ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au dispus, printre altele, următoarele:

I.1. Inculpatul A. a fost condamnat, printre alții, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 182 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de persoane (în raport cu victima B.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani 10 luni închisoare, în total 10 ani 10 luni închisoare.

(…)

II. Inculpatul I. a fost condamnat, printre alții, în baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

(…)

În baza art. 397 alin. (1) C.proCod penal și art. 25 alin. (1) C.proCod penal raportat la art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile G., J., C., K. și F..

(…)

Prin încheierea din 03 iulie 2020, în baza art. 278 C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus îndreptarea erorilor materiale evidente din minuta dosarului nr. x/2019 în sensul că, urmare a aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa ce rezultă în cazul inculpatului L. este de 13 ani 10 luni (1/3 din 19 ani 18 luni fiind de 6 ani 10 luni), iar în baza art. 91 alin. (1) C. pen., în cazul inculpaților I. și B. s-a menționat că suspendarea sub supraveghere se face pentru pedepsele aplicate în cuantum de 3 ani (I.), respectiv 2 ani 4 luni (B.) închisoare.

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2019:

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul inculpat A., prin apărător ales a fost respinsă.

În majoritate,

S-au admis apelurile formulate de inculpații L., M., N., O., P., Q. și de părțile civile F. și J. împotriva sentinței penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020 a aceleiași instanțe.

(…)

XI. În unanimitate, a respins apelurile declarate de inculpații R., A., B. și I. împotriva aceleiași sentințe penale.

(…)

Împotriva hotărârii instanței de apel, inculpații A. și I. au declarat recurs în casație, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia au arătat că au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în argumentare, inculpatul A. a susținut că, în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 182 lit. c) din C. pen. nu sunt întrunite elementele de tipicitate.

Astfel, cu privire la infracțiunea de trafic de persoane, din piesele dosarului rezulta că D. nu a fost constrânsă de inculpat să practice prostituția, acest aspect reieșind din cele expuse la fila x din sentința apelată. Or, din declarația victimei D. nu rezultă că inculpatul a acționat în scopul deținerii controlului absolut asupra victimei pentru ca aceasta să-i îndeplinească cererile și nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil, intenția calificată a inculpatului de a o exploata pe aceasta. În ceea ce o privește pe E. a menționat că nu ar rezulta că a determinat-o pe aceasta să practice prostituția, aceasta fiind voința ei liberă și expresă. A arătat că în raport cu declarațiile celor două nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism în condițiile în care acestea nu s-au constituit părți civile în ceea ce îl privește pe inculpat.

Referitor la complicitatea la infracțiunea de trafic de persoane în raport cu victimele B., C., F., G., H. a menționat că a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism, reținându-se o singură infracțiune în formă continuată. Așa cum rezultă din declarații, cu privire la aceste victime nu se poate dovedi întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în forma complicității.

A solicitat schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 182 lit. c) din C. pen.. A invocat în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, în care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. În acest sens, a solicitat să se rețină o singura infracțiune de complicitate la infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată. Totodată, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism în ceea ce le privește pe D. și E..

A mai menționat că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, în raport, cu următoarele aspecte invocate în calea devolutivă a apelului de care instanța de apel nu a ținut cont, respectiv: incompatibilitatea judecătorului care a soluționat fondul cauzei în sensul art. 64 alin. (1) lit. b) și f) din C. proc. pen. nulitatea absolută a modului de preluare a urmăririi penale de către autoritățile române de la organele judiciare din Germania, respectiv Parchetul Wuppertal, cu consecința înlăturării tuturor mijloacelor de probă folosite în dosarul nr. x și pe baza cărora s-a întemeiat hotărârea de condamnare; încălcarea disp. art. 9 din C. pen. și art. 10 din C. pen. cu privire la personalitatea și realitatea legii penale cu consecința directă a nulității absolute a actelor de urmărire penală efectuate de procuror în dosarul nr. x l/D/P/2015; încălcarea disp. art. 10 alin. (5) privitor la dreptul la apărare a inc. A. precum și a disp art. 6 paragraful 3 lit. b) și c) din Convenția Europeană a drepturilor omului, constând în nedepunerea la dosarul cauzei a suporților optici certificați pe care se află înregistrările convorbirilor telefonice purtate în străinătate, precum și imposibilitatea inculpaților și apărătorilor de a verifica autorizarea legală în baza căreia s-au realizat aceste interceptări; nelegalitatea aplicării pedepsei rezultante, modificată printr-o încheiere de îndreptare eroare materială; nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatului A. pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecații în raport cu materialul probator care a stat la baza pronunțării pedepselor; greșita condamnare a inculpatului A. pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa în raport cu probatoriile administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, în contextul în care întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este lovit de nulitate; greșita soluționare a laturii civile prin obligarea inculpatului A. la plata daunelor morale către părțile civile din cauză.

