ÎCCJ, decizie (scj.ro #82333)

Contract de vânzare-cumpărare reglementat prin

Legea nr. 85/1992. Nulitatea  absolută a contractului.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Obligații. Contracte. Contract de

vânzare-cumpărare reglementat prin Legea nr. 85/1992. Nulitatea  absolută

a contractului.

Index

alfabetic

Drept civil.

-

Contract de vânzare-cumpărare reglementat prin Legea nr. 85/1992

-

Nulitatea  absolută a contractului.

Legea nr. 85/1992: art. 19

Contractele prin care s-au vândut chiriașilor locuințele construite de

Biserica Evanghelică CA sunt nule, conform art. 19 din Legea nr. 85/1992.

În baza dispozițiilor mai sus menționate era permisă numai

vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, în sensul prevăzut,

limitativ în art. 1 al Legii.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5399 din 17 iunie

2000.

La de 13 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior  al Bisericii

Evanghelice CA din România a chemat în judecată pârâții Municipiul Sibiu prin

primar, SC „URBANA” SA Sibiu, L.A. și I.A., pentru a se dispune anularea

contractului de vânzare – cumpărare având ca obiect un apartament situat în

Sibiu, înscris în CF 12067 nr.top 895/13, 896/13, 899/13, repunerea părților în

situația anterioară și rectificarea cărții funciare, în sensul radierii

înscrierii privitoare la acest contract.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul menționat a fost

proprietatea acestuia; Municipiul Sibiu a fost notificat în mai multe rânduri,

cu privire la acest aspect; acesta a procedat la vânzarea imobilului

proprietatea reclamantului.

La termenul fixat pentru judecarea cererii de chemare în judecată, reclamantul

a precizat acțiunea în sensul constatării nulității contractului de vânzare –

cumpărare și în raport de dispozițiile Legii nr.85/1992.

Prin sentința nr.1345 din 27 februarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins

acțiunea, ca neîntemeiată. S-a reținut că: imobilul menționat a

constituit  proprietatea reclamantei, fiind ulterior transcris în favoarea

Statului Român; pârâții L.A. și I.A. au deținut apartamentul în baza unui

contract de închiriere; la data de 11 septembrie 1997, apartamentul a fost

vândut foștilor chiriași, în temeiul Legii nr.85/1992 și Legii nr.112/1995,

anterior adoptării actelor normative care interziceau vânzarea imobilelor care

au aparținut cultelor religioase sau schimbarea destinației lor.

Împotriva hotărârii primei instanțe reclamantul a declarat apel, criticile

privind greșita stabilire a situației de fapt.

Curtea de Apel Alba – Iulia, secția civilă, prin decizia nr.1539/A/2004 din 15

octombrie 2004, a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a

stabilit corect situația de fapt, corespunzător probatoriului administrat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs.

S-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, cu referire la

împrejurarea aprecierii ca validă a vânzării unui imobil, deși acesta nu se

înscria între categoriile de imobile ce puteau fi înstrăinate în temeiul Legii

nr.85/1992 și ale Legii nr.112/1995.

Totodată, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era

hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, cu referire la nedovedirea construirii

apartamentului în litigiu din fondurile statului.

Recursul este fondat,.

Prin Legea nr. 85/1992, cu trimitere la Decretul-Lege nr. 61/1990 s-au stabilit

dispoziții în favoarea chiriașilor, considerate norme de justiție socială,

întrucât dă posibilitatea acestora  să cumpere, la un preț modic,

locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul

sistem statal – juridic.

Dat fiind caracterul special, în considerarea scopului menționat, al normelor

cuprinse în Legea nr.85/1992, dispozițiile acesteia sunt de strictă interpretare

și aplicare, la situațiile  expres  reglementate.

Una din aceste situații avute în vedere de legiuitor privește categoria de

locuințe ce  pot  face obiectul înstrăinării, cu plată, către

chiriaș.

Or, în cauză, probele administrate nu au dovedit construirea din fondurile

statului a imobilului ce face obiectul revendicării.

Drept urmare, instanțele trebuiau să constate că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 85/1992 privitoare la nulitatea absolută a

contractelor încheiate cu încălcarea acestei legi.

Nepronunțându-se în acest sens, hotărârile sunt nelegale.

În consecință, Curtea a admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul

că a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în tot hotărârea primei

instanțe, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și

precizată.