ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7711/2005

Asupra regulatorului de competență de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 18 iunie 2003, reclamantul

Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a chemat în

judecată pe pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA, N.D. și N.M.,

solicitând:

- anularea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul situat în Sibiu, înscris

în C.F. 12278 nr. top 2284/3, 285/3 între SC U. SA și pârâții persoane fizice;

- repunerea părților în situația

anterioară și rectificarea în C.F., în sensul radierii mențiunii referitoare la

acest contract.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 112-114 C. proc. civ., art. 6 din O.U.G. nr. 184/2002 și art. 1308, art.

1309, art. 1131 și art. 1339 C. civ., reclamantul a susținut că:

- imobilul în discuție constituie

proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice S.A. din România, reprezentată

prin Consistoriul Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu și, în anul 1945, a fost

preluat abuziv de Statul Român, în baza Legii nr. 485/1944 și a Legii nr.

1022/1946;

- până la adoptarea Legii nr.

50/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 94/2000 și nr. 184/2002, pârâții Municipiul

Sibiu și SC U. SA au înstrăinat apartamentul către pârâții persoane fizice,

nelegal și cu rea credință.

La 9 septembrie 2003, reclamantul

și-a precizat acțiunea, susținând că solicită constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 4473/1997, încheiat între R.A.G.C.L.

Sibiu (actuala SC U. SA) și soții N.D. și M., cu motivarea că a revendicat de

mai multe ori imobilul, iar Legea nr. 85/1992, invocată în acel contract, era

inoperantă.

Judecătoria Sibiu, prin sentința

civilă nr. 8076 din 15 decembrie 2003, a respins excepțiile referitoare la

prescripția dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active, precum

și acțiunea precizată și l-a obligat pe reclamant să plătească pârâților N.D.

și N.M. 3.500.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- acțiunea a fost introdusă la 18

iunie 2003, în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. VI din O.G.

nr. 184/2002, care a început să curgă la 18 decembrie 2002;

- potrivit Decretului-lege nr.

177/1948 și Decretului nr. 627/1949, Biserica Evanghelică Regnicolară din

România este același cult religios ca și Biserica Evanghelică din România,

reclamantul fiind forul său tutelar, în calitate de continuator al

Consistoriului Evanghelic Regnicolar;

- imobilul în discuție, proprietatea

Bisericii Regnicolare Evanghelice din România, a fost preluat de Statul Român

cu titlu valabil, respectiv Legea nr. 485/1944;

- ulterior preluării, în anul 1984,

același imobil a fost închiriat pârâților N.D. și M., care l-au cumpărat în

anul 1997, de la Statul Român, prin R.A.G.C.L. Sibiu (actualmente SC U. Sibiu),

conform Legii nr. 112/1995 și Legii nr. 85/1992;

- în momentul încheierii actului

translativ de proprietate nu opera interdicția prevăzută de art. 8 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, astfel că nu exista vreo cauză de nulitate absolută a

acestui contract.

Reclamantul a declarat apel, iar

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 83 din 25 ianuarie

2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că,

în raport de valoarea obiectului litigiului (sub un miliard de lei), sentința

este supusă doar recursului, care, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ.,

trebuie soluționat de instanța imediat superioară judecătoriei.

Tribunalul Sibiu,

secția civilă, prin decizia nr. 170 din 7 aprilie 2005, și-a declinat

competența în favoarea Curții de Apel Sibiu și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență,

pe considerentul că în speță nu sunt operante dispozițiile Legii nr. 195/2004,

adoptată ulterior pronunțării sentinței atacate și supusă așadar apelului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă, reține că:

- apelul în

litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei a fost

suprimat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 26 mai 2004, deci

ulterior pronunțării hotărârii atacate;

- drept

consecință, sentința Judecătoriei Sibiu este supusă și apelului, iar nu doar

recursului, cum greșit a considerat Curtea de Apel Sibiu;

- urmare

modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, în

prezent competența soluționării acestei căi de atac revine însă Tribunalului

Sibiu.

Așa fiind,

conform art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr.

219/2005, se va stabili competența soluționării apelului declarat de reclamant

în favoarea instanței sus menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește în favoarea Tribunalului

Sibiu competența soluționării apelului declarat de reclamantul Consistoriul

Superior al Bisericii Evanghelice CA din România împotriva sentinței civile nr.

8076 din 15 decembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.