ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3520/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la

Judecătoria Brașov la 30 august 2002, SC R. Brașov a chemat în judecată civilă

pe G.O. pentru ca în contradictoriu cu acesta să se dispună rezilierea

contractului de locațiune nr. 8347/1999 cu consecința obligării pârâtului la

plata chiriei restante în valoare de 7.163.808 lei cu penalități de întârziere

calculate la suma de 4.793.648 lei și a evacuării sale din locuința ocupată.

În cauză a formulat cerere de

intervenție în interes propriu cât și în interesul pârâtului SC C. SA Brașov.

Prin sentința civilă nr.4377 din 15

aprilie 2003 Judecătoria Brașov a respins acțiunea introdusă de SC R. SRL

pentru lipsa calității procesuale active și urmare a admiterii cererilor de

intervenție formulate de SC C. SA Brașov a constatat calitatea acesteia de

proprietar al imobilului ocupat de pârât și nulitatea absolută a contractului

de închiriere încheiat cu SC R. Brașov și pârâtul G.O.

Hotărârea a fost schimbată parțial

de Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 158/A din 3 martie 2004

ca urmare a admiterii apelului introdus de reclamanta SC R. SRL.

Instanța de apel a respins capătul

de cerere formulat de SC C. SA prin intervenția de interes propriu, privind

nulitatea contractului de închiriere dintre SC R. SRL și pârâtul G.O.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege SC R. SRL Brașov.

Prin decizia civilă nr. 947R din 1

octombrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis excepția

necompetenței sale materiale în judecata recursului și a declinat competența în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel instanța

menționată a socotit că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, instanța

de drept comun așadar cu competență generală în soluționarea recursurilor

declarate împotriva hotărârilor civile este Înalta Curte de Casație și Justiție,

curțile de apel și tribunalele având o competență limitată ca instanțe de

recurs, la situațiile expres prevăzute prin lege.

S-a considerat totodată că

dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 prin care se dispune

trimiterea recursurilor aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție spre

soluționarea curților de apel nu ar fi incidente în cauză.

Investită astfel Înalta Curte

urmează să constate după cum urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 2

1

C. proc. civ. introdus prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 195/2004 în vigoare la

data pronunțării deciziei, curțile de apel judecă ca instanțe de recurs,

recursurile în cazurile expres prevăzute de lege.

Ori prin art. II alin. (2) din Legea

nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, se prevede expres că

recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care au ca

obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri, se trimit spre

judecare curților de apel.

Textul confirmă și nu exclude

competența curților de apel de a judeca recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de tribunale ca instanțe de apel, oriunde s-ar afla

acestea înregistrate, în concordanță cu scopul urmărit de legiuitor, al

deblocării sistemului căilor de atac și aplicării principiului proximității și

al ierarhizării lor.

Așa fiind cauza se va trimite Curții

de Apel Brașov pentru judecata recursului, cu observația că prezenta decizie

dată în stabilirea competenței de către instanța superioară ierarhic ține loc

de regulator de competență și este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Trimite cauza privind soluționarea

recursului declarat de reclamanta SC R. SRL Brașov împotriva deciziei civile

nr. 158/A din 3 martie 2004 a Tribunalului Brașov, la Curtea de Apel Brașov,

prezenta îndeplinind rolul de regulator de competență.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2005.