiat la 18 octombrie 2006, între reclamantă în calitate de executant și pârâta-beneficiar, precum șu concluziile expertizei tehnice dispusă în cauză, având ca obiective identificării lucrărilor realizate în baza documentației convenite, inclusiv verificarea prețurilor materialelor folosite și a eventualelor deficiențe.

Apărarea pârâtei, întemeiată pe invocarea excepției de neexecutare a contractului de către reclamantă la termenele și în condițiile agreate prin contract, a fost înlăturată de tribunal, față de concluziile expertizei care procedând la recalcularea valorii devizului a stabilit că suma de 248.692,22 lei inclusiv TVA, sumă în care a inclusă și valoarea de 8.904 lei a tabloului general suplimentar, este datorată de pârâta-beneficiar și reprezintă valoarea lucrărilor și materialelor efectiv realizate. II. Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat apel pentru motive vizând încălcarea dreptului la apărare, nesoluționarea compensării invocate în temeiul clauzei penale convenite pentru întârzierea lucrărilor, stabilirea unei valori a lucrărilor executate care depășește valoarea contractului, și soluționarea greșită a excepției prematurității introducerii acțiunii și a excepției de neexecutare a contractului.

III. Prin decizia nr. 143 din 25 iunie 2008 instanța de apel investită, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, confirmând soluția primei instanțe atât sub aspectul situației de fapt cât și în ce privește respectarea dispozițiilor legale incidente. Răspunzând motivelor de apel, instanța constată că înscrisurile administrate în probațiune respectiv procesul verbal de recepție lucrări și procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții coroborate cu expertiza tehnică dispusă la fond și completată în apel, confirmă executarea lucrării contractate, pârâta datorând prețul la care a fost obligată.

Referitor la compensarea prețului cu penalitățile de întârziere datorate de reclamantă în baza art. 25 din contract, instanța de apel reține sub un prim aspect că existența clauzei penale este incertă deoarece inserarea clauzei figurează numai în exemplarul de contract exhibat de pârâtă, iar din punct de vedere procedural, pârâta nu a formulat o cerere legal timbrată având ca obiect obligarea la plata penalităților. Cu privire la depășirea valorii contractului, instanța constată că și această critică a pârâtei este nefondată, față de înscrisurile analizate de expert respectiv devizul de realizare a lucrării comandate, semnat și însușit de reprezentanții ambelor părți. IV. Pârâta SC C.I.M.M.O.

SRL a declarat recurs la data de 30 iulie 2008 împotriva deciziei date în apel, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței fondului și respingerii acțiunii introductive a reclamantei. Motivele de recurs formulate de recurentă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., au vizat următoarele aspecte: - obligarea la plata cu titlu de preț a unei sume mai mari decât cea convenită în contract este rezultatul interpretării greșite a clauzelor contractului și încălcării art. 1423 C. civ.; - instanța de apel nu a lămurit natura solicitării privind compensarea debitelor reciproce și nu a pus în discuție acest aspect; - ambele instanțe au ignorat excepția de neexecutare invocată; - încălcarea cu ocazia judecării fondului a dreptului său la apărare, menținută de instanța de apel prin soluția adoptată de respingerea apelului; - în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, deși nu au fost respectate dispozițiile art.720 1 C. proc.

civ.. V. Asupra recursului Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Motivul de interpretare greșită a clauzelor contractului de antrepriză dedus judecății, este insuficient argumentat deoarece recurenta nu se referă expres la clauzele al căror înțeles vădit neîndoielnic a fost schimbat prin interpretarea instanței, iar referirea la dispozițiile art. 1423 C. civ. este irelevantă pentru contextul în care a fost invocată deoarece textul de lege se referă la ipoteza de desființare a contractului de locațiune sau de scădere a prețului convenit.

Distinct de acestea în contractul de antrepriză încheiat de părți, există o serie de prevederi referitoare la plata lucrărilor executate pe baza situațiilor de plată definitive acceptate de achizitorul lucrărilor (art. 13), la posibilitatea unor lucrări suplimentare (art. 11), dispoziții avute în vedere de instanța de apel, în stabilirea valorii lucrărilor executate și în legătură cu care recurenta nu formulează nici o critic 2. Instanța de apel a dezlegat corect apărarea recurentei pârâte privind compensarea penalităților de întârziere la care această parte ar fi îndreptățită potrivit contractului cu o eventuală diferență de preț rămasă de achitat, în condițiile în care pârâta nu și-a valorificat acest drept de creanță printr-o cerere de sine stătătoare așa cum prevăd dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc.

civ. Pârâta a beneficiat atât la fond cât și în apel de apărare calificată așa încât nu poate susține, cu temei, că revenea instanței, în baza art. 129 C. proc. civ. obligația de a-i pune în discuție modul în care a înțeles să-și valorifice eventualele drepturi. Curtea observă sub acest aspect că la termenul din 28 iunie 2007, pârâta asistată de avocat a depus întâmpinare la acțiunea introductivă formulată de reclamantă, prin care invocă „pe cale de excepție compensarea prevăzută de art. 1143 C. civ. precizare care nu lasă nici un dubiu asupra modului în care pârâta a înțeles să-și facă apărările, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Altfel spus compensarea reglementată de art. 1143 C. civ.

operat de drept în ipoteza unei datorii reciproce certe, lichide și exigibile, ori recurenta nu a înțeles să formuleze o cerere reconvențională privind obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere pretinse, pentru a putea, pe cale de consecință, să invoce compensarea datoriilor reciproce în temeiul art. 1143 C. civ. 3. Și critica recurentei potrivit căreia instanțele au ignorat excepția de neexecutare a contractului invocată, se vădește nefondată. În apel s-a dispus de către instanță, în temeiul art. 295 C. proc. civ. completarea probatoriilor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și lămuriri din partea expertului tehnic pe aspecte legate în principal de apărările pârâtei, concluziile instanței rezultate din examinarea acestor probe suplimentare fiind explicitate pe larg în considerentele deciziei.

Celelalte aspecte invocate de recurentă cu privire la încălcarea dreptului la apărare de către prima instanță, la necomunicarea unor înscrisuri în faza judecății de fond, sunt lipsite de relevanță de vreme ce au fost remediate de instanța de apel, prin completarea probatoriilor și comunicarea tuturor înscrisurilor administrate în cauză. 4. Argumentele recurentei cu privire la soluționarea greșită a excepției prematurității cererii de către prima instanță, nu dovedesc o vătămare care să conducă la soluția contrară. Potrivit propriilor susțineri, recurenta a primit convocarea la conciliere și nu i-a dat curs cu motivarea că termenul fixat era mai mic de 15 zile de la primire, dar nici nu a comunicat reclamantei un alt termen de întrunire pentru ca susținerea sa privind posibilitatea unei rezolvări a litigiului pe această cale să fie credibilă.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.I.M.M.O.

SRL CREVEDIA

împotriva deciziei comerciale nr. 143 din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.