ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6749/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 850 din 24

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă contestația la

executarea sentinței penale nr. 330 din 13 august 1998, pronunțată de

Tribunalul București privind pe contestatorul condamnat P.R.P. și s-a dedus din

durata pedepsei aplicată acestuia prin sentința penală anterior menționată

perioada de la 8 februarie 1994 la 16 martie 1994 și de la 12 decembrie 1995 la

16 octombrie 1996.

A fost anulat mandatul de executare

cu nr. 483 din 25 aprilie 2003 emis de Tribunalul București și s-a dispus

emiterea unui nou mandat de executare.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că cererea formulată de contestator este întemeiată

doar în parte, numai sub aspectul greșitei deduceri a prevenției la judecarea

fondului, de la 8 septembrie 1994 la 9 martie 1994 și de la 12 decembrie 1995

la 16 octombrie 1996, această eroare nefiind corectată nici în căile de atac.

În ceea ce privește celelalte motive

invocate de condamnat, instanța a constatat că nu se încadrează în cazurile expres

și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., și că acestea au fost deja

invocate și verificate de instanțele superioare în cadrul unor alte contestații

la executare formulate de petent.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul care a susținut că hotărârea este nelegală atâta timp

cât, s-a emis un nou mandat de executare pentru o hotărâre care nu este

definitivă și executorie.

Prin decizia penală nr. 722 din 23

septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul petentului

cu motivarea că, susținerile apelantului cu privire la hotărârea pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi verificate pe această cale, fiind

vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, contestația la executare fiind

doar un mijloc jurisdicțional de rezolvare a incidentelor ivite în cursul

executării, iar nu un procedeu de verificare a legalității sau temeiniciei

hotărârilor penale definitive.

În termen legal, împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs condamnatul care a susținut că a fost arestat în

baza unui mandat de executare anulat de instanțe, emis în baza unei hotărâri

nule de drept și care nu a rămas definitivă și deci nu este executorie.

Criticile formulate de recurent se

vor examina în raport de cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C. proc. pen., constatându-se că în cauză, instanțele

au făcut o corectă aplicare a legii.

Așa cum corect au reținut

instanțele, se impunea corectarea datelor privind computarea arestului executat

de petent, operațiunea putând fi realizată pe calea contestației la executare

potrivit art. 461 C. proc. pen. Aceste schimbări trebuiau desigur operate și în

mandatul de executare a pedepsei, ceea ce a condus la anularea vechiului mandat

și emiterea altuia în concordanță cu situația corect reținută.

În ce privește susținerile privind

lipsa acțiunii penale, sau a prescrierii răspunderii penale pentru unele fapte,

sunt motive care nu pot face obiect al contestației la executare și asupra

cărora instanțele investite cu o asemenea cerere, nu se pot pronunța.

Examinând și din oficiu, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., hotărârile recurate nu se constată

alte motive care luate în considerare din oficiu să conducă la casare.

Așa fiind, pentru totalitatea

considerentelor expuse, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursul declarat de condamnat se va respinge, ca nefondat, cu

obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 722 din 23

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 noiembrie 2005.