ÎCCJ, decizie (scj.ro #82318)

Contract de vânzare-cumpărare, fondat pe Legea nr . 85/1992, având ca obiect un imobil preluat de stat de la un cult religios Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil preluat de stat de la un cult religios. Nulitate absolută Index alfabetic : Drept civil - cult religios - imobil preluat de stat de la un cult religios - contract de vânzare-cumpărare - nulitatea contractului prin care statul a vândut imobilul Legea nr . 85/1992 Legea nr . 112/1995 O.U.G. nr . 94/2000 O.U.G.

nr . 184/2002 Imobilul preluat de stat de la un cult religios nu putea fi vândut chiriașului în temeiul Legii nr . 85/1992, nefiind îndeplinite condițiile acestei legi – imobile construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat - și sunt nule absolut contractele, chiriașul cumpărător neputând invoca buna-credință . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.5120 din 13 iunie 2005 Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr.615 din 29 ianuarie 2004, a respins acțiunea prin care Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a cerut să se constate nulitatea absolută a contractului nr.5122/1998 prin care S.C. „Urbana” SA – fostă RAGCL Sibiu a vândut chiriașei U.M.

un apartament situat în Sibiu. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr . 1136/A/2 iulie 2004, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentința atacată și, procedând la o nouă judecată, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și a dispus radierea înscrierii privitoare la acest contract și restabilirea situației anterioare de carte funciară. Considerând decizia nelegală, au declarat recurs pârâții Municipiul Sibiu, S.C. „Urbana” S.A.

Sibiu și cumpărătoarea U.M., susținând, în esență, că: imobilul a fost preluat de la Grupul Etnic German în baza Decretului nr . 485/1944 cu titlu valabil; acest decret nu se regăsește printre actele normative de preluare abuzivă, enumerate limitativ în art . 2 al Legii nr . 10/2001; imobilul se încadrează în categoria celor prevăzute de Legea nr . 85/1992, găsindu-și aplicarea dispozițiile art . 7 alin. 2 din această lege și Legea nr . 112/1995; vânzarea intervenită este validă, statul român fiind proprietar tabular al imobilului iar U.M.

titulara unui contract de închiriere; a existat bună credință care este prezumată, conform art . 1899 alin. 2 C.civ ., la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind îndeplinite cerințele art . 46 alin. 1, 2 din Legea nr . 10/2001; preluarea de către stat a imobilului s-a realizat în octombrie 1944, doar operațiunile de intabulare în CF au avut loc în 1947, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr . 501/2002 și acțiunea este inadmisibilă. Recursurile sunt nefondate . Excepția inadmisibilității acțiunii în mod justificat a fost respinsă de curtea de apel. Art . 1 din Legea nr . 501/2002 de aprobare a O.U.G. nr . 94/2000 prevede că sunt supuse, măsurilor recuperatorii doar acele imobile aparținând cultelor religioase care au fost preluate abuziv de statul român în perioada 6.03.1945-22.12.1989.

Din cartea funciară 10340 Sibiu reiese că imobilul a fost preluat conform Legii nr . 485/1944 și a fost trecut în proprietatea statului român și intabulat ca atare în baza adresei nr . 1447/28.09.1947 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul General pentru Administrarea și Lichidarea bunurilor grupului etnic german, act ce se încadrează în perioada prevăzută de O.U.G. nr . 94/2000. Imobilul se încadrează în aceste dispoziții, pentru că, deși preluarea de către stat s-a făcut în octombrie 1944 prin Decretul-Lege nr . 485/1944 era necesară înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului pentru transmiterea dreptului, cerință realizată la 9.11.1945, înăuntrul perioadei de referință prevăzută de lege.

Legea nr . 369/1943 pentru extinderea legislației civile și comerciale peste Carpați, prevedea: „constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea drepturilor reale imobiliare se face prin înscrierea în cartea funciară”. Din C.F., rezultă că proprietar tabular al imobilului la data preluării acestuia de statul român era Biserica Evanghelică Regnicolară și nu Grupul Etnic German așa cum se susține în recursuri. Biserica Regnicolară S.A. din România este același cult religios cu cel reprezentat de reclamant, acesta nu și-a încetat existența după 6.03.1945 și s-a bucurat de continuitate pe teritoriul României conform adeverinței nr . 1967/DRC/2003 a Ministerului Culturii și Cultelor. Fiind vorba de un imobil aparținând unui cult religios, preluat în perioada stabilită de lege în mod abuziv, i se aplică dispozițiile art . 6 alin. 3 din O.U.G.

nr . 184/2002 prin care persoanelor îndreptățite li se acordă posibilitatea să solicite constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Din examinarea cuprinsului contractului de vânzare-cumpărare nr . 5122/1998 încheiat între RAGCL Sibiu, actuala S.C. „Urbana” S.A. și U.M., având ca obiect apartamentul în discuție, rezultă că vânzarea s-a făcut atât în temeiul Legii nr . 85/1992 și a Legii nr . 112/1995. Condițiile prevăzute de aceste legi nu sunt îndeplinite, întrucât imobilul nu era construit din fondurile statului sau a unităților economice sau bugetare de stat (Legea nr . 85/1992) și nici nu este vorba de imobil preluat de la persoane fizice (Legea nr . 112/1995), ci de la un cult religios (ori, art . 25 din Legea nr . 112/1995 stabilea apariția de reglementări speciale pentru această categorie).

Chiar și dispozițiile art . 7 alin. 2 din Legea nr . 85/1992 așa cum au fost modificate prin Legea nr . 79/1997 prevăd: „Pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere și locuințele care înainte de 6.03.1945 au aparținut regiilor autonome, instituțiilor și societăților cu capital de stat mixt sau privat care și-au încetat existența după această dată”. Or, Biserica Evanghelică Regnicolară S.A. nu și-a încetat existența, s-a bucurat de continuitate pe teritoriul României. Potrivit dispozițiilor art . 1899 alin. 2 C.civ ., buna-credință la încheierea convenției se prezumă. Însă, în speță, dat fiind încălcarea normelor imperative legale, aceasta numai poate fi folosită pentru ca actul de vânzare-cumpărare să poată fi considerat valid potrivit dispozițiilor art . 46 din Legea nr . 10/2001 întrucât s-ar accepta necunoașterea legii.

În consecință, soluția criticată este legală, astfel că, recursurile au fost respinse.