ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, la 15 iulie 2004,

reclamantul L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, anularea hotărârii nr. 12598/8814 din 24 mai 2004, emisă de pârâtă

și recunoașterea calității sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 2043 din 12

octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea emisă de pârâtă, a

constatat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde

reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1623 din 14

martie 2005, a admis recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului

București împotriva acestei hotărâri, a casat sentința atacată și a trimis

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriului.

Rejudecând pricina în fond după

casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 36 din 11 ianuarie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.S., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București. A anulat hotărârea nr. 12598/8814 din 24 mai 2004, emisă de pârâtă.

A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască

reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, art. 1 lit. c),

pentru perioada cuprinsă între septembrie 1940 - martie 1945, începând cu data

rămânerii definitive a sentinței.

În motivarea soluției s-a reținut că

din situația de avere imobilă rurală a locuitorului S.L., ca și din

declarațiile martorilor, rezultă că, acesta, împreună cu familia sa - soție și

copii: D., A., Ș., S. (reclamantul) au fost mutați din Spasova, județul Caliacra

- Bulgaria. în Tulcea - România.

Și această hotărâre a fost atacată

cu recurs de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, recurs motivat în

temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta a susținut că declarațiile notariale depuse de reclamant

în fața comisiei de specialitate, nu sunt relevante.

Examinând sentința atacată, în

raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în actul

normativ, respectiv la art. 1 lit. c), „a fost strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu”.

Este necontestat că reclamantul L.S.

s-a născut la data de 25 ianuarie 1925, în comuna Bulbucata, județul Giurgiu,

din părinții S.L. și L.F. care, împreună cu copiii lor A., S. (reclamantul) și

Ș., au făcut obiectul unui schimb de populație din Bulgaria, localitatea

Simionova - Spasova, județul Caliacra, în România, localitatea Hagilar, județul

Tulcea, în anul 1940.

Din copia xeroxată a declarației și situației

de avere imobilă rurală a locuitorului S.L. din comuna Spasova, județul

Caliacra rezultă că acesta, (tatăl reclamantului) împreună cu familia sa, avea

până în luna septembrie 1940, domiciliul în comuna Spasova, județul Caliacra,

fiind strămutat apoi la Hagilar, Tulcea, urmare a semnării la 6 septembrie 1940,

la Craiova, a Tratatului dintre România și Bulgaria. Această împrejurare

rezultă și din declarațiile martorilor A.G., M.S. și H.E., fiind îndeplinite de

către reclamant, cerințele art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, instanța de fond a

reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale

aplicabile. Recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 36 din 11

ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 septembrie 2006.