ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 456/RC/2017

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații

A. și B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 170 din 21 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/83/2015 al Tribunalului Satu Mare (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunțată în același dosar), s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de:

- 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, la o pedeapsă de:

- 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 2 luni.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., ca și pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societății, în cadrul Primăriei Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a învederat inculpatului dispozițiile art. 96 și 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 22 iulie 2015 până la 28 iulie 2016.

II. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la o pedeapsă de:

- 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) și g) C. pen., ca și pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societății, în cadrul Primăriei Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a învederat inculpatului dispozițiile art. 96 și 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul s-a aflat sub control judiciar de la data de 22 iulie 2015 până la 28 iulie 2016.

III. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, la o pedeapsă de:

- 1 an și 4 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, la o pedeapsă de:

- 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 39 lit. b) C. pen., s-a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de:

- 1 an și 4 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pe o durată de 2 ani, la care s-a adăugat un spor de 2 luni.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca și pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani, conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul societății, în cadrul Primăriei Carei.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a învederat inculpatului dispozițiile art. 96 și 97 C. pen. referitoare la revocarea, respectiv anularea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 274 C. proc. pen., au fost obligați inculpații să plătească statului suma de 1000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către acesta.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială, în vederea distrugerii, a drogurilor de risc (rezină de cannabis și cannabis) rămase în urma efectuării constatărilor tehnico-științifice, respectiv a cantității de 0,3 grame rezină de cannabis.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 100 lei.

În esență, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului B. că, în calitate de agent principal de poliție în cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare - Postul de Poliție Comunală Vetiș, în data de 28 aprilie 2015 în jurul orelor 23.00 a primit de la numiții D. și C. suma de 100 lei și a pretins de la aceștia suma de 100 euro pentru a nu întocmi acte de constatare cu privire la surprinderea acestora în trafic având asupra lor circa 3 grame cannabis și a deținut drogurile ridicate de la aceștia, în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., a reținut că fapta acestuia care, în calitate de agent principal de poliție în cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare - Postul de Poliție Comunală Vetiș, în data de 28 aprilie 2015 în jurul orelor 23.00 a primit de la numiții D. și C. suma de 100 lei prin intermediul numitului Doroș, pentru a nu întocmi acte de constatare cu privire la surprinderea acestora în trafic având asupra lor circa 3 grame cannabis întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, a reținut instanța de fond că fapta inculpatului C., care în data de 28 aprilie 2015 a vândut numiților D. și E. cantitatea de 3 grame rezină de cannabis, în data de 08 iulie 2015 a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului organelor de poliție cantitatea de 0,6 grame rezină de cannabis și, de asemenea în data de 22 iulie 2015 a deținut asupra sa cantitatea de 0,1 grame de cannabis și 0,2 grame rezină de cannabis în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva sentinței penale nr. 170 din 21 noiembrie 2016 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din 22 noiembrie 2016, pronunțate în Dosarul nr. x/83/2015 al Tribunalului Satu Mare, au exercitat calea de atac a apelului inculpații B. și A., formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.

În principal, aceștia au solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 6 paragraf 1 și art. 2 parag. 1 din Protocolul 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, admiterea apelului, desființarea în întregime a sentinței atacate și dispunerea rejudecării de către prima instanță a cauzei datorită lipsei motivării sentinței atacate.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și, în principal, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., iar în terțiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea lor pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul B. a solicitat în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consumul propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpații B. și A. au solicitat în temeiul art. 279 C. proc. pen. desființarea încheierii din data de 22 noiembrie 2016 și, pe cale de consecință, respingerea sesizării din oficiu privind înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul sentinței penale nr. 170 din data de 21 noiembrie 2016 referitor la dispunerea prelevării probelor biologice cu privire la persoanele lor și confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 100 lei.

Prin Decizia penală nr. 387/A din 13 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/83/2015, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 408 alin. (2) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 170 din 21 noiembrie 2016 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din 22 noiembrie 2016 ale Tribunalului Satu Mare, în sensul că:

A fost desființată în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 22 noiembrie 2016.

