ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2002 din data de 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., zis "B.", la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) și j) C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. (1) cu referire la art. 66 lit. a), b), d), j) C. pen. aplicabilă de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la executarea pedepsei.

În temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 112 lit. f) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,23 gr cocaină, rămasă după analiza de laborator, depusă la Camera de Corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. XX din 28 iunie 2017: 1,97 gr cocaină, rămasă după analiza de laborator, depusă la Camera de corpuri delicte a IGPR conform dovezii seria H nr. YY din 28 iunie 2017, în vederea distrugerii ca păstrarea de contraprobe.

S-a luat act că suma de 900 RON, utilizată la efectuarea cumpărării autorizate de droguri, provenită din fondul DIICOT a fost recuperată integral.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut/arestat preventiv în perioada 12 iunie 2017 - 11 iulie 2017, aplicată prin Decizia Curții de Apel București nr. 218 din 11 iulie 2017 ca urmare a măsurii controlului judiciar sub care s-a aflat.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice.

În temeiul art. 399 C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii controlului judiciar dispusă în cauză la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, inculpatul A., solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmare reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul suspendării sub supraveghere, conform art. 91 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2002 din data de 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în fond:

S-a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) și j) C. pen., precum și interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții.

În temeiul art. 424 alin. (2) raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a revocat măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea nr. 218 din data de 11 iulie 2017 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București.

Împotriva Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 9 martie 2018, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație.

Curtea de Apel București, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen., a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT, care a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. și în temeiul art. 439 alin. (3), art. 440 și art. 448 alin. (1) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a cererii de recurs în casație, întrucât efectul aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 constă în reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă și nu a pedepsei efectiv aplicate.

Dosarul având ca obiect recursul în casație declarat de inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 mai 2018 sub nr. 23580/3/2017, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., a fost stabilit la data de 20 iunie 2018, fără citarea părților.

Cu prilejul examinării admisibilității, în principiu, a cererii de recurs în casație, prin încheierea din camera de consiliu din data de 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea, în principiu, a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Astfel, s-a învederat că greșita aplicare a legii rezultă din nereducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 1 an și 7 luni și 4 ani închisoare, iar pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. este orientată spre maximul special, ceea ce conduce la concluzia agravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În reglementarea C. proc. pen. în calea extraordinară de atac a recursului în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de 438 C. proc. pen. Recursul în casație reprezintă mijlocul procedural de înlăturare a aspectele de nelegalitate, în scopul repunerii deciziilor în parametrii de legalitate și în contextul jurisprudenței constante asumate.

Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel București este nelegală, întrucât pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare este aplicată spre limita specială maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. Pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu stabilirea și aplicarea cuantumului pedepsei cu ignorarea limitei minime sau maxime deduse din incidența tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei, ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (Decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 144/RC din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 390/RC din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 142/RC din 25 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; Decizia nr. 459/RC din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu-i poate fi agravată situația în propria cale de atac. În cauză, inculpatul A. a fost singurul participant care a exercitat calea de atac a apelului. În acest context al aplicării principiului non reformatio in pejus, instanța de apel nu putea pronunța o hotărâre defavorabilă sau care să îngreuneze situația singurului apelant.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în speță, prin Sentința penală nr. 2002 din data de 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), d) și j) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. Această pedeapsă aplicată de prima instanță este în cuantumul minimului special prevăzut de lege.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 2002 din data de 11 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a făcut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă s-a dispus condamnarea inculpatului A. la aceeași pedeapsa principală în cuantum de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și s-a înlăturat interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. d) și j) C. pen., precum și interzicerea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie, conform art. 65 alin. (1) C. pen.

Analizând regimul sancționator al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 se constată că această infracțiune este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 de ani. În cauză, fiind reținute dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, fiind situate între 3 ani și 4 luni și 8 ani închisoare.

În continuare, prin aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind efectele cauzei legale de reducere a pedepsei, limitele de pedeapsă de la 3 ani și 4 luni la 8 ani închisoare se reduc la jumătate, fiind de la un an și 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.

Or, dat fiind faptul că instanța de apel a reținut aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei și având de soluționat numai apelul inculpatului nu putea modifica, în defavoarea acestuia, aspectele legate de limitele individualizării judiciare.

Principiul non reformatio in pejus interzice crearea unei situații mai grea pentru cel ce a declarat apel (art. 418 C. proc. pen.). O situație mai grea poate fi rezultată din modificarea limitelor ori condițiilor individualizării judiciare.

Ca urmare, instanța de apel urma a stabili pedeapsa, ca și instanța de fond, în cuantumul minimului, însă dedus din aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În apelul exclusiv al inculpatului modalitatea de individualizare în cuantumul minimului trebuia păstrat, transpunându-se minimul de 3 ani și 4 luni în cel rezultat din cauza legală de reducere, omisă de la evaluare de către instanța de fond, de 1 an și 8 luni. Pedeapsa aplicată fiind rezultatul exclusiv al calculului aritmetic, fără alte posibilități de reindividualizare, aducerea pedepsei principale în matca de legalitate se realizează direct de instanța de recurs, fără a fi oportună sau necesară trimiterea spre rejudecare, în apel.

În apel, intervalul de individualizare ar fi devenit 1 an și 8 luni - 4 ani închisoare, numai dacă ar fi existat și apel al procurorului, declarat pe aspectul individualizării judiciare, ce ar fi permis reevaluarea modalității de stabilire a cuantumului pedepsei, în interiorul intervalului determinat de reținerea cauzei legale de reducere a pedepsei.

În consecință, Înalta Curte apreciază întemeiată cererea inculpatului, de casare, în parte, a Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală și aplicarea unei pedepse în limite legale, respectiv de un an și 8 luni închisoare.

Înalta Curte constată nelegalitatea hotărârii atacate întrucât pedeapsa a fost aplicată inculpatului în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiindu-i stabilit un regim sancționator mai sever, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în contextul căruia instanța poate evalua incidența principiilor ce au influență asupra cuantumului pedepsei, cum este non reformatio in pejus, care stabilește limite ale pedepsei sau modalitatea de executare, ce nu pot fi ignorate sau nesocotite de instanțe (în acest sens fiind și Decizia nr. 218/RC din 23 iunie 2015 a ICCJ, secția penală).

Înalta Curte notează că în calea extraordinară de atac a recursului în casație instanța se raportează pentru stabilirea pedepsei într-un cuantum legal la pedeapsa aplicată de prima instanță respectiv la minimul special, ca fiind singurul criteriu de stabilire a pedepsei în limite legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și, înlăturând greșita aplicare a legii:

Va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani și 4 luni închisoare la 1 (un) an și 8 luni închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinței penale nr. 2002 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul x/2017 și va dispune emiterea unui nou mandat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din 9 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, înlăturând greșita aplicare a legii:

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani și 4 luni închisoare la 1 (un) an și 8 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza Sentinței penale nr. 2002 din 11 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul x/2017 și dispune emiterea unui nou mandat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM