ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1520/F din data de 23.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000; art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cu același conținut, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen. (de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată).
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000; art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 lună și 10 zile închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an și 10 zile închisoare (40 de zile de închisoare) adică 13 zile de închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an, 2 luni și 13 zile de închisoare.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 783/12.04.2017 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin neapelare la data de 09.05.2017 și s-a cumulat aritmetic această pedeapsă cu pedeapsa dispusă prin prezenta sentință penală, astfel că, în final, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani, 8 luni și 13 zile închisoare în regim de detenție.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen. și pedeapsa accesorie cu același conținut.
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 08.05.2019 și perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 30.05.2019, inclusiv.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura controlului judiciar față de inculpat.
În baza art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpat, în vederea distrugerii, (cu păstrarea de contraprobe) următoarele cantități de droguri: 0,52 gr. pulbere care conține cocaină; 1,64 gr. pulbere care conține cocaină; 0,97 gr. pulbere care conține cocaină; 1,10 gr. pulbere care conține cocaină; 68 comprimate Alprazolam.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au confiscat de la inculpat următoarele bunuri indisponibilizate la Camera de Corpuri Delicte a IJP Prahova și IGPR, conform dovezilor seria x nr. x și respectiv, nr. x, ultima a IGPR - DCSEO: două carduri, două bancnote, o șosetă, un portmoneu, două cântare.
În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon mobil x cu seriile IMEI x și IMEI x și cartela SIM aferentă, măsură executorie în baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen.
În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rep. s-a confiscat de la inculpat suma de 120.000 RON.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
II. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cu același conținut, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen. (de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată).
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
În baza art. 40 C. pen. reportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. x/12.03.2020 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1289A/19.11.2020 a Curții de Apel București, secția I penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse (adică 10 luni închisoare), astfel că, în final, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., și pedeapsa accesorie cu același conținut.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost contopită pedeapsa complementară de 3 ani și 2 ani, inculpatul urmând să execute, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. pedeapsa complimentară cea mai grea, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute și pedeapsa accesorie cu același conținut, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.
În baza art. 72 C. pen. și art. 40 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din data de 08.05.2019 și perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 03.06.2019 inclusiv, precum și de la 19.11.2010 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat, măsura fiind executorie.
S-a constatat că inculpatul este deținut în altă cauză.
În baza art. 112 lit. b) C. pen. s-au confiscat de la inculpat două bancnote și un cântar, depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - DCJSEO în baza dovezii nr. x.
În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon mobil x cu seriile IMEI x și y cu cartela SIM aferentă, măsură executorie în baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen.
În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată s-a confiscat de la inculpat suma de 4.200 RON.
A fost menținută măsura de siguranță a confiscării în vederea distrugerii a cantităților de 1,05 gr. cocaină și 0,66 gr. pulbere ce conține cocaină, precum și măsura de siguranță a confiscării sumei de 1800 RON, ambele luate în baza Sentinței penale nr. x/12.03.2020 a Tribunalului București, secția I penală.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/20087 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. x/19.11.2020 emis în baza Sentinței penale nr. x/12.03.2020 a Tribunalului București, secția I penală, și emiterea unui nou M.E.P.I. în baza prezentei sentințe penale.
În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 16.000 RON cheltuieli judiciare către stat (din care 14.000 de RON cheltuieli stabilite la urmărirea penală) iar inculpatul B. la plata sumei de 10.000 de RON cheltuieli judiciare către stat (din care 8.000 de RON cheltuieli stabilite la urmărirea penală).
Împotriva acestei sentințe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală și inculpații A. și B.
Prin Decizia penală nr. 730/A din data de 31 mai 2021 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală cu privire la Sentința penală nr. 1520/23.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
Cu privire la inculpatul A.
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie cu același conținut.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare.
A fost menținută dispoziția de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 783/12.04.2017 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin neapelare la data de 09.05.2017, și s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă stabilită anterior, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani și 1 lună închisoare în regim de detenție.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul va executa, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen. și pedeapsa accesorie cu același conținut.
În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 08.05.2019 și perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 30.05.2019, inclusiv.
Cu privire la inculpatul B.
