ÎCCJ, decizie (scj.ro #82333)

Contract de vânzare-cumpărare reglementat prin Legea nr. 85/1992. Nulitatea absolută a contractului. Cuprins pe materii . Drept civil. Obligații. Contracte. Contract de vânzare-cumpărare reglementat prin Legea nr. 85/1992. Nulitatea absolută a contractului. Index alfabetic Drept civil. - Contract de vânzare-cumpărare reglementat prin Legea nr. 85/1992 - Nulitatea absolută a contractului. Legea nr. 85/1992: art. 19 Contractele prin care s-au vândut chiriașilor locuințele construite de Biserica Evanghelică CA sunt nule, conform art. 19 din Legea nr. 85/1992. În baza dispozițiilor mai sus menționate era permisă numai vânzarea locuințelor construite din fondurile statului, în sensul prevăzut, limitativ în art. 1 al Legii.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5399 din 17 iunie 2000. La de 13 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a chemat în judecată pârâții Municipiul Sibiu prin primar, SC „URBANA” SA Sibiu, L.A. și I.A., pentru a se dispune anularea contractului de vânzare – cumpărare având ca obiect un apartament situat în Sibiu, înscris în CF 12067 nr.top 895/13, 896/13, 899/13, repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare, în sensul radierii înscrierii privitoare la acest contract. În motivarea cererii reclamantul a arătat că imobilul menționat a fost proprietatea acestuia; Municipiul Sibiu a fost notificat în mai multe rânduri, cu privire la acest aspect; acesta a procedat la vânzarea imobilului proprietatea reclamantului.

La termenul fixat pentru judecarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a precizat acțiunea în sensul constatării nulității contractului de vânzare – cumpărare și în raport de dispozițiile Legii nr.85/1992. Prin sentința nr.1345 din 27 februarie 2004, Judecătoria Sibiu a respins acțiunea, ca neîntemeiată. S-a reținut că: imobilul menționat a constituit proprietatea reclamantei, fiind ulterior transcris în favoarea Statului Român; pârâții L.A. și I.A. au deținut apartamentul în baza unui contract de închiriere; la data de 11 septembrie 1997, apartamentul a fost vândut foștilor chiriași, în temeiul Legii nr.85/1992 și Legii nr.112/1995, anterior adoptării actelor normative care interziceau vânzarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau schimbarea destinației lor.

Împotriva hotărârii primei instanțe reclamantul a declarat apel, criticile privind greșita stabilire a situației de fapt. Curtea de Apel Alba – Iulia, secția civilă, prin decizia nr.1539/A/2004 din 15 octombrie 2004, a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a stabilit corect situația de fapt, corespunzător probatoriului administrat. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs. S-a susținut că hotărârea este lipsită de temei legal, cu referire la împrejurarea aprecierii ca validă a vânzării unui imobil, deși acesta nu se înscria între categoriile de imobile ce puteau fi înstrăinate în temeiul Legii nr.85/1992 și ale Legii nr.112/1995. Totodată, instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, cu referire la nedovedirea construirii apartamentului în litigiu din fondurile statului.

Recursul este fondat,. Prin Legea nr. 85/1992, cu trimitere la Decretul-Lege nr. 61/1990 s-au stabilit dispoziții în favoarea chiriașilor, considerate norme de justiție socială, întrucât dă posibilitatea acestora să cumpere, la un preț modic, locuințele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal – juridic. Dat fiind caracterul special, în considerarea scopului menționat, al normelor cuprinse în Legea nr.85/1992, dispozițiile acesteia sunt de strictă interpretare și aplicare, la situațiile expres reglementate. Una din aceste situații avute în vedere de legiuitor privește categoria de locuințe ce pot face obiectul înstrăinării, cu plată, către chiriaș. Or, în cauză, probele administrate nu au dovedit construirea din fondurile statului a imobilului ce face obiectul revendicării.

Drept urmare, instanțele trebuiau să constate că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 85/1992 privitoare la nulitatea absolută a contractelor încheiate cu încălcarea acestei legi. Nepronunțându-se în acest sens, hotărârile sunt nelegale. În consecință, Curtea a admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în tot hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.