ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5399/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 iunie 2003,

reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a

chemat în judecată pârâții Municipiul Sibiu prin primar, SC U. SA Sibiu, L.A.

și I.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de

judecată să dispună anularea contractului de vânzare–cumpărare având ca obiect

apartamentul din imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12067 nr. top

895/13, 896/13, 899/13, repunerea părților în situația anterioară și

rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrierii privitoare la acest

contract.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că imobilul menționat a fost proprietatea acestuia.

Municipiul Sibiu a fost notificat în

mai multe rânduri, cu privire la acest aspect.

Deși a fost notificat, pârâtul a

procedat la vânzarea imobilului proprietatea reclamantului.

La termenul din 12 septembrie 2003,

fixat pentru judecarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat

acțiunea în sensul constatării nulității contractului de vânzare–cumpărare și

în raport de dispozițiile Legii nr. 85/1992.

Prin sentința nr. 1345 din 27

februarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

S-a reținut că imobilul menționat a

constituit proprietatea reclamantei, fiind ulterior transcris în favoarea

Statului Român.

Pârâții L. au deținut apartamentul

în baza unui contract de închiriere.

La data de 11 septembrie 1997

apartamentul a fost vândut foștilor chiriași, în temeiul Legii nr. 85/1992 și

Legii nr. 112/1995, anterior adoptării actelor normative care interziceau

vânzarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau schimbarea

destinației lor.

Din probele administrate a rezultat

că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile statului, ulterior

datei preluării imobilului de către stat.

Împotriva hotărârii primei instanțe

reclamantul a declarat apel, criticile privind greșita stabilire a situației de

fapt.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 1539/A/2004 din 15 octombrie 2004, a respins apelul ca

nefondat, cu motivarea că prima instanță a stabilit corect situația de fapt,

corespunzător probatoriului administrat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamantul a declarat recurs.

S-a susținut că hotărârea este

lipsită de temei legal, cu referire la împrejurarea aprecierii ca validă a

vânzării unui imobil, deși acesta nu se înscria între categoriile de imobile ce

puteau fi înstrăinate în temeiul Legii nr. 85/1992 și a Legii nr. 112/1995.

Totodată, instanța nu s-a pronunțat

asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, cu

referire la nedovedirea construirii apartamentului în litigiu din fondurile

statului.

În concluzie, reclamantul a

solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârilor pronunțate în

cauză, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin Legea nr. 85/1992, cu trimitere

la Decretul nr. 61/1990 s-au stabilit dispoziții în favoarea chiriașilor,

considerate norme de justiție socială, întrucât dă posibilitatea acestora să

cumpere, la un preț modic, locuințele la construirea cărora au contribuit

direct sau indirect în vechiul sistem statal–juridic.

Dat fiind caracterul special, în

considerarea scopului menționat, al normelor cuprinse în Legea nr. 85/1992,

dispozițiile acesteia sunt de strictă interpretare și aplicare, la situațiile

expres reglementate.

Una din aceste situații avute în

vedere de legiuitor privește categoria de locuințe ce pot face obiectul înstrăinării,

cu plată, către chiriaș.

Or, în cauză probele administrate nu

au dovedit construirea din fondurile statului a imobilului ce face obiectul

revendicării.

Drept urmare, instanțele trebuiau să

constate că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 85/1992.

Nepronunțându-se în acest sens,

hotărârile sunt supuse cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recursul constatându-se a fi fondat sub aspectul acestor critici.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia atacată în sensul

că va admite apelul declarat de reclamant și va schimba în tot hotărârea primei

instanțe, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și

precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA împotriva deciziei nr. 1539

din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba–Iulia pe care o modifică și admite

apelul acelorași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 1345 din 27

februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu. Schimbă în tot sentința, admite acțiunea

precizată și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare

având ca obiect imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12067.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 17 iunie 2005.