ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 668/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 668/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 678 din 29 iulie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul C.M. împotriva sentinței penale nr. 73 din 22 octombrie 1998, pronunțată de Tribunalul Călărași, prin care i-a fost aplicată o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor. Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 12 iunie 1997 a Tribunalului Călărași, inculpatul C.M. a fost condamnat la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 7780 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală nr. 383 din 25 aprilie 1994, a Tribunalului București. În baza art. 39 C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, cu un spor de 5 ani, în total, 25 ani închisoare. S-a menținut starea de arest și s-a computat din pedeapsă durata arestării preventive. Inculpatul a fost obligat la o prestație de 70.000 lei lunar, pentru minorul I.C.M. până la majorat și la plata sumei de 800.000 lei despăgubiri civile către minorul I.C.R. Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-a reținut că, la 17 august 1995, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la domiciliul martorului M.V. din comuna Fundeni, împreună cu mai multe persoane. În aceste împrejurări, inculpatul a lovit cu cuțitul în gât pe victima I.P. pentru că acesta a refuzat să „dea un rând de bere”. Prin decizia penală nr. 192 din 4 septembrie 1997, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de inculpat. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 455/1998 a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 73 din 22 octombrie 1998, a condamnat pe inculpat la 18 ani închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și cu referire la art. 13 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 61 C. pen. și s-a dispus ca, în final, inculpatul să execute 18 ani închisoare. S-a computat prevenția. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100.000 lei lunar către minorul I.C.R. și 200.000 lei lunar către minorul I.C.M., de la comiterea faptei până la majoratul acestora. Prin decizia penală nr. 18 din 22 ianuarie 1999, a Curții de Apel București, s-a admis apelul inculpatului și a fost desființată sentința atacată numai cu privire la cuantumul prestațiilor periodice la care a fost obligat inculpatul. S-a redus cuantumul prestației lunare stabilită în favoarea minorului I.C.M. de la 200.000 lei la 70.000 lei lunar și s-a dispus ca pentru minorul I.C.R.
să plătească doar o sumă globală de 800.000 lei. Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepsei, prin nereținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Prin decizia penală nr. 3916 din 4 noiembrie 1999, secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că din nici o probă a dosarului nu rezultă că victima ar fi avut o atitudine provocatoare față de inculpat. Contestația la executare, prin care condamnatul C.M. a solicitat să i se aplice legea mai favorabilă, întrucât a fost provocat, de către victimă și deci, s-a aflat în legitimă apărare, a fost respinsă, ca nefondată, de către tribunal, care a constatat că în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 461 C. proc.
pen., privind cazurile de contestație contra executării hotărârilor penale. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a declarat apel condamnatul, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a fost provocat de partea vătămată și pe cale de consecință, reducerea pedepsei. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 636/A din 2 octombrie 2002, a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că în mod corect prima instanță a respins contestația la executare, întrucât motivul invocat de condamnat nu poate fi analizat pe calea unei contestații la executare ci a făcut obiectul recursului declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 18 din 22 ianuarie 1999 a Curții de Apel București, recurs ce a fost respins de Curtea Supremă de Justiție prin decizia penală nr. 3916 din 4 noiembrie 1999. Nemulțumit de decizia instanței de apel, în termenul legal, condamnatul-contestator C.M.
a formulat recurs, invocând în sprijinul admiterii contestației la executare pe care a formulat-o, aceleași motive care au fost analizate și în fața instanței de control judiciar și anume, că s-a aflat în legitimă apărare, fiind provocat de către victimă. Recursul declarat nu este fondat. Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.
În speță, condamnatul-contestator nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre motivele enumerate de textul legal mai sus-arătat, astfel că, în mod cert, instanța de fond a respins contestația la executare formulată de acesta, soluția fiind menținută și în apel de către instanța de control judiciar. În consecință, în cauză, neexistând motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunțare, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va respinge recursul de față, ca nefondat. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator C.M. împotriva deciziei penale nr. 636/A din 2 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.