Au fost menținute în totalitate dispozițiile sentinței apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că inculpații au recunoscut, în faza de urmărire penală, săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

De asemenea, că declarațiile acestora se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de supraveghere emise și cu rezultatul percheziției efectuate la domiciliul inculpatului C., găsindu-se cu acea ocazie asupra sa cantitatea de 0,1 grame cannabis și 0,2 grame rezină de cannabis, despre care inculpatul a arătat că erau pentru consumul propriu.

Referitor la motivele de apel expuse de inculpații B. și A. cu privire la incidența în cauză a temeiurilor de achitare prevăzute de art. 16 lit. a), b) teza I sau c) C. proc. pen. sunt nefondate, acestea reprezentând, în esență, o reiterare a apărărilor expuse de inculpați în fața instanței de fond, curtea însușindu-și în totalitate considerentele regăsite în cuprinsul hotărârii apelate, care prezintă în mod judicios argumentele pentru care aceste apărări nu pot fi reținute.

Contrar motivelor de apel expuse, s-a apreciat că împrejurarea că nu au fost expertizate drogurile aflate în pliculețele deținute de inculpatul B., pe care acesta le-a aruncat ulterior, potrivit propriei declarații, nu exclude reținerea, în sarcina sa, și a infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În condițiile în care, atât deținerea pliculețelor respective de cannabis de către inculpatul B., cât și conținutul acestora (respectiv cannabis, conform declarațiilor martorilor D. și E., ale inculpatului C., rezultatului percheziției efectuate la domiciliul acestuia din urmă, dar și propriilor declarații date de inculpați în cursul urmăririi penale) a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă, apărările inculpatului B., în sensul că în acele plicuri ar fi putut fi orice altceva sunt nesustenabile probator. De altfel, tocmai conținutul respectivelor plicuri l-a determinat pe inculpatul B. să le arunce la circa 1-2 săptămâni după ce le-a păstrat, gest recunoscut chiar de inculpat.

În privința individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților A. și B., Curtea de Apel Oradea a apreciat că circumstanțele reale de comitere a faptelor, modalitatea în care inculpații au acționat și calitatea în care le-au săvârșit (agenți principali de poliție în cadrul Secției 3 Poliție Rurală Satu Mare - Postul de Poliție Comunală Vetiș), ar fi justificat în cauză o reindividualizare, în sensul agravării, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, aspecte care nu mai pot fi remediate, dată fiind incidența în cauză a principiului neagravării situației în propria cale de atac, prevăzut de art. 418 Cod de procedură penală.

S-au apreciat a fi fondate,

în schimb, criticile expuse de inculpați în legătură cu

încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 22 noiembrie 2016.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casație

inculpații

B. și A., la data de 3 august 2017,

calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Procedura de comunicare prevăzută de art. 439 alin. (2) și (4) C. proc. pen. a fost îndeplinită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21 august 2017, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație fiind stabilit pentru 25 septembrie 2017, fără citarea părților, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În motivarea cererii inculpații B. și A. au susținut că recursul în casație vizează greșita apreciere a existenței laturii obiective și a celei subiective a infracțiunilor de luare de mită și de deținere de droguri de risc pentru consumul propriu, susținând că probele administrate nu demonstrează existența laturii obiective a infracțiunilor reținute în sarcina acestora.

Totodată, au susținut că nici scopul deținerii de droguri nu a fost dovedit, dincolo de orice dubiu, apreciind că s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de trafic de droguri.

Au mai susținut că nici instanța de apel nu a analizat argumentele apărării care dovedeau inexistența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită cât și inexistența laturii subiective a acesteia.

Cu privire la infracțiunea de luare de mită au mai arătat că modalitatea în care se pretinde că s-ar fi comis fapta, nu se încadrează în niciuna din modalitățile alternative în care poate fi săvârșită această infracțiune.

Referitor la infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consumul propriu, reținută în sarcina inculpatului B., s-a susținut că nu a fost învederat scopul săvârșirii infracțiunii, iar din probatoriul administrat nu reiese că în cele patru pliculețe luate de la martori s-ar fi aflat hașiș.

Recurenții au solicitat admiterea căii de atac exercitate cu consecința achitării cu consecința achitării acestora, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în ceea ce îl privește pe A.), respectiv a infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (în ceea ce îl privește pe B.).

