ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2006

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 28 ianuarie 2002 și precizată ulterior, reclamantul S.I. a

solicitat, în contradictoriu cu Statul român, prin Ministerul Finanțelor,

Ministerul de Interne, Ministerul Justiției - Comisia pentru acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă și Direcția de Muncă și

Solidaritate Socială a județului Dolj, să i se recunoască calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă, să se procedeze la o nouă recalculare a pensiei

militare, urmând ca aceasta să-i fie acordată retroactiv (de la 1 martie 1990,

la zi), cu toate indexările, să i se recunoască calitatea de beneficiar al

Decretului - lege nr. 118/1990 și toate drepturile prevăzute de acest decret și

să fie obligat Statul român la plata daunelor morale în cuantumul precizat.

După un prim ciclu

procesual, rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 515 din 9 septembrie

2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență,

că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr.

29/1990, respectiv vătămarea unor drepturi recunoscute de lege printr-un act

administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prin decizia nr. 3631 din 9

iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de S.I. împotriva

sentinței nr. 515 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ, ca nefondat, reținându-se, în esență, pe de o parte,

că în mod corect a reținut instanța de fond, că acesta nu a făcut dovada

încălcării vreunui drept recunoscut de lege, iar, pe de altă parte, că sunt

neîntemeiate și motivele de recurs privind acordarea daunelor materiale sau

morale.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4480

din 22 septembrie 2005, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată împotriva hotărârilor mai sus arătate, reținându-se neîndeplinirea

condițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 19 mai 2006, S.I.

a expediat poștal contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3631

din 9 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal (cerere înregistrată la data de 23 mai 2005), invocând

nelegalitatea și netemeinicia acesteia, precum și dispozițiile art. 317 și 318

C. proc. civ., ale Decretului - lege nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999.

În dezvoltarea motivelor

contestației sale în anulare, S.I. a reiterat argumentele arătate în acțiunea

sa, precum și în precizările ulterioare ale acesteia, arătând că instanțele nu

au luat în cercetare și nu au judecat confiscarea drepturilor sale la pensie,

prin Decretul nr. 214/1977, în contra sa derulându-se scenarii pentru

confiscarea pensiei sale de gradul III, atât înainte de 1989, cât și în martie

1990, situații pe care apreciază că le-a dovedit pe deplin. În opinia

contestatorului, S.R.I., în calitate de succesor al securității, a acționat în

contra sa și a drepturilor sale de pensie militară.

Mai arată contestatorul, că

instanțele au omis a se pronunța cu privire la capătul de cerere referitor la

Statul român, reprezentat de Ministerul de Finanțe.

De asemenea, arată

contestatorul, instanțele nu au examinat probele privind cererile sale

referitoare la recunoașterea calității sale de luptător în rezistența

anticomunistă și la beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr.

118/1990, iar soluția dată cererii sale de recalculare a pensiei nu a avut în

vedere dispozițiile legale aplicabile situației de fapt.

Contestatorul mai susține că

instanțele, nu numai că nu au soluționat toate cererile formulate în cauză și

nu au examinat toate probele administrate, dar nu i-au admis nici proba cu

martori și nici expertiza propusă.

Totodată, acesta reiterează

în detaliu toate aspectele pe care le-a apreciat ca fiind acțiuni de persecuție

asupra și pe care instanțele nu le-au avut în vedere.

Concluzionând, contestatorul

a precizat că solicită anularea hotărârii atacate și, în consecință și a

celorlalte hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, acordarea cheltuielilor

de judecată în sumă de 5 milioane lei, precum și obligarea D.M.F.D.S.S. să-i

acorde drepturile de persecutat politic conform art. 1, 2 și 11 din Decretul -

lege nr. 118/1990, a indemnizației de 5 milioane lei începând cu 1 ianuarie

1996; obligarea Ministerului Administrației și Internelor să-i plătească un

miliard vechi daune morale și 1,2 miliarde lei vechi drepturile de pensie

militară pe care i le-a confiscat în martie 1990; obligarea Ministerului

Justiției la plata unei daune morale de 3 miliarde lei vechi și obligarea acestuia

să-i recunoască calitatea de luptător în rezistența anticomunistă; obligarea

Statului român la plata unor daune morale de 5 miliarde lei vechi, pentru că a

fost părtaș, în opinia contestatorului, la organizarea persecuției sale

politice, a promulgat legi în spiritul acestei persecuții, cât și legi prin

care i s-a confiscat pensia militară.

În memoriul expediat poștal

și înregistrat la 27 septembrie 2006, S.I. reiterează aspectele arătate în

contestația în anulare, precizând că se va judeca separat și cu Casa de Pensii

a Ministerului Administrației și Internelor, după ce va primi răspuns de la

Comisia Centrală de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, având

în vedere că are dreptul, în opinia sa, la o pensie de 14-15 milioane lei, iar

nu de 5 milioane lei.

Examinând contestația în

anulare formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este cunoscut că

printre căile extraordinare de atac de retractare se află și contestația în

anulare.

Cazurile în care contestația

în anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o

prevăd fiind de strictă interpretare.

Astfel, conform art. 317 C. proc. civ.:

„

Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

-

când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii;

-

când hotărârea a fost

dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai

sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

În cauză, Înalta

Curte nu constată existența vreunuia din aceste motive.

De asemenea

,

potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.:

-

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Așadar, prima ipoteză prevăzută de

art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale evidente, esențiale, în

legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale

neputând a fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a

probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Prin urmare, legiuitorul nu

a urmărit ca prin această cale extraordinară de atac de retractare să deschidă

părților calea recursului la recurs. Chiar dacă un motiv de recurs invocat ar

fi fost greșit interpretat, aceasta ar constitui o greșeală de judecată, or, pe

calea contestației în anulare nu pot fi îndreptate, astfel cum s-a arătat,

eventuale greșeli de judecată.

Referitor la pretinsa

omisiune a cercetării tuturor motivelor de recurs cu privire la capetele

cererilor sale, astfel cum au fost precizate de-a lungul procesului, se

constată că instanța de recurs a avut în vedere toate aceste motive. De altfel,

omisiunea cercetării unui motiv de casare nu există în situația în care

instanța de recurs a analizat grupat criticele și susținerile formulate de

recurent, mai ales când acestea nu sunt corect, legal și logic structurate,

potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

În plus, se constată că și

instanțele de fond au examinat cererile contestatorului, inclusiv cea

referitoare la daunele morale, iar conciziunea motivării nu echivalează cu

lipsa acesteia.

Prin urmare, constatându-se

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.,

se va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de S.I. împotriva deciziei nr. 3631 din 9 iunie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2006.