ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1300/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 8

noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.G. împotriva rezoluției din 2 iunie 2006 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași pronunțată în dosarul nr. 57/P/2005.

Petentul a fost obligat să plătească

20 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 2 iunie 2005

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași dispune neînceperea urmăririi penale

în cauza privind pe procurorii I.G., D.L., D.I. și L.N., față de care s-au

efectuat acte premergătoare sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu,

prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a se pronunța astfel,

procurorul a reținut următoarele:

P.G. s-a adresat cu plângere Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care a solicitat cercetarea sub aspectul

infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., a numiților I.G.,

prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.L., șef secție urmărire

penală și criminalistică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.I., prim

procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni și L.N., procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni.

În motivarea reclamantei, petentul a

precizat că în soluționarea dosarului nr. 584/P/2003 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Vaslui, procurorii menționați mai sus nu au procedat conform legii,

săvârșind un abuz și pronunțând o soluție necorespunzătoare.

De asemenea, petentul a reclamat

modul de soluționare a plângerii 373/II/2/2004 de către prim procurorul I.G.

S-a stabilit că procurorii reclamați

au desfășurat activitate conform cu normele de procedură penală pronunțând o

soluție legală și temeinică.

Reclamantul P.G. a fost citat la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în două rânduri, acesta refuzând să

se prezinte.

Împotriva acestei soluții petentul a

formulat plângere, în conformitate cu art. 278

1

C. proc. pen.,

motivând că interesele sale legitime au fost vătămate.

Deși a reclamat în plângere că a

fost agresat fizic de învinuiți care au încercat să-i suprime viața, organele

de cercetare penală și procurorii care ai instrumentat cauza nu au efectuat

cercetări temeinice, nu s-au deplasat la fața locului și nu au procedat la

reconstituiri.

Mai mult decât atât, agresiunea

exercitată asupra sa de către persoanele reclamate a fost încadrată la lovire,

și nu tentativă de omor, astfel cum era legal.

Concluzionând, petentul a solicitat

admiterea plângerii, desființarea rezoluției procurorului și administrarea de probe

(expertiză medico-legală, cercetare la fața locului, reconstituire), cu care să

dovedească că învinuiții pe cale i-a reclamat au comis faptele reclamate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, curtea a reținut următoarele:

În dosarul nr. 584/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui în care s-a dat rezoluția din 26

aprilie 2004 împotriva căreia petentul a formulat plângere, a fost analizată

rezoluția din 18 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui ce

viza pe învinuiții P.C., P.M., C.I., P.G. și C.C., care au fost cercetați sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și furt calificat.

Pe parcursul desfășurării urmăririi

penale s-au administrat probe suficiente și s-a apreciat în mod just în urma

unei temeinice analize, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor reclamate.

În această situație, în mod legal au

fost respinse plângerile petentului.

Prin rezoluția 2 iunie 2005 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, procurorul a dispus în mod legal

neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe procurorii I.G., D.L., D.I. și

L.N., întrucât nu există probe din care să rezulte că s-ar fi încălcat

dispozițiile procedurale producându-se o vătămare intereselor legitime ale

petentului, așa cum susține acesta.

Probele administrate în dosarul de

urmărire penală sunt concludente și pertinente, iar din conținutul acestora nu

rezultă existența unor indicii de săvârșire a faptelor penale menționate în

plângere.

Petentul a fost citat legal pentru a

fi audiat și a-și formula apărări, dar nu s-a prezentat la organul de urmărire penală

și nici la instanță.

În conformitate cu art. 2 C. proc.

pen., organul de urmărire penală a îndeplinit din oficiu toate actele necesare urmăririi

penale în scopul aflării adevărului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3 și 4

C. proc. pen.

Obiectul acțiunii penale este cel

prevăzut de art. 9 C. proc. pen., respectiv tragerea la răspundere penală a

persoanelor care au săvârșit infracțiuni.

Cum din actele premergătoare

efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni,

Curtea a constatat că rezoluția procurorului este legală și în consecință

plângerea va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs petentul P.G.

Prin motivele de recurs, petentul a

criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri a plângerii

sale formulate împotriva rezoluției nr. 57/P/2005 din 2 iunie 2005 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de procurorii I.G., D.L., D.I. și L.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu.

Petentul a arătat că drepturile sale

procedurale au fost încălcate în condițiile în care în cauză nu au fost

administrate probe, care ar fi demonstrat temeinicia afirmațiilor sale.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză

sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

Din actele dosarului Înalta Curte reține

că petentul P.G. a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

cercetarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută

de art. 246 C. pen., a procurorilor: I.G., prim procuror al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Vaslui, D.L., șef secție urmărire penală și criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, D.I., prim procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Murgeni și L.N., procuror la Parchetului de

pe lângă Judecătoria Murgeni, susținând că la soluționarea dosarului nr. 584/P/2003

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui (în cest dosar numiții P.C., P.M.,

C.I., P.G. și C.C. au fost cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

furt calificat și distrugere). Că aceștia au pronunțat o soluție

necorespunzătoare, de netrimitere în judecată a persoanelor împotriva cărora

formulase plângere.

Petentul a mai susținut că

procurorii menționați nu și-au desfășurat activitatea conform normelor

procedurale, comițând un abuz.

Prin rezoluția din 2 iunie 2005

pronunțată în dosarul nr. 57/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

a dispus în temeiul art. 228 și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale împotriva procurorilor I.G., D.L., D.I. și L.N. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Curtea de Apel Iași, prin hotărârea

recurată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

Înalta Curte constată că prima

instanță corect a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au

rezultat indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni.

Potrivit art. 246 C. pen., abuzul în

serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public,

care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește

un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare

intereselor legale ale unei persoane.

Din textul de lege menționat rezultă

că fapta se comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care făptuitorul

era îndreptățit să procedeze.

Urmarea infracțiunii constă în

atingerea adusă calității relațiilor de serviciu, urmare care este condiționată

de apariția unei vătămări aduse intereselor unei persoane fizice.

Pentru existența acestei infracțiuni

trebuie dovedit nu numai caracterul ilicit al exercitării atribuțiilor de

serviciu de către făptuitor, dar și faptul că rezultatul acestei conduite

necorespunzătoare îl reprezintă o vătămare a drepturilor unei persoane.

Din economia actelor dosarului nu

rezultă că procurorii față de recurentul petent a solicitat efectuarea de

cercetări, și-au îndeplinit atribuțiile conferite de lege în mod incorect.

Înalta Curte reține că intimații și-au

desfășurat activitatea cu respectarea normelor de procedură penală, iar

împrejurarea că aceștia, pe baza probelor administrate, au pronunțat sau menținut

soluții de netrimitere în judecată în dosarele în care recurentul petent

solicitase tragerea la răspundere penală a mai multor persoane pentru

săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, distrugere, tentativă de omor etc.

nu poate constitui o vătămare a intereselor acestuia (de altfel, soluțiile au

fost pronunțate în temeiul dispozițiilor legale, iar împotriva acestor soluții

există căi de atac, de care de altfel petentul a și uzitat).

În consecință, se constată că în mod

corect prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea petentului P.G. formulată

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimați,

reținându-se că fapta nu există.

Drept urmare, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 42 din 8 noiembrie

2005 a Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 februarie 2006.