ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2248/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 1979 din data de 13

decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SRL împotriva pârâtei SC C.I.M.O.

SRL pe care a obligat-o la plata sumei de 194.245,51 lei reprezentând prețul

datorat pentru lucrările executate urmare raporturilor contractuale stabilite

de părți și la 10.733,98 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a avut în vedere obligațiile asumate de părți prin contractul de

execuție de lucrări încheiat la 18 octombrie 2006, între reclamantă în calitate

de executant și pârâta-beneficiar, precum șu concluziile expertizei tehnice

dispusă în cauză, având ca obiective identificării lucrărilor realizate în baza

documentației convenite, inclusiv verificarea prețurilor materialelor folosite

și a eventualelor deficiențe.

Apărarea pârâtei, întemeiată pe

invocarea excepției de neexecutare a contractului de către reclamantă la

termenele și în condițiile agreate prin contract, a fost înlăturată de

tribunal, față de concluziile expertizei care procedând la recalcularea valorii

devizului a stabilit că suma de 248.692,22 lei inclusiv TVA, sumă în care a

inclusă și valoarea de 8.904 lei a tabloului general suplimentar, este datorată

de pârâta-beneficiar și reprezintă valoarea lucrărilor și materialelor efectiv

realizate.

II. Împotriva acestei sentințe,

pârâta a formulat apel pentru motive vizând încălcarea dreptului la apărare,

nesoluționarea compensării invocate în temeiul clauzei penale convenite pentru

întârzierea lucrărilor, stabilirea unei valori a lucrărilor executate care

depășește valoarea contractului, și soluționarea greșită a excepției

prematurității introducerii acțiunii și a excepției de neexecutare a

contractului.

III. Prin decizia nr. 143 din 25

iunie 2008 instanța de apel investită, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de

pârâtă, confirmând soluția primei instanțe atât sub aspectul situației de fapt

cât și în ce privește respectarea dispozițiilor legale incidente.

Răspunzând motivelor de apel,

instanța constată că înscrisurile administrate în probațiune respectiv procesul

verbal de recepție lucrări și procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul

de Stat în Construcții coroborate cu expertiza tehnică dispusă la fond și

completată în apel, confirmă executarea lucrării contractate, pârâta datorând

prețul la care a fost obligată.

Referitor la compensarea prețului cu

penalitățile de întârziere datorate de reclamantă în baza art. 25 din contract,

instanța de apel reține sub un prim aspect că existența clauzei penale este

incertă deoarece inserarea clauzei figurează numai în exemplarul de contract

exhibat de pârâtă, iar din punct de vedere procedural, pârâta nu a formulat o

cerere legal timbrată având ca obiect obligarea la plata penalităților.

Cu privire la depășirea valorii

contractului, instanța constată că și această critică a pârâtei este nefondată,

față de înscrisurile analizate de expert respectiv devizul de realizare a

lucrării comandate, semnat și însușit de reprezentanții ambelor părți.

IV. Pârâta SC C.I.M.M.O. SRL a

declarat recurs la data de 30 iulie 2008 împotriva deciziei date în apel,

solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său

împotriva sentinței fondului și respingerii acțiunii introductive a

reclamantei.

Motivele de recurs formulate de

recurentă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat

următoarele aspecte:

- obligarea la plata cu titlu de

preț a unei sume mai mari decât cea convenită în contract este rezultatul

interpretării greșite a clauzelor contractului și încălcării art. 1423 C. civ.;

- instanța de apel nu a lămurit

natura solicitării privind compensarea debitelor reciproce și nu a pus în

discuție acest aspect;

- ambele instanțe au ignorat

excepția de neexecutare invocată;

- încălcarea cu ocazia

judecării fondului a dreptului său la apărare, menținută de instanța de apel

prin soluția adoptată de respingerea apelului;

- în mod greșit a fost

respinsă excepția prematurității cererii de chemare în judecată, deși nu au

fost respectate dispozițiile art.720

1

C. proc. civ..

V. Asupra recursului

Înalta Curte verificând în

cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de criticile

formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

urmează.

greșită a clauzelor contractului de antrepriză dedus judecății, este

insuficient argumentat deoarece recurenta nu se referă expres la clauzele al

căror înțeles vădit neîndoielnic a fost schimbat prin interpretarea instanței,

iar referirea la dispozițiile art. 1423 C. civ. este irelevantă pentru contextul

în care a fost invocată deoarece textul de lege se referă la ipoteza de

desființare a contractului de locațiune sau de scădere a prețului convenit.

