ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 668/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 678 din 29 iulie

2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată,

contestația la executare formulată de condamnatul C.M. împotriva sentinței

penale nr. 73 din 22 octombrie 1998, pronunțată de Tribunalul Călărași, prin

care i-a fost aplicată o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunii de omor.

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut

următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 12

iunie 1997 a Tribunalului Călărași, inculpatul C.M. a fost condamnat la 20 ani

închisoare și 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

S-a revocat liberarea condiționată a

restului de pedeapsă de 7780 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani

închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală nr. 383 din 25 aprilie

1994, a Tribunalului București.

În baza art. 39 C. pen., s-a

contopit restul de pedeapsă cu cea aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, cu un spor de 5 ani, în total, 25 ani

închisoare.

S-a menținut starea de arest și s-a

computat din pedeapsă durata arestării preventive.

Inculpatul a fost obligat la o

prestație de 70.000 lei lunar, pentru minorul I.C.M. până la majorat și la plata

sumei de 800.000 lei despăgubiri civile către minorul I.C.R.

Inculpatul a mai fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut că, la 17

august 1995, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la domiciliul martorului

M.V. din comuna Fundeni, împreună cu mai multe persoane. În aceste împrejurări,

inculpatul a lovit cu cuțitul în gât pe victima I.P. pentru că acesta a refuzat

să „dea un rând de bere”.

Prin decizia penală nr. 192 din 4

septembrie 1997, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de

inculpat.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia penală nr. 455/1998 a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre

rejudecare la prima instanță.

Tribunalul Călărași, prin sentința

penală nr. 73 din 22 octombrie 1998, a condamnat pe inculpat la 18 ani

închisoare și 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) și cu referire la art. 13 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 61 C. pen. și s-a dispus ca, în final, inculpatul să execute 18 ani

închisoare.

S-a computat prevenția.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 100.000 lei lunar către minorul I.C.R. și 200.000 lei lunar către

minorul I.C.M., de la comiterea faptei până la majoratul acestora.

Prin decizia penală nr. 18 din 22

ianuarie 1999, a Curții de Apel București, s-a admis apelul inculpatului și a

fost desființată sentința atacată numai cu privire la cuantumul prestațiilor

periodice la care a fost obligat inculpatul.

S-a redus cuantumul prestației

lunare stabilită în favoarea minorului I.C.M. de la 200.000 lei la 70.000 lei

lunar și s-a dispus ca pentru minorul I.C.R. să plătească doar o sumă globală

de 800.000 lei.

Împotriva deciziei instanței de

apel, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greșita individualizare

a pedepsei, prin nereținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 3916 din 4

noiembrie 1999, secția penală a Curții Supreme de Justiție a respins recursul,

ca nefondat, cu motivarea că din nici o probă a dosarului nu rezultă că victima

ar fi avut o atitudine provocatoare față de inculpat.

Contestația la executare, prin care

condamnatul C.M. a solicitat să i se aplice legea mai favorabilă, întrucât a

fost provocat, de către victimă și deci, s-a aflat în legitimă apărare, a fost

respinsă, ca nefondată, de către tribunal, care a constatat că în cauză, nu

sunt îndeplinite cerințele art. 461 C. proc. pen., privind cazurile de

contestație contra executării hotărârilor penale.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal a declarat apel condamnatul, solicitând a se face aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a fost provocat de partea

vătămată și pe cale de consecință, reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 636/A din 2 octombrie 2002, a respins apelul ca

nefondat, cu motivarea că în mod corect prima instanță a respins contestația la

executare, întrucât motivul invocat de condamnat nu poate fi analizat pe calea

unei contestații la executare ci a făcut obiectul recursului declarat de acesta

împotriva deciziei penale nr. 18 din 22 ianuarie 1999 a Curții de Apel

București, recurs ce a fost respins de Curtea Supremă de Justiție prin decizia

penală nr. 3916 din 4 noiembrie 1999.

Nemulțumit de decizia instanței de

apel, în termenul legal, condamnatul-contestator C.M. a formulat recurs,

invocând în sprijinul admiterii contestației la executare pe care a formulat-o,

aceleași motive care au fost analizate și în fața instanței de control judiciar

și anume, că s-a aflat în legitimă apărare, fiind provocat de către victimă.

Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit art. 461 C. proc. pen.,

contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele

cazuri:

a) când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia,

prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a

pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

În speță, condamnatul-contestator nu

a făcut dovada existenței vreunuia dintre motivele enumerate de textul legal

mai sus-arătat, astfel că, în mod cert, instanța de fond a respins contestația

la executare formulată de acesta, soluția fiind menținută și în apel de către

instanța de control judiciar.

În consecință, în cauză, neexistând

motive care să ducă la casarea hotărârilor pronunțare, secția penală a Curții

Supreme de Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. d)

C. proc. pen., va respinge recursul de față, ca nefondat.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care

se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul

contestator C.M. împotriva deciziei penale nr. 636/A din 2 octombrie 2002, a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2003.