ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 959/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1361/2005

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 6330/2004,

a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de condamnatul M.F. privind

sentința penală nr. 191 din 23 aprilie 1999 a aceluiași tribunal constatându-se

că există autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul care prezent în fața Curții la termenul din 17

noiembrie 2005 a arătat că o cerere având același obiect a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin sentința penală nr. 1038 din 31 august 2004 pronunțată de

Tribunalul București, în dosarul nr. 75/2004, rămasă definitivă prin

exercitarea căilor de apel.

Instanța de apel pe baza actelor și

lucrărilor aflate la dosarul cauzei a reținut că hotărârea pronunțată este

legală și temeinică deoarece o cerere identică de rejudecare a mai fost

soluționată anterior printr-o hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 1188

din 17 februarie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 6361/2004.

Nemulțumit și de această hotărâre în

termenul legal prin cererea trimisă din penitenciar, condamnatul a declarat

recurs pe care nu l-a motivat.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la

dosarul cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 191 din 23 aprilie 1999

pronunțată de Tribunalul București, inculpatul M.F. a fost condamnat, la 5

pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru 5 infracțiuni de tâlhărie prevăzute de

art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; la două pedepse de câte

7 ani închisoare, pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin.

(2) Teza I cu aplicarea art. 13 C. pen.; la două pedepse de câte 7 ani

închisoare, pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin.

(2) Teza a II-a, cu aplicarea art. 13 C. pen. și la 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., fapte

săvârșite, împreună cu alte persoane condamnate și ele, în perioada 14 iunie

1996 – 3 februarie 1997.

Pedepsele au fost contopite și s-a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) pe timp de 5 ani.

Prin decizia penală nr. 1604 din 27

martie 2001, secția penală a Curții Supreme de Justiție a admis recursul

declarat de inculpatul D.C. și a extins efectele recursului și cu privire la

inculpatul M.F.

În urma rejudecării în baza art. 334

C. proc. pen., prin aplicarea art. 13 C. pen., a schimbat încadrarea juridică

din infracțiunea de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 211

alin. (3) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2)lit. a), b) și e) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul M.F. a

fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Este vorba despre infracțiunea de

tâlhărie săvârșită de inculpații M.F., M.I. și D.C., ultimul în calitate de

complice la data de 3 februarie 1997.

Condamnatul M.F. a cerut

rejudecarea, vizând numai rejudecarea faptei din 3 februarie 1997 pentru care

s-a stabilit pedeapsa de 14 ani închisoare iar Tribunalul București, prin

sentința nr. 1036 din 31 august 2004, a respins cererea de rejudecare, ca nefondată,

hotărârea a rămas definitivă după exercitarea apelului și recursului prin

decizia penală nr. 1188 din 17 februarie 2005 pronunțată de secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Având în vedere această situație în

mod corect prin sentința pronunțată în cauza dedusă recursului de față, prima

instanță a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat, iar instanța de

apel a respins apelul ca nefondat.

Urmează ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 888 din 17 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 februarie 2006.