ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5399/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a chemat în judecată pârâții Municipiul Sibiu prin primar, SC U. SA Sibiu, L.A. și I.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună anularea contractului de vânzare–cumpărare având ca obiect apartamentul din imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12067 nr. top 895/13, 896/13, 899/13, repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrierii privitoare la acest contract. În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul menționat a fost proprietatea acestuia.

Municipiul Sibiu a fost notificat în mai multe rânduri, cu privire la acest aspect. Deși a fost notificat, pârâtul a procedat la vânzarea imobilului proprietatea reclamantului. La termenul din 12 septembrie 2003, fixat pentru judecarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat acțiunea în sensul constatării nulității contractului de vânzare–cumpărare și în raport de dispozițiile Legii nr. 85/1992. Prin sentința nr. 1345 din 27 februarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins acțiunea, ca neîntemeiată. S-a reținut că imobilul menționat a constituit proprietatea reclamantei, fiind ulterior transcris în favoarea Statului Român. Pârâții L. au deținut apartamentul în baza unui contract de închiriere.

La data de 11 septembrie 1997 apartamentul a fost vândut foștilor chiriași, în temeiul Legii nr. 85/1992 și Legii nr. 112/1995, anterior adoptării actelor normative care interziceau vânzarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau schimbarea destinației lor. Din probele administrate a rezultat că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile statului, ulterior datei preluării imobilului de către stat. Împotriva hotărârii primei instanțe reclamantul a declarat apel, criticile privind greșita stabilire a situației de fapt. Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 1539/A/2004 din 15 octombrie 2004, a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, corespunzător probatoriului administrat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs. S-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, cu referire la împrejurarea aprecierii ca validă a vânzării unui imobil, deși acesta nu se înscria între categoriile de imobile ce puteau fi înstrăinate în temeiul Legii nr. 85/1992 și a Legii nr. 112/1995. Totodată, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, cu referire la nedovedirea construirii apartamentului în litigiu din fondurile statului. În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin Legea nr. 85/1992, cu trimitere la Decretul nr. 61/1990 s-au stabilit dispoziții în favoarea chiriașilor, considerate norme de justiție socială, întrucât dă posibilitatea acestora să cumpere, la un preț modic, locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal–juridic. Dat fiind caracterul special, în considerarea scopului menționat, al normelor cuprinse în Legea nr. 85/1992, dispozițiile acesteia sunt de strictă interpretare și aplicare, la situațiile expres reglementate. Una din aceste situații avute în vedere de legiuitor privește categoria de locuințe ce pot face obiectul înstrăinării, cu plată, către chiriaș.

Or, în cauză probele administrate nu au dovedit construirea din fondurile statului a imobilului ce face obiectul revendicării. Drept urmare, instanțele trebuiau să constate că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 85/1992. Nepronunțându-se în acest sens, hotărârile sunt supuse cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul constatându-se a fi fondat sub aspectul acestor critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia atacată în sensul că va admite apelul declarat de reclamant și va schimba în tot hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA împotriva deciziei nr. 1539 din 15 octombrie 2004 a Curții de Apel Alba–Iulia pe care o modifică și admite apelul acelorași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 1345 din 27 februarie 2004 a Judecătoriei Sibiu. Schimbă în tot sentința, admite acțiunea precizată și constată nulitatea absolută a contractului de vânzare–cumpărare având ca obiect imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12067. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 iunie 2005.