ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8264/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 2 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA, M.M. și M.T., solicitând: - anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12067 nr. top. 1551/1/1/XI, 1561/1/1/XI, încheiat între SC U. SA și pârâții persoane fizice; - repunerea părților în situația anterioară și rectificarea în C.F., în sensul radierii mențiunii referitoare la acest contract. În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 112-114 C. proc. civ., art. 6 din O.U.G.

nr. 184/2002, art. 8 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a susținut că: - imobilul în discuție constituie proprietatea Consistoriului Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu și a fost preluat abuziv de către stat; - până la adoptarea Legii nr. 50/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 94/2000 și nr. 184/2002, pârâții Municipiul Sibiu și SC U. SA au înstrăinat apartamentul către pârâții persoane fizice, nelegal și cu rea credință, deși au fost notificați în repetate rânduri să nu procedeze în acest mod. Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 840 din 1 septembrie 2003, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sibiu pe considerentul că raportul juridic dedus judecății este de natură civilă, iar valoarea obiectului litigiului nu depășește 1 miliard lei.

La 10 octombrie 2003, reclamantul și-a precizat acțiunea, susținând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6256/2002, încheiat între SC U. SA și soții M.M. și T., cu motivarea că a revendicat de mai multe ori imobilul, iar Legea nr. 85/1992, invocată în acel contract, era inoperantă. Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 8071 din 15 decembrie 2003, a respins excepțiile referitoare la prescripția dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active, a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și a dispus restabilirea situației anterioare. S-a reținut că: - acțiunea a fost introdusă la 2 iunie 2003, cu respectarea termenului special de prescripție prevăzut de art. VI alin. (4) din O.U.G.

nr. 184/2002; - potrivit Decretului-lege nr. 177/1948 și Decretului nr. 627/1949, Biserica Evanghelică Regnicolară din România este același cult religios ca și Biserica Evanghelică din România, reclamantul fiind forul său tutelar, în calitate de continuator al Consistoriului Evanghelic Regnicolar; - imobilul în discuție, proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice din România, a fost preluat de Statul Român în baza adresei nr. 1220 din 3 noiembrie 1945 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul pentru administrarea și lichidarea bunurilor Grupului Etnic German; - ulterior preluării, în anul 1981, același imobil a fost închiriat pârâților M.M. și M.T., care l-au cumpărat în anul 2002, de la SC U. Sibiu, contrar dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pârâții M.M. și M.T. și SC U. SA Sibiu au declarat apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 82 din 25 ianuarie 2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, în raport de valoarea obiectului litigiului (sub un miliard lei), sentința este supusă doar recursului, care, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., trebuie soluționat de instanța imediat superioară judecătoriei. Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin decizia nr. 179 din 14 aprilie 2005, și-a declinat competența în favoarea Curtea de Apel Sibiu și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, pe considerentul că în speță nu sunt operante dispozițiile Legii nr. 195/2004, adoptată ulterior pronunțării sentinței atacate și supusă așadar apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că: - apelul în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei a fost suprimat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 26 mai 2004, deci ulterior pronunțării hotărârii atacate; - drept consecință, sentința Judecătoriei Sibiu este supusă și apelului, iar nu doar recursului, cum greșit a considerat Curtea de Apel Sibiu; - urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, în prezent competența soluționării acestei căi de atac revine însă Tribunalului Sibiu. Așa fiind, conform art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, se va stabili competența soluționării apelului declarat de pârâții M.M., M.T.

și SC U. SA în favoarea instanței mai sus menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența soluționării apelului declarat de Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinței civile nr. 8071 din 15 decembrie 2003, a Judecătoriei Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.