ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3672/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

Judecătoria Sibiu sub nr. 4766 din 18 iunie 2003, formulată și precizată de

reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, au

fost chemați în judecată pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA Sibiu

și A.G.A. solicitându-se pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să

se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3534/1977

încheiat între SC U. SA și A.K. privind apartamentul situat în Sibiu, și să se

dispună repunerea părților în situația anterioară și rectificarea în C.F. în

sensul radierii privitoare la contract.

În motivare, reclamantul a arătat că

imobilul a constituit proprietatea Consistoriului Regnicolar Evanghelic C.A.

din Sibiu, fiind preluat abuziv de către stat, înstrăinat în mod nelegal și cu

rea-credință, actul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută.

Prin sentința civilă nr. 60 din 29

ianuarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins acțiunea civilă formulată și

precizată de reclamant.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare atacat nu a

existat nici un act normativ care să interzică vânzarea.

Prima instanță a apreciat că

acțiunea este și inadmisibilă întrucât a fost formulată în contextul unor legi

speciale de acordare a măsurilor reparatorii pentru persoanele fizice sau

juridice deposedate ilegal de proprietățile lor sub regimul trecut, reținând că

Legea nr. 485/1944 în baza căreia a fost preluat imobilul este un act normativ special

emis cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la acea dată.

S-a constatat că potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 184/2002, reclamantul ar putea

opta numai pentru acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 1133/A din 2 iulie

2004 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul reclamantului

Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România. A fost schimbată

sentința atacată și procedând la o nouă judecată, s-a admis acțiunea formulată

și precizată de reclamant, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3534/1997 încheiat între SC U. SA și A.K. având ca obiect

apartamentul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12279 Sibiu nr.top.393/3 și

394/3. S-a dispus radierea înscrierii probatoare la acest contract și

restabilirea situației anterioare de carte funciară.

În contra deciziei susmenționate au

declarat recurs pârâții SC U. SA Sibiu și Municipiul Sibiu prin Primar.

Referitor la recursul formulat de SC

U. SA Sibiu, s-a susținut în esență că la data vânzării, 30 iunie 1997, Statul

Român era proprietar tabular al imobilului în litigiu, solicitantul era

titularul unui contract de închiriere valid, iar în C.F. nu era notată

existența pe rolul instanțelor judecătorești, a vreunui proces de revendicare.

Referitor la recursul formulat de

Primăria Municipiului Sibiu, s-a susținut, în esență, că preluarea imobilului

de către stat s-a făcut cu respectarea legislației interne, și în consens cu

tratatele internaționale postbelice la care România era parte. Astfel s-a creat

după război un organism guvernamental, respectiv Comisariatul General pentru

administrarea și lichidarea bunurilor Grupului Etnic German, care a preluat

astfel de imobile în proprietatea statului. Preluarea s-a făcut cu titlu

valabil.

S-a susținut inadmisibilitatea

acțiunii, în condițiile în care Statul a preluat imobilul în octombrie 1944 în

baza Legii nr. 485/1944, imobilul nu poate face obiectul restituirii, dar putea

fi înstrăinat în condițiile art. 7 din Legea nr. 85/1992. Decretul-lege nr. 485/1944

nu se regăsește printre actele normative enumerate limitativ în art. 2 al Legii

nr. 10/2001.

Verificând legalitatea deciziei

atacate prin prisma motivelor invocate în raport cu normele legale incidente,

Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Din examinarea contractului de

vânzare-cumpărare atacat rezultă că vânzarea imobilului în litigiu s-a făcut

atât în temeiul Legii nr. 85/1992 cât și în baza Legii nr. 112/1995.

Corect instanța de apel a stabilit

că imobilul nu se încadra în categoria celor reglementate de Legea nr. 85/1992,

nefiind construit din fondurile statului sau a unităților economice sau

bugetare de stat; iar în sfera de reglementare a Legii nr. 112/1995 intrau doar

imobilele preluate de la persoane fizice, legea prevăzând la art. 25 că

imobilele preluate de la cultele religioase, situația juridică a acestora va fi

reglementată prin lege specială.

Imobilul în litigiu fiind preluat de

la un cult religios, persoană juridică, corect instanța de apel a constatat că

acesta nu putea forma obiect al vânzării către chiriaș nici în condițiile Legii

nr. 85/1992 și nici în cele ale Legii nr. 112/1995.

În speță, vânzarea imobilului s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legilor nr. 85/1992 și nr. 112/1995,

împrejurare care atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

astfel încheiat, în conformitate cu dispozițiile art. VI alin. (3) din O.U.G.

nr. 84/2002, context în care, pârâta A.G.A. nu se mai poate prevala de buna sa

credință pentru ca actul de vânzare-cumpărare să fie considerat valid potrivit

dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Corect instanța de apel a reținut

contractul de vânzare-cumpărare ca lovit de nulitate, acesta nemaiputând

produce efecte juridice nici sub aspectul înscrierii în cartea funciară,

situație care justifică radierea acestei înscrieri și restabilirea situației

anterioare de carte funciară.

Față de considerentele expuse nu se

pot reține criticile aduse de pârâți deciziei atacate, urmând a se respinge

recursurile formulate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de Municipiul Sibiu prin Primar și SC U. SA împotriva deciziei nr. 1133

A din 2 iulie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2005.