S-a constatat că prin încheierea din data de 07.04.2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriu x o infracțiune prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale săvârșite în perioada februarie 2018 - mai 2019) - într-o singură infracțiune de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale) prin includerea în infracțiunea continuată pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată în cauză a celor două acte materiale care au stat la baza condamnării prin Sentința penală nr. x/12.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 1289/19.11.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (fapte din noiembrie 2018).
În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 37 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., încarcerat în prezent în Penitenciarul București Rahova, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc (11 acte materiale).
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie cu același conținut.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută, rezultând o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul va executa, în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., și pedeapsa accesorie cu același conținut.
Au fost menținute dispozițiile referitoare la anularea mandatului de executare nr. x/19.11.2020 emis în baza Sentinței penale nr. x/12.03.2020 a Tribunalului București, secția I penală
În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată reținerea din data de 08.05.2019 și perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 03.06.2019 inclusiv, precum și perioada executată în temeiul Sentinței penale nr. x/12.03.2020 pronunțate de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 1289/19.11.2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, de la 19.11.2020 la zi.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare deciziei.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. cu privire la Sentința penală nr. 1520/23.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
Împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 01.07.2021.
Recurentul inculpat a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susținând că i s-au aplicat pedepse în alte limite prevăzute de lege și a solicitat admiterea recursului formulat, casarea Deciziei penale nr. 730/2021 din data de 31.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București în considerarea împrejurării că Sentința penală nr. 1520/F din 23.12.2020 a Tribunalului București este afectată de aceeași încălcare a legii ca și decizia recurată.
În ceea ce privește cazul de casare invocat, recurentul inculpat, prin apărător ales, a susținut că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" prevăzută de cazul de casare invocat, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, ci și prin raportare la cauzele sau stările de agravare sau atenuare a pedepsei incidente în cauză. Prin urmare, a considerat că se impune o verificare a conformității hotărârii pronunțate și prin raportare la normele sau principiile ce au influențat sau influențează tratamentul sancționator incident în cauză.
În cauză sunt incidente mai multe cauze speciale de reducere a pedepsei concurente, care determină reducerea succesivă a limitelor de pedeapsă. Or, pedeapsa stabilită în cauză ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror depășește maximul stabilit prin reducerea succesivă a limitelor de pedeapsă.
Astfel, ca efect al reducerii succesive a limitelor de pedeapsă determinate de aplicarea cauzelor speciale de reducere a pedepselor, limitele pedepsei pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 devin 10 luni până la 2 ani, în vreme ce instanța de apel a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni.
În acest sens, a prezentat un scurt istoric al cauzei:
Prin Sentința penală nr. 1520/F din 23.12.2020, Tribunalul București, a dispus condamnarea recurentului A., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și pedeapsa de 1 lună și 10 zile închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept. În acest sens, instanța de fond a aplicat succesiv reducerea limitelor de pedeapsă atrase de:
a) incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. au ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 ca urmare a parcurgerii procedurii abreviate;
b) incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, ca urmare a denunțurilor formulate și confirmate de DIICOT Serviciul Teritorial Brașov și Serviciul Teritorial Ploiești la termenul din 23 septembrie 2020 și
c) incidența circumstanței atenuante judiciare prevăzută de dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.
Ulterior, sentința a fost apelată atât de parchet (care a solicitat înlăturarea circumstanței atenuante judiciare și majorarea spre maximum a pedepsei aplicate), cât și de recurentul A. Astfel, pe calea motivelor de apel, inculpatul a învederat instanței că pluralitatea denunțurilor formulate de recurent după epuizarea urmăririi penale (atât în timpul judecății fondului, cât și după pronunțarea sentinței de către Tribunalul București - afirmație verificată de răspunsurile transmise de DIICOT Serviciul Teritorial Brașov la dosarul de apel și DIICOT Serviciul Teritorial Ploiești la dosarul de apel) a fost calificată în mod greșit de instanța de fond ca fiind o circumstanță atenuantă judiciară. În motivarea apelului, a apreciat că această conduită ulterioară urmăririi penale trebuia valorificată pe calea aplicării dispozițiilor art. 19 din Legea 682/2002, care constituie o cauză specială de reducere a pedepsei (fiind o normă special ce derogă de la dispozițiile generale ce guvernează circumstanțele atenuante). Astfel, în cuprinsul motivelor de apel și al concluziilor formulate a arătat că denunțurile formulate în cursul urmăririi penale atrag incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, în vreme ce denunțurile formulate în cursul judecății atrag incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Mai mult, a argumentat și că, în lipsa unei dispoziții legale speciale și derogatorii, cele două cauze speciale de reducere a pedepsei operează succesiv, nefiind deduse regimului general aplicabil numai circumstanțelor atenuante prin dispozițiile art. 78 din C. pen.
