ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7711/2005

Asupra regulatorului de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA, N.D. și N.M., solicitând: - anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12278 nr. top 2284/3, 285/3 între SC U. SA și pârâții persoane fizice; - repunerea părților în situația anterioară și rectificarea în C.F., în sensul radierii mențiunii referitoare la acest contract. În motivarea acțiunii, întemeiată pe art. 112-114 C. proc. civ., art. 6 din O.U.G. nr. 184/2002 și art. 1308, art. 1309, art. 1131 și art. 1339 C. civ., reclamantul a susținut că: - imobilul în discuție constituie proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice S.A.

din România, reprezentată prin Consistoriul Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu și, în anul 1945, a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Legii nr. 485/1944 și a Legii nr. 1022/1946; - până la adoptarea Legii nr. 50/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 94/2000 și nr. 184/2002, pârâții Municipiul Sibiu și SC U. SA au înstrăinat apartamentul către pârâții persoane fizice, nelegal și cu rea credință. La 9 septembrie 2003, reclamantul și-a precizat acțiunea, susținând că solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4473/1997, încheiat între R.A.G.C.L. Sibiu (actuala SC U. SA) și soții N.D. și M., cu motivarea că a revendicat de mai multe ori imobilul, iar Legea nr. 85/1992, invocată în acel contract, era inoperantă.

Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 8076 din 15 decembrie 2003, a respins excepțiile referitoare la prescripția dreptului la acțiune și lipsa calității procesuale active, precum și acțiunea precizată și l-a obligat pe reclamant să plătească pârâților N.D. și N.M. 3.500.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - acțiunea a fost introdusă la 18 iunie 2003, în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. VI din O.G.

nr. 184/2002, care a început să curgă la 18 decembrie 2002; - potrivit Decretului-lege nr. 177/1948 și Decretului nr. 627/1949, Biserica Evanghelică Regnicolară din România este același cult religios ca și Biserica Evanghelică din România, reclamantul fiind forul său tutelar, în calitate de continuator al Consistoriului Evanghelic Regnicolar; - imobilul în discuție, proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice din România, a fost preluat de Statul Român cu titlu valabil, respectiv Legea nr. 485/1944; - ulterior preluării, în anul 1984, același imobil a fost închiriat pârâților N.D. și M., care l-au cumpărat în anul 1997, de la Statul Român, prin R.A.G.C.L. Sibiu (actualmente SC U. Sibiu), conform Legii nr. 112/1995 și Legii nr. 85/1992; - în momentul încheierii actului translativ de proprietate nu opera interdicția prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu exista vreo cauză de nulitate absolută a acestui contract.

Reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 83 din 25 ianuarie 2005, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, în raport de valoarea obiectului litigiului (sub un miliard de lei), sentința este supusă doar recursului, care, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., trebuie soluționat de instanța imediat superioară judecătoriei. Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin decizia nr. 170 din 7 aprilie 2005, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Sibiu și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, pe considerentul că în speță nu sunt operante dispozițiile Legii nr. 195/2004, adoptată ulterior pronunțării sentinței atacate și supusă așadar apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că: - apelul în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei a fost suprimat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 26 mai 2004, deci ulterior pronunțării hotărârii atacate; - drept consecință, sentința Judecătoriei Sibiu este supusă și apelului, iar nu doar recursului, cum greșit a considerat Curtea de Apel Sibiu; - urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, în prezent competența soluționării acestei căi de atac revine însă Tribunalului Sibiu. Așa fiind, conform art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, se va stabili competența soluționării apelului declarat de reclamant în favoarea instanței sus menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Sibiu competența soluționării apelului declarat de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România împotriva sentinței civile nr. 8076 din 15 decembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.