ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8264/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

2 iunie 2003, reclamantul

Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a chemat

în judecată pe pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA, M.M. și M.T.,

solicitând:

-

anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul

situat în Sibiu, înscris în C.F. 12067 nr. top. 1551/1/1/XI, 1561/1/1/XI,

încheiat între SC U. SA și pârâții persoane fizice;

-

repunerea părților în situația anterioară și rectificarea în C.F., în sensul

radierii mențiunii referitoare la acest contract.

În

motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 112-114 C. proc. civ., art. 6 din O.U.G.

nr. 184/2002, art. 8 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a susținut

că:

-

imobilul în discuție constituie proprietatea Consistoriului Regnicolar

Evanghelic C.A. din Sibiu și a fost preluat abuziv de către stat;

-

până la adoptarea Legii nr. 50/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 94/2000 și nr.

184/2002, pârâții Municipiul Sibiu și SC U. SA au înstrăinat apartamentul către

pârâții persoane fizice, nelegal și cu rea credință, deși au fost notificați în

repetate rânduri să nu procedeze în acest mod.

Tribunalul

Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 840 din 1 septembrie 2003, și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu pe considerentul că raportul

juridic dedus judecății este de natură civilă, iar valoarea obiectului

litigiului nu depășește 1 miliard lei.

La

10 octombrie 2003, reclamantul și-a precizat acțiunea, susținând că solicită

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.

6256/2002, încheiat între SC U. SA și soții M.M. și T., cu motivarea că a

revendicat de mai multe ori imobilul, iar Legea nr. 85/1992, invocată în acel

contract, era inoperantă.

Judecătoria

Sibiu, prin sentința civilă nr. 8071 din 15 decembrie 2003, a respins

excepțiile referitoare la prescripția dreptului la acțiune și lipsa calității

procesuale active, a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare și a dispus restabilirea situației

anterioare.

S-a

reținut că:

-

acțiunea a fost introdusă la 2 iunie 2003, cu respectarea termenului special de

prescripție prevăzut de art. VI alin. (4) din O.U.G. nr. 184/2002;

-

potrivit Decretului-lege nr. 177/1948 și Decretului nr. 627/1949, Biserica Evanghelică

Regnicolară din România este același cult religios ca și Biserica Evanghelică

din România, reclamantul fiind forul său tutelar, în calitate de continuator al

Consistoriului Evanghelic Regnicolar;

-

imobilul în discuție, proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice din

România, a fost preluat de Statul Român în baza adresei nr. 1220 din 3

noiembrie 1945 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul pentru

administrarea și lichidarea bunurilor Grupului Etnic German;

-

ulterior preluării, în anul 1981, același imobil a fost închiriat pârâților M.M.

și M.T., care l-au cumpărat în anul 2002, de la SC U. Sibiu, contrar

dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pârâții

M.M. și M.T. și SC U. SA Sibiu au declarat apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia,

secția civilă, prin decizia nr. 82 din 25 ianuarie 2005, și-a declinat

competența în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, în raport de

valoarea obiectului litigiului (sub un miliard lei), sentința este supusă doar

recursului, care, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., trebuie soluționat

de instanța imediat superioară judecătoriei.

Tribunalul

Sibiu, secția civilă, prin decizia nr. 179 din 14 aprilie 2005, și-a declinat

competența în favoarea Curtea de Apel Sibiu și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență,

pe considerentul că în speță nu sunt operante dispozițiile Legii nr. 195/2004,

adoptată ulterior pronunțării sentinței atacate și supusă așadar apelului.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că:

-

apelul în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei a

fost suprimat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 26 mai 2004,

deci ulterior pronunțării hotărârii atacate;

-

drept consecință, sentința Judecătoriei Sibiu este supusă și apelului, iar nu

doar recursului, cum greșit a considerat Curtea de Apel Sibiu;

-

urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005,

în prezent competența soluționării acestei căi de atac revine însă Tribunalului

Sibiu.

Așa

fiind, conform art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, se va stabili

competența soluționării apelului declarat de pârâții M.M., M.T. și SC U. SA în

favoarea instanței mai sus menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența soluționării

apelului declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din

România împotriva sentinței civile nr. 8071 din 15 decembrie 2003, a

Judecătoriei Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.