Curtea de Apel a respins apelul promovat de inculpatul A. și a admis apelul Parchetului, astfel încât a înlăturat circumstanța atenuantă judiciară reținută de instanța de fond (pentru contribuția generoasă adusă în tragerea la răspundere a altor persoane) și a dispus majorarea pedepselor aplicate. Instanța de apel a stabilit astfel ca domnul A. să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și pedeapsa de 3 luni de închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 7 luni închisoare. La aceasta pedeapsa rezultantă, instanța de apel a adăugat aritmetic pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate anterior, pe calea Sentinței penale nr. 783/12.04.2017, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa de 4 ani și 1 lună închisoare.
În considerentele deciziei pronunțate, Curtea de Apel București a motivat astfel:
"Colaborarea cu organele judiciare în sensul identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane nu poate fi valorificată decât o singură dată în procesul de individualizare, cu atât mai mult cu cât reducerea operată în urma reținerii fie a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, fie a art. 19 din Legea nr. 682/2002, fie a art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea DIICOT, este una semnificativă. Această concluzie decurge și din analiza dispozițiilor art. 76 alin. (3) din C. pen., potrivit cărora reducerea limitelor speciale ale pedepsei se poate face o singură dată indiferent de nr. circumstanțelor atenuante reținute. Similar, indiferent de nr. denunțurilor formulate, înjumătățirea limitelor speciale ale pedepsei nu poate opera decât o singură dată".
A considerat astfel că raționamentul expus anterior de completul de apel este greșit, contrar legii și că acesta determină o conturare greșită a limitelor de pedeapsă.
În acest sens, a subliniat pe calea prezentului recurs că însăși succesiunea dispozițiilor art. 76 și a dispozițiilor art. 79 din C. pen. evidențiază voința legiuitorului de a limita numai efectele circumstanțelor atenuante, nu și pe cele ale cauzelor speciale de reducere ale pedepsei. Dacă ar fi urmărit să limiteze și efectele cauzelor speciale de reducere a pedepsei și să împiedice aplicarea lor succesivă, legiuitorul ar fi inclus o dispoziție similară celei din cuprinsul dispozițiilor art. 76 alin. (3) din C. pen. și în conținutul normei care guvernează concursul cauzelor de atenuare a răspunderii penale, respectiv al dispozițiilor art. 79 alin. (1) din C. pen. Astfel, ar fi fost suficientă o norma de trimitere, de tipul "dispozițiile art. 76 alin. (3) se aplică în mod corespunzător în privința normelor care determină înjumătățirea limitelor de pedeapsă".
Pe de altă parte, nici dispozițiile legilor speciale nu prevăd o asemenea limitare. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să împiedice aplicarea succesivă a acestor dispoziții ar fi prevăzut o limitare în cuprinsul normei speciale, bunăoară ar fi prevăzut în Legea nr. 682/2002 "persoana care ... beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă numai în măsura în care nu a mai beneficiat de o altă dispoziție similară".
Or, în lipsa unei asemenea dispoziții, voința legiuitorului de a permite aplicarea succesivă a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 este neîndoielnică.
În acest sens, a apreciat că trebuie pornit și de la motivele care au determinat legiuitorul să instituie aceste cauze de reducere a pedepsei. Astfel, rațiunile de politică penală care au determinat instituirea cauzelor speciale de reducere a limitelor de pedeapsă sunt intim legate de necesitatea creării unui instrument eficient în combaterea infracțiunilor legate de droguri, prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive legate de astfel de infracțiuni să le furnizeze organelor judiciare.
