ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 752 din 6

august 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca

nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.F. împotriva

executării sentinței penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului

București, secția a II-a penală.

În considerentele sentinței,

tribunalul a reținut că potrivit art. 365 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

apelul peste termen nu suspendă executarea, însă instanța de apel poate

suspenda executarea hotărârii atacate. Instanța de apel nu a suspendat însă

executarea sentinței atacate, ci a emis un nou mandat de executare. De

asemenea, Tribunalul București a anulat corect mandatul emis anterior datei

rămânerii definitive a sentinței penale (16 aprilie 2002), respectiv mandatul

de executare nr. 463/15 aprilie 2002.

Prin decizia penală nr. 608/A din 4

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul

declarat de contestator.

Curtea de apel a considerat că

sentința atacată este legală, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., nefiind vorba de nici o nelămurire cu

privire la hotărârea ce se execută, de o amnistie a infracțiunii, de

intervenția prescripției, grațierea pedepsei ori de vreun alt incident ivit în

timpul executării.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs contestatorul condamnat, fără a-l motiva în scris.

În ședința de dezbateri, apărarea sa

formulată de un avocat ales, a indicat ca motive de recurs, nelegalitatea

hotărârilor în raport cu prevederile art. 461 lit. a), c) și d) C. proc. pen.,

susținând că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, iar

condamnatul execută o pedeapsă în baza unor mandate de executare care au fost

anulate de instanțe.

Recursul declarat de contestator

este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prin sentința penală nr. 259 din 26

martie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpații H.F. și J.X. la câte o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută

de art. 189 alin. (2) C. pen.

În baza art. 279 alin. (3) C. pen.,

inculpatul H.F. a mai fost condamnat la 4 ani închisoare pentru nerespectarea

regimului armelor și munițiilor, urmând ca în baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea de 6

ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului H.F. perioada arestului preventiv de

la 12 decembrie 1998 la 30 mai 2000. S-a dispus expulzarea ambilor inculpați,

în baza art. 117 C. pen.

Conform art. 118 lit b) și e) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul H.F. a unui pistol marca L.,

amortizorul confecționat, cătușele, cheile aferente și tuburile.

Împotriva acestei sentințe,

inculpatul H.F. a declarat apel peste termen, întrucât nu a fost prezent nici

la judecarea cauzei și nici la pronunțare.

Prin decizia penală nr. 387 din 3

iulie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat

apelul inculpatului H.F. împotriva sentinței penale nr. 259 din 26 martie 2002

a Tribunalului București, secția a II-a penală, a dedus prevenția de la 12

decembrie 1998 la 30 mai 2000 și de la 17 aprilie 2002 la 3 iulie 2002.

S-a mai dispus anularea mandatului

de executare nr. 463 din 15 aprilie 2002 și emiterea unui nou mandat.

Recursul declarat de inculpatul H.F.

împotriva deciziei penale nr. 387 din 3 iulie 2002 a fost respins ca nefondat

de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4723 din 6

noiembrie 2002.

La data de 24 iulie 2002, inculpatul

H.F. a formulat contestație la executarea sentinței penale nr. 259 din 26

martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, contestație

întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., contestație

care a fost respinsă de Tribunalul București secția a II-a penală, prin

sentința penală nr. 752 din 6 august 2002. Apelul declarat de contestator a

fost respins de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 608/A din 4

octombrie 2002

.

Ambele instanțe au reținut netemeinicia

contestației la executare, întemeindu-și soluțiile pe dispozițiile art. 461 C.

proc. pen., art. 365 alin. (2) și (3) din același cod.

Curtea constată că hotărârile

atacate de contestator prin prezentul recurs sunt temeinice și legale.

Astfel, însuși contestatorul

declarând apel împotriva sentinței de condamnare la data de 23 aprilie 2002,

menționează că nu a fost prezent nici la judecarea cauzei și nici la

pronunțarea sentinței, situație în care apelul său a fost soluționat potrivit

dispozițiilor art. 365 C. proc. pen., iar nu conform art. 364 din același cod,

referitor la repunerea în termenul de apel. În considerentele deciziei penale

nr. 387 din 3 iulie 2002, instanța de apel menționează expres aplicabilitatea

dispozițiilor art. 365 C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen.

Or, potrivit art. 365 alin. (2) C.

proc. pen., apelul declarat peste termen nu suspendă executarea.

Potrivit alin. (3) al aceluiași

articol, instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate. În

cauză, însă, instanța de apel nu a dispus suspendarea executării sentinței

apelate, ci, anulând mandatul inițial de executare a pedepsei, a dispus

emiterea unui nou mandat de executare.

Recursul declarat de inculpat, prin

care solicita să se constate că apelul său nu ar fi un apel peste termen, ci un

apel obișnuit și solicita repunerea în termenul de apel, conform art. 364 C.

proc. pen., a fost respins, ca nefondat de Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 4723 din 6 noiembrie 2002.

Prin urmare, în mod definitiv, s-a

stabilit că apelul declarat de inculpat este un apel peste termen, iar instanța

de apel nu a suspendat executarea sentinței de condamnare

.

Contestatorul nu poate invoca

prevederile art. 461 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu este nici o nelămurire

cu privire la hotărârea care se execută, rămasă definitivă după exercitarea

tuturor căilor de atac, hotărâre a cărei executare a început după expirarea

termenului de apel.

De asemenea, nu sunt aplicabile nici

prevederile lit. d) a aceluiași articol, deoarece nu s-a invocat amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Pe de altă parte, hotărârea care s-a

pus în executare este definitivă, astfel încât nu pot fi invocate nici

prevederile art. 461 lit. a) C. proc. pen.

Chiar dacă împotriva hotărârii de

condamnare, inculpatul a declarat apel, fiind vorba de un apel peste termen,

acesta nu suspendă executarea hotărârii atacate. Instanța de apel, care avea

posibilitatea să suspende executarea, nu a dispus suspendarea, mandatul de

executare fiind, în realitate pus în aplicare la data expirării termenului de

apel de 10 zile. Totodată, instanțele de control judiciar au constatat

legalitatea sentinței de condamnare, în căile de atac declarate peste termen

(apelul).

De asemenea, perioada executată, a

fost legal scăzută din durata pedepsei.

În consecință, recursul va fi

respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator H.F. împotriva deciziei penale nr. 608/A

din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul să

plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 iunie 2003.