ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1119 din 5

decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334

C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe

inculpatul D.V. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1) C.

pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de

un an, 7 luni și 27 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 490 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2041 din 11

mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, dispus prin sentința

penală nr. 2028 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea și în consecință a

contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin această sentință penală cu

restul de un an, 7 luni și 27 zile închisoare rămas neexecutat, așa încât

inculpatul va executa 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului

și a dedus prevenția de la 11 februarie 2003 la zi.

În baza art. 17 alin. (1), raportat

la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea specială de

la inculpat a cantității de 0,29 grame heroină, a seringii hipodermice de 40

unități precum și a fiolei din sticlă spartă.

A obligat pe inculpat la 8.140.000

lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei, onorariu avocat oficiu

s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că pe data de 11 februarie 2003, în urma unor informații deținute,

organele de poliție din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.P.A. București, împreună cu

procurorul au efectuat o percheziție în imobilul din str. Aleea Siliștea, în

prezența martorilor asistenți V.M. și B.I., unde au fost găsiți D.P., M.F., N.G.

și inculpatul D.V., care văzând organele de poliție a scos din buzunarul

pantalonului o punguliță ce conținea 7 doze heroină, respectiv 0,29 grame pe

care le-a aruncat între fotoliu și perete, loc în care au mai fost găsite o

seringă hipodermică de 40 unități, ce conținea 15 unități de heroină, precum și

o fiolă din sticlă spartă, care prezenta urme de heroină.

De asemenea instanța a mai reținut

că prin sentința penală nr. 490 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2041 din 11 mai 2000 a

Curții Supreme de Justiție, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă

rezultantă de 5 ani închisoare din a cărei executare a fost liberat condiționat,

prin sentința penală nr. 2028 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea pe

data de 16 octombrie 2002, rămânând un rest neexecutat de un an, 7 luni și 27

zile.

Tribunalul a constatat că

infracțiunea a fost comisă în timpul liberării condiționate, anterior fiind

condamnat prin sentința penală nr. 490 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2041 din 11

mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, furt calificat și ultraj, aflate în concurs real,

ceea ce denotă perseverența sa pe calea infracțiunii, motiv pentru care nu a

fost reținută circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., privind atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului penal, după cum a

solicitat inculpatul.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În apelul parchetului, sentința a

fost criticată pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei schimbări a încadrării

juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței de judecată din

infracțiunea, prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.

4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în cauză fiind vorba de o infracțiune

continuă.

Inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei față de persoana sa.

Curtea de Apel București a admis

apelurile declarate de parchet și inculpat, a casat în parte sentința primei

instanțe și în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat

beneficiul liberării condiționate pentru restul de un an, 7 luni și 27 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 490/1999 a Tribunalului București, rest pe care l-a

contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Instanța de apel a reținut că deși

prima instanță a făcut o corectă analiză a probelor administrate stabilind o

situație de fapt corespunzătoare, a dat însă o încadrare juridică greșită

faptei comise de inculpat.

S-a apreciat că în cauză, prin modul

de derulare a activității infracționale, fapta inculpatului concretizează o

infracțiune continuă succesivă, ca formă a unității naturale de infracțiune.

Acțiunea de deținere fără drept a

cantității de heroină a durat în timp și s-a epuizat la intervenția unei forțe

contrare reprezentată de descinderea organelor de poliție la domiciliul

inculpatului, astfel că încadrarea juridică corectă a faptei a fost cea

reținută prin actul de inculpare.

Cu privire la pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată inculpatului, instanța de apel a apreciat că este prea

severă, în raport de atitudinea procesuală sinceră și de celelalte elemente

reținute și de prima instanță, astfel încât s-a orientat spre o pedeapsă de 3

ani închisoare, considerată a fi suficientă pentru a servi scopului preventiv

și educativ al pedepsei.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru netemeinicie sub

aspectul pedepsei aplicate a cărei reducere o solicită.

Recursul nu este întemeiat.

La individualizarea pedepsei

instanța de apel a ținut seama de dispozițiile de principiu, cuprinse în art. 52

C. pen. și de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a avut în vedere

gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, frecvența acestora,

împrejurările în care s-a săvârșit cât și datele, care caracterizează persoana

inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia dar și starea de recidivă

postcondamnatorie, în care s-a aflat când a comis fapta.

Ca atare redozarea pedepsei în

sensul reducerii cuantumului acesteia nu se justifică, individualizarea făcută

de instanța de control judiciar fiind corectă, iar pedeapsa aplicată, în măsură

să satisfacă cerințele art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente recursul

declarat de inculpat apare ca nefondat și cum din examinarea actelor de la

dosar nu se constată existența unor cazuri de casare, care luate în discuție

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să ducă la

desființarea hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce, conform art. 88 C.

pen., din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 11

februarie 2003 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul D.V., împotriva deciziei penale nr. 86 din 6 februarie 2004 a Curții

de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive de la 11 februarie 2003, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2004.