ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1119 din 5 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul D.V. la 4 ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de un an, 7 luni și 27 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 490 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2041 din 11 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, dispus prin sentința penală nr. 2028 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea și în consecință a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin această sentință penală cu restul de un an, 7 luni și 27 zile închisoare rămas neexecutat, așa încât inculpatul va executa 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 11 februarie 2003 la zi. În baza art. 17 alin. (1), raportat la art. 18 alin. (3) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea specială de la inculpat a cantității de 0,29 grame heroină, a seringii hipodermice de 40 unități precum și a fiolei din sticlă spartă. A obligat pe inculpat la 8.140.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 400.000 lei, onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pe data de 11 februarie 2003, în urma unor informații deținute, organele de poliție din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.P.A. București, împreună cu procurorul au efectuat o percheziție în imobilul din str. Aleea Siliștea, în prezența martorilor asistenți V.M.

și B.I., unde au fost găsiți D.P., M.F., N.G. și inculpatul D.V., care văzând organele de poliție a scos din buzunarul pantalonului o punguliță ce conținea 7 doze heroină, respectiv 0,29 grame pe care le-a aruncat între fotoliu și perete, loc în care au mai fost găsite o seringă hipodermică de 40 unități, ce conținea 15 unități de heroină, precum și o fiolă din sticlă spartă, care prezenta urme de heroină. De asemenea instanța a mai reținut că prin sentința penală nr. 490 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2041 din 11 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare din a cărei executare a fost liberat condiționat, prin sentința penală nr. 2028 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei Tulcea pe data de 16 octombrie 2002, rămânând un rest neexecutat de un an, 7 luni și 27 zile.

Tribunalul a constatat că infracțiunea a fost comisă în timpul liberării condiționate, anterior fiind condamnat prin sentința penală nr. 490 din 8 octombrie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2041 din 11 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, furt calificat și ultraj, aflate în concurs real, ceea ce denotă perseverența sa pe calea infracțiunii, motiv pentru care nu a fost reținută circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., privind atitudinea sa sinceră pe parcursul procesului penal, după cum a solicitat inculpatul. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În apelul parchetului, sentința a fost criticată pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței de judecată din infracțiunea, prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în cauză fiind vorba de o infracțiune continuă. Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei față de persoana sa. Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de parchet și inculpat, a casat în parte sentința primei instanțe și în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de un an, 7 luni și 27 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 490/1999 a Tribunalului București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a reținut că deși prima instanță a făcut o corectă analiză a probelor administrate stabilind o situație de fapt corespunzătoare, a dat însă o încadrare juridică greșită faptei comise de inculpat. S-a apreciat că în cauză, prin modul de derulare a activității infracționale, fapta inculpatului concretizează o infracțiune continuă succesivă, ca formă a unității naturale de infracțiune.

Acțiunea de deținere fără drept a cantității de heroină a durat în timp și s-a epuizat la intervenția unei forțe contrare reprezentată de descinderea organelor de poliție la domiciliul inculpatului, astfel că încadrarea juridică corectă a faptei a fost cea reținută prin actul de inculpare. Cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului, instanța de apel a apreciat că este prea severă, în raport de atitudinea procesuală sinceră și de celelalte elemente reținute și de prima instanță, astfel încât s-a orientat spre o pedeapsă de 3 ani închisoare, considerată a fi suficientă pentru a servi scopului preventiv și educativ al pedepsei. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate a cărei reducere o solicită.

Recursul nu este întemeiat. La individualizarea pedepsei instanța de apel a ținut seama de dispozițiile de principiu, cuprinse în art. 52 C. pen. și de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, frecvența acestora, împrejurările în care s-a săvârșit cât și datele, care caracterizează persoana inculpatului, atitudinea sinceră a acestuia dar și starea de recidivă postcondamnatorie, în care s-a aflat când a comis fapta. Ca atare redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia nu se justifică, individualizarea făcută de instanța de control judiciar fiind corectă, iar pedeapsa aplicată, în măsură să satisfacă cerințele art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și cum din examinarea actelor de la dosar nu se constată existența unor cazuri de casare, care luate în discuție din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să ducă la desființarea hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce, conform art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 11 februarie 2003 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul D.V., împotriva deciziei penale nr. 86 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 11 februarie 2003, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.