ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2003

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 752 din 6 august 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul H.F. împotriva executării sentinței penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală. În considerentele sentinței, tribunalul a reținut că potrivit art. 365 alin. (2) și (3) C. proc. pen., apelul peste termen nu suspendă executarea, însă instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate. Instanța de apel nu a suspendat însă executarea sentinței atacate, ci a emis un nou mandat de executare.

De asemenea, Tribunalul București a anulat corect mandatul emis anterior datei rămânerii definitive a sentinței penale (16 aprilie 2002), respectiv mandatul de executare nr. 463/15 aprilie 2002. Prin decizia penală nr. 608/A din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul declarat de contestator. Curtea de apel a considerat că sentința atacată este legală, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., nefiind vorba de nici o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, de o amnistie a infracțiunii, de intervenția prescripției, grațierea pedepsei ori de vreun alt incident ivit în timpul executării. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul condamnat, fără a-l motiva în scris.

În ședința de dezbateri, apărarea sa formulată de un avocat ales, a indicat ca motive de recurs, nelegalitatea hotărârilor în raport cu prevederile art. 461 lit. a), c) și d) C. proc. pen., susținând că s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, iar condamnatul execută o pedeapsă în baza unor mandate de executare care au fost anulate de instanțe. Recursul declarat de contestator este nefondat pentru considerentele care urmează: Prin sentința penală nr. 259 din 26 martie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații H.F. și J.X. la câte o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

În baza art. 279 alin. (3) C. pen., inculpatul H.F. a mai fost condamnat la 4 ani închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute ca pedeapsă rezultantă pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului H.F. perioada arestului preventiv de la 12 decembrie 1998 la 30 mai 2000. S-a dispus expulzarea ambilor inculpați, în baza art. 117 C. pen. Conform art. 118 lit b) și e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul H.F. a unui pistol marca L., amortizorul confecționat, cătușele, cheile aferente și tuburile. Împotriva acestei sentințe, inculpatul H.F.

a declarat apel peste termen, întrucât nu a fost prezent nici la judecarea cauzei și nici la pronunțare. Prin decizia penală nr. 387 din 3 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului H.F. împotriva sentinței penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a dedus prevenția de la 12 decembrie 1998 la 30 mai 2000 și de la 17 aprilie 2002 la 3 iulie 2002. S-a mai dispus anularea mandatului de executare nr. 463 din 15 aprilie 2002 și emiterea unui nou mandat. Recursul declarat de inculpatul H.F. împotriva deciziei penale nr. 387 din 3 iulie 2002 a fost respins ca nefondat de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4723 din 6 noiembrie 2002. La data de 24 iulie 2002, inculpatul H.F.

a formulat contestație la executarea sentinței penale nr. 259 din 26 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., contestație care a fost respinsă de Tribunalul București secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 752 din 6 august 2002. Apelul declarat de contestator a fost respins de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 608/A din 4 octombrie 2002 . Ambele instanțe au reținut netemeinicia contestației la executare, întemeindu-și soluțiile pe dispozițiile art. 461 C. proc. pen., art. 365 alin. (2) și (3) din același cod. Curtea constată că hotărârile atacate de contestator prin prezentul recurs sunt temeinice și legale.

Astfel, însuși contestatorul declarând apel împotriva sentinței de condamnare la data de 23 aprilie 2002, menționează că nu a fost prezent nici la judecarea cauzei și nici la pronunțarea sentinței, situație în care apelul său a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 365 C. proc. pen., iar nu conform art. 364 din același cod, referitor la repunerea în termenul de apel. În considerentele deciziei penale nr. 387 din 3 iulie 2002, instanța de apel menționează expres aplicabilitatea dispozițiilor art. 365 C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen. Or, potrivit art. 365 alin. (2) C. proc. pen., apelul declarat peste termen nu suspendă executarea. Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

În cauză, însă, instanța de apel nu a dispus suspendarea executării sentinței apelate, ci, anulând mandatul inițial de executare a pedepsei, a dispus emiterea unui nou mandat de executare. Recursul declarat de inculpat, prin care solicita să se constate că apelul său nu ar fi un apel peste termen, ci un apel obișnuit și solicita repunerea în termenul de apel, conform art. 364 C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4723 din 6 noiembrie 2002. Prin urmare, în mod definitiv, s-a stabilit că apelul declarat de inculpat este un apel peste termen, iar instanța de apel nu a suspendat executarea sentinței de condamnare . Contestatorul nu poate invoca prevederile art. 461 lit. c) C. proc.

pen., deoarece nu este nici o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, rămasă definitivă după exercitarea tuturor căilor de atac, hotărâre a cărei executare a început după expirarea termenului de apel. De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile lit. d) a aceluiași articol, deoarece nu s-a invocat amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Pe de altă parte, hotărârea care s-a pus în executare este definitivă, astfel încât nu pot fi invocate nici prevederile art. 461 lit. a) C. proc. pen. Chiar dacă împotriva hotărârii de condamnare, inculpatul a declarat apel, fiind vorba de un apel peste termen, acesta nu suspendă executarea hotărârii atacate.

Instanța de apel, care avea posibilitatea să suspende executarea, nu a dispus suspendarea, mandatul de executare fiind, în realitate pus în aplicare la data expirării termenului de apel de 10 zile. Totodată, instanțele de control judiciar au constatat legalitatea sentinței de condamnare, în căile de atac declarate peste termen (apelul). De asemenea, perioada executată, a fost legal scăzută din durata pedepsei. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator H.F. împotriva deciziei penale nr. 608/A din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2003.