Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5443/2005

HOTĂRÂRE
15.11.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5443/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1325/2004, reclamantul C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 11871/11280 din 19 aprilie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1686 din 9 septembrie 2004, fiind admisă cererea reclamantului, anulată hotărârea contestată și obligată pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1943 - martie 1945, începând cu data de 19 mai 2004. Recursul declarat împotriva acestei sentințe de pârâta Casa de Pensii a municipiului București a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8572 din 29 noiembrie 2004. S-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținându-se faptul că probele administrate de reclamant au fost contradictorii, neconcludente, incomplete, fiind necesară completarea probatoriului cu acte și/sau martori.

Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 827 din 27 aprilie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București. A anulat hotărârea nr. 11871/11280 din 19 aprilie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2003. În motivarea soluției s-a reținut că strămutarea petentului din localitatea de domiciliu s-a produs ca urmare a refugiului familiei sale, determinat de condițiile socio-istorice și de evenimentele din acea perioadă, acesta îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că reclamantul nu a depus la Comisia de specialitate, dovada pretențiilor sale, iar înscrisurile depuse de reclamant, în instanță, nu-l îndreptățeau pe acesta să primească drepturile solicitate, cu data de 1 decembrie 2003. Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs invocate, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul C.P. s-a născut la data de 17 iunie 1930, în comuna Vama, județul Satu Mare și a fost adus la București, unde mama sa se afla în refugiu, de către fratele său, I., în luna octombrie 1943 (declarația reclamantului, declarațiile martorilor R.F., U.O.

și R.D.), reclamantul stabilindu-se definitiv în București. Se reține că cererea petentului, înregistrată la Comisia de specialitate a pârâtei, la 5 noiembrie 2003, a fost formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, cu respectarea prevederilor art. 5 din lege, calitatea sa de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, fiind corect stabilită, începând cu data de 1 decembrie 2003. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care, în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 827 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, la 15 iulie 2004, reclamantul L.S. a solicitat, în contradictoriu cu p
ÎCCJ 2005-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3322/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3271 din 13 septembrie 2004, reclamanta A.L. a solicitat în sc
ÎCCJ 2005-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 22 aprilie 2004, reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pens
ÎCCJ 2005-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 iulie 2003, la Judecătoria sectorului 5 București, reclamantul M.V. a chemat în judecată Casa de Pensii a sectorului 5 și
ÎCCJ 2005-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1558/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 467 din 22 martie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul V.R. a solicitat în contra
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă