ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5233/2005

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10039 din

18 decembrie 2002, Judecătoria Brăila a admis contestația la executare

formulată de SC U. SA Timișoara în contradictoriu cu SC P.S. SRL și SC T. SA

și, pe cale de consecință, a constatat nule actele de executare în dosarul

execuțional nr. 123/E/2001 al executorului judecătoresc D.A. de pe lângă

Judecătoria Mehedinți.

Prin aceeași sentință, s-a dispus

repunerea părților în situația anterioară în sensul că în patrimoniul

contestatoarei vor reintra cele 159.355 acțiuni deținute la SC T. SA.

Intimata a fost obligată la plata

sumei de 250.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de SC P.S. SRL,

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 259 din 26 iunie

2003, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția civilă, în dosarul nr. 1829/2003.

La data de 12 septembrie 2003,

aceeași parte, declară un nou recurs împotriva deciziei Tribunalului Brăila.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 1264 din 14 octombrie 2003 a anulat recursul ca netimbrat.

Împotriva aceleiași decizii nr. 259

din 26 iunie 2003 a Tribunalului Brăila, SC P.S. SRL a declarat recurs pe care

l-a trimis Curții Supreme de Justiție fiind înregistrat la această instanță la

data de 9 septembrie 2003.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 1065 din 18 martie 2004, a constatat nul

recursul, reținând în considerentele deciziei astfel pronunțate că potrivit art.

302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă sub

sancțiunea nulității.

Cum recurenta a depus recursul

direct la Curtea Supremă de Justiție și nu la Tribunalul Brăila instanța ce

pronunțase hotărârea recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicat

sancțiunea prevăzută de art. 302 C. proc. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

SC P.S. SRL a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318

1

C.

proc. civ.

Prin decizia nr. 4512 din 9

noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a

respins ca nefondată contestația în anulare și a obligat contestatoarea la

plata sumei de 35.700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta

SC U. SA Timișoara.

S-a reținut de către instanța

supremă că raportat la motivele invocate, contestația nu întrunește condițiile

expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., cu referire la prezența unei erori

materiale.

Astfel, față de susținerea

contestatoarei potrivit căreia un exemplar al recursului a fost trimis și

Tribunalului Brăila, dovada ignorată de instanță aflându-se la dosar, aceasta

constituie o eroare materială în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

Din verificarea actelor, instanța a

constatat că înscrisul aflat la dosarul Curții Supreme de Justiție reprezenta

recomandata cu care contestatoarea a înregistrat primul recurs declarat împotriva

deciziei Tribunalului Brăila, recurs ce a fost soluționat irevocabil de Curtea

de Apel Galați.

Împotriva deciziei pronunțată în

contestația în anulare, SC P.S. SRL a formulat o nouă contestație în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., înregistrată inițial

sub nr. 10912 din 23 noiembrie 2004 pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială și, ulterior, sub nr. 313 din 9 decembrie 2004 pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

S-a susținut de către contestator că

instanța în mod netemeinic și nelegal nu a luat în considerare dovada

expedierii cererii de recurs la Tribunalul Brăila, confirmarea aflându-se la

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, Tribunalul Brăila,

ignorând dispozițiile O.G. nr. 58/2003, în vigoare la data declarării

recursului, a înaintat dosarul Curții de Apel Galați și nu Înaltei Curți de

Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., astfel cum

era modificat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

prin adresa efectuată la data de 8 octombrie 2003 a solicitat dosarul

Tribunalului Brăila, adresă care atestă că instanța supremă era competentă în

soluționarea recursului.

Contestatoarea a mai susținut că în

mod greșit Tribunalul Brăila a indicat calea de atac, ca fiind cea a

recursului, ori potrivit dispozițiilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ., calea

de atac era apelul, în acest mod partea fiind privată de o cale de atac.

Curtea de Apel Galați nu putea

soluționa recursul, fiind necompetentă material, la acea dată competența

aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la dispozițiile

O.G. nr. 58/2003, încălcându-se în acest mod și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

cu privire la caracterul independent și imparțial al instanței de judecată.

În mod greșit s-a apreciat de către

instanța supremă că recomandata aflată la dosar reprezenta dovada primului

recurs declarat în cauză, în realitate aceasta constituind dovada certă că

recursul a fost declarat potrivit dispozițiilor art. 302, cu referire la

instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, ori această eroare constituie o

eroare materială în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

Împrejurarea că Înalta Curte de

Casație și Justiție și-a ignorat propria adresă din 8 octombrie 2003 trimisă

Curții de Apel Galați pentru înaintarea dosarului și faptul că nu a constatat

nulitatea absolută a deciziei nr. 1264 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel

Galați, instanță competentă material, toate acestea întrunesc condițiile

prevăzute de art. 317 pct. 2 C. proc. civ., fiind motive noi, astfel cum

legiuitorul a statuat prin art. 321 C. proc. civ.

În fine, contestatoarea a solicitat

admiterea contestației, anularea deciziei nr. 4512/2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, anularea deciziei nr. 1065/2004 a

Tribunalului Brăila și constatarea nulității absolute a deciziei civile nr. 1264/2003

a Curții de Apel Galați.

La data de 11 martie 2003, intimata

SC T. SA, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a

completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în

soluționarea cauzei, iar contestatoarea a invocat excepția greșitei compuneri a

completului de judecată, cu referire la dispozițiile art. 319 C. proc. civ.

Completul de 9 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prin încheierea din 14 martie 2005, a scos cauza

de pe rol și, constatându-și propria necompetență, a trimis dosarul secției

comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă în

soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

acestei instanțe sub nr. 1332/2005.

În ședința publică din 3 noiembrie

2005, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității căii

de atac, excepție invocată de intimata SC U. SA Timișoara, prin întâmpinare și

a reținut cauza spre soluționare asupra acestei chestiuni.

Din examinarea motivelor formulate

de către contestatoarea SC P.S. SRL, se constată că excepția de

inadmisibilitate este întemeiată, și pe cale de consecință, Înalta Curte va

respinge contestația în anulare ca inadmisibilă, pentru următoarele

considerente.

Prin art. 129 din Constituția României,

revizuită cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat

principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară

a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele

competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat

dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, legea procesual civilă a

reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumate ca

autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific

și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare

de atac

în condiții precis și limitativ

determinate.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii

procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții

decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de

procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Potrivit art. 320 pct. 3 C. proc.

civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și

hotărârea atacată, iar în continuare art. 321 din același cod statuează că nu

se poate face o nouă contestație pentru motive ce nu au existat la data celui

dintâi.

În speță, se constată că motivele

invocate sunt aceleași cu cele invocate în prima contestație, motive supuse

deja controlului judiciar al instanței supreme, nefiind astfel îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 321 C. proc. civ.

Se constată așadar că prezenta

contestație nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 321 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată

ca atare de lege.

Ori, recunoașterea unei căi de atac

în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional

al legalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de SC P.S.

SRL, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

contestatoarea urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată de

2.380 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC P.S. SRL, împotriva deciziei nr. 4512 din 9

noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca

inadmisibilă.

Obligă contestatoarea la 2380 RON

cheltuieli către intimata SC U. SA Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.