Prin încheierea din data de 25 septembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. și s-a stabilit termen de soluționarea a cauzei la data de 6 noiembrie 2017.

La termenul din data de 6 noiembrie 2017 recurentul inculpat B., prin apărător ales a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susținând că se impune sesizarea Curții Constituționale, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.

În acest sens a susținut că excluderea din cazul de recurs î casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. a lipsei tipicității subiective a faptei, în condițiile în are nu există reglementat un alt caz de recurs în casație pentru această situație constituie o împiedicare a liberului acces la justiție.

A mai arătat că modul de redactare a dispozițiilor legale mai sus invocate este lipsit de claritate și previzibilitate fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție.

Prioritar analizării cererilor de recurs în casație urmează a fi analizată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocată de recurentul B., fiind indisolubil legate de etapa în care se află prezenta cauză.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale:

Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanța constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a) excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b) excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Ca atare, judecătorul sau instanța de judecată în fața căreia se invocă o astfel de excepție de către părți sau procuror trebuie să își limiteze analiza exclusiv la cele trei condiții expuse anterior, fără a se putea substitui instanței de control constituțional, singura îndreptățită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituționale.

Înalta Curte constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) și (3) din Constituția României prin raportare la art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte constată că dispozițiile legale vizate sunt în vigoare și cu privire la acestea nu s-a pronunțat o soluție de neconstituționalitate până în prezent.

De asemenea, au fost invocate de recurentul B., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Înalta Curte, reține că, în speță, se tinde însă la modificarea textului de lege criticat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Or, instanța de contencios constituțional, nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție să interpreteze dispozițiile legale și nu cea a instanței de control constituțional.

Pentru aceste considerente va respinge

,

ca inadmisibilă, cererea formulată de

inculpatul B.

de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursurile în casație declarate de i

nculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori

, pronunțată în Dosarul nr.

x/83/2015, se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenții din prezenta cauză, în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății.

Din cuprinsul motivelor de recurs în casație depuse în scris și reiterate și în cuprinsul concluziilor scrise reiese că recurenții inculpați reanalizează probatoriile administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond, susținând că acestea nu reliefează săvârșirea infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina ambilor recurenți și nici a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului personal reținută în sarcina inculpatului B.

Prin prisma dispozițiilor legale care reglementează recursul în casație instanța nu poate reevalua materialul probator și stabili o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni.

Criticile formulate de recurenții

A. și Doroș Ionuț Cristina cu privire la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 sunt nefondate, acestea vizând modificarea situației de fapt și a vinovăției, recurenții

făcând referire la mijloacele de probă administrate, solicitând Înaltei Curți să rețină o situație de fapt contrară celei pe baza căreia s-a dispus condamnarea, ceea ce, în mod evident, nu poate fi analizat în calea de atac a recursului în casație.

În ceea ce privește infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 reținută în sarcina recurentului B., Înalta Curte reține că și pentru această infracțiune s-a solicitat achitarea în baza disp. art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., susținându-se că lipsește elementul material al infracțiunii.

Și cu privire la acest motiv de recurs în casație, se constată că în cuprinsul acestuia nu se invocă critici cu privire la corespondența dintre fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea recurentului B. cu descrierea conținută în norma de incriminare a faptei, ci se formulează obiecțiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, respectiv critici cu privire la condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără a exista probe certe referitoare la vinovăția acestuia.

Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurent ține de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția inculpatului.

De altfel, Înalta Curte constată că susținerile celor doi recurenți au fost invocate și analizate atât de Tribunalul Satu Mare cât și de Curtea de Apel Oradea.

În realitate, prin recursurile în casație formulate în cauză, s-a urmărit remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursurile în casație

declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. x/A/2017 din 13 iunie 2017 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori

, pronunțată în Dosarul nr.

x/83/2015

,

vor fi respinse, ca nefondate.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, în cuantum de câte 65 lei rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de

inculpatul B.

de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de către inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 387/A/2017 din 13 iunie 2017 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori

, pronunțată în Dosarul nr.

x/83/2015.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, în cuantum de câte 65 lei rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 noiembrie 2017.