În acest sens, Curtea Constituțională a arătat pe calea Deciziei nr. 633 din 12.10.2018, la parag. 780 că "legiuitorul condiționează aplicarea tratamentului sancționator mai blând de conduita responsabilă, cooperantă, adoptată în scopul realizării interesului general al societății în descoperirea și pedepsirea faptelor penale. Așadar, legiuitorul vine să gratifice un comportament care valorizează atât interesul public, general, cât și interesul particular al denunțătorului".
A invocat considerentele din decizia evocată anterior pentru a evidenția scopul configurării de către legiuitor a instituției stimulării denunțului, în antiteză cu instituția circumstanțelor atenuante și cu rațiunea pentru care legiuitorul a limitat pe calea dispozițiilor art. 76 alin. (3) din C. pen. nr. circumstanțelor atenuante ce pot fi reținute. Astfel, în situația circumstanțelor atenuante, atitudinea pozitivă a persoanei care contribuie în mod activ la înlăturarea consecințelor propriilor fapte, evidențiază o formă de conștientizare care permite posibilitatea ca inculpatul să se resocializeze mai ușor. Or, în raport de aceste împrejurări, periculozitatea inculpatului este mult diminuată, iar instanța apreciază că aplicarea unei pedepse reduse este suficientă ca scopul educativ al pedepsei să fie atins. Așadar, câtă vreme această împrejurare este indisolubil legată de persoana inculpatului, voința legiuitorului de a limita nr. circumstanțelor atenuante este corectă și a fost exteriorizată în mod expres.
Însă, în privința cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă, scopul reglementării acestora nu mai privește în mod direct persoana inculpatului, ci vizează în mod primordial informațiile pe care acesta le poate furniza, creând astfel un mecanism eficient în combaterea unor categorii de infracțiuni. Acesta este și motivul pentru care, în situația cauzelor de reducere a pedepsei, legiuitorul nu a mai reglementat o limitare a efectelor cauzelor de reducere a pedepsei (similară cu limitarea efectelor circumstanțelor atenuante), tocmai pentru a încuraja persoanele care posedă astfel de informații să le valorifice în cât mai multe dosare.
Or, diferența de optică în configurarea cele două instituții analizate anterior trebuie valorificată în înlăturarea raționamentului folosit de Curtea de Apel, care a extins aplicabilitatea dispozițiilor art. 76 alin. (3) din C. pen., folosind în mod nepermis analogia în cadrul altor instituții. Astfel, cauzele generale de reducere a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 75 alin. (1) și (2) din C. pen. reprezintă dispoziții generale și sunt expres calificate drept circumstanțe atenuante, în vreme ce cauzele speciale de reducere a pedepselor prevăzute de dispozițiile art. 15 din Legea 143/2002 și art. 19 din Legea 682/2002, reprezintă cauze speciale, care sunt reglementate de norme speciale, ce derogă de la norma generală. Mai mult, aplicarea prin analogie a unei norme cuprinse într-o dispoziție generală, în cadrul unei norme speciale este prohibită de legiuitor.
Dacă voința legiuitorului ar fi fost aceea de a interzice cumularea cauzelor speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, ar fi enunțat-o în mod expres, așa cum a făcut-o în situația normei generale prevăzute de dispozițiile art. 76 alin. (3) din C. pen., însă, tocmai raționamentul pe care 1-a avut în vedere legiuitorul la reglementarea cauzelor speciale de reducere a limitelor de pedeapsă (respectiv de a crea în principal un instrument în combaterea infracțiunilor în legătură cu drogurile), anihilează argumentele evocate de completul de apel, iar condițiile stabilite în cuprinsul celor două instituții întăresc convingerea existenței a două cauze speciale de reducere a pedepsei, reglementate distinct, C. proc. civ. efecte în mod distinct și care permit cumularea beneficiilor dobândite de denunțător.