La rândul său, inculpatul I. a susținut că soluția de condamnare pentru comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului (art. 269 din C. pen.) este nelegală, nefiind întrunite cerințele de tipicitate ale infracțiunii.

A apreciat că soluția instanței de apel este greșită și că modalitatea în care s-a făcut referire la desfășurarea evenimentelor și la dispozițiile incriminatorii este necorelată cu realitatea juridică. Astfel, pentru a fi în prezența "îngreunării cercetărilor" trebuie ca acțiunea făptuitorului să fie realizată în considerarea unui scop prestabilit sau urmărit cu intenție directă, decizia de ajutorare fiind asumată de făptuitor și nu una asumată de persoana căreia îi este de folos o acțiune de ajutorare.

În cauza de față s-a pornit de la prezumția că există un beneficiar al ajutorului oferit de avocatul I., în persoana lui L., ajutor care se referea la ajutorarea beneficiarului să nu fie tras la răspundere penală (sau în cel mai rău caz, aceasta să fie cât mai mult întârziată).

Privind din această perspectivă instanțele au pierdut din vedere că o serie de condiții de tipicitate, și anume ca: activitatea desfășurată de cel care oferă/acordă ajutorul să fie una realizată în afara dispozițiilor legale sau să depășească scopul activității profesionale; activitatea desfășurată de cel care oferă ajutorul să fie una de rezultat; influențarea poziției procesuale a unui participant la actul de justiție să fie rezultatul acțiunilor celui care oferă ajutor/sprijin. Or, trebuie să fie prezente cumulativ aceste condiții ca să poată fi întrunită cerința de tipicitate a ajutorului/sprijinului acordat de autor beneficiarului.

A menționat că acțiunile au fost realizate în desfășurarea activității profesionale, că nu a instruit nicio persoană asupra conținutului declarației ce urma să o facă, la fel cum nu a cunoscut realitatea obiectivă și nici nu a urmărit îngreunarea cercetărilor în cauza penală xD/P/2015 a DIICOT, demersurile sale profesionale în sprijinul lui L. fiind cele derulate în procedura de extrădare care nu se refereau la conținutul dosarului nr. x/2015 ci la o situație juridică din Germania, în legătură cu care autoritățile române nu furnizaseră solicitanților germani date apte să ajute atât instanța română cât și destinatarii informațiilor la clarificarea condițiilor obligatorii și a celor facultative ce constituie piedici la extrădare. Nu a cunoscut reala situație dintre L. și fiecare dintre cele două cliente, J. și B., nu a acționat în folosul lui L. și nu a urmărit îngreunarea cercetărilor astfel cum în mod greșit s-a spus în cadrul prezentului dosar.

A apreciat că soluția adoptată este rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor legale, faptei imputate, în legătură cu mai multe acțiuni desfășurate în calitate de avocat pe parcursul perioadei 2014-2018, lipsindu-i tipicitatea obiectivă, iar prin urmare s-ar impune, prin raportare la probele cauzei și la modalitatea în care se pretinde că ar fi avut loc desfășurarea acțiunilor ilicite, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. întrucât faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin încheierea din 2 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și I. împotriva deciziei 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În considerentele încheierii, s-a reținut că recursul în casație declarat de inculpatul A. este admisibil doar pentru motivul privind neîntrunirea elementelor de tipicitate pentru infracțiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 182 lit. c) din C. pen., motivul vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice, precum și celelalte motive invocate neputând fi analizate în cadrul cazului de casare indicat.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. și I., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanța supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenții inculpați A. și I. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Se reține, astfel, că susținerile recurenților inculpați nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susținerile inculpatului A. în sensul că D. nu a fost constrânsă să practice prostituția, din declarația acesteia nerezultând că inculpatul a acționat în scopul deținerii controlului absolut asupra victimei pentru ca aceasta să-i îndeplinească cererile și nerezultând dincolo de orice dubiu rezonabil, intenția calificată a inculpatului de a o exploata pe aceasta, ori că referitor la victimele B., C., F., G., H. nu se poate dovedi întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în forma complicității, respectiv susținerile inculpatului I. că nu a cunoscut reala situație dintre L. și fiecare dintre cele două cliente, J. și B., nu a acționat în folosul lui L. și nu a urmărit îngreunarea cercetărilor, ori că nu există nicio dovadă că ar fi avut cu L. o înțelegere preconstituită, în vederea îngreunării cercetărilor, în favoarea acestuia, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpaților.

