ÎCCJ, decizie (scj.ro #82318)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82318) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de vânzare-cumpărare, fondat pe Legea
nr
. 85/1992, având ca obiect un imobil preluat de stat de
la un cult religios
Cuprins pe materii
: Drept civil. Obligații. Contract de
vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil preluat de stat de la un cult
religios. Nulitate absolută
Index alfabetic
: Drept civil
-
cult religios
-
imobil preluat de stat de la un cult religios
-
contract de vânzare-cumpărare
-
nulitatea contractului prin care statul a vândut imobilul
Legea
nr
. 85/1992
Legea
nr
. 112/1995
O.U.G.
nr
. 94/2000
O.U.G.
nr
. 184/2002
Imobilul preluat de stat de la un cult religios nu putea fi vândut
chiriașului în temeiul Legii
nr
. 85/1992,
nefiind
îndeplinite condițiile acestei legi – imobile
construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori
bugetare de stat - și sunt nule absolut contractele, chiriașul
cumpărător
neputând
invoca
buna-credință
.
I.C.C.J.,
secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr.5120 din 13 iunie 2005
Judecătoria Sibiu, prin sentința
civilă nr.615 din 29 ianuarie 2004, a respins acțiunea prin care
Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a cerut să
se constate nulitatea absolută a contractului nr.5122/1998 prin care
S.C. „Urbana” SA – fostă RAGCL Sibiu a vândut chiriașei U.M. un
apartament situat în Sibiu.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția
civilă, prin decizia
nr
. 1136/A/2 iulie 2004, a
admis apelul declarat de reclamant, a schimbat în tot sentința
atacată și, procedând la o nouă judecată, a admis
acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare și a dispus radierea înscrierii privitoare la acest
contract și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Considerând decizia nelegală, au declarat
recurs pârâții Municipiul Sibiu, S.C. „Urbana” S.A. Sibiu și
cumpărătoarea U.M., susținând, în esență, că:
imobilul a fost preluat de la Grupul Etnic German în baza Decretului
nr
. 485/1944 cu titlu valabil; acest decret nu se
regăsește printre actele normative de preluare abuzivă,
enumerate limitativ în
art
. 2 al Legii
nr
. 10/2001; imobilul se încadrează în categoria celor
prevăzute de Legea
nr
. 85/1992,
găsindu-și aplicarea dispozițiile
art
.
7 alin. 2 din această lege și Legea
nr
.
112/1995; vânzarea intervenită este validă, statul român fiind
proprietar tabular al imobilului iar U.M. titulara unui contract de închiriere;
a existat bună credință care este prezumată, conform
art
. 1899 alin. 2
C.civ
., la
încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind îndeplinite
cerințele
art
. 46 alin. 1, 2 din Legea
nr
. 10/2001; preluarea de către stat a imobilului s-a
realizat în octombrie 1944, doar operațiunile de intabulare în CF au avut
loc în 1947, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii
nr
. 501/2002 și acțiunea este inadmisibilă.
Recursurile sunt
nefondate
.
Excepția inadmisibilității
acțiunii în mod justificat a fost respinsă de curtea de apel.
Art
. 1 din Legea
nr
. 501/2002 de
aprobare a O.U.G.
nr
. 94/2000 prevede că sunt
supuse, măsurilor recuperatorii doar acele imobile aparținând
cultelor religioase care au fost preluate abuziv de statul român în perioada
6.03.1945-22.12.1989.
Din cartea funciară 10340 Sibiu reiese
că imobilul a fost preluat conform Legii
nr
.
485/1944 și a fost trecut în proprietatea statului român și intabulat
ca atare în baza adresei
nr
. 1447/28.09.1947 a
Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul General pentru
Administrarea și Lichidarea bunurilor grupului etnic german, act ce se
încadrează în perioada prevăzută de O.U.G.
nr
.
94/2000.
Imobilul se încadrează în aceste
dispoziții, pentru că, deși preluarea de către stat s-a
făcut în octombrie 1944 prin
Decretul-Lege
nr
. 485/1944 era necesară înscrierea în cartea
funciară a dreptului de proprietate al statului pentru transmiterea
dreptului, cerință realizată la 9.11.1945, înăuntrul
perioadei de referință prevăzută de lege.
Legea
nr
. 369/1943
pentru extinderea legislației civile și comerciale peste
Carpați, prevedea: „constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea
drepturilor reale imobiliare se face prin înscrierea în cartea funciară”.
Din C.F., rezultă că proprietar
tabular al imobilului la data preluării acestuia de statul român era
Biserica Evanghelică
Regnicolară
și nu
Grupul Etnic German așa cum se susține în recursuri.
Biserica
Regnicolară
S.A. din România este același cult religios cu cel reprezentat de
reclamant, acesta nu și-a încetat existența după 6.03.1945
și s-a bucurat de continuitate pe teritoriul României conform
adeverinței
nr
. 1967/DRC/2003 a Ministerului
Culturii și Cultelor.
Fiind vorba de un imobil aparținând unui
cult religios, preluat în perioada stabilită de lege în mod abuziv, i se
aplică dispozițiile
art
. 6 alin. 3 din
O.U.G.
nr
. 184/2002 prin care persoanelor
îndreptățite li se acordă posibilitatea să solicite
constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare
încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în
vigoare la data înstrăinării.
Din examinarea cuprinsului contractului de
vânzare-cumpărare
nr
. 5122/1998 încheiat între
RAGCL Sibiu, actuala S.C. „Urbana” S.A. și U.M., având ca obiect
apartamentul în discuție, rezultă că vânzarea s-a
făcut atât în temeiul Legii
nr
. 85/1992 și
a Legii
nr
. 112/1995.
Condițiile prevăzute de aceste legi
nu sunt îndeplinite, întrucât imobilul nu era construit din fondurile statului
sau a unităților economice sau bugetare de stat (Legea
nr
. 85/1992) și nici nu este vorba de imobil preluat
de la persoane fizice (Legea
nr
. 112/1995), ci de la
un cult religios (ori,
art
. 25 din Legea
nr
. 112/1995 stabilea apariția de reglementări
speciale pentru această categorie).
Chiar și dispozițiile
art
. 7 alin. 2 din Legea
nr
.
85/1992 așa cum au fost modificate prin Legea
nr
.
79/1997 prevăd: „Pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere
și locuințele care înainte de 6.03.1945 au aparținut regiilor
autonome, instituțiilor și societăților cu capital de stat
mixt sau privat care și-au încetat existența după această
dată”. Or, Biserica Evanghelică
Regnicolară
S.A. nu și-a încetat existența, s-a bucurat de continuitate pe
teritoriul României.
Potrivit dispozițiilor
art
. 1899 alin. 2
C.civ
.,
buna-credință la încheierea convenției se prezumă.
Însă, în speță, dat fiind încălcarea normelor imperative
legale, aceasta numai poate fi folosită pentru ca actul de
vânzare-cumpărare să poată fi considerat valid potrivit
dispozițiilor
art
. 46 din Legea
nr
. 10/2001 întrucât s-ar accepta necunoașterea legii.
În consecință, soluția
criticată este legală, astfel că, recursurile au fost
respinse.