ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2085/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 1581 din 10 decembrie 2004, a respins

cererea de revizuire a inculpatului H.C. condamnat la pedeapsa rezultantă de 19

ani închisoare, prin sentința penală nr. 57/1999 a Tribunalului București,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2301/2001 a Curții Supreme de

Justiție, secția penală.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a constatat că motivele invocate de petent nu sunt

susținute de probe și nu prezintă fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost

cunoscute de instanța de judecată.

Deși susține că organele

judiciare au comis infracțiuni cu ocazia cercetărilor, petentul nu prezintă

dovezi în acest sens, așa cum prevede textul art. 394 – art. 395 C. proc. pen.,

în care se arată că săvârșirea unor infracțiuni de către organele judiciare

trebuie dovedită fie cu o hotărâre de condamnare, fie prin ordonanța

procurorului dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, fie în cursul

judecării cererii de revizuire, dacă organele arătate anterior nu pot sau nu au

putut examina fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul H.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

solicitând redozarea pedepsei de 19 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 57 din 9 septembrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia nr. 7/ A din 10 ianuarie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat, considerând că hotărârea atacată este

legală și temeinică, însușindu-și motivarea făcută de instanța de fond.

Condamnatul a declarat

recurs, reiterând motivele invocate atât în fața instanței de fond cât și a

instanței de apel.

Examinând hotărârile atacate

și lucrările dosarului în raport cu motivul de casare invocat rezultă, așa cum

corect au constatat instanțele, că reducerea pedepsei pe calea revizuirii, este

inadmisibilă, un asemenea temei al revizuirii nefiind prevăzut în lege.

În ceea ce privește cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., corect cele două instanțe

au conchis că nu poate fi luat în considerare din moment ce condamnatul nu a

depus la dosar o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin

care să facă dovada că un membru al completului de judecată, procurorul sau

persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire o cere.

Numai când instanțele sau

procurorul nu au putut examina fondul cauzei, situațiile care constituie cazul

de revizuire menționat se constată în procedura de revizuire, așa cum se

precizează în art. 395 C. proc. pen., ceea ce nu este cazul în speță.

Susținerea celui condamnat

că organele judiciare au comis infracțiuni în legătură cu cauza a cărei

revizuire o cere, poate constitui, eventual, un motiv de sesizare a

procurorului în vederea cercetării temeiniciei sale și nicidecum un suport

pentru o cerere de revizuire.

În consecință, hotărârile

atacate fiind legale și temeinice urmează a se respinge recursul revizuientului

cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul revizuient H.C. împotriva deciziei penale nr.

7/ A din 10 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul

condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2005.