ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3504/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4378 din 15 aprilie 2003 pronunțată de Judecătoria Brașov a fost respinsă acțiunea civilă pentru evacuare și plata chiriei restante, introdusă de SC R. SRL Brașov împotriva pârâților G.C., C.G., G.P. și G.A., pentru lipsa calității procesuale active. Totodată au fost admise cererile de intervenție în interes propriu și în interesul pârâților, formulate de intervenienta SC C. SA Brașov, constatându-se nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 8550 din 31 mai 1999 încheiat între pârâți și SC R. SRL. Hotărârea primei instanțe a fost parțial schimbată prin decizia civilă nr. 81/A din 28 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, ca urmare a admiterii apelului declarat de

SC R. SRL.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta SC R. SRL Brașov. Prin decizia civilă nr. 688Ap din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale în judecarea recursului ridicată din oficiu și a declinat competența în favoarea acestei Înalte Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța menționată a socotit ca prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 instanța de drept comun așadar cu competența generală în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor civile, este Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de nivelul instanței care a pronunțat hotărârea recurată, în vreme ce curțile de apel și tribunalele au o competență limitată ca instanțe de recurs, la situațiile expres prevăzute prin lege.

S-a considerat totodată că dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 125/2004 prin care se dispune trimiterea recursurilor aflate pe rolul Înaltei Curți spre soluționare curților de apel, nu ar fi incidente în cauză. Astfel investita, Înalta Curte de Casație și Justiție constată după cum urmează: Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 2 1 C. proc. civ. introdus prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 195/2004 în vigoare la data pronunțării deciziei, curțile de apel judecă ca instanțe de recurs, recursurile în cazurile prevăzute de lege. Ori prin art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 s-a prevăzut explicit că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecata curților de apel.

În acest mod textul a confirmat și nu a exclus competența curților de apel de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale ca instanțe de apel, indiferent unde ar fi înregistrate în concordanță cu scopul urmărit de legiuitor al deblocării sistemului căilor de atac și al aplicării principiului proximității și al ierarhizării. Așa fiind, cauza se va trimite Curții de Apel Brașov pentru judecata recursului, cu observația că prezenta decizie dată în stabilirea competenței de către instanța superioară ierarhic ține loc de regulator de competență și este obligatorie pentru instanța de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Trimite cauza pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta SC R. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr. 81/A din 28 ianuarie 2004 a Tribunalului Brașov la Curtea de Apel Brașov, prezenta îndeplinind rolul de regulator de competență. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 mai 2005.