ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4480/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 123 din 20

septembrie 2004 a Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios

administrativ, pronunțată în dosarul nr. 2822/2004, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta SC M.I. SRL Arad, împotriva pârâților M.I. și SC G. SA

constatându-se nulitatea absolută a contractului individual de muncă din 19 mai

2000, încheiat între cei doi pârâți.

Instanța a constatat că lipsește

total consimțământul SC T. SA, în contractul din 18 mai 2000, încheiat prin

fraudarea legii de către fostul administrator, prin încălcarea dispozițiilor

imperative al art. 35 alin. (1) din decretul nr. 31/1954 și ale art. 71 alin.

(1) și art. 111 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990 republicată,

precum și pe cele ale dispozițiilor art. 948 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul M.I., invocând printre altele necompetența secției

comerciale a Tribunalului Arad în soluționarea cauzei în primă instanță și

greșita compunere a completului de judecată de primă instanță, arătând că

potrivit art. 17 alin. (1

1

) - (3

1

) din Legea nr. 92/1992

litigiile de muncă se judecă de complete speciale ale secțiilor civile ale

tribunalelor, acestea având în componență doi judecători și doi magistrați

asistenți, solicitându-se anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare la Tribunalul Arad, secția civilă în complet special

pentru soluționarea litigiilor de muncă.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 2/ A din 10

ianuarie 2005 a respins excepția de netimbrare a apelului formulat de pârâtul M.I.,

a admis apelul acestuia, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Arad, secția civilă, la completul

specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă.

Pentru a se pronunța astfel a

reținut că în cauză este vorba despre un litigiu de muncă, indiferent de

aprecierea reclamantei că ar fi vorba de un litigiu comercial, întrucât

obiectul acțiunii este constituit de cererea reclamantei de constituire a

nulității absolute a unui contract de muncă sau a mențiunilor privind

majorările de salariu.

Astfel, potrivit art. 68 lit. b) din

Legea nr. 168/1999 sunt considerate conflicte de drepturi, printre altele,

conflictele în legătură cu constatarea nulității contractelor individuale sau

colective de muncă ori a unor clauze ale acestora, aceste dispoziții fiind

aplicabile raporturilor juridice dintre părți, față de faptul că contractul de

muncă contestat în prezenta cauză a fost încheiat la 18 mai 2000.

Potrivit art. 17 alin. (1

1

)

- (3

1

) din Legea nr. 92/1992 și art. 2 lit. b

1

) C. proc.

civ., litigiile de muncă se judecă de complete speciale ale secțiilor civile

ale tribunalelor, acestea având în competență doi judecători și doi magistrați

consultanți.

Reținând natura litigiului ca fiind

de dreptul muncii, s-a apreciat și asupra scutirii de plata taxei de timbru.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanta SC M.I. SRL Arad, prin administrator judiciar SC E.

SA Arad și pârâta SC G. SA.

Reclamanta a invocat, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, că

instanța a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece actul

juridic a cărui anulare se pretinde are ca fundament raporturile decurgând din

calitatea de acționar a reclamantei și de mandatar al intimatului M.I., numit

prin hotărâre a A.G.A., raporturi juridice comerciale, guvernate de Legea nr. 31/1990,

republicată, privind societățile comerciale, încât competența materială revenea

instanței care a fost legal investită și nu instanței specializată în

soluționarea litigiilor de muncă.

Pârâta a invocat, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a criticat soluția sub aspectul

soluționării ambelor excepții, atât aceea a netimbrării apelului de către pârât

cât și a necompetenței materiale a instanței.

A susținut că, potrivit art. 11 și art.

20 din Legea nr. 146/1997, modificată apelantul pârât M.I. avea obligația

timbrării apelului cu jumătate din taxa judiciară de timbru achitată în primă

instanță și cu toate că instanța i-a pus în vedere la 6 decembrie 2004 să

satisfacă această obligație, ulterior, încălcând art. 20 alin. (3) din lege, a

respins excepția de netimbrare.

Cu privire la necompetența materială

a arătat că acțiunea promovată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990,

care se completează cu dispozițiile codului comercial și prevederile statutare

ale societății, pârâtul având calitatea de administrator, ceea ce exclude incidența

dispozițiilor art. 281 și art. 282 C. muncii., privind jurisdicția muncii și

părțile conflictului de muncă.

Recursurile sunt nefondate.

Într-adevăr, dacă, în cazul

mandatului mandatarul încheie acte juridice în numele și pe seama mandatului,

având libertate de acțiune în conducerea afacerii, în cazul contractului de

muncă, salariatul îndeplinește acte materiale și se află în raporturi de

subordonare față de angajator potrivit Legii nr. 31/1990, respectiv,

administratorii fiind legați de societatea comercială în virtutea unui mandat

comercial.

În speță, însă, obiectul acțiunii îl

constituie desființarea unui contract de muncă, independent de ceea ce legea

specială reglementează în privința naturii raporturilor juridice dintre

administratori și societatea comercială, iar instanța a făcut o corectă

interpretare a acestuia nu neapărat prin raportare la calificarea pe care

părțile au dat-o convenției ci, în principal, la drepturile și obligațiile pe

care le definește, și anume, prestarea unor acte materiale în schimbul unui

salariu lunar.

Ori, în raport de obiectul acțiunii,

desființarea unui contract de muncă și nu a mandatului comercial existând

situații în practică, jurisdicția aparține instanței de dreptul muncii aceasta

fiind competentă să analizeze acțiunea atât din punct de vedere al calității

procesuale cât și pe fond, litigiile în legătură cu încheierea contractului de

muncă fiind scutite de plata taxei de timbru.

Așa fiind, criticile formulate de

recurente și întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., sunt nefondate încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC G. SA, împotriva deciziei nr. 2 din 10 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC M.I. SRL, prin administrator judiciar SC E. SA Arad, împotriva

aceleiași decizii ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2005.