ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4480/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 123 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în dosarul nr. 2822/2004, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL Arad, împotriva pârâților M.I. și SC G. SA constatându-se nulitatea absolută a contractului individual de muncă din 19 mai 2000, încheiat între cei doi pârâți. Instanța a constatat că lipsește total consimțământul SC T. SA, în contractul din 18 mai 2000, încheiat prin fraudarea legii de către fostul administrator, prin încălcarea dispozițiilor imperative al art. 35 alin. (1) din decretul nr. 31/1954 și ale art. 71 alin. (1) și art. 111 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990 republicată, precum și pe cele ale dispozițiilor art. 948 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M.I., invocând printre altele necompetența secției comerciale a Tribunalului Arad în soluționarea cauzei în primă instanță și greșita compunere a completului de judecată de primă instanță, arătând că potrivit art. 17 alin. (1 1 ) - (3 1 ) din Legea nr. 92/1992 litigiile de muncă se judecă de complete speciale ale secțiilor civile ale tribunalelor, acestea având în componență doi judecători și doi magistrați asistenți, solicitându-se anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Arad, secția civilă în complet special pentru soluționarea litigiilor de muncă.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 2/ A din 10 ianuarie 2005 a respins excepția de netimbrare a apelului formulat de pârâtul M.I., a admis apelul acestuia, a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Arad, secția civilă, la completul specializat pentru soluționarea litigiilor de muncă. Pentru a se pronunța astfel a reținut că în cauză este vorba despre un litigiu de muncă, indiferent de aprecierea reclamantei că ar fi vorba de un litigiu comercial, întrucât obiectul acțiunii este constituit de cererea reclamantei de constituire a nulității absolute a unui contract de muncă sau a mențiunilor privind majorările de salariu.

Astfel, potrivit art. 68 lit. b) din Legea nr. 168/1999 sunt considerate conflicte de drepturi, printre altele, conflictele în legătură cu constatarea nulității contractelor individuale sau colective de muncă ori a unor clauze ale acestora, aceste dispoziții fiind aplicabile raporturilor juridice dintre părți, față de faptul că contractul de muncă contestat în prezenta cauză a fost încheiat la 18 mai 2000. Potrivit art. 17 alin. (1 1 ) - (3 1 ) din Legea nr. 92/1992 și art. 2 lit. b 1 ) C. proc. civ., litigiile de muncă se judecă de complete speciale ale secțiilor civile ale tribunalelor, acestea având în competență doi judecători și doi magistrați consultanți. Reținând natura litigiului ca fiind de dreptul muncii, s-a apreciat și asupra scutirii de plata taxei de timbru.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta SC M.I. SRL Arad, prin administrator judiciar SC E. SA Arad și pârâta SC G. SA. Reclamanta a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susținând, în esență, că instanța a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece actul juridic a cărui anulare se pretinde are ca fundament raporturile decurgând din calitatea de acționar a reclamantei și de mandatar al intimatului M.I., numit prin hotărâre a A.G.A., raporturi juridice comerciale, guvernate de Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale, încât competența materială revenea instanței care a fost legal investită și nu instanței specializată în soluționarea litigiilor de muncă.

Pârâta a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a criticat soluția sub aspectul soluționării ambelor excepții, atât aceea a netimbrării apelului de către pârât cât și a necompetenței materiale a instanței. A susținut că, potrivit art. 11 și art. 20 din Legea nr. 146/1997, modificată apelantul pârât M.I. avea obligația timbrării apelului cu jumătate din taxa judiciară de timbru achitată în primă instanță și cu toate că instanța i-a pus în vedere la 6 decembrie 2004 să satisfacă această obligație, ulterior, încălcând art. 20 alin. (3) din lege, a respins excepția de netimbrare.

Cu privire la necompetența materială a arătat că acțiunea promovată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 31/1990, care se completează cu dispozițiile codului comercial și prevederile statutare ale societății, pârâtul având calitatea de administrator, ceea ce exclude incidența dispozițiilor art. 281 și art. 282 C. muncii., privind jurisdicția muncii și părțile conflictului de muncă. Recursurile sunt nefondate. Într-adevăr, dacă, în cazul mandatului mandatarul încheie acte juridice în numele și pe seama mandatului, având libertate de acțiune în conducerea afacerii, în cazul contractului de muncă, salariatul îndeplinește acte materiale și se află în raporturi de subordonare față de angajator potrivit Legii nr. 31/1990, respectiv, administratorii fiind legați de societatea comercială în virtutea unui mandat comercial.

În speță, însă, obiectul acțiunii îl constituie desființarea unui contract de muncă, independent de ceea ce legea specială reglementează în privința naturii raporturilor juridice dintre administratori și societatea comercială, iar instanța a făcut o corectă interpretare a acestuia nu neapărat prin raportare la calificarea pe care părțile au dat-o convenției ci, în principal, la drepturile și obligațiile pe care le definește, și anume, prestarea unor acte materiale în schimbul unui salariu lunar. Ori, în raport de obiectul acțiunii, desființarea unui contract de muncă și nu a mandatului comercial existând situații în practică, jurisdicția aparține instanței de dreptul muncii aceasta fiind competentă să analizeze acțiunea atât din punct de vedere al calității procesuale cât și pe fond, litigiile în legătură cu încheierea contractului de muncă fiind scutite de plata taxei de timbru.

Așa fiind, criticile formulate de recurente și întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., sunt nefondate încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC G. SA, împotriva deciziei nr. 2 din 10 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, ca nefondat. Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.I. SRL, prin administrator judiciar SC E. SA Arad, împotriva aceleiași decizii ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2005.