În acest context, instanța de apel era ținută să rețină și incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, din momentul în care înscrisurile administrate au confirmat incidența acesteia. Astfel, atât prin răspunsul dat de DIICOT Serviciul Teritorial Brașov de la dosarul de apel, cât și prin răspunsul dat de DIICOT Serviciul Teritorial Ploiești la dosarul de apel, procurorii au confirmat că recurentul A. a colaborat cu aceste unități de parchet și după momentul trimiterii în judecată, și chiar și după momentul confirmării incidenței dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002. Or, o asemenea conduită ar fi determinat o nouă reducere succesivă a limitelor de pedeapsă întemeiată pe cauza de atenuare a răspunderii penale prevăzută de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.
În noul mecanism de individualizare, limitele de pedeapsă stabilite între 5 ani și 12 ani pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, care face obiectul prezentei cauze ar trebui reduse succesiv cu o treime conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., apoi cu jumătate în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și cu încă o jumătate în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Astfel, reducerile succesive ale limitelor de pedeapsă ar determina individualizarea pedepsei între o șesime - {[(1-l/3):2];2} - din minimul special (adică 10 luni - 60 de luni împărțite la 6) și o șesime din maximul special (adică 2 ani - 12 ani împărțiți la 6).
Prin urmare, pedeapsa pe care instanța o putea aplica pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 ca urmare a aplicării succesive a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 și a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 trebuia să fie cuprinsă între 10 luni și 2 ani.
Or, în prezenta cauză, instanța de apel a dispus condamnarea recurentului A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru fapta prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, aplicând în aceste condiții o pedeapsă peste maximul special redus în condițiile aplicării succesive obligatorii a cauzelor speciale de reducere a pedepsei.
În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și a) dispozițiilor art. 448 alin. (3) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 730/2021 din data de 31.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București în considerarea împrejurării că Sentința penală nr. 1520/F din 23.12.2020 a Tribunalului București este afectată de aceeași încălcare a legii ca și decizia recurată.
Complementar, a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (4) din C. proc. pen., să se dispună asupra libertății inculpatului, adoptând măsura preventivă a controlului judiciar sau, în subsidiar, a arestului la domiciliu.
Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2021, Înalta Curte în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.
A respins cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de inculpatul A.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.
Concluzia este aceeași nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci și a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecințe în planul tratamentului sancționator.
Este cazul manifestării de voință a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea unui tratament sancționator mai blând, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoașterii acestuia direct pe calea recursului în casație.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casație vizează faptul că instanța de apel a dat eficiență doar dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002, fără a reține și cauza legală de reducere prevăzută de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că, în cauză colaborarea cu organele judiciare în sensul identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane nu poate fi valorificată decât o singură dată în procesul de individualizare.
Înalta Curte apreciază că această critică nu aduce în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
Acest text de lege, declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 67/2015 (publicată în M. Of. nr. 185 din 18.03.2015) instituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, care are efect direct asupra procesului judiciar de individualizare a pedepsei.
Statuând asupra instituției juridice prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3/2018, a stabilit că aceasta are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă.
În consecință, reținerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 constituie o chestiune de apreciere a instanței de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunțat și a facilitat sau nu identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.
Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de recurs în casație legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date lor, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.
Sub acest aspect se impune a se observa că, instanța de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, concluzionând că "art. 15 din Legea nr. 143/2000 este textul special aplicabil cu prioritate persoanelor care sunt cercetate pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000. La fel cum formularea mai multor denunțuri care s-ar încadra în textul art. 15 din Legea nr. 143/2000 nu poate avea efectul unor înjumătățiri succesive ale limitelor de pedeapsă, a opinat că nici formularea separată a unui denunț ce s-ar încadra în dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu poate duce la reținerea suplimentară a acestei cauze de reducere a pedepsei alături de art. 15 din Legea nr. 143/2000. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție încă din anul 2004, prin Decizia nr. 545 din 29 ianuarie 2004".
Or, dacă argumentația asupra acestei chestiuni, reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei, constituie un aspect nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.
A solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea pedepsei aplicate recurentului, prin raportare la datele particulare ale speței, ci înseși datele în discuție, ceea ce excede scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 și 447 C. proc. pen.
Așa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecății în recurs în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual-penale sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Deopotrivă, Înalta Curte reține că, motivul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.
Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate recurentului inculpat A., de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. se situează în limitele legale.
Pentru aceste considerente, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres și limitativ prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 628 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2022.