ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 ianuarie 2002 și precizată ulterior, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Statul român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției - Comisia pentru acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Dolj, să i se recunoască calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, să se procedeze la o nouă recalculare a pensiei militare, urmând ca aceasta să-i fie acordată retroactiv (de la 1 martie 1990, la zi), cu toate indexările, să i se recunoască calitatea de beneficiar al Decretului - lege nr. 118/1990 și toate drepturile prevăzute de acest decret și să fie obligat Statul român la plata daunelor morale în cuantumul precizat.

După un prim ciclu procesual, rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 515 din 9 septembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv vătămarea unor drepturi recunoscute de lege printr-un act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. Prin decizia nr. 3631 din 9 iunie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de S.I.

împotriva sentinței nr. 515 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat, reținându-se, în esență, pe de o parte, că în mod corect a reținut instanța de fond, că acesta nu a făcut dovada încălcării vreunui drept recunoscut de lege, iar, pe de altă parte, că sunt neîntemeiate și motivele de recurs privind acordarea daunelor materiale sau morale. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4480 din 22 septembrie 2005, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârilor mai sus arătate, reținându-se neîndeplinirea condițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. La data de 19 mai 2006, S.I.

a expediat poștal contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3631 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (cerere înregistrată la data de 23 mai 2005), invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, precum și dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., ale Decretului - lege nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999. În dezvoltarea motivelor contestației sale în anulare, S.I. a reiterat argumentele arătate în acțiunea sa, precum și în precizările ulterioare ale acesteia, arătând că instanțele nu au luat în cercetare și nu au judecat confiscarea drepturilor sale la pensie, prin Decretul nr. 214/1977, în contra sa derulându-se scenarii pentru confiscarea pensiei sale de gradul III, atât înainte de 1989, cât și în martie 1990, situații pe care apreciază că le-a dovedit pe deplin.

În opinia contestatorului, S.R.I., în calitate de succesor al securității, a acționat în contra sa și a drepturilor sale de pensie militară. Mai arată contestatorul, că instanțele au omis a se pronunța cu privire la capătul de cerere referitor la Statul român, reprezentat de Ministerul de Finanțe. De asemenea, arată contestatorul, instanțele nu au examinat probele privind cererile sale referitoare la recunoașterea calității sale de luptător în rezistența anticomunistă și la beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990, iar soluția dată cererii sale de recalculare a pensiei nu a avut în vedere dispozițiile legale aplicabile situației de fapt. Contestatorul mai susține că instanțele, nu numai că nu au soluționat toate cererile formulate în cauză și nu au examinat toate probele administrate, dar nu i-au admis nici proba cu martori și nici expertiza propusă.

Totodată, acesta reiterează în detaliu toate aspectele pe care le-a apreciat ca fiind acțiuni de persecuție asupra și pe care instanțele nu le-au avut în vedere. Concluzionând, contestatorul a precizat că solicită anularea hotărârii atacate și, în consecință și a celorlalte hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5 milioane lei, precum și obligarea D.M.F.D.S.S.

să-i acorde drepturile de persecutat politic conform art. 1, 2 și 11 din Decretul - lege nr. 118/1990, a indemnizației de 5 milioane lei începând cu 1 ianuarie 1996; obligarea Ministerului Administrației și Internelor să-i plătească un miliard vechi daune morale și 1,2 miliarde lei vechi drepturile de pensie militară pe care i le-a confiscat în martie 1990; obligarea Ministerului Justiției la plata unei daune morale de 3 miliarde lei vechi și obligarea acestuia să-i recunoască calitatea de luptător în rezistența anticomunistă; obligarea Statului român la plata unor daune morale de 5 miliarde lei vechi, pentru că a fost părtaș, în opinia contestatorului, la organizarea persecuției sale politice, a promulgat legi în spiritul acestei persecuții, cât și legi prin care i s-a confiscat pensia militară.

În memoriul expediat poștal și înregistrat la 27 septembrie 2006, S.I. reiterează aspectele arătate în contestația în anulare, precizând că se va judeca separat și cu Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, după ce va primi răspuns de la Comisia Centrală de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, având în vedere că are dreptul, în opinia sa, la o pensie de 14-15 milioane lei, iar nu de 5 milioane lei. Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, este cunoscut că printre căile extraordinare de atac de retractare se află și contestația în anulare.

Cazurile în care contestația în anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare. Astfel, conform art. 317 C. proc. civ.: „ Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: - când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; - când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

În cauză, Înalta Curte nu constată existența vreunuia din aceste motive. De asemenea , potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.: - „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Așadar, prima ipoteză prevăzută de art. 318 C. proc. civ., are în vedere erori materiale evidente, esențiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând a fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Prin urmare, legiuitorul nu a urmărit ca prin această cale extraordinară de atac de retractare să deschidă părților calea recursului la recurs. Chiar dacă un motiv de recurs invocat ar fi fost greșit interpretat, aceasta ar constitui o greșeală de judecată, or, pe calea contestației în anulare nu pot fi îndreptate, astfel cum s-a arătat, eventuale greșeli de judecată. Referitor la pretinsa omisiune a cercetării tuturor motivelor de recurs cu privire la capetele cererilor sale, astfel cum au fost precizate de-a lungul procesului, se constată că instanța de recurs a avut în vedere toate aceste motive. De altfel, omisiunea cercetării unui motiv de casare nu există în situația în care instanța de recurs a analizat grupat criticele și susținerile formulate de recurent, mai ales când acestea nu sunt corect, legal și logic structurate, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ. În plus, se constată că și instanțele de fond au examinat cererile contestatorului, inclusiv cea referitoare la daunele morale, iar conciziunea motivării nu echivalează cu lipsa acesteia. Prin urmare, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de S.I. împotriva deciziei nr. 3631 din 9 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.