Deși recursul în casație este întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurenților inculpați, modalitatea în care s-a făcut referire la desfășurarea evenimentelor și la dispozițiile incriminatorii fiind necorelată cu realitatea juridică, iar soluția de condamnare pronunțată de instanța de fond și confirmată de instanța de apel este greșită în raport cu probatoriile administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, în contextul în care întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este lovit de nulitate; în concret, nemulțumirea inculpaților este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situației de fapt și încadrării în drept, Înalta Curte constată că, în esență, instanța de apel a reținut că:

- în cursul lunii ianuarie 2014, prin false promisiuni de iubire a transportat-o pe victima D. în localitatea Krefeld din Germania, în scopul exploatării acesteia prin obligare la practicarea prostituției, după care a cazat-o într-o locuință închiriată de inculpatul L. și, sub imperiul falselor sale promisiuni de iubire și cu speranța unui viitor alături de acesta, a determinat-o să practice prostituția în clubul S. în folosul său, victima fiind supusă în acest scop inclusiv unor acte de violență fizică, exploatarea acesteia având loc din luna ianuarie 2014 până în cursul lunii noiembrie 2017, iar toate sumele de bani astfel obținute de victimă revenind inculpatului,

- în cursul lunii ianuarie 2015, folosind metoda "lover boy", a recrutat-o pe victima E., în scopul exploatării acesteia prin obligare la practicarea prostituției, după care a cazat-o într-o locuință închiriată în localitatea Krefeld, Germania și a determinat-o, prin false promisiuni de iubire, să se prostitueze în folosul său, recurgând ulterior și la acte de violență fizică, exploatarea victimei prin obligare la practicarea prostituției în localitatea Krefeld, Germania (în cluburile S. și parțial în clubul T.) având loc până în cursul lunii septembrie 2016, iar toate sumele de bani astfel obținute de victimă revenind inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

Fapta inculpatului I., de profesie avocat, care în perioada 03.06.2014- februarie 2018, l-a ajutat în mod constant pe inculpatul L., prin încercarea de a le influența pe J. și B. - victime ale traficului de persoane comis de acesta - pentru a le determina să-și retracteze depozițiile, toate în scopul de a zădărnici urmărirea penală desfășurată în dosarele instrumentate împotriva inculpatului L. și care, în concret:

- la data de 03.06.2014, a asistat-o, în procedura de mediere, pe victima J., la încheierea, cu inculpatul L., a contractului de mediere nr. x/03.06.2014, depus ulterior la dosarul nr. x/2014 - reunit la dosarul nr. x/2015 al D.I.I.C.O.T., având ca obiect stingerea tuturor conflictelor și disputelor avute între ea și L. pe teritoriul Spaniei și României, în decursul anilor 2013-2014, în urma cărora a formulat mai multe plângeri penale,

- la data de 12.06.2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale a "asistat-o" în fața D.I.I.C.O.T. pe victima J., dată la care aceasta și-a retras declarația dată împotriva inculpatului L. în această cauză și în fața autorităților judiciare spaniole, în care relatase maniera în care a fost victimă a traficului de persoane comis de acesta,

- începând cu data de 16.05.2017 (dată la care a reprezentat-o în fața D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. x/2015, pe victima B.) și până în luna februarie 2018, inclusiv l-a ajutat în mod constant pe inculpatul L. (față de care, în dosarul anterior menționat, existau indicii rezonabile în sensul că este autor al unor infracțiuni de trafic de persoane, inclusiv în referire la această victimă și față de care, la data de 24.08.2017 Judecătoria Wuppertal - Germania a emis un mandat european de arestare pentru fapte de trafic de persoane cercetate în dosarul nr. x al Poliției Dusseldorf - Procuratura orașului Wuppertal, una dintre victime fiind și în acest caz B.), prin încercarea de a influența victimele traficului de persoane comis de acesta, pentru a le determina să-și retracteze depozițiile, toate în scopul de a zădărnici urmărirea penală desfășurată în dosarele instrumentate împotriva inculpatului L. (2 acte materiale)

- în perioada ianuarie- februarie 2018, tot în scopul de a contracara investigațiile declanșate de D.I.I.C.O.T. față de inculpatul L. în dosarul nr. x/2015, a determinat-o pe victima J. să dea o nouă declarație, de această dată notarială, în care să menționeze că aspectele declarate în fața autorităților judiciare spaniole și române cu privire la L. (valorificate în dosarul nr. x/2014 - reunit la dosarul nr. x/2015 al D.I.I.C.O.T.) sunt nereale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatului A. se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., respectiv art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului I. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și I. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și I. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2023.

GGC - MM