Distinct de acestea în

contractul de antrepriză încheiat de părți, există o serie de prevederi referitoare

la plata lucrărilor executate pe baza situațiilor de plată definitive acceptate

de achizitorul lucrărilor (art. 13), la posibilitatea unor lucrări suplimentare

(art. 11), dispoziții avute în vedere de instanța de apel, în stabilirea

valorii lucrărilor executate și în legătură cu care recurenta nu formulează

nici o critic

dezlegat corect apărarea recurentei pârâte privind compensarea penalităților de

întârziere la care această parte ar fi îndreptățită potrivit contractului cu o eventuală

diferență de preț rămasă de achitat, în condițiile în care pârâta nu și-a

valorificat acest drept de creanță printr-o cerere de sine stătătoare așa cum

prevăd dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta a beneficiat atât la

fond cât și în apel de apărare calificată așa încât nu poate susține, cu temei,

că revenea instanței, în baza art. 129 C. proc. civ. obligația de a-i pune în

discuție modul în care a înțeles să-și valorifice eventualele drepturi.

Curtea observă sub acest

aspect că la termenul din 28 iunie 2007, pârâta asistată de avocat a depus

întâmpinare la acțiunea introductivă formulată de reclamantă, prin care invocă

„pe cale de excepție compensarea prevăzută de art. 1143 C. civ. precizare care

nu lasă nici un dubiu asupra modului în care pârâta a înțeles să-și facă

apărările, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul

civil. Altfel spus compensarea reglementată de art. 1143 C. civ. operat de

drept în ipoteza unei datorii reciproce certe, lichide și exigibile, ori

recurenta nu a înțeles să formuleze o cerere reconvențională privind obligarea

reclamantei la plata penalităților de întârziere pretinse, pentru a putea, pe

cale de consecință, să invoce compensarea datoriilor reciproce în temeiul art. 1143

C. civ.

potrivit căreia instanțele au ignorat excepția de neexecutare a contractului

invocată, se vădește nefondată.

În apel s-a dispus de către

instanță, în temeiul art. 295 C. proc. civ. completarea probatoriilor cu

înscrisuri, interogatoriul reclamantei și lămuriri din partea expertului tehnic

pe aspecte legate în principal de apărările pârâtei, concluziile instanței

rezultate din examinarea acestor probe suplimentare fiind explicitate pe larg

în considerentele deciziei.

Celelalte aspecte invocate de

recurentă cu privire la încălcarea dreptului la apărare de către prima

instanță, la necomunicarea unor înscrisuri în faza judecății de fond, sunt

lipsite de relevanță de vreme ce au fost remediate de instanța de apel, prin

completarea probatoriilor și comunicarea tuturor înscrisurilor administrate în

cauză.

privire la soluționarea greșită a excepției prematurității cererii de către

prima instanță, nu dovedesc o vătămare care să conducă la soluția contrară.

Potrivit propriilor susțineri, recurenta a primit convocarea la conciliere și

nu i-a dat curs cu motivarea că termenul fixat era mai mic de 15 zile de la

primire, dar nici nu a comunicat reclamantei un alt termen de întrunire pentru

ca susținerea sa privind posibilitatea unei rezolvări a litigiului pe această

cale să fie credibilă.

Pentru rațiunile mai sus

înfățișate Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâta

SC C.I.M.M.O.

SRL CREVEDIA

împotriva

deciziei comerciale nr. 143 din 25 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2009.