ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5233/2005

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10039 din 18 decembrie 2002, Judecătoria Brăila a admis contestația la executare formulată de SC U. SA Timișoara în contradictoriu cu SC P.S. SRL și SC T. SA și, pe cale de consecință, a constatat nule actele de executare în dosarul execuțional nr. 123/E/2001 al executorului judecătoresc D.A. de pe lângă Judecătoria Mehedinți. Prin aceeași sentință, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în sensul că în patrimoniul contestatoarei vor reintra cele 159.355 acțiuni deținute la SC T. SA. Intimata a fost obligată la plata sumei de 250.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de SC P.S. SRL, împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia nr. 259 din 26 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Brăila, secția civilă, în dosarul nr. 1829/2003. La data de 12 septembrie 2003, aceeași parte, declară un nou recurs împotriva deciziei Tribunalului Brăila. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 1264 din 14 octombrie 2003 a anulat recursul ca netimbrat. Împotriva aceleiași decizii nr. 259 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Brăila, SC P.S. SRL a declarat recurs pe care l-a trimis Curții Supreme de Justiție fiind înregistrat la această instanță la data de 9 septembrie 2003. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1065 din 18 martie 2004, a constatat nul recursul, reținând în considerentele deciziei astfel pronunțate că potrivit art. 302 C. proc.

civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă sub sancțiunea nulității. Cum recurenta a depus recursul direct la Curtea Supremă de Justiție și nu la Tribunalul Brăila instanța ce pronunțase hotărârea recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 302 C. proc. civ. Împotriva acestei din urmă hotărâri SC P.S. SRL a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 1 C. proc. civ. Prin decizia nr. 4512 din 9 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a respins ca nefondată contestația în anulare și a obligat contestatoarea la plata sumei de 35.700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC U. SA Timișoara.

S-a reținut de către instanța supremă că raportat la motivele invocate, contestația nu întrunește condițiile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ., cu referire la prezența unei erori materiale. Astfel, față de susținerea contestatoarei potrivit căreia un exemplar al recursului a fost trimis și Tribunalului Brăila, dovada ignorată de instanță aflându-se la dosar, aceasta constituie o eroare materială în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. Din verificarea actelor, instanța a constatat că înscrisul aflat la dosarul Curții Supreme de Justiție reprezenta recomandata cu care contestatoarea a înregistrat primul recurs declarat împotriva deciziei Tribunalului Brăila, recurs ce a fost soluționat irevocabil de Curtea de Apel Galați.

Împotriva deciziei pronunțată în contestația în anulare, SC P.S. SRL a formulat o nouă contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., înregistrată inițial sub nr. 10912 din 23 noiembrie 2004 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială și, ulterior, sub nr. 313 din 9 decembrie 2004 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. S-a susținut de către contestator că instanța în mod netemeinic și nelegal nu a luat în considerare dovada expedierii cererii de recurs la Tribunalul Brăila, confirmarea aflându-se la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, Tribunalul Brăila, ignorând dispozițiile O.G. nr. 58/2003, în vigoare la data declarării recursului, a înaintat dosarul Curții de Apel Galați și nu Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 4 C. proc.

civ., astfel cum era modificat. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa efectuată la data de 8 octombrie 2003 a solicitat dosarul Tribunalului Brăila, adresă care atestă că instanța supremă era competentă în soluționarea recursului. Contestatoarea a mai susținut că în mod greșit Tribunalul Brăila a indicat calea de atac, ca fiind cea a recursului, ori potrivit dispozițiilor art. 401 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac era apelul, în acest mod partea fiind privată de o cale de atac. Curtea de Apel Galați nu putea soluționa recursul, fiind necompetentă material, la acea dată competența aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu referire la dispozițiile O.G. nr. 58/2003, încălcându-se în acest mod și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

cu privire la caracterul independent și imparțial al instanței de judecată. În mod greșit s-a apreciat de către instanța supremă că recomandata aflată la dosar reprezenta dovada primului recurs declarat în cauză, în realitate aceasta constituind dovada certă că recursul a fost declarat potrivit dispozițiilor art. 302, cu referire la instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, ori această eroare constituie o eroare materială în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. Împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție și-a ignorat propria adresă din 8 octombrie 2003 trimisă Curții de Apel Galați pentru înaintarea dosarului și faptul că nu a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1264 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Galați, instanță competentă material, toate acestea întrunesc condițiile prevăzute de art. 317 pct. 2 C. proc.

civ., fiind motive noi, astfel cum legiuitorul a statuat prin art. 321 C. proc. civ. În fine, contestatoarea a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei nr. 4512/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, anularea deciziei nr. 1065/2004 a Tribunalului Brăila și constatarea nulității absolute a deciziei civile nr. 1264/2003 a Curții de Apel Galați. La data de 11 martie 2003, intimata SC T. SA, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale a completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei, iar contestatoarea a invocat excepția greșitei compuneri a completului de judecată, cu referire la dispozițiile art. 319 C. proc.

civ. Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea din 14 martie 2005, a scos cauza de pe rol și, constatându-și propria necompetență, a trimis dosarul secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă în soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (1) C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1332/2005. În ședința publică din 3 noiembrie 2005, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității căii de atac, excepție invocată de intimata SC U. SA Timișoara, prin întâmpinare și a reținut cauza spre soluționare asupra acestei chestiuni. Din examinarea motivelor formulate de către contestatoarea SC P.S.

SRL, se constată că excepția de inadmisibilitate este întemeiată, și pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție. Mai mult, legea procesual civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumate ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții precis și limitativ determinate.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Potrivit art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, iar în continuare art. 321 din același cod statuează că nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce nu au existat la data celui dintâi.

În speță, se constată că motivele invocate sunt aceleași cu cele invocate în prima contestație, motive supuse deja controlului judiciar al instanței supreme, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 321 C. proc. civ. Se constată așadar că prezenta contestație nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 321 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege. Ori, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al legalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de SC P.S. SRL, ca inadmisibilă. În temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatoarea urmează să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată de 2.380 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P.S. SRL, împotriva deciziei nr. 4512 din 9 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca inadmisibilă. Obligă contestatoarea la 2380 RON cheltuieli către intimata SC U. SA